ICCJ. Decizia nr. 1700/2012. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1700/2012
Dosar nr. 4373/30/2010
Şedinţa publică din 23 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Sentinţa penală nr. 190 din 26 aprilie 2011, pronunţată în Dosar nr. 4373/30/2010, Tribunalul Timiş, în baza art. 1399 din Legea nr. 8/1996 a condamnat inculpatul S.C., fiul lui A. şi V., născut în Băileşti, jud. Dolj, domiciliat în Timişoara, str. C., jud. Timiş, cetăţean român, studii superioare, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată a programelor pentru calculator.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpatul S.C. pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată a operelor muzicale, prev. de art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.
În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale aplicate inculpatului pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile prevăzute de art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.
În baza art. 1399 din Legea nr. 8/1996 a condamnat inculpata S.D., fiica lui C. şi L., născută în Timişoara, jud. Timiş, domiciliată în Timişoara, str. C., jud. Timiş, cetăţean român, studii superioare, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată a programelor pentru calculator.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpata S.D. pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată a operelor muzicale, prev. de art. 140 lit. a) din Legea nr. 8/1996.
În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale aplicate inculpatei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile prevăzute de art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatei pe durata termenului de încercare.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ., a respins, ca nefondate, acţiunile civile formulate de M.C., prin mandatar SCA G.&P., A.S.I., prin mandatar SCA G.&P., A.D.P.F. din România şi A.I.M. din România.
A constatat că E.A.I., B.E., V.G. şi S.E., reprezentate de SCA B.&A. nu au formulat pretenţii civile.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpatul S.C. un număr de 4 hard-discuri, după cum urmează: un hard-disc marca H.D. de 250 GB cu seria A, un hard-disc marca S.B. de 250 GB cu seria B, un hard-disc marca S.B. de 80 GB cu seria C, un hard-disc marca S.B. de 250 GB cu seria D.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpata S.D. un număr de 6 hard-discuri, după cum urmează: un hard-disc marca H.D. de 250 GB cu seria E, un hard-disc marca M.D. de 250 GB cu seria F, un hard-disc marca M.D. de 250 GB cu seria G, un hard-disc marca S.B. de 80 GB cu seria H, un hard-disc marca M.D. de 250 GB cu seria I, un un hard-disc marca M.D. de 250 GB cu seria J.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat fiecare inculpat în parte la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
A luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 885/P/2008, înregistrat la instanţă sub nr. 4373/30/2010 la data de 2 iunie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor S.C. şi S.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator, prev. de art. art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată, şi reproducerea operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe fără autorizarea sau consimţământul titularilor drepturilor, prev. de art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu aplic. art. 33 lit. a). C. pen.
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că, în calitate de administratori ai SC R. SRL şi SC C.P. SRL, au stocat în mod neautorizat pe zece sisteme de calcul programe de calculator şi au reprodus neautorizat opere sau produse purtătoare de drepturi conexe, respectiv opere muzicale sub forma fişierelor cu extensia ";mp3";.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv proces-verbal de constatare şi ridicare a unor bunuri (dosar UP), actele constitutive ale SC R. SRL şi SC C.P. SRL şi certificatele de înregistrare (dosar UP), contracte de cesiune de părţi sociale cu privire la respectivele societăţi, raportul de constatare din 24 iulie 2008 al O.R.D.A. (dosar UP), adresele părţilor civile M.C. şi A.S.I., prin mandatar, AIMR, ADPFR (dosar u.p., dosar), adresele E.A.I., V.G., B.E. şi S.E. (dosar UP), facturile fiscale privind achiziţia de calculatoare şi jocuri pentru calculator (dosar UP), declaraţiile martorilor B.M., A.B.K., C.F.A., C.T., T.C.M. (dosar UP şi dosar), declaraţiile inculpaţilor (dosar UP şi dosar), instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii S.C. şi S.D., soţi, au fost asociaţi cu părţi sociale egale în cadrul societăţilor comerciale SC R. SRL şi SC C.P. SRL, ambele cu sediul în str. C., Timişoara, până în 26 februarie 2009, respectiv 5 septembrie 2008, când au cedat părţile sociale deţinute în cadrul acestor societăţi în favoarea cesionarului B.M.
