ICCJ. Decizia nr. 1479/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1479/2012

Dosar nr. 61260/3/2011

Şedinţa publică din 9 mai 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 862 din 02 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 61260/3/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, l-a condamnat pe inculpatul G.M.C., la pedeapsa de 14 ani închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravantă prev. şi ped. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 26 mai 2011 la zi.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă şi a obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 RON, daune morale, către partea civilă minor T.I., prin reprezentant legal C.C.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul G.M.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 25 mai 2011, după ce a venit de la şcoală, minorul parte vătămată T.I. a ieşit să se joace cu alţi copii de aceeaşi vârstă, pe str. B. din oraşul Pantelimon, unde locuieşte împreună cu bunica sa maternă, C.I. La un moment dat, când se jucau de-a v-aţi ascunselea, el având ochii acoperiţi, în timp ce ceilalţi copii se ascundeau, minorul a auzit o fluierătură. Deschizând ochii, l-a văzut pe „M. al lui G. din D.” care i-a făcut semn să vină la el. Inculpatul i-a propus părţii vătămate să-l însoţească la un magazin, urmând să-i cumpere ceva. Partea vătămată T.I. a fost de acord şi, pentru că îl cunoştea pe inculpat, a plecat împreună cu acesta spre magazin, fără a fi văzut de către ceilalţi copii tovarăşi de joacă, întrucât aceştia erau ascunşi, aflându-se în timpul jocului. În drum spre magazin, cei doi s-au deplasat pe o stradă pe care se aflau mai multe case în construcţie. Inculpatul i-a propus părţii vătămate să intre într-unul dintre aceste imobile în care se aflau nişte căţeluşi cu care urmau să se joace. Întrucât îi plăceau mult căţeii, minorul a acceptat propunerea şi au intrat într-o casă, inculpatul sugerând să urce la etaj. Pe scări însă, între etaje, inculpatul G.M.C. i-a acoperit minorului parte vătămată gura cu mâinile şi l-a dezbrăcat cu forţa de pantaloni, după care a întreţinut cu acesta relaţii sexuale anale. După ce inculpatul a terminat actul sexual, finalizând în exterior, i-a dat minorului o bancnotă de un leu, i-a cerut să nu spună nimănui cele întâmplate şi apoi a fugit.

Minorul a plecat imediat la domiciliul bunicii sale, iar în cursul serii, întrucât îl durea foarte tare în zona anală, i-a povestit acesteia cele întâmplate. A doua zi, bunica părţii vătămate, C.I., a anunţat organele de poliţie.

În cursul urmăririi penale, situaţia de fapt a fost reţinută pe baza plângerii şi declaraţiilor bunicii minorului, C.I., declaraţiilor minorului parte vătămată T.I., declaraţiilor numitei C.C., mama minorului, raportului de evaluare psihologică a minorului-parte vătămată, raportului de expertiză medico-legală, procesului-verbal de recunoaştere din grup, planşei foto şi declaraţiilor inculpatului.

În faza de judecată au fost audiate numitele C.I. şi C.C. şi s-a administrat proba cu acte în circumstanţiere pentru inculpat.

Inculpatul nu a dorit să fie audiat în instanţă, ci doar a susţinut că este nevinovat.

Reprezentantul legal al minorului s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 RON reprezentând daune morale.

Instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut că la data de 25 mai 2011, după ce a venit de la şcoală, minorul parte vătămată T.I., în vârstă de 7 ani şi 11 luni, a ieşit să se joace cu alţi copii de aceeaşi vârstă, pe str. B. din oraşul Pantelimon, unde locuieşte împreună cu bunica sa maternă, C.I.

La un moment dat, în timp ce se jucau „de-a v-aţi ascunselea”, el având ochii acoperiţi, în timp ce ceilalţi copii se ascundeau, minorul a auzit o fluierătură.

