ICCJ. Decizia nr. 1555/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1555/2012
Dosar nr. 7386/30/2010
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 167 din 12 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., condamnarea inculpatului M.C. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, inculpatul M.C. a mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.C. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 5 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 27 mai 2010 şi a arestării preventive din 28 mai 2010 la 13 decembrie 2010. În baza art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpaţilor B.G. şi S.F.N. la câte o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanţa a dispus achitarea inculpatului B.D. pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul G.M. la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost achitat pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive din 10 august 2010 la zi.
S-a luat act că părţile vătămate S.M.G., H.S.A., G.L.V., etc. nu s-au constituit părţi civile în cauză, iar, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999 şi 1000 alin. (2) C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului G.M. la plata sumei de 2.000 euro către partea vătămată M.I.C.S., şi a sumei de 1.000 euro către partea vătămată T.S.R., cu titlu de daune morale, precum şi a inculpatului B.G. la plata sumei de 1.000 euro către partea vătămată T.S.R., cu acelaşi titlu.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate de la inculpatul M.C. un hard disk marca H., de 160 GB, cu seria X, un CD marca "S.", având inscripţia "Poze", şi 22 fotografii, corpuri delicte la dosarul cauzei, iar în baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către acesta a altor bunuri ridicate cu prilejul cercetărilor.
În baza art. 191 alin. (1), 2 C. proc. pen., inculpaţii M.C., G.M., B.G. şi S.F.N. au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că, începând din perioada adolescenţei, inculpatul M.C. a fost atras în sfera persoanelor cu înclinaţii homosexuale, începând să practice şi el astfel de relaţii contra unor sume de bani. Astfel, inculpatul a început să frecventeze anumite locuri din oraş cunoscute drept centre de întâlnire a persoanelor cu aceeaşi orientare sexuală şi a cunoscut mai mulţi cetăţeni cu aceeaşi orientare, printre care şi ceilalţi inculpaţi din prezenta cauză. Un punct de întâlnire al persoanelor cu o astfel de orientare a fost o anumită perioadă de timp şi un bar pe care l-a deţinut inculpatul B.G., persoană cu orientare homosexuală de notorietate. Partenerii sexuali preferaţi de inculpatul M.C. erau persoane tinere, de regulă adolescenţi, cu care intra în contact prin intermediul unor persoane care se ocupau de plasarea acestora, cum este cazul inculpatului G.M., precum şi prin intermediul altor minori atraşi deja în practicarea unor astfel de relaţii. De regulă, era vorba de minori proveniţi din familii dezorganizate, care locuiau la periferia oraşului, precum şi de minori fugiţi din grija părinţilor şi a profesorilor, care se adăposteau prin zona Gării de Nord şi pe la adăposturi special amenajate pentru persoanele cu probleme speciale, care erau atraşi în întreţinerea unor astfel de relaţii prin recompensele în bani acordate de inculpat. Unul dintre partenerii sexuali ai inculpatului M.C. a fost partea vătămată Z.C.I., minor fugit de acasă din anul 2002, care frecventa staţia CFR şi un centru de adăpost din Timişoara, relaţia dintre cei doi debutând în iarna anului 2008, când inculpatul a fost contactat de către partea vătămată, în vârstă de 16 ani la acel moment, prin intermediul unei cunoştinţe comune - P.R.G. - aceasta având nevoie de bani şi ştiind că inculpatul M. plăteşte pentru întreţinerea relaţiilor sexuale. Inculpatul a întreţinut relaţii sexuale orale cu această parte vătămată de mai multe ori pe parcursul anilor 2008 - 2010, ultima întâlnire având loc după sărbătorile pascale din 2010, iar pentru fiecare act inculpatul a oferit sume de bani cuprinse între 30 - 50 RON. Un alt partener sexual al inculpatului a fost partea vătămată G.L.V., căruia i s-a propus în anul 2006 de către un taximetrist din Arad să întreţină relaţii sexuale cu bărbaţi contra unor sume de bani. Fiind de acord, acesta i l-a prezentat pe inculpatul M.C., care a transportat partea vătămată cu autoturismul la domiciliul său din Timişoara, unde a întreţinut relaţii sexuale orale cu acesta, recompensate prin cumpărarea de haine. Prin intermediul unei persoane cu aceeaşi orientare sexuală, cei doi s-au reîntâlnit după un an, întreţinând din nou relaţii sexuale orale, pentru care partea vătămată a primit o anumită sumă de bani (30 - 50 RON). Un partener sexual al inculpatului a fost şi partea vătămată D.A.D., acesta fiind prezentat inculpatului de către inculpatul G.M.. Cei doi au întreţinut de mai multe ori relaţii sexuale, plătite cu sume cuprinse între 50 - 100 RON, până la sfârşitul anului 2008. Totodată, în vara anului 2008, fraţilor M.R. şi S. şi lui R.G., minori cu o situaţie financiară precară, li s-a propus de către o cunoştinţă pe nume S. să facă rost de bani prin întreţinerea de relaţii sexuale cu un băiat, propunere cu care aceştia au fost de acord. Urmare a telefonului dat inculpatului M. de către acea persoană, acesta a venit cu taxi-ul pe care îl conducea şi i-a dus pe minori la un apartament din Zona Lipovei, unde le-a dat să bea băuturi alcoolice, iar apoi a întreţinut relaţii sexuale orale cu M.R., plătindu-i în schimb suma de 30 RON. După această întâlnire, numitul R.G. a păstrat legătura cu inculpatul M.C., întreţinând de mai multe ori, începând din vara anului 2008, relaţii sexuale orale cu acesta, remunerate cu sume cuprinse între 25 - 50 RON, o perioadă de timp fiind chiar găzduit de inculpat în locuinţa sa. Totodată, R.G. a atras şi alţi minori în întreţinerea de relaţii sexuale cu inculpatul, aducând la domiciliul acestuia pe minorul M.E.E., căruia i-a spus că acolo locuieşte o fată pe nume C. care va întreţine relaţii sexuale cu el şi îi va plăti a sumă de bani. Minorul a fost transportat de către inculpat la el acasă, unde i-a dat să consume băuturi alcoolice, iar apoi a încercat să întreţină cu acesta relaţii sexuale orale, însă, din cauza emoţiilor, acest minor nu a avut erecţie, astfel că raportul sexual nu a putut fi finalizat. În aceeaşi vară, R.G. l-a convins şi pe minorul C.V.M. să câştige bani prin întreţinerea de relaţii sexuale cu inculpatul M.C., de mai multe ori, la întâlnirile cu acesta participând şi R.G. şi M.S., inculpatul întreţinând relaţii sexuale cu fiecare dintre ei. Relaţiile dintre inculpat şi această parte vătămată au fost foarte strânse, la sfârşitul anului 2009 - începutul anului 2010, acesta locuind o perioadă de 3 - 4 luni împreună cu inculpatul la domiciliul acestuia. Şi numitul M.S. a păstrat legătura cu inculpatul M.C., vizitându-l de mai multe ori la domiciliu şi încercând să întreţină relaţii sexuale orale cu el, însă, din cauza fricii şi