ICCJ. Decizia nr. 1592/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1592/2012
Dosar nr. 533/1372/2011
Şedinţa publică din 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 75 din 1 ianuarie 2011 a Tribunalului Braşov a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 148/2009 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov formulată de condamnatul P.A., reţinându-se, în esenţă, că aspectele invocate vizează reaprecierea probelor deja administrate de instanţă, audierea unor martori, fiind imposibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele ce au soluţionat cauza.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul P.A., care a solicitat admiterea cererii de revizuire, arătând că instanţa de fond nu a încuviinţat audierea unor martori ce puteau depune mărturie în favoarea sa, nu i s-a încuviinţat cererea de studiu a dosarului şi cererea de amânare pentru lipsă de apărare.
Prin Decizia penală nr. 128/Ap din 15 decembrie 2011 Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de revizuentul condamnat.
Pentru a decide astfel Curtea de Apel Braşov a reţinut că prima instanţă a constatat corect că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 394 C. proc. pen. care prevăd expres şi limitativ cazurile de revizuire.
Astfel, cu privire la cererile de amânare pentru angajarea unui apărător şi de studiere a dosarului, din memoriul depus la dosar Tribunal, Curtea a constatat că aceste cereri au vizat soluţionarea cauzei de instanţele ce au pronunţat soluţia de condamnare.
La judecarea cauzei în primă instanţă, la termenul din data de 28 august 2009 condamnatul a fost întrebat dacă este de acord ca asistenţa juridică să fie asigurată de apărătorul desemnat din oficiu şi acesta a arătat că este de acord cu aceasta şi că urmează să contacteze un avocat pentru termenul de fond.
La al doilea termen de judecată, din data de 23 septembrie 2009, instanţa a întrebat din nou condamnatul dacă este de acord cu apărătorul din oficiu, acesta a răspuns afirmativ.
În prezenta cerere de revizuire, petentul a precizat că minora partea vătămată a fost obligată să mintă de către mama ei, în prezenţa agentului de poliţie H.M. şi că a avut o relaţie cu partea vătămată, în sensul că erau prieteni şi că atât partea vătămată cât şi mama acesteia erau cunoscute în sat ca femei uşoare.
În acest sens, condamnatul a solicitat audierea agentului de poliţie H.A. şi P.I., ultimul în dovedirea aspectului că a fost văzut împreună cu partea vătămată şi că aceasta îl suna şi îi cerea bani, oferindu-i servicii sexuale.
Instanţa de apel a mai reţinut că în faţa instanţei de fond, condamnatul nu a solicitat audierea acestor martori şi cum împrejurările ce tind a fi dovedite prin această audiere erau cunoscute de condamnat la acest moment, nu se poate susţine că ar fi vorba de fapte sau împrejurări noi, necunoscute.
Cererea de angajare apărător ales a fost formulată de condamnat chiar la termenul la care au avut loc dezbaterile, acesta a fost întrebat de două ori de instanţă dacă este de acord ca asistenţa juridică să fie asigurată de apărătorul din oficiu, răspunzând afirmativ, astfel că susţinerea este lipsită de temei.
Referitor la cererea de studiere a dosarului formulată de condamnat la data de 17 noiembrie 2009, Curtea a constatat că aceasta a fost aprobată prin rezoluţia judecătorului din data de 23 noiembrie 2009, în perioada de program cu publicul la arhivă, astfel că nu se poate susţine că nu i-au fost respectate drepturile procesuale, deşi acestea nu se pot constitui în motive de revizuire, cazurile fiind expres şi limitativ prevăzute de lege.
Cum în speţă condamnatul revizuent nu a indicat pe care dintre cazurile prevăzute de art. 394 îşi întemeiază cererea, nu a indicat niciun motiv care s-ar putea constitui într-unul dintre acestea, instanţa de apel a constatat că în mod corect Tribunalul Braşov a reţinut că în fapt se doreşte prelungirea probatoriului, ceea ce inadmisibil pe calea revizuirii, astfel că sentinţa penală atacată este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul condamnat solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor şi rejudecând, să se admită cererea de revizuire.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. prevede că revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac a cărei finalitate o reprezintă înlăturarea erorilor judiciare, în baza unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei cu ocazia judecării în fond a cauzei. Revizuirea se întemeiază, aşadar, pe lipsurile de fond în soluţionarea pricinii, iar temeiurile sale rezulta din elemente exterioare dosarului cauzei, pe care instanţele de judecată nu le-au avut în vedere la judecata în fond.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea are ca obiect numai hotărârile penale definitive, trecute în puterea lucrului judecat, scopul ei fiind acela de reparare a erorilor judiciare, de anulare a hotărârilor care au consacrat eroarea judiciară şi pronunţarea unei noi hotărâri care să reflecte adevărul.
Cum revizuirea este un remediu procesual menit să înlăture erorile de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, nu pot fi supuse revizuirii decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul cauzei, instanţa soluţionând atât acţiunea penală - pronunţând o hotărâre de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal - cât şi acţiunea civilă alăturată raportului juridic de drept penal.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în baza jurisprudenţei sale consacrate, dreptul la un proces corect în faţa unui tribunal aşa cum s-a garantat prin art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina Preambulului la Convenţie, care declară, printre alte lucruri, că domnia legii este o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale domniei legii este principiul certitudinii juridice, care impune, inter alia, ca în situaţiile în care instanţele au decis definitiv asupra unei chestiuni, hotărârea lor să nu poată fi pusă sub semnul întrebării. În final, Curtea reiterează că nici o parte nu are dreptul de a solicita o revizuire a unei sentinţe definitive şi executorii numai în scopul obţinerii unei rejudecări şi a unei noi decizii în cauză. Puterea instanţelor de a revizui trebuie exercitată spre a corecta erori judiciare şi aplicări greşite ale legii, dar nu pentru a realiza o nouă examinare. Astfel că revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat.
În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., pentru admiterea unei asemenea cereri, trebuie ca faptele invocate în revizuire să nu fi fost invocate anterior pronunţării sentinţei, iar necunoaşterea lor să nu se fi datorat neglijenţei celui ce le invocă. Din analiza dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
În cauză se observă că revizuentul a susţinut că este nevinovat, solicitând audierea unor martori care nu au fost propuşi în apărarea sa la instanţele de fond, însă nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să conducă la această concluzie şi care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, nefiind admisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost deja administrate.
Caracterul de noutate (privitor la descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei) se referă la probe şi nu la mijloacele de probă, prin care se administrează probele cu privire la o anumită situaţie de fapt ce a fost deja cunoscută şi examinată de instanţele de judecată cu ocazia soluţionării fondului cauzei ori cu ocazia judecării căilor ordinare de atac.
Analizând aspectele invocate de recurentul condamnat în cererea de revizuire, Înalta Curte constată că acesta invocă în apărare aspecte ce ţin de caracterul ordinar al procedurii.
În stadiul extraordinar al procedurii, instanţa nu mai poate reevalua poziţia subiectivă a celui acuzat faţă de fapta pentru care a fost cercetat penal, deoarece aceasta a fost analizată de instanţele ordinare, cu stabilirea unei vinovăţii pe baza probatoriului administrat.
Faţă de cele arătate, constatând legalitatea şi temeinicia hotărârilor instanţelor anterioare care au constatat că motivele de revizuire invocate de recurentul condamnat nu se circumscriu condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat P.A.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat P.A. împotriva Deciziei penale nr. 128/Ap din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1591/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1593/2012. Penal → |
|---|
