ICCJ. Decizia nr. 1543/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1543/2012
Dosar nr. 38147/3/2009/a5
Şedinţa publică din 11 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 38147/3/2009 (1140/2011), în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpaţilor P.J.B., T.G. şi T.G.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt îndeplinite atât condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen., cât şi condiţiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 143 C. proc. pen., Curtea a reţinut că în cauză există probe temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea.
De asemenea, instanţa a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile cumulative prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care sunt judecaţi este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii P.J.B., T.G. şi T.G.M., solicitând punerea lor în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu disp. art. 38514 C. proc. pen. pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prev. de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost arestaţi şi, ulterior, trimişi în judecată.
Referitor la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea constată că şi acestea sunt întrunite, în sensul că infracţiunile de săvârşirea cărora sunt acuzaţi recurenţii inculpaţi (art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000) sunt sancţionate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, se impune sublinierea că jurisprudenţa CEDO, în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaţilor în stare de libertate pentru infracţiunile de asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligenţele sporite cu care au acţionat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în faţa instanţei de apel.
CEDO stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
Prin hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Curtea nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menţionat prin Sentinţa penală nr. 131/F din 16 februarie 2011, de condamnare, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaţilor fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislaţiei în vigoare.
În consecinţă, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale şi că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, cererile inculpaţilor de revocarea măsurii arestării preventive.
Cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea, formulate de inculpaţi, se constată următoarele:
Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuieşte cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă şi se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susţinerile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale (art. 143 şi art. 148 lit. f), art. 1491 C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a justifica susţinerea că punerea în libertate a inculpaţilor nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune şi pentru buna desfăşurare a procesului penal în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi.
Aspectele invocate de inculpaţi nu sunt motive suficiente pentru a dispune lăsarea în libertate a acestora.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puţin severă.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii inculpaţii P.J.B., T.G. şi T.G.M.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.J.B., T.G. şi T.G.M. împotriva Încheierii din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, pronunţată în Dosarul nr. 38147/3/2009/a5 .
Obligă recurentele inculpate T.G. şi T.G.M. la plata sumelor de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat P.J.B. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1547/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1097/2012. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
