ICCJ. Decizia nr. 1594/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1594/2012
Dosar nr. 1522/117/2011
Şedinţa Publică din 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1926/R din 29 noiembrie 2011 Curtea de Apel Cluj a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din 24 martie 2011 a Tribunalului Cluj.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Cluj a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 33 din 24 martie 2011, pronunţată în Dosar nr. 1522/117/2011 al Tribunalului Cluj, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către petentul revizuent C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 81 din 18 februarie 2010 pronunţată de către Tribunalul Cluj în Dosarul cu nr. 5194/117/2009 al aceleiaşi instanţe.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuentul C.V., criticând soluţia atacată ca fiind nelegală şi netemeinică solicitând casarea acesteia şi pronunţarea unei decizii prin care să se admită cererea de revizuire.
Curtea de Apel a reţinut că sentinţele instanţei de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) şi art. 406 alin. (1), sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului.
Art. 403 alin. (3) C. proc. pen. precizează că instanţa, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinţă, respingerea acesteia. Totodată, art. 406 C. proc. pen. statuează că dacă instanţa constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează hotărârea în măsura în care a fost admisă revizuirea sau hotărârile care nu se pot concilia şi pronunţă o nouă hotărâre potrivit dispoziţiilor art. 345 - 353, care se aplică în mod corespunzător.
Rezultă din coroborarea textelor menţionate că sunt supuse căilor de atac acele sentinţe date în procedura revizuirii prin care se soluţionează fondul cererii şi, per a contrario, nu pot fi atacate sentinţele prin care s-a constatat inadmisibilitatea unei astfel de cereri.
Cum în speţă instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire, nefiind incidente niciuna dintre situaţiile reglementate în art. 403 alin. (3) şi art. 406 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a constatat că recursul este inadmisibil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul solicitând casarea deciziei şi admiterea cererii de revizuire.
Examinând recursul declarat de recurentul revizuent C.V. Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru considerentele următoare:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul revizuent a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerinţele textului de lege menţionat, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nefiind admisibil.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 38515 pct. l lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de recurentul revizuent C.V., ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul C.V. împotriva Deciziei penale nr. l926/R din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1593/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1596/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