emoţiilor, raportul sexual nu a putut fi finalizat întrucât partea vătămată nu a avut erecţie. În acelaşi timp, însă, a efectuat demersuri pentru a găsi noi parteneri sexuali pentru inculpat, în vara anului 2008 informându-l pe numitul I.G., coleg de clasă, despre această posibilitate de producere a banilor, respectiv de interesul inculpatului de a întreţine relaţii sexuale cu băieţi minori contra unor sume de bani. Acesta, din cauza lipsei banilor, a fost de acord, astfel că a făcut cunoştinţă cu inculpatul M. şi a întreţinut de mai multe ori relaţii sexuale orale cu el pe parcursul anilor 2008 - 2010, atât la locuinţa inculpatului, cât şi pe câmp, la Fibiş - unde locuia partea vătămată, acestea fiind recompensate cu diverse sume de bani. I.G. i-a prezentat-o inculpatului şi pe partea vătămată M.V.V., coleg şi prieten de-al său, şi acesta fiind interesat de întreţinerea relaţiilor sexuale pentru a face rost de bani. Şi relaţia dintre acesta şi inculpat s-a derulat pe parcursul anilor 2008 - 2010, întreţinând relaţii sexuale orale atât la locuinţa inculpatului, cât şi pe câmp la Fibiş, de cele mai multe ori inculpatul întreţinând relaţiile sexuale atât cu acesta, cât şi cu I.G., în schimbul unor sume de bani cuprinse între 30 şi 50 RON. Un alt minor cu care inculpatul M.C. a întreţinut relaţii sexuale orale a fost şi partea vătămată M.A.D., prezentat inculpatului la sfârşitul lunii aprilie 2008 de către inculpatul G.M., care îl racolase pentru întreţinerea de relaţii sexuale homosexuale. Inculpatul M.C., apelat în acest scop de celălalt inculpat, a luat minorul de la Gara de Nord -unde se afla cu verişorul său M.C. şi cu inculpatul G.M., l-a transportat cu taxiul său la un cămin din zona gării, iar acolo a întreţinut un raport sexual oral cu acesta, dându-i în schimb suma de 20 RON. Între inculpat şi partenerii săi sexuali s-au legat relaţii apropiate, astfel că mai mulţi dintre aceştia au stat în locuinţa sa pe intervale de la câteva zile la câteva luni, respectiv P.S., V.A. şi R.G.. Totodată, mulţi dintre ei au participat la diverse petreceri organizate la domiciliul inculpatului sau chiar şi-au organizat aici propriile aniversări, de exemplu M.S., care şi-a ţinut acolo petrecerea de majorat.
A mai reţinut instanţa de fond în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.C. că acesta a deţinut la domiciliul său mai multe fotografii reprezentând minori nud şi pe el în ipostaze cu tentă pornografică, precum şi 8 suporţi de stocare a datelor electronice (CD-uri) în care au fost identificate un număr de 12 fotografii şi 3 fişiere video reprezentând mai mulţi tineri în ipostaze pornografice.
Referitor la inculpatul G.M., s-a arătat că acesta îşi ducea traiul prin zona Gării de Nord din Timişoara, ocupându-se de cumpărarea telefoanelor mobile de ocazie şi revânzarea lor, precum şi cu racolarea de băieţi, minori şi majori, dispuşi să întreţină relaţii homosexuale şi plasarea acestora persoanelor cu astfel de orientare sexuală contra unor recompense financiare. Astfel, inculpatul a atras în sfera acestor relaţii mai mulţi minori, majoritatea fugiţi de acasă, care vagabondau prin zona gării, sau proveniţi din familii dezbinate şi sărace, convingându-i să întreţină astfel de relaţii cu bărbaţi prin recompensele financiare pe care urmau să le primească. După ce îi convingea pe respectivii minori să întreţină astfel de relaţii, inculpatul G.M. lua legătura cu persoanele interesate din cercul său de cunoscuţi, printre care şi inculpaţii M.C., B.G. şi S.F.N., făcând o descriere a minorului (unul dintre criteriile cele mai importante fiind vârsta acestora), care, dacă erau interesate, stabileau cu inculpatul o modalitate de întâlnire cu respectivul minor, servicii pentru care era recompensat cu diverse sume de bani. În ceea ce îi priveşte pe numiţii M.C. şi M.A., inculpatul i-a cunoscut în cursul lunii aprilie 2008, în timp ce vagabondau prin incinta Gării de Nord din Timişoara, fiind fugiţi de acasă de câteva zile şi nemaiavând bani nici măcar pentru biletele de întoarcere, fiind abordaţi de inculpat, care a discutat cu ei, şi, profitând de vârsta şi situaţia acestora, i-a convins că îi poate ajuta el cu mâncare şi cu un loc în care să doarmă. Câştigându-le încrederea, inculpatul i-a convins apoi să întreţină relaţii sexuale orale cu un prieten de-al său, la care vor dormi, prezentându-le această activitate drept o modalitate foarte rapidă şi uşoară de a face rost de bani. Cei doi minori au fost de acord, astfel că au fost duşi de către inculpatul G.M. la locuinţa inculpatului B.G., unde au rămas până a doua zi, în cursul nopţii minorul M.C. întreţinând astfel de relaţii cu inculpatul B.G.. În prealabil cei doi inculpaţi au discutat telefonic aceste aspecte, inculpatul B. fiind de acord să îi primească dacă întreţin relaţii sexuale orale cu el. A doua zi, inculpatul G.M. i-a preluat pe cei doi minori şi l-a contactat telefonic pe inculpatul M.C., informându-l că are nişte minori pentru relaţii sexuale orale, astfel că inculpatul M. s-a deplasat la gară, l-a luat pe minorul M.A. şi a întreţinut relaţii sexuale orale cu acesta în schimbul unei sume de bani. În cele câteva zile cât cei doi minori au stat împreună cu inculpatul G.M. prin gara de nord, acesta a mai încercat să îi plaseze pe aceştia unui alt bărbat pe nume F., fără ca aceasta să se concretizeze deoarece minorilor nu le-a plăcut respectiva persoană. În ceea ce îl priveşte pe partea vătămată T.S.R., acesta l-a cunoscut pe inculpatul G.M. în cursul anului 2008, fiind dus la acesta de către un alt tânăr care întreţinea relaţii sexuale cu bărbaţi, intermediate de inculpatul G.M.. Aflând că partea vătămată doreşte şi el să întreţină astfel de relaţii pentru a face rost de bani, inculpatul G.M. a început să-şi contacteze clienţii cărora le plasa parteneri sexuali, acest minor fiind prezentat atât inculpatului B.G. - cu care a şi întreţinut relaţii sexuale, cât şi inculpatului M.C. şi altor bărbaţi cu astfel de înclinaţii. Partea vătămată a păstrat legătura cu inculpatul G.M. până în toamna anului 2008. Totodată, i l-a prezentat acestui inculpat şi pe un alt prieten de-al său, partea vătămată M.I.C., inculpatul încercând să îl convingă şi pe acesta să întreţină relaţii sexuale cu bărbaţi pentru a obţine bani. L-a prezentat în acest sens pe minor unui bărbat cu astfel de înclinaţii, acesta luându-l cu maşina din gară, însă minorul nu a fost de acord. Un alt minor racolat de inculpatul G.M. a fost şi partea vătămată D.A., care frecventa mediul persoanelor fără adăpost din zona gării de nord din anul 2006, fiind fugit de acasă. Profitând de vârsta şi situaţia acestuia, inculpatul G.M. l-a convins şi pe acesta că întreţinerea de relaţii sexuale cu bărbaţi reprezintă o modalitate uşoară şi rapidă pentru obţinerea de bani, astfel că acest minor a devenit repede un subiect al activităţii derulate de inculpat, acest minor fiind plasat inculpaţilor M.C., B.G., S.F.N., precum şi altor bărbaţi, cu care a întreţinut relaţii sexuale contra unor sume de bani.