Inculpatul S.C. deţinea funcţia de administrator al SC C.P. SRL, iar inculpata S.D. al SC R. SRL.
Obiectul de activitate al celor două societăţi consta în activităţi de editare, tipărire, legătorie şi alte activităţi de tipografie, toate acestea fiind desfăşurate la sediul social, unde erau instalate 13 calculatoare.
La data de 16 mai 2008, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigare a Fraudelor, au efectuat un control la sediul social al celor două societăţi, fiind identificate cele 13 calculatoare conectate la reţeaua electrică şi în stare de funcţionare, utilizate în activitatea curentă.
Organele de control au constatat că pe unul dintre calculatoare era instalat sistemul de operare L., iar pe celelalte 12 sistemul de operare W. Totodată, pe 10 dintre calculatoarele care folosesc sistemul de operare W., au mai fost identificate stocate şi alte programe, precum C., O., A.P., A.C.S.
În condiţiile în care nu a putut fi prezentate licenţele care să-i îndreptăţească pe inculpaţi să deţină programe pentru calculator decât pentru două dintre acestea (două programe W. şi un program C.D.), organele de control au procedat la ridicarea de la sediul SC R. SRL şi SC C.P. SRL a 10 hard-discuri pe care erau instalate produsele software (4 aparţinând SC C.P. SRL şi 6 aparţinând SC R. SRL), acestea fiind supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 iulie 2008 întocmit de O.R.D.A., pe hard-discurile ridicate de la inculpaţi s-a constatat existenţa programelor pentru calculator pentru a căror stocare sau instalare ori utilizare este necesară licenţa din partea titularilor drepturilor de autori. De asemenea, s-a constatat şi existenţa mai multor fişiere cu extensia mp3, conţinând opere muzicale, reproduse fără licenţa sau autorizarea titularilor drepturilor de autori.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, aceasta se poate realiza prin oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă, în mod neautorizat, pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator.
Având în vedere probele administrate în cauză, instanţa a constatat că fapta inculpatului S.C., administrator al SC C.P. SRL, de a reproduce, prin stocare, mai multe programe pentru calculator fără consimţământul sau autorizarea titularilor drepturilor recunoscute de Legea nr. 8/1996, realizează, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modalitatea vinovăţiei fiind intenţia indirectă.
Totodată, fapta inculpatei S.D., administrator al SC R. SRL, de a reproduce, prin stocare, mai multe programe pentru calculator fără consimţământul sau autorizarea titularilor drepturilor recunoscute de Legea nr. 8/1996, realizează, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modalitatea vinovăţiei fiind intenţia indirectă.
În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere, în primul rând, procesul-verbal de constatare întocmit de organele de cercetare penală la data de 27 mai 2008. în cuprinsul acestuia s-a consemnat faptul că la sediile sociale ale SC R. SRL şi SC C.P. SRL, situate la aceeaşi adresă, respectiv str. C., Timişoara, (societăţi care desfăşurau activitate de editare şi tipărire publicaţii), au fost identificate 13 calculatoare aflate în funcţiune şi conectate la reţeaua electrică, utilizate în activitatea curentă. Organele de cercetare penală au precizat că pe unul dintre calculatoare era instalat sistemul de operare L., iar pe celelalte 12 erau instalate sistemele de operare W. Pe două din cele 12 calculatoare pe care era instalat sistemul de operare W., nu erau instalate alte programe, iar pe celelalte 10 au fost identificate stocate şi alte programe, precum C., O., A.P., A.C.S. Angajaţii prezenţi la sediu la momentul controlului au prezentat licenţe doar pentru două programe W. şi un program C.D., acesta din urmă fiind instalat pe un calculator pe care mai erau instalate şi alte programe.