Deschizând ochii, l-a văzut pe „M. al lui G. din D.” care i-a făcut semn să vină la el. M. (inculpatul G.M.C.) i-a propus părţii vătămate să îl însoţească la un magazin, urmând să îi cumpere ceva. Partea vătămată T.I. a fost de acord şi, pentru că îl cunoştea pe inculpat, a plecat împreună cu acesta spre magazin, fără a fi văzut de către ceilalţi copii, tovarăşi de joacă, întrucât aceştia, erau ascunşi, aflându-se în timpul jocului. În drum spre magazin cei doi s-au deplasat pe o stradă pe care se aflau mai multe case în construcţie. Inculpatul i-a propus părţii vătămate să intre într-unul din aceste imobile, în care se aflau căţeluşi, cu care urmau să se joace întrucât îi plăceau mult căţeii, minorul a acceptat propunerea inculpatului şi au intrat într-o casă, inculpatul sugerând să urce la etaj. Pe scări însă, între etaje, inculpatul G.M.C. i-a acoperit minorului parte vătămată gura cu mâinile şi l-a dezbrăcat cu forţa de pantaloni, după care a întreţinut cu acesta relaţii sexuale anale. După ce inculpatul a terminat actul sexual, finalizând în exterior, i-a dat minorului o bancnotă de un leu, i-a cerut să nu spună nimănui cele întâmplate şi apoi a fugit.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond a reieşit din plângerea şi declaraţiile date de către numita C.I., bunica minorului persoană vătămată T.I., căreia acesta i-a mărturisit cele întâmplate; declaraţiile minorului parte vătămată T.I., în vârstă de 7 ani şi 11 luni, în care acesta descrie comiterea faptelor, astfel cum au fost expuse în situaţia de fapt (în plus, minorul a precizat că, în momentul în care a fost agresat de către inculpat s-a speriat foarte tare, a încercat să ţipe şi să se elibereze, însă acesta era mai puternic decât el şi nu a reuşit să se împotrivească); declaraţiile numitei C.C., mama minorului parte vătămată, aceasta cunoscând derularea evenimentelor, astfel cum i-au fost mărturisite de către fiul său; raportul de evaluare psihologică a minorului parte vătămată, întocmit de către specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din oraşul Voluntari, din care rezultă că acesta a fost afectat de abuzul suferit, apărând repercusiuni vizibile în comportamentul său (amintiri obsesive, evitarea, probleme de concentrare, tulburări anxioase, labilitate crescută, panică) care pot crea o inabilitate pe viaţă a copilului de a dezvolta relaţii de apropiere şi de încredere; raportul de expertiză medico-legală care concluzionează că minorul T.I. a prezentat leziuni (eroziuni) la nivelul mucoasei anale care au putut fi produse prin distensia forţată a sfincterului anal, ce pot data din data de 25 mai 2011, şi pentru a căror vindecare a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Examenul serologic nu a evidenţiat spermă pe cele două tampoane cu secreţie anală recoltate de la minor. Această concluzie este normală şi se coroborează cu declaraţiile inculpatului, care a precizat că a finalizat actul sexual în exterior. S-au mai reţinut ca probe în dovedirea situaţiei de fapt, procesul-verbal şi planşa cu fotografii judiciare executate cu ocazia efectuării unei recunoaşteri a inculpatului de către minorul parte vătămată dintr-un grup de persoane, procesul-verbal şi planşa fotografică executate cu ocazia efectuării unei cercetări la faţa locului comiterii infracţiunii.

La stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de fond a avut în vedere şi unele dintre declaraţiile inculpatului care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În sensul celor de mai sus a fost reţinută declaraţia inculpatului dată organului de urmărire penală imediat după ce a fost prins, ocazie cu care a dat dovadă de sinceritate, recunoscând comiterea faptei şi descriind modalitatea concretă în care a comis-o.

Declaraţiile ulterioare ale inculpatului în care a adoptat o poziţie de nerecunoaştere a faptei au fost înlăturate de instanţa de fond cu motivarea că sunt contrazise de probele administrate în cauză, inclusiv de rezultatul testului poligraf efectuat chiar la solicitarea acestuia şi care a concluzionat că răspunsurile inculpatului la întrebările relevante privind violul din data de 25 mai 2011 au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului G.M.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 97 alin. (1) şi (3) C. pen.

Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că executarea de către inculpat a pedepsei de 14 ani închisoare în condiţii de detenţie este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen.

În ce priveşte latura civilă a cauzei s-a reţinut că prin fapta săvârşită, prin modalitatea de comitere a acesteia şi prin urmările produse, inculpatul i-a creat părţii vătămate minore un prejudiciu moral evaluat la suma de 10.000 RON. S-au avut în vedere la soluţionarea laturii civile a cauzei şi concluziile raportului de evaluare psihologică a minorului, dar şi declaraţiile martorei C.I. - bunica minorului, care a arătat că după săvârşirea faptei, acesta a devenit trist, fără a avea un comportament adecvat unui copil de vârsta sa.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, care, în principal, a solicitat achitarea în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că nu a comis infracţiunea de viol asupra minorului parte vătămată T.I.

