ICCJ. Decizia nr. 1653/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1653/2012
Dosar nr. 3655/1/2012
Şedinţa publică din 18 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 11 mai 2012 Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii D.I. şi C.D.N. şi a dispus punerea acestora de îndată în libertate de sub puterea mandatelor de arestare preventivă.
În baza art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. în sarcina fiecărui inculpat s-au stabilit următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Alba Iulia, decât în condiţiile stabilite de instanţă;
b) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, respectiv Poliţia municipiului Alba Iulia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
f) să nu se apropie de persoanele împreună cu care a comis fapta, martori, experţi şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reţinut că cererile formulate de inculpaţii D.I. şi C.D.N. sunt admisibile în principiu iar sub aspectul temeiniciei s-a arătat că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe aceştia să săvârşească alte infracţiuni sau că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Caracterul inculpaţilor, pregătirea superioară a acestora, domiciliul, resursele şi legăturile familiale constituie împrejurări din care rezultă presupunerea rezonabilă că buna desfăşurare a procesului penal nu va fi împiedicată de punerea în libertate sub control judiciar a inculpaţilor.
La examinarea temeiniciei cererilor instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că o parte din autori, care au solicitat judecarea în temeiul art. 3201 C. proc. pen., nu au fost arestaţi, fiind condamnaţi la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, precum şi faptul că inculpaţii sunt arestaţi de peste un an de zile, iar numai cei doi inculpaţi, din inculpaţii acuzaţi, se află în stare de detenţie preventivă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia solicitând admiterea recursului, casarea încheierii şi rejudecând să se respingă cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii D.I. şi C.D.N.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Liberarea provizorie, deşi nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituţie destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenţiei) şi protecţia socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligaţii sau de restricţii ale libertăţii), scopul urmărit prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului, respectiv, a instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menţinerea, faţă de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, ";scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune"; corelate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiţii, două pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie pozitivă, vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., ";liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani";.
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., ";liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte";.
Îndeplinirea condiţiilor sus-menţionate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie - concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede ";liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda..";, instanţa de judecată având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiilor legale sus-menţionate, în jurisprudenţa sa, instanţa europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumată nevinovată.
Raportând dispoziţiile cuprinse în legea naţională (art. 1602 şi urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţie, la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpaţilor D.I. şi C.D.N. este oportun pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Temeiurile de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor le-au constituit dispoziţiile art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., judecătorul fondului reţinând că există date că aceştia au încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
La analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi şi împrejurarea că lăsarea lor în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, dar şi datele ce caracterizează favorabil persoanele lor şi care ar justifica admiterea cererilor.
Natura, gravitatea şi efectele faptelor nu pot constitui criterii care să îi excludă de plano pe inculpaţi de la beneficiul legal şi constituţional al liberării provizorii, în lipsa unor elemente capabile să demonstreze că eliberarea acestora ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice or, în speţă, acuzarea nu a indicat asemenea date, iar existenţa lor nu este susţinută nici de actele dosarului.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului pericolul pe care îl prezintă un inculpat şi care i-ar atrage starea de detenţie provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravităţii faptelor ci şi prin prisma altor circumstanţe cum ar fi: caracterul inculpatului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legătura cu familia (cauza Neumaister contra Austriei).
Examinând cauza, Înalta Curte constată că inculpaţii D.I. şi C.D.N. nu au antecedente penale, sunt arestaţi preventiv de peste 1 an de zile iar ceilalţi coinculpaţi sunt cercetaţi în libertate. De asemenea instanţa mai are în vedere şi vârsta şi sănătatea precară a inculpatului D.I. dar şi faptul că inculpatul C.D.N. are în întreţinere un copil minor cu un handicap sever.
În concluzie, în mod corect, prima instanţă a apreciat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie a inculpaţilor cu impunerea unui control judiciar care presupune respectarea condiţiilor restrictive de drepturi.
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpaţii D.I. şi C.D.N. împotriva Încheierii din 11 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 960/57/2011.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 25 până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile ocazionate cu judecarea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1652/2012. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 1667/2012. Penal → |
|---|