Cu privire la inculpaţii B.G. şi S.F.N., prima instanţă a reţinut, în fapt, că aceştia, în schimbul unor sume de bani sau a altor recompense materiale, au întreţinut acte sexuale cu băieţi minori cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, majoritatea fiindu-le plasaţi de inculpatul G.M.. Astfel, s-a arătat că inculpatul B.G. a întreţinut relaţii sexuale cu minorii M.C., D.A., G.L. şi T.S.R., iar inculpatul S.F.N. cu minorii D.A. şi I.G., serviciile minorilor fiind recompensate de inculpaţi cu sume cuprinse între 20 - 50 RON/minor.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, Tribunalul a avut în vedere materialul probator administrat în ambele faze procesuale, respectiv declaraţiile inculpaţilor M.C., G.M., B.G., B.D., S.F.N., declaraţiile părţilor vătămate G.L.V., Z.C.I., M.G.C., M.A.D., M.V.V., M.S., M.E.E., R.G., procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi informatică, precum şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiilor emise de instanţă.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului M.C. de a întreţine relaţii sexuale orale cu minorii Z.C., I.G.L.V., M.S., M.E.E., C.V., I.G., M.V.V., M.A. şi D.A., la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, contra unor sume de bani sau a altor avantaje materiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, întrucât a avut reprezentarea că partenerii sexuali sunt minori cu vârste cuprinse între 16 - 18 ani şi că au consimţit la actele sexuale datorită oferirii de bani şi alte foloase, şi urmărind desfăşurarea actelor sexuale tocmai în aceste condiţii.
Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatului M.C. de a deţine, fără drept, într-un sistem informatic şi pe un mijloc de stocare a datelor informatice, mai multe materiale pornografice cu minori, constând în fotografii şi înregistrări audio-video ce prezintă persoane minore, majoritatea de sex masculin, implicate în raporturi sexuale cu alte persoane minore şi exhibarea organelor genitale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 51 din Legea nr. 161/2003. Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, el având reprezentarea faptului că prin acţiunile sale încalcă în mod grav relaţiile sociale referitoare la ocrotirea minorilor şi dorind producerea acestui rezultat, intenţia inculpatului fiind calificată prin scopul urmărit, respectiv satisfacerea propriilor nevoi sexuale.
Referitor la infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, reţinută de procuror în sarcina inculpatului M.C., prima instanţă a arătat că există numeroase dubii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale acesteia, neputând fi reţinute probe certe de vinovăţie a inculpatului sub aspectul comiterii respectivei infracţiuni. Astfel, s-a constatat că niciuna dintre părţile vătămate nu a confirmat desfăşurarea de către inculpatul M.C. a unei astfel de activităţi, toate arătând în mod expres în declaraţiile date în cauză că nu au fost plasate de acesta altor persoane cu înclinaţii homosexuale, singura referire în acest sens care apare în declaraţia dată în faza de urmărire penală de către partea vătămată M.V.V., care a arătat că a mers odată cu I.G. şi cu inculpatul M.C. la un prieten de-al acestuia la Arad şi că pe drum inculpatul i-ar fi comunicat aceluia că are doi minori şi că îi va plasa şi lui dacă doreşte să întreţină relaţii sexuale orale, necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, nici măcar cu declaraţiile părţii vătămate I.G.. Referitor la conţinutul convorbirilor telefonice invocate de organele de urmărire penală, instanţa a apreciat că acestea nu sunt suficiente, în măsura în care nu sunt susţinute de alte probe, să facă dovada unei activităţi derulată în mod efectiv de către inculpat de plasare a părţilor vătămate minore altor persoane cu înclinaţii homosexuale pentru întreţinerea unor astfel de relaţii, având în vedere, pe de o parte, că numele respectivelor părţi vătămate nu apare menţionat în cuprinsul niciunuia dintre procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, iar, pe de altă parte, că majoritatea acestor convorbiri cuprind referiri vagi, care nu sunt de natură să facă dovada incontestabilă, în lipsa altor probe concludente, a unei asemenea activităţi derulate de inculpat şi nici a persoanelor care ar fi făcut obiectul acesteia şi a vârstei lor (existenţa respectivei infracţiuni fiind condiţionată de vârsta sub 18 ani a părţilor vătămate). S-a mai menţionat de către judecător că singura persoană cu privire la care există probe că ar fi fost prezentată de inculpat unei persoane cu înclinaţii homosexuale este martorul M.R., relevante în acest sens fiind declaraţiile martorului coroborate cu convorbirile telefonice purtate de inculpat cu acesta şi cu persoana căruia i-a fost prezentat, însă, în condiţiile în care respectiva faptă a avut loc în iulie 2008, când M.R. era deja major, cu consimţământul acestuia, fără a exista vreo probă în sensul obţinerii de către inculpat a vreunor avantaje, nu se poate reţine că respectiva faptă realizează elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2002, nefiind întrunită latura obiectivă a acesteia. Pe cale de consecinţă, Tribunalul a apreciat că pentru această infracţiune reţinută în sarcina inculpatului se impune achitarea lui în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Referitor la infracţiunile prevăzute de art. 4 alin. (2) şi art. 5 din Legea nr. 143/2000, reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului M.C., s-a arătat de către instanţa de fond că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale acestora, neexistând dovezi concludente cu privire la săvârşirea vreuneia dintre activităţile care realizează elementul material al respectivelor infracţiuni. Astfel, nici la domiciliul inculpatului, nici asupra acestuia nu au fost găsite droguri de mare risc, după cum nici convorbirile telefonice invocate de acuzare nu sunt concludente cu privire la acest aspect, neexistând nicio referire concretă la vreo plantă sau substanţă stupefiantă ori psihotropă sau amestec care conţine asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I - III anexă la Legea nr. 143/2000. împrejurarea că testul făcut inculpatului a fost pozitiv la consumul de opiacee face dovada, în opinia judecătorului fondului, doar a unui consum de astfel de droguri, apreciindu-se, însă, că doar consumul de substanţe stupefiante nu este suficient pentru realizarea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, atâta timp cât acuzarea nu a făcut dovada unor elemente esenţiale ale laturii obiective a acesteia, şi anume deţinerea fără drept de astfel de droguri. În ceea ce priveşte probele invocate de acuzare pentru dovedirea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000, respectiv declaraţiile unor părţi vătămate şi martori, care au arătat în cursul urmăririi penale că au consumat droguri la locuinţa inculpatului, s-a menţionat că toţi au folosit termenul generic de "droguri", neprecizând în concret despre ce substanţe a fost vorba, şi că, reaudiaţi în fata instanţei de judecată, toţi au precizat, la fel cum a susţinut şi inculpatul, că a fost vorba de un consum de substanţe etnobotanice, cumpărate de la diverse magazine din oraş, în special de la un magazin din Complexul Studenţesc. Totodată, cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului în data de 27 mai 2010, deci în ziua imediat următoare celei în care acesta ar fi pus la dispoziţie locuinţa pentru consum de droguri, nu au fost găsite astfel de substanţe. Mai mult, pe lângă inculpat, au mai fost testaţi pentru determinarea unui eventual consum de substanţe psihotrope şi stupefiante şi numiţii V.A., R.M.G. şi M.S.L. - persoane găsite în locuinţa acestuia cu ocazia percheziţiei, iar, cu excepţia numitului V. - care a reacţionat pozitiv la consumul de opiacee, testările celorlalţi doi au fost negative. Or, în aceste condiţii, instanţa a constatat că, deşi există dovezi în sensul unui consum de anumite substanţe la domiciliul inculpatului, nu există nicio probă certă cu privire la natura respectivelor substanţe, respectiv în sensul că ar fi fost vorba de droguri de risc sau mare risc, adică plante sau substanţe stupefiante ori psihotrope sau amestec care conţine asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I - III anexă la Legea nr. 143/2000. Având în vedere toate aceste aspecte, prima instanţă a apreciat că şi pentru aceste infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului se impune achitarea lui în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestora sub aspectul laturii obiective.
Cu privire la fapta inculpatului G.M. care, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a racolat părţile vătămate minore M.A., M.C., D.A., T.S.R. şi M.I.C., în vârstă de 16 ani, în vederea practicării de relaţii sexuale cu bărbaţi contra unor sume de bani, obţinând foloase materiale de pe urma activităţii lor, Tribunalul a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul acţionând, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie directă, întrucât a avut reprezentarea că minorii sunt racolaţi în scopul exploatării lor, scop pe care l-a urmărit prin desfăşurarea activităţii infracţionale.
În legătură cu cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului G.M. prin rechizitoriu, respectiv aceea de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa a constatat că nu există probe certe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, care să facă dovada unei asemenea activităţi desfăşurate de inculpat şi să răstoarne, astfel, prezumţia de nevinovăţie de care acesta beneficiază. Astfel, s-a arătat că inculpatul nu a recunoscut întreţinerea unor relaţii de natură sexuală cu persoane minore, fapt confirmat şi de părţile vătămate D.A. şi M.I.C., care nu au făcut referire în declaraţiile lor la existenţa unor asemenea relaţii cu G.M., arătând doar că acesta s-a ocupat de plasarea lor la alte persoane pentru întreţinerea de relaţii sexuale. În ceea ce priveşte întreţinerea unor relaţii sexuale orale cu minorii T.S.R., G.L. şi J.M., instanţa a constatat că materialul probator se limitează doar la declaraţiile acestor părţi vătămate, care au arătat că ar fi întreţinut, o dată fiecare dintre ei, relaţii sexuale orale cu inculpatul, fără, însă, ca aceste susţineri să fie confirmate şi de alte probe, respectiv depoziţii de martori, declaraţiile altor minori persoane vătămate ori ale coinculpaţilor sau convorbiri telefonice. Făcând referire la declaraţiile inculpatului M.C., care a arătat că are cunoştinţă despre faptul că inculpatul G.M. a întreţinut relaţii sexuale cu minori, Tribunalul a apreciat că acestea nu pot fi reţinute în dovedirea vinovăţiei, în condiţiile în care inculpatul M. nu a putut preciza nici măcar unul dintre minorii cu care inculpatul G.M. ar fi întreţinut astfel de relaţii şi nici nu a putut da niciun fel de amănunte în acest sens. Totodată, s-a arătat că trebuie avută în vedere împrejurarea că niciunul dintre minorii care au declarat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul G.M. nu au precizat că întreţinerea respectivelor relaţii s-ar fi realizat prin oferirea sau promisiunea unor recompense financiare sau de altă natură, după cum nu există nici vreo altă probă în acest sens, deşi acesta reprezintă un element esenţial pentru a fi întrunită latura obiectivă a respectivei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului. Or, în această situaţie, instanţa a apreciat că simplele declaraţii ale părţilor vătămate, între care nu există niciun fel de legătură şi care nu fac niciun fel de referire la împrejurarea că întreţinerea unor astfel de relaţii, chiar dacă s-ar dovedi că au existat în realitate, a fost determinată de oferirea sau darea unor recompense financiare sau de altă natură, nu sunt suficiente pentru a înlătura dubiile care există cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale respectivei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, astfel că, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Tribunalul a dispus achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Cu privire la faptele inculpaţilor B.G. şi S.F.N. care, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au întreţinut relaţii sexuale cu părţile vătămate M.C., D.A., G.L., T.S.R. (inculpatul B.G.), D.A. şi I.G. (inculpatul S.F.N.), minori cu vârsta între 16 şi 18 ani, determinate de oferirea de recompense financiare, Tribunalul a arătat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, având reprezentarea că partenerii sexuali sunt minori cu vârste cuprinse între 16 - 18 ani şi că au consimţit la actele sexuale datorită oferirii de bani şi alte foloase, şi urmărind desfăşurarea actelor sexuale tocmai în aceste condiţii.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.D., din analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză, instanţa a constatat că există numeroase dubii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ce i s-a reţinut în sarcină, neexistând probe certe de vinovăţie cu privire la realizarea elementului material al laturii obiective, respectiv întreţinerea unor acte sexuale cu minori. S-a făcut referire, în acest sens, la declaraţiile părţilor vătămate T.R.S., D.A. şi M.A., care au negat întreţinerea unor relaţii sexuale cu inculpatul B.D., la declaraţiile inculpatului G.M., care nu a confirmat plasarea unor minori către acest inculpat, la depoziţiile celorlalţi minori audiaţi în cauză în calitate de părţi vătămate sau martori, care nu au arătat că ar fi întreţinut astfel de relaţii cu inculpatul B. sau că ar cunoaşte vreun minor care a întreţinut astfel de relaţii, precum şi la declaraţiile celorlalţi inculpaţi, care nu conţin trimiteri la persoane minore cu care acest inculpat ar fi întreţinut relaţii sexuale. În acest context, s-a apreciat de către judecătorul fondului că transcrierile convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu ceilalţi inculpaţi din cauză, care evidenţiază un interes al acestuia cu privire la relaţiile sexuale întreţinute de aceştia cu persoane de acelaşi sex şi cu privire la anumiţi băieţi, nu sunt suficiente, în măsura în care nu sunt susţinute de alte probe concludente, să facă dovada unei activităţi derulate în mod efectiv de inculpat, de întreţinere a unor relaţii sexuale cu părţile vătămate minore contra unor recompense financiare, impunându-se achitarea inculpatului B.D. pentru infracţiunea prev. de ari 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor M.C., G.M., B.G. şi S.F.N., instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise - prin activităţile lor, inculpaţii aducând o atingere gravă relaţiilor sociale referitoare la ocrotirea minorilor, asigurarea demnităţii umane şi, în acelaşi timp, punând în pericol dezvoltarea ulterioară, fizică şi psihică, a acestor minori - împrejurările care agravează răspunderea penală - numărul mare al victimelor, perioada îndelungată în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, modalitatea în care inculpaţii au acţionat - precum şi persoana inculpaţilor, valorificând, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.C., faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, că îşi are asigurată existenţa prin muncă şi că a manifestat o conduită relativ corectă pe parcursul procesului penal, colaborând cu organele de urmărire penală în vederea tragerii la răspundere penală a altor inculpaţi, prezentându-se la toate termenele de judecată şi recunoscând parţial faptele săvârşite, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.M., faptul că nu este la primul contact cu legea penală, suferind anterior mai multe condamnări la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, că a avut o conduită parţial corectă, recunoscând în mare parte învinuirile ce i-au fost aduse şi contribuind, prin declaraţiile sale, la aflarea adevărului în cauză. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.G., faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, că s-a prezentat la toate termenele de judecată, însă a avut un comportament nesincer, nerecunoscând săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare, iar, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.F.N., faptul că nici acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, că nu a recunoscut în declaraţia dată în faza de urmărire penală infracţiunea reţinută în sarcina sa, iar în faza cercetării judecătoreşti nu s-a prezentat la judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, sub aspectul omisiunii aplicării în privinţa inculpatului M.C. a prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, al greşitei achitări a inculpatului M.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 5 din Legea nr. 143/2000, a inculpatului B.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi a inculpatului G.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi pentru netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor M.C., B.G., S.F.N. şi G.M., considerate prea mici în raport cu gravitatea faptelor comise, urmările produse şi persoana acuzaţilor, precum şi apelanţii inculpaţi M.C., B.G. şi S.F.N., primii doi solicitând achitarea lor sub aspectul comiterii infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi de prima instanţă, iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepselor ce le-au fost aplicate, iar cel din urmă reducerea pedepsei stabilite de Tribunal şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, prin reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 145/A din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara şi de inculpaţii apelanţi M.C., B.G. şi S.F.N., în baza art. 383 alin. (1) rap. la art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului G.M., iar, în baza art. 381 C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus în continuare perioada arestării preventive a inculpatului de la data de 12 aprilie 2011 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii apelanţi au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a arătat că îşi însuşeşte starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată, şi din care rezultă vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.
În ceea ce priveşte critica inculpatului M.C. cu privire la greşita sa condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen. întrucât nu a cunoscut vârsta părţilor vătămate, aceasta a fost apreciată ca fiind nefondată, având în vedere că, din declaraţiile părţilor vătămate I.G. şi M.V.V., din cele ale inculpatului G.M., din depoziţiile martorilor J.M.N. şi M.S.L., precum şi din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, rezultă că inculpatul cunoştea împrejurarea că părţile vătămate erau minore, acesta manifestând interes pentru vârsta lor, deoarece prefera minorii. În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003, Curtea de apel a făcut referire la procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi informatică, care au relevat descoperirea unor sisteme informatice şi medii de stocare ce conţineau materiale pornografice cu minori, conţinutul constitutiv al infracţiunii fiind realizat prin deţinerea respectivelor materiale.
Ca neîntemeiată a fost apreciată şi critica procurorului privind greşita achitare a inculpatului M.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 5 din Legea nr. 143/2000, instanţa de apel constatând că pentru aceste fapte nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, aşa cum, în mod corect, a apreciat şi judecătorul fondului. Astfel, s-a arătat că declaraţia părţii vătămate M.V. dată în faza de urmărire penală a fost infirmată de partea vătămată I.G., că menţiunile proceselor-verbale de redare a convorbirile telefonice nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă şi nu conţin referiri concrete la numele vreunei părţi vătămate, precum şi faptul că, în declaraţiile lor, acestea din urmă nu au confirmat faptul că inculpatul M.C. le-ar fi plasat altor persoane cu înclinaţii homosexuale. Cât priveşte depoziţia martorului M.R., în cuprinsul căreia acesta relatează aspecte din perioada lunii iulie 2008, aşa cum rezultă şi din convorbirile telefonice, s-a menţionat că, faţă de faptul că, la acea dată, martorul era major, în cauză nu sunt întrunite elementele laturii obiective a infracţiunii, a cărei existentă este condiţionată de vârsta sub 18 ani a părţii vătămate. Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, instanţa de apel a constatat că probatoriul administrat în cauză, cu referire la procesul-verbal de percheziţie domiciliară şi procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, nu confirmă faptul că inculpatul ar fi deţinut droguri de mare risc în vederea consumului propriu pentru a fi realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii. În mod similar, în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, s-a reţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul ar fi pus la dispoziţie locuinţa sa pentru consumul de droguri de risc sau de mare risc, părţile vătămate arătând în fata instanţei că au consumat etnobotanice, iar, în urma testelor efectuate asupra persoanelor găsite la domiciliul inculpatului, s-a constatat că doar martorul V.A. consumase opiacee, testările celorlalţi fiind negative.
Referitor la omisiunea instanţei de fond de a face, în privinţa inculpatului M.C., aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, aspect invocat de procuror în cuprinsul motivelor de apel, Curtea a constatat că respectivele dispoziţii legale nu sunt aplicabile întrucât inculpatul nu a fost condamnat în cauză pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001.
În ceea ce priveşte critica Parchetului referitoare la greşita achitare a inculpaţilor B.D. şi G.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a apreciat-o ca fiind nefondată. S-a arătat, în acest sens, că, în cauză, nu s-a dovedit faptul că inculpatul G.M. ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minori, declaraţiile părţilor vătămate T.S.R., G.L. şi J.M. nefiind susţinute de niciun alt mijloc probator, şi nici împrejurarea că întreţinerea unor astfel de relaţii, dacă s-ar admite că au fost probate, s-ar fi realizat prin oferirea sau promisiunea unor recompense financiare sau de altă natură, aspect esenţial pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de act sexual cu un minor. Referitor la inculpatul B.D., s-a arătat că nicio parte vătămată nu a confirmat faptul că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu acesta, împrejurare care nu rezultă nici din declaraţiile martorilor sau ale celorlalţi inculpaţi, faptul că, din conţinutul convorbirilor telefonice, reiese că inculpatul era interesat de relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex întreţinute de ceilalţi inculpaţi, neputând conduce la condamnarea lui pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Curtea de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată şi critica formulată de inculpatul B.G. privind greşita sa condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., arătând că vinovăţia acestuia rezultă din declaraţiile părţilor vătămate M.C., D.A., G.L. şi T.S.R., care au recunoscut că au întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul şi au fost recompensate cu diferite sume de bani, coroborate cu cele ale inculpaţilor M.C. şi G.M., ale martorului M.S.L., precum şi cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice.
Ca nefondate au fost apreciate şi criticile formulate de procuror şi de inculpaţi cu privire la individualizarea pedepselor, arătându-se, în esenţă, că, în cauză, au fost respectate prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi au fost avute în vedere caracterul deosebit de grav al faptelor săvârşite, modalitatea de comitere a acestora, numărul mare de victime, forma continuată a infracţiunilor, starea de recidivă postexecutorie în cazul inculpatului G.M., dar şi aspectele favorabile inculpaţilor, respectiv lipsa antecedentelor penale - în cazul inculpaţilor M.C., B.G. şi S.F.N., colaborarea cu organele de urmărire penală în sensul tragerii la răspundere penală a celorlalţi inculpaţi - în cazul inculpatului M.C., motiv pentru care s-a concluzionat că nu se impune reducerea sau majorarea pedepselor. Referitor la aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. în cazul inculpatului S.F.N., instanţa de apel a constatat că, faţă de cuantumul pedepsei aplicate, de 3 ani şi 6 luni închisoare, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de acest text de lege.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpaţii M.C., B.G. şi S.F.N., reiterând întocmai criticile formulate în apel.
Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Ministerul Public a susţinut că, în mod greşit, s-a procedat de către instanţele inferioare la achitarea inculpaţilor B.D. şi G.M. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum şi a inculpatului M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 5 din Legea nr. 143/2000, apreciind că, în cauză, s-a făcut o greşită interpretare a probelor. Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor M.C., B.G., S.F.N. şi G.M., solicitând majorarea cuantumului acestora în raport cu împrejurările concrete de comitere a faptelor, forma continuată în care acestea au fost săvârşite, perioada lungă de derulare a activităţii infracţionale, precum şi vârsta fragedă a părţilor vătămate.
În ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat M.C., acesta, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 14 C. proc. pen., a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia, neavând cunoştinţă despre împrejurarea că victimele erau minore. în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, s-a solicitat achitarea inculpatului şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, arătându-se, de asemenea, că lipseşte intenţia de comitere a faptei penale. Criticând şi modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor ce i-au fost aplicate, recurentul a solicitat, în subsidiar, reducerea cuantumului acestora, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 - 76 C. pen., având în vedere că a avut o conduită bună înainte de comiterea faptelor şi a colaborat cu organele de anchetă, ajutând la descoperirea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi coinculpaţi.
Lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii subiective, a fost invocată, atât în cuprinsul motivelor scrise de recurs, cât şi oral, cu ocazia dezbaterilor, şi de recurentul inculpat B.G., care, făcând trimitere la dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicate şi suspendarea executării acesteia, având în vedere că se află la prima abatere şi a manifestat o atitudine de recunoaştere şi regret.
Aceleaşi cazuri de casare, respectiv cele prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., au fost invocate şi de recurentul inculpat S.F.N., care, în principal, a susţinut că probele administrate în cauză nu dovedesc comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12, 14 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara şi de inculpaţii M.C., B.G. şi S.F.N. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. Astfel, este de menţionat că eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.
În speţă, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susţinerea Parchetului în sensul că inculpaţii B.D. şi G.M. ar fi săvârşit infracţiunea de act sexual cu un minor, iar inculpatul M.C. infracţiunile de trafic de minori, deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu şi de punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului ilicit de droguri şi că ar fost, aşadar, comisă o gravă eroare de fapt.
Astfel, din situaţia de fapt, corect stabilită de Tribunal şi însuşită de instanţa de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti - declaraţiile părţilor vătămate şi ale inculpaţilor, depoziţiile martorilor, procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi transcrierile convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiilor emise de instanţă - nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, desfăşurarea de către inculpaţii B.D., G.M. şi M.C. a vreunei activităţi ilicite care să poată fi circumscrisă elementului material al infracţiunilor anterior menţionate, în lipsa unor asemenea dovezi certe neputându-se dispune condamnarea inculpaţilor pentru comiterea respectivelor infracţiuni, astfel cum s-a solicitat de către Parchet.
De altfel, în motivele scrise de recurs şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, nici procurorul nu a invocat aspecte esenţiale, necontroversate şi evidente, ce ar rezulta din compararea conţinutului probelor cu soluţia de achitare dispusă faţă de inculpaţii B.D., G.M. şi M.C., făcând doar o interpretare proprie a probelor administrate, prezentând anumite raţionamente din care, în opinia sa, ar rezulta comiterea de către aceştia a infracţiunilor pentru care au fost achitaţi şi solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanţa de prim control judiciar, reinterpretarea şi reaprecierea materialului probator, operaţiune care, în situaţia inexistenţei unei erori grave de fapt, cum este cazul în speţă, nu se poate realiza prin prisma dispoziţiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanţă deplină între dovezile administrate şi situaţia de fapt stabilită de Tribunal şi Curtea de apel cu privire la inculpaţii B.D., G.M. şi M.C. în ceea ce priveşte infracţiunile de act sexual cu un minor şi, respectiv, trafic de minori, deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu şi punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului ilicit de droguri, reţinute în sarcina acestora prin actul de sesizare, nefiind indicată de procuror şi nici identificată de instanţa de recurs vreo probă a cărei existenţă sau inexistenţă să fi fost în mod eronat afirmată de instanţele inferioare sau al cărei conţinut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de Ministerul Public.
Totodată, incidenţa acestui caz de casare nu poate fi reţinută nici cu privire la recurenţii inculpaţi B.G. şi S.F.N., Înalta Curte constatând, fără a relua sau a reface raţionamentele instanţei de fond şi a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârşirea de către aceştia a infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., situaţia de fapt reţinută fiind în deplină concordanţă cu dovezile administrate, respectiv: pentru inculpatul B.G.: declaraţiile părţilor vătămate M.C., D.A., G.L. şi T.S.R. (care au arătat că au întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul, recompensate de acesta cu anumite sume de bani), declaraţia părţii vătămate M.A. (care confirmă întreţinerea unor relaţii sexuale de către inculpat cu vărul său, partea vătămată M.C., contra unor sume de bani), declaraţiile inculpaţilor M.C. (care a arătat că inculpatul B. îşi racola partenerii sexuali atât dintre persoane majore, cât şi minore) şi G.M. (care a declarat că i-a plasat inculpatului mai mulţi minori în vedere practicării de relaţii sexuale contra cost), procesul-verbal de recunoaştere de pe planşa foto de către inculpatul M.C. a părţii vătămate G.L. ca fiind unul dintre minorii cu care inculpatul B. a întreţinut relaţii sexuale, depoziţiile martorului M.S.L. (care a declarat că, fiind prieten şi coleg cu partea vătămată G.L., ştie că acesta a întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul), procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu coinculpatul G.M., precum şi de acesta din urmă cu alte persoane cu privire la inculpatul B.; pentru inculpatul S.F.N.: declaraţiile părţilor vătămate D.A. şi I.G. (care au arătat că au întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul, recompensate cu sume de bani cuprinse între 20 - 50 lei), declaraţiile inculpaţilor M.C. (care a arătat că inculpatul S.F.N. întreţinea relaţii sexuale cu minori, care îi erau plasaţi de inculpatul G.M.) şi G.M. (care a declarat că i-a plasat inculpatului mai mulţi minori în vedere practicării de relaţii sexuale contra cost), declaraţiile părţii vătămate G.L. (care a arătat că a fost racolat de inculpat în vederea practicării de relaţii sexuale, fapt care nu s-a realizat întrucât minorul a fugit), procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu coinculpaţii G.M. şi M.C..
Toate aceste probe confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi însuşită de Curtea de apel cu privire la comiterea de către inculpaţii B.G. şi S.F.N. a infracţiunii de act sexual cu un minor, instanţa de recurs neidentificând vreo discordanţă între aceasta şi conţinutul probelor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurenţi.
De altfel, un aspect important din acest punct de vedere îl reprezintă şi faptul că, deşi inculpatul B.G. a invocat cazul de casare menţionat, acesta nu a contestat în calea de atac a recursului situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi Curtea de apel, ci doar aprecierea instanţelor inferioare cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen. sub aspectul laturii subiective, susţinând că nu a săvârşit faptele cu intenţie şi solicitând achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Având în vedere criticile concrete formulate sub acest aspect, Înalta Curte le va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., împreună cu motivele invocate în acelaşi sens de recurentul inculpat M.C..
2. Potrivit art. 198 alin. (3) C. pen., infracţiunea de act sexual cu un minor se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, ceea ce înseamnă, conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin comiterea acesteia. Pentru existenţa intenţiei, se cere ca făptuitorul să cunoască, în momentul săvârşirii faptei, împrejurarea că victima nu a împlinit vârsta de 18 ani, eroarea cu privire la acest aspect înlăturând răspunderea penală.
În deplin acord cu instanţa de fond şi cea de prim control judiciar, Înalta Curte constată că, în cauză, probele administrate dovedesc cu certitudine cunoaşterea de către inculpaţii M.C. şi B.G. a vârstei reale a părţilor vătămate, fiind întrunite, astfel, sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen. în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat M.C., relevanţă probatorie sub acest aspect prezintă declaraţiile părţilor vătămate G.L., Z.C.I., I.G., M.V.V., M.S., M.E.E., C.V., M.A., M.C., D.A.D. şi ale martorilor M.R., R.G., M.S.L. şi J.M., din cuprinsul cărora rezultă că partenerii sexuali care îl atrăgeau pe inculpat erau băieţii minori, aspect cunoscut de toţi aceştia şi reprezentând un criteriu evident de selecţie, declaraţia dată de inculpat în cursul cercetării judecătoreşti, în care a recunoscut că, uneori, când era sunat de inculpatul G.M. pentru a-i plasa parteneri sexuali, acesta îi comunica că este vorba de minori de 16 - 17 ani, declaraţiile acestui din urmă inculpat, care a arătat că, de mai multe ori, a plasat inculpatului M. băieţi pentru întreţinerea de relaţii sexuale, de fiecare dată inculpatul manifestând interes cu privire la vârsta acestora întrucât prefera minorii, precum şi procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu G.M., C.V., R.G. şi cu alte persoane neidentificate, din care rezultă că una dintre întrebările principale adresate de inculpat în momentul în care i se oferea un partener sexual era cea referitoare la vârstă, preferând persoane de sex masculin sub 18 ani.
Pe de altă parte, în aprecierea intenţiei cu care a acţionat inculpatul M.C., nu poate fi omisă împrejurarea că, la momentul în care au început întreţinerea de relaţii sexuale cu acesta, majoritatea părţilor vătămate aveau vârsta de 16 ani, fiind, astfel, evident că inculpatul şi-a dat seama, după fizicul şi aspectul lor exterior, că sunt minore. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă atât din declaraţiile inculpatului, cât şi din cele ale părţilor vătămate şi martorilor, relaţiile dintre acesta şi partenerii săi sexuali minori erau foarte apropiate şi s-au menţinut pe intervale îndelungate de timp, majoritatea frecventând foarte des casa inculpatului sau locuind o perioadă de timp împreună cu acesta, fiind, astfel, evident că, în situaţia dată, a cunoscut şi vârsta lor, pe unii dintre ei ajutându-i chiar să-şi facă buletinul.
Referitor la inculpatul B.G., Înalta Curte reţine declaraţiile părţilor vătămate M.C., D.A., G.L. şi T.S.R., care au confirmat întreţinerea cu acesta a unor relaţii sexuale, contra unor sume de bani, declaraţiile inculpatului M.C., care a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul B. de când avea 14 ani şi ştia că acesta îşi racola partenerii sexuali atât din rândul persoanelor majore, cât şi din cel al persoanelor minore, procesul-verbal de recunoaştere după planşa foto a părţii vătămate G.L. de către inculpatul M.C. ca fiind unul dintre minorii cu care inculpatul B. a întreţinut relaţii sexuale, declaraţiile inculpatului G.M., care a arătat că i-a plasat inculpatului B. mai mulţi minori, printre care şi pe M.C. şi M.A., pentru întreţinerea de relaţii sexuale contra cost, la întrebarea expresă a acestuia, spunându-i că este vorba de minori cu vârste de 16 - 17 ani, depoziţiile martorului M.S.L., precum şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate atât de inculpatul B., cât şi de ceilalţi inculpaţi, din al căror conţinut reiese în mod evident interesul acestuia pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu băieţi minori cu vârste cuprinse între 16 - 17 ani.
Ca şi în cazul inculpatului M.C., relevanţă prezintă şi împrejurarea că inculpatul B., fiind în relaţii apropiate cu părţile vătămate care, de multe ori, erau găzduite în locuinţa sa, şi dată fiind vârsta fragedă a acestora, îşi putea da seama, după aspectul lor fizic, de faptul că erau minore, chiar dacă s-ar accepta apărarea acestuia, nereală de altfel, că nu i-ar fi fost comunicată vârsta victimelor recrutate în vederea întreţinerii de relaţii sexuale.
Ca urmare, probele administrate în cauză dovedesc în mod cert că inculpaţii M.C. şi B.G. au acţionat cu intenţie directă, întrucât au avut reprezentarea că partenerii lor sexuali sunt minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi că au consimţit la actele sexuale datorită oferirii de bani şi alte foloase, urmărind desfăşurarea actelor sexuale tocmai în aceste condiţii.
Vinovăţia inculpatului M.C., contrar susţinerilor acestuia, este pe deplin dovedită şi în privinţa infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, relevante sub acest aspect fiind procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi informatică, precum şi declaraţia dată de inculpat în cursul cercetării judecătoreşti, în care a recunoscut existenţa fotografiilor şi înregistrărilor video de pe CD-uri. În ceea ce priveşte apărarea inculpatului referitoare la împrejurarea că nu este autorul fotografiilor şi înregistrărilor video, că nu a furnizat niciodată astfel de materiale şi că nu le-a postat pe internet, se apreciază că, în mod corect, instanţele inferioare au procedat la înlăturarea acesteia, din moment ce respectivele împrejurări nu prezintă relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii pentru care a fost condamnat, al cărei element material constă în simpla deţinere, fără drept, a materialelor pornografice cu minori într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice, fapt pe deplin dovedit în cauză. În plan subiectiv, inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul că a avut reprezentarea faptului că, prin acţiunile sale, încalcă în mod grav relaţiile sociale referitoare la ocrotirea minorilor şi a urmărit producerea acestui rezultat prin comiterea faptei.
În consecinţă, fiind întrunite, în cauză, elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen. şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, Înalta Curte constată că nu există temeiuri de achitare a celor doi inculpaţi recurenţi conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
3. Sub aspectul proporţionalizării pedepselor cu închisoarea aplicate inculpaţilor M.C., B.G., S.F.N. şi G.M., în legătură cu care au fost formulate critici atât de Parchet, cât şi de recurenţi, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate, apte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.
În mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat inculpaţilor, au fost avute în vedere importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin comiterea infracţiunilor, durata relativ mare în timp a desfăşurării activităţii infracţionale, modalitatea în care au acţionat inculpaţii, multitudinea actelor materiale comise, precum şi comportamentul lor procesual, reţinându-se că inculpaţii G.M. şi M.C. au recunoscut, în mare parte, comiterea faptelor, iar cel din urmă a colaborat cu organele de anchetă, facilitând identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane cercetate pentru infracţiuni similare, în timp ce inculpaţii B.G. şi S.F.N. au manifestat o atitudine nesinceră, încercând să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare.
De asemenea, în mod corect a fost valorificată în procesul de cuantificare a sancţiunii penale aplicată inculpatului G.M. împrejurarea că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, infracţiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză fiind săvârşită în stare de recidivă mare postexecutorie, în raport cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 98 din 5 februarie 2002 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă prin Decizia penală nr. 678 din 14 august 2002 a Curţii de Apel Timişoara, aspect ce denotă perseverenţa sa infracţională şi împrejurarea că scopul sancţiunii aplicate anterior, ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare şi prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu a fost atins.
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod justificat, nu au fost reţinute în favoarea inculpaţilor recurenţi circumstanţe atenuante judiciare conform art. 74 C. pen. şi apreciază că pedepsele aplicate acestora şi intimatului inculpat G.M. de către instanţa de fond şi menţinute de instanţa de prim control judiciar au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune nici majorarea cuantumului lor, aşa cum a solicitat Parchetul, şi nici stabilirea unor sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea recurenţilor şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului inculpat B.G. de aplicare a dispoziţiilor art. 81 sau art. 86 C. pen., având în vedere, pe de o parte, neîndeplinirea condiţiei prevăzute de lit. a) a alin. (1) al art. 81 C. pen., iar, pe de altă parte, aprecierea, fundamentată pe gravitatea faptelor comise şi amploarea activităţii infracţionale desfăşurate, că scopul pedepsei stabilite nu poate fi atins decât prin executarea ei în regim privativ de libertate, conform art. 57 C. pen.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12, 14 şi 18 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchet şi de inculpaţii M.C., B.G. şi S.F.N..
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenţia inculpatului G.M..
Totodată, având în vedere că recurenţii inculpaţi M.C., B.G. şi S.F.N. sunt cei care se află în culpă procesuală, instanţa, în temeiul art. 192 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, Serviciul Teritorial Timişoara şi de inculpaţii M.C., B.G. şi S.F.N.
Împotriva Deciziei penale nr. 145/A din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind şi pe inculpaţii B.D. şi G.M..
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.M. timpul arestării preventive de la 10 august 2010 la 14 mai 2012.
Obligă recurenţii intimaţi-inculpaţi M.C. şi S.F.N. la plata sumelor de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul intimat inculpat B.G. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.D. şi G.M., în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile cuvenite pentru cei doi apărători desemnaţi din oficiu pentru intimatele părţi civile şi pentru intimatele părţi vătămate, în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3841/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3282/2012. Penal → |
|---|
