ICCJ. Decizia nr. 1591/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1591/2012
Dosar nr. 5358/2/2011
Şedinţa Publică din 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1707/R din 9 septembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul H.R. împotriva Deciziei penale nr. 1245 din 31 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3939/3/2011.
Pentru a decide astfel Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că s-a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege astfel că sancţiunea procedurală care poate interveni în asemenea situaţii este inadmisibilitatea. Potrivit dispoziţiilor art. 392 alin. (4) coroborat cu art. 386 C. proc. pen., Decizia penală nr. 1618/R/5 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 10584/299/2010, nu este supusă nici unei căi de atac.
Instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, ca instanţă de recurs, a apreciat că aceasta este inadmisibilă - întrucât motivele invocate de contestator nu se încadrează între cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Ca urmare, Curtea a constatat că, în speţă contestatorul a formulat recurs împotriva unei decizii definitive nesusceptibile de o altă cale de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul cale de atac nemotivată în fapt şi drept.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul contestator a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerinţele textului de lege menţionat, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nefiind admisibil.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, recurentul contestator a formulat recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unui recurs, Înalta Curte potrivit art. 38515 pct. l lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul H.R. împotriva Deciziei penale nr. 1707/R din 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul contestator Ia plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1590/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1592/2012. Penal → |
|---|