În subsidiar, inculpatul a cerut să se dea o mai mare eficienţă criteriilor generale de individualizare a pedepsei, aşa cum sunt ele prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi împrejurărilor ce pot constitui circumstanţe atenuante, potrivit art. 74 lit. a) C. pen., respectiv conduita bună avută înainte de săvârşirea faptei şi care rezultă din probele în circumstanţiere depuse la dosar şi, în consecinţă, să se reducă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 3/A din 12 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 61260/3/2011 (3945/2011), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, a menţinut starea de arest a acestuia şi a dedus prevenţia de la 26 mai 2011, la zi.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a realizat o riguroasă şi coroborată analiză a ansamblului probator administrat în cauză, stabilind corect situaţia de fapt şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului, iar în ce priveşte pedeapsa aplicată acestuia, a fost corect individualizată în raport de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul G.M.C., care, invocând cazurile de care prev. în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., a solicitat, în principal, achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că a comis fapta pe care a recunoscut-o iniţial, deoarece a fost obligat de organele de poliţie, iar în subsidiar, în cazul în care se va constata că este vinovat, a cerut să reţină în favoarea sa circumstanţe atenuante şi să se reducă pedeapsa care, în opinia sa este exagerată.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor invocate de inculpat, care se încadrează în cazurile de casare sus-menţionate, cât şi din oficiu în conformitate cu disp. art. 385⁹ alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În ce priveşte prima critică adusă deciziei, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurent, că situaţia de fapt expusă pe larg în considerentele sentinţei a fost corect reţinută de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel, pe baza probelor administrate în cauză, analizate în mod judicios şi care conduc fără dubiu la vinovăţia acestuia în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Declaraţia iniţială dată de recurent imediat după ce a fost prins de organele de poliţie, în care a recunoscut săvârşirea infracţiunii, descriind modalitatea în care a comis-o, se coroborează cu declaraţiile intimatului parte vătămată T.I., cu declaraţiile martorei C.I., bunica părţii vătămate, căreia aceasta i-a mărturisit cele întâmplate, cu declaraţiile martorei C.C., precum şi cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, care sunt în sensul că minorul T.I. a prezentat la data examinării medico-legale leziuni (eroziuni) la nivelul mucoasei anale care au putut fi produse prin distensia forţată a sfincterului anal, pot data din 25 mai 2011 şi necesită pentru vindecare a 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Nu lipsite de relevanţă în reţinerea faptului că recurentul-inculpat este autorul faptei de viol comis asupra minorului T.I. în vârstă de 7 ani şi 11 luni sunt şi concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 04 iulie 2011 asupra comportamentului simulat al inculpatului care a evidenţiat faptul că răspunsurile inculpatului la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Revenirea ulterioară a inculpatului la declaraţiile anterioare, cu precizarea că nu a comis infracţiunea, în mod corect a fost înlăturată de instanţa de fond şi de instanţa de apel cu motivarea că este contrazisă de probele administrate în cauză şi care dovedesc contrariul.

Apărarea inculpatului în sensul că a fost forţat de organele de poliţie să recunoască fapta şi împrejurările în care a comis-o nu este susţinută de niciun mijloc de probă şi este evident nesinceră, cu atât mai mult cu cât, ascultarea acestuia s-a realizat în prezenţa apărătorului.

Prin urmare, prima critică adusă deciziei de către recurent vizând greşita sa condamnare este nefondată

În ce priveşte ce-a de a doua critică adusă deciziei şi care vizează individualizarea pedepsei care în opinia inculpatului este exagerată, Înalta Curte constată că executarea de către acesta a unei pedepse de 14 ani închisoare, apropiată de minimul prevăzut de lege [infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. este pedepsită cu închisoare de la 10 la 25 ani] este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea inculpatului.

Având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei şi periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul, rezultate din modalitatea în care a comis fapta, asupra unui minor în vârstă de numai 7 ani şi 11 luni, profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, date fiind vârsta, locul în care a fost ademenit de recurent să-l însoţească, respectiv într-o zonă în care se aflau imobile în construcţie, nelocuite, urmările de natură fizică şi psihologică pe care fapta le-a produs asupra părţii vătămate, atestate medical, cererea recurentului de a se reţine în favoarea sa circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator este nejustificată.

În consecinţă, reţinând că decizia atacată este legală şi temeinică, apreciind că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpat şi neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie care să atragă casarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare în conformitate cu disp. art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen., din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului G.M.C., se va deduce durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 mai 2011 la 09 mai 2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.C. împotriva deciziei penale nr. 3/A din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului G.M.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 mai 2011 la 09 mai 2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1445/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1535/2012. Penal. Infracţiuni privind... →

ICCJ. Decizia nr. 1479/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1479/2012. Penal