ICCJ. Decizia nr. 3282/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3282/2012
Dosar nr. 802/122/2012/a2
Şedinţa publică din 15 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 octombrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 802/122/2012 în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului şi a menţinut starea de arest a inculpatului D.I.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 339 din 7 august 2012 a Tribunalului Giurgiu, la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (fapta din perioada 2009-2011).
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că în perioada 2009-2011, inculpatul D.I. a obligat-o pe fiica sa, minora D.E.M., în vârstă de 15 ani, la practicarea prostituţiei în folosul său şi a întreţinut relaţii sexuale prin constrângere cu aceasta, în mod repetat, iar în perioada august-decembrie 2011 şi-a dat acordul ca fiica sa minoră să fie obligată la practicarea prostituţiei de către numitul D.G.I.
Probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată (şi condamnat în primă instanţă), fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Curtea a constatat că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunile pentru care a fost arestat şi ulterior trimis în judecată, relevante în acest sens fiind: sesizare D.G.A.S.P.C; nota de constatare D.G.A.S.P.C.; denunţ şi declaraţii parte vătămată; declaraţii martori; declaraţii inculpat; raport de evaluare psihologică a părţii vătămate minore D.E.M.; raport de constatare tehnico-ştiinţifică a comportamentului simulat; proces-verbal prezentare material de urmărire penală.
Este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., căci pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, urmările produse şi impactul negativ asupra opiniei publice.
La acest moment procesual, Curtea nu a identificat vreun motiv întemeiat pentru punerea inculpatului în libertate, ci a apreciat că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă alternativă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care inculpaţii se bucură conform legislaţiei în vigoare.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul D.I. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depăşit, iar la acest moment instanţa de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare de libertate.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., impun în continuare privare de libertate a acestuia.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instaţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârşită fapta, pentru care a şi fost condamnat de instanţa de fond.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul societăţii. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acţiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necasară menţinerea arestării preventive a inculpatului D.I.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva încheierii din 2 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 802/122/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3286/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3269/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