În acest context, organele de cercetare penală au procedat la ridicarea hard-discurilor celor 10 calculatoare în vederea supunerii lor unei constatări tehnico-ştiinţifice, 6 dintre acestea aparţinând SC R. SRL, iar 4 SC C.P. SRL.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 iulie 2008 întocmit de O.R.D.A., hard-discurile ridicate de la inculpaţi conţin reproduse sisteme de operare şi programe pentru calculator pentru a căror stocare, instalare sau utilizare este necesară licenţa din partea titularilor de drepturi, respectiv pe hard-discurile ridicate de la SC C.P. SRL (4), administrator S.C., se găsesc stocate 26 de astfel de programe, iar pe hard-discurile ridicate de la SC R. SRL (6), administrator S.D., se găsesc stocate 35 de astfel de programe. De asemenea, unul dintre hard-discurile ridicate de la SC C.P. SRL conţine stocate un număr de 392 fişiere cu extensia mp3 reprezentând opere muzicale supuse reglementărilor privind protecţia drepturilor de autor, prezentate în Anexa 4.1 a raportului, iar două dintre hard-discurile ridicate de la SC R. SRL conţin stocate un număr de 700, respectiv 1318 fişiere cu extensia mp3 reprezentând opere muzicale supuse reglementărilor privind protecţia drepturilor de autor, prezentate în Anexele 6.1 şi 9.1 ale raportului.
Procesul-verbal de constatare şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 iulie 2008 se coroborează şi cu declaraţiile martorilor A.B.K., C.T., C.F.A., B.M., angajaţi ai societăţilor respective, aceştia confirmând existenţa pe calculatoare a unor sisteme de operare W., precum şi a altor programe pentru calculator, dar arătând că nu au avut cunoştinţă despre existenţa sau nu a licenţelor în acest sens, precum şi că în sediu nu se asculta muzică la calculator.
Totodată, s-au avut în vedere şi adresele părţilor civile M.C. şi A.S.I., prin mandatar, părţile civile indicând faptul că nu au acordat autorizaţii reprezentanţilor SC R. SRL şi SC C.P. SRL pentru stocarea, instalarea şi utilizarea programelor pentru calculator W., O. 2003, O. 2002, A. CS3 D.P.K., A.P. CS2 K., A.P.CS K., A.P.7.0 K., A.P. 6.0 K.
În ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi S.C. şi S.D., niciunul dintre aceştia nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Atât în declaraţiile date în faza de urmărire penală, cât şi în cele din cursul cercetării judecătoreşti, ambii inculpaţi au susţinut că ei nu se fac vinovaţi de săvârşirea respectivei infracţiuni întrucât ei nu au instalat respectivele programe, nu au solicitat nimănui instalarea acestora şi nici nu au avut cunoştinţă de existenţa lor pe calculatoarele societăţilor pe care le administrau. Ambii inculpaţi au susţinut că în cadrul societăţilor a existat o fluctuaţie mare de personal şi că este posibil ca respectivele programe să fi fost instalate de vreunul dintre angajaţi, însă că ei nu au cunoscut aceste aspecte.
Instanţa a apreciat însă că nu poate fi reţinută realitatea acestor susţineri ale inculpaţilor în condiţiile în care, raportat la obiectul de activitate al celor două societăţi, acele programe erau necesare pentru desfăşurarea activităţii acestora, fiind astfel evident că inculpaţii, chiar dacă nu au instalat ei acele programe, aveau cunoştinţă de stocarea acestora şi utilizarea de angajaţi pentru desfăşurarea activităţii. Că este aşa o dovedeşte inclusiv achiziţionarea de către inculpata S.D. a unor programe cu licenţă identice cu cele descoperite pe calculatoare, chiar în momentele imediat următoare efectuării controlului, despre care a afirmat că stabilise mai demult să le achiziţioneze, programe evident necesare pentru desfăşurarea activităţii.
Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii S.C. şi S.D. au acţionat cu intenţie indirectă. Ei a avut reprezentarea faptului că pentru stocarea şi utilizarea produselor respective este necesară o licenţă, în lipsa acestora fiind încălcate drepturile de autor şi chiar dacă este posibil să nu fi urmărit producerea acestui rezultat prin săvârşirea faptei, cu siguranţă au acceptat posibilitatea producerii sale.
În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor prin actul de inculpare, respectiv cea prev. de art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, constând în reproducerea în mod neautorizat pe calculatoarele de la sediile societăţilor ai căror administratori sunt de opere sau produse de purtătoare de drepturi conexe fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, respectiv opere muzicale sub forma fişierelor cu extensia mp3, instanţa a constatat însă că la dosarul cauzei nu există probe care să aibă forţa necesară de a demonstra cu certitudine, dincolo de orice îndoială, că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea acesteia.
Astfel, instanţa a constatat că există într-adevăr probe certe că pe unul dintre hard-discurile ridicate de la SC C.P. SRL erau stocate un număr de 392 fişiere cu extensia mp3 reprezentând opere muzicale supuse reglementărilor privind protecţia drepturilor de autor (prezentate în Anexa 4.1 a raportului), iar două dintre hard-discurile ridicate de la SC R. SRL erau stocate un număr de 700, respectiv 1318 fişiere cu extensia mp3 reprezentând opere muzicale supuse reglementărilor privind protecţia drepturilor de autor (prezentate în Anexele 6.1 şi 9.1 ale raportului), însă nu există nicio probă în sensul că inculpaţii sunt cei care s-ar face vinovaţi de săvârşirea activităţii de reproducere neautorizată a acestora, în oricare dintre modalităţile alternative prev. de art. 140 alin. (1) lit. a) rap. la art. 14 din Legea nr. 8/1996, respectiv fie prin realizarea, integrală sau parţială, a respectivelor copii, fie prin stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice.
Nici inculpaţii şi nici vreunul dintre martori nu au confirmat realizarea respectivelor copii de către inculpaţi şi nici nu se poate reţine că inculpaţii ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de existenţa acestora în condiţiile în care respectivele opere muzicale nu erau necesare pentru realizarea obiectului de activitate al celor două societăţi şi nici nu există vreo probă în sensul că acele calculatoare pe care au fost găsite ar fi cele folosite de către administratorii societăţilor.
Ca atare, prima instanţă a apreciat că referitor la această infracţiune în privinţa inculpaţilor operează prezumţia de nevinovăţie consacrată atât prin dispoziţiile art. 52 C. proc. pen., cât şi prin prevederile art. 6 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor S.C. şi S.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.
În ceea ce priveşte cealaltă infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor prin actul de inculpare, respectiv cea prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, având în vedere considerentele mai sus expuse prima instanţă a dispus condamnarea acestora, la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate ţinând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaţilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faptele inculpaţilor prezintă un grad ridicat de pericol social, prin actele lor aceştia aducând o atingere importantă relaţiilor sociale referitoare la ocrotirea drepturilor de proprietate intelectuală şi drepturilor conexe acestora.
La stabilirea pedepselor, prima instanţă a avut în vedere şi persoana inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, fiind la prima abatere de acest gen, îşi câştigă existenţa prin muncă şi sunt cunoscuţi ca fiind persoane cu o conduită corectă în cadrul societăţii. S-a avut în vedere însă şi conduita procesuală nesinceră adoptată de aceştia pe parcursul procesului penal, inculpaţii nerecunoscând nici un moment săvârşirea infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
În consecinţă, în vederea atingerii scopului pedepsei aşa cum acesta este stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., instanţa de fond a apreciat ca fiind suficientă aplicarea pentru fiecare inculpat a unei sancţiuni orientate la minimul special, respectiv 1 an închisoare.
Instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie, inculpaţilor fiind-le interzisă, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. Instanţa a apreciat că interzicerea dreptului de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, este justificată în privinţa inculpaţilor întrucât comportamentul acestora, explicat prin faptele săvârşite, nu poate fi compatibil cu ocuparea unor astfel de funcţii.
Însă, având în vedere conduita bună a inculpaţilor anterior săvârşirii faptelor şi constatând că şi celelalte condiţii prevăzute de art. 81 C. pen. sunt îndeplinite, instanţa a considerat că reeducarea acestora poate avea loc şi fără executarea pedepselor, prezenta hotărâre de condamnare reprezentând un avertisment pentru inculpaţi şi, chiar fără privarea lor de libertate, aceştia nu vor mai săvârşi fapte prevăzute de legea penală, motiv pentru care a dispus suspendarea condiţionată a executării pe o perioadă de 3 ani termen de încercare stabilit în condiţiile prevăzute de art. 82 C. pen.
Suspendând executarea pedepselor principale, instanţa a dispus în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., şi suspendarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Instanţa a înlăturat susţinerile apărătorului inculpaţilor în sensul posibilităţii aplicării dispoziţiilor art. 181 C. pen. faţă de aceştia, întrucât prin raportare la natura faptelor săvârşite, la circumstanţele reale de săvârşire, precum şi la persoana inculpaţilor, nu se poate reţine că faptele săvârşite de inculpaţi sunt în mod vădit lipsite de importanţă pentru a justifica aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa a reţinut că părţile vătămate M.C., prin mandatar SCA G.&P., A.S.I., prin mandatar SCA G.&P., A.D.P.F. din România şi A.I.M. din România s-au constituit părţi civile în cauză după cum urmează: M.C. - 3425 euro faţă de S.C. şi 3983 euro faţă de S.D., A.S.I. - 9253 euro faţă de S.C. şi 9185 euro faţă de S.D., A.D.P.F. din România - 2300 RON faţă de S.C., A.I.M. din România - 9309 RON faţă de S.D.
În ceea ce priveşte societăţile E.A.I., B.E., V.G. şi S.E., reprezentate de SCA B.&A., acestea au precizat că nu au fost în nici un fel vătămate prin faptele inculpaţilor şi nu au formulat pretenţii civile.
Referitor la părţile vătămate A.D.P.F. din România şi A.I.M. din România, având în vedere infracţiunea prev. de art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 reţinută în sarcina inculpaţilor, respectiv achitarea întrucât fapta nu a fost săvârşită de către aceştia, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen., art. 998, 999 C. proc. pen. a respins ca nefondată şi acţiunea civilă exercitată de aceste părţi civile împotriva inculpaţilor.
În ceea ce priveşte celelalte părţi civile, instanţa a reţinut că regula de drept care guvernează modul de stabilire şi acordare a daunelor solicitate este cea prevăzută de dispoziţiile art. 1169 C. civ., conform cărora cel care face o pretenţie înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Ca atare, conform acestei reguli de drept, părţii civile îi revine sarcina de a face dovada, printre altele, a prejudiciului suferit ca urmare a faptei ilicite săvârşite de inculpat cu vinovăţie, prejudiciu care, pentru a putea fi acordat, trebuie să fie cert - atât sub aspectul existenţei, cât şi sub aspectul întinderii, şi nereparat.
Or, în cauză, instanţa a constatat că părţile civile M.C., prin mandatar SCA G.&P., şi A.S.I., prin mandatar SCA G.&P., s-au limitat doar la a indica anumite sume, despre care au indicat că reprezintă daune produse prin săvârşirea infracţiunilor calculate conform dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, fără însă a depune la dosar vreo dovadă în acest sens, respectiv vreo dovadă în sensul existenţei şi posibilităţii de cuantificare a unor consecinţe negative suferite ca urmare a faptelor inculpaţilor, sau a unor beneficii realizate pe nedrept de făptuitori, ori, cel puţin, vreo dovadă cu privire la suma care ar fi fost legal datorată pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite.
Ca atare, în acest context, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen., art. 998, 999 C. proc. pen. instanţa a respins ca nefondată şi acţiunea civilă exercitată de aceste părţi civile împotriva inculpaţilor.
În condiţiile prevăzute de art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpatul S.C. un număr de 4 hard-discuri, după cum urmează: un hard-disc marca H.D. de 250 GB cu seria a, un hard-disc marca S.B. de 250 GB cu seria b, un hard-disc marca S.B. de 80 GB cu seria c, un hard-disc marca S.B. de 250 GB cu seria d.
Totodată, în baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpata S.D. un număr de 6 hard-discuri, după cum urmează: un hard-disc marca H.D. de 250 GB cu seria e, un hard-disc marca M.D. de 250 GB cu seria f, un hard-disc marca M.D. de 250 GB cu seria g, un hard-disc marca S.B. de 80 GB cu seria h, un hard-disc marca M.D. de 250 GB cu seria i, un un hard-disc marca M.D. de 250 GB cu seria j.
B. Împotriva sentinţei Tribunalului Timiş au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpaţii S.C. şi S.L.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată a operelor muzicale, prev. de art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.
În motivare s-a arătat că instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor în urma interpretării eronate a probelor administrate. S-a susţinut că în urma percheziţiei informatice asupra sistemelor de calcul din litigiu a reieşit că pe acestea se găseau instalate în mod neautorizat programe de calculator şi opere muzicale sub formă de fişiere cu extensia mp3, fără autorizarea titularilor de drepturi, faptă pentru care sunt răspunzători inculpaţii în calitate de administratori ai SC C.P. şi SC R. SRL Timişoara.
Inculpaţii nu au motivat în scris apelurile, acestea fiind susţinute oral de către apărătorul ales care a solicitat achitarea inculpaţilor şi pentru fapta pentru care au fost condamnaţi întrucât vârsta înaintată a acestora nu le permitea să aibă cunoştinţe informatice, astfel că nu ei au înregistrat programele pe calculator.
În subsidiar, s-a solicitat să se aibă în vedere circumstanţele personale a inculpaţilor, respectiv lipsa antecedentelor penale şi caracterizările de la dosar.
Prin Decizia penală nr. 157/A din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.C. şi S.D. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva Sentinţei penale nr. 190/P 1/2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4373/30/2010, apreciindu-se toate criticile ca fiind neîntemeiate.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs parchetul şi inculpaţii, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate, în motivarea recursurilor fiind reiterate criticile din apel privind greşita achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată a operelor muzicale, prev. de art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 (recurs parchet) şi, respectiv, pentru greşita condamnare a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 (recurs inculpaţi).
Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare invocat, prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. Referitor la critica parchetului în sensul că inculpaţii, în calitate de administratori ai SC C.P. şi SC R. SRL Timişoara, răspund în orice condiţii pentru reproducerea, în mod neautorizat, pe calculatoarele de la sediile celor două societăţi a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, respectiv opere muzicale sub forma fişierelor cu extensia mp, Înalta Curte constată că prima instanţa a făcut o corectă evaluare a probatoriului administrat în cauză, pe baza căruia a reţinut în mod justificat că nu există probe care să aibă forţa necesară de a demonstra cu certitudine, dincolo de orice îndoială, că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea acestei infracţiuni. Deşi este cert că pe trei dintre hard-discurile calculatoarelor aflate în funcţiune la sediul celor două societăţi erau stocate mai multe fişiere cu extensia mp3, reprezentând opere muzicale supuse reglementărilor privind protecţia drepturilor de autor, nu s-a probat în vreun fel că ele au fost copiate de inculpaţi sau de angajaţii acestora şi nici nu se poate imputa inculpaţilor că trebuiau să ştie despre existenţa lor, atâta vreme cât ei nu operau personal pe calculatoare, respectivele opere muzicale nu erau necesare pentru desfăşurarea activităţii societăţilor, iar în sediul celor două societăţi nu se asculta muzică.
