ICCJ. Decizia nr. 1590/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1590/2012
Dosar nr. 662/35/2011
Şedinţa Publică din 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 10/PI din 8 februarie 2012 Curtea de Apel a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta M.M. împotriva rezoluţiei din 27 octombrie 2011, emisă în Dosarul nr. 650/P/2011 al Parchetului de, pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Oradea a reţinut că intimatul B.I., nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de articolul 246 C. pen. şi neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de articolul 249 C. pen.
Prima instanţă a considerat că pentru a încadra fapta intimatului în prevederile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), la dosarul cauzei trebuie să existe probe certe că funcţionarii publici, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, fie au omis să facă un act, fie l-au efectuat greşit, necorespunzător conţinutului îndatoririlor lor şi prin aceasta au cauzat o vătămare a intereselor legale ale unor persoane, respectiv au cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii.
În speţă, Curtea de Apel a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale, prevăzută de articolul 246 C. pen., executorul judecătoresc nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, acesta, prin natura funcţiei sale, cunoscând şi aplicând întocmai prevederile legale în materie de executare silită a procedat la vânzarea imobilului.
De asemenea s-a mai arătat că infracţiunea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) nu există în materialitatea sa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta întrucât sentinţa penală este netemeinică şi nelegală.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, ";împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii";.
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a soluţionat plângerea petentei împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată la 8 februarie 2012, când a pronunţat Sentinţa nr. 10/PI, aşa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum au fost ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.
Prin urmare, Sentinţa penală nr. 10/PI din 8 februarie 2012, fiind pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din legea menţionată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.
Faţă de cele arătat anterior Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petenta M.M., ca inadmisibil, întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum era acest text în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta M.M. împotriva Sentinţei penale nr. 10/PI din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1589/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1591/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