Totodată, nu se poate imputa inculpaţilor că au participat indirect la reproducerea operelor muzicale prin aceea că nu au luat măsurile tehnice de protecţie prev. de art. 1385 -1386 din lege, prin care să împiedice sau să limiteze actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute prin această lege, aşa cum susţine procurorul în motivele de recurs, întrucât potrivit textelor de lege invocate, astfel de măsuri pot fi instituite de autorul unei opere, artistul interpret sau executant, producătorul de fonograme ori de înregistrări audiovizuale, organismul de radiodifuziune sau de televiziune şi fabricantul de bază de date, iar nu de către utilizator, cum erau în speţă inculpaţii, în calitate de reprezentanţi ai celor două societăţi.
În consecinţă, în lipsa unor probe certe de vinovăţie, soluţia dispusă de prima instanţă, menţinută în apel, este corectă şi nu se impune a fi reformată.
2. În ceea ce priveşte solicitarea inculpaţilor de a fi achitaţi pentru fapta reţinută în sarcina lor, întrucât probele nu atestă vinovăţia în comiterea vreunei infracţiuni, Înalta Curte constată că, şi sub acest aspect, instanţa de fond şi cea de apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., au stabilit corespunzător împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia şi vinovăţia inculpaţilor, pe baza datelor ce rezultă din constatările la faţa locului, a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică al O.R.D.A., a relaţiilor oferite de părţile civile privind inexistenţa autorizării sau consimţământului titularilor drepturilor recunoscute de lege pentru comercializarea produselor găsite la sediul societăţilor administrate de inculpaţi, toate acestea coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Inclusiv împrejurarea că pe trei dintre sistemele de calcul erau instalate programe legal achiziţionate de către inculpaţi şi faptul că produsele piratate erau necesare pentru desfăşurarea obiectului de activitate constând în activităţi de editare, tipărire, legătorie şi alte activităţi de tipografie, pledează pentru existenţa vinovăţiei inculpaţilor în comiterea faptei, întrucât acele programe erau indispensabile pentru desfăşurarea activităţii şi, chiar dacă nu le-au instalat personal, întrucât nu aveau cunoştinţele tehnice necesare, au acceptat stocarea şi rularea acelor programe cu ocazia desfăşurării activităţii de zi cu zi a firmelor.
Ca atare, recursul inculpaţilor este nefondat sub acest aspect şi urmează a fi respins.
Examinând însă din oficiu hotărârile recurate sub aspectul individualizării pedepselor aplicate acestora, Înalta Curte constată că în sarcina inculpaţilor se pot reţine circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., având în vedere că aceştia sunt persoane în vârstă, cu o conduită ireproşabilă în societate până la acest moment, precum şi conduita lor ulterioară efectuării controlului, când au achiziţionat programe cu licenţă identice cu cele descoperite pe calculatoare, limitând astfel consecinţele faptelor lor.
Ca atare, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., precum şi art. 76 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, Curtea va reduce pedepsele sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, apreciind că prin aplicarea unor pedepse în cuantum de 4 luni pentru fiecare, cu menţinerea modalităţii de executare aleasă de instanţa de fond (suspendare condiţionată a pedepsei), scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. poate fi atins, fiind în măsură să asigure reeducarea inculpaţilor, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Corelativ, se va reduce şi termenul de încercare prevăzut de art. 82 C. pen.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile formulate de inculpaţi doar pentru motivul analizat din oficiu, va casa în parte decizia şi sentinţa numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate fiecărui inculpat, pe care le va reduce ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. Se vor menţine restul dispoziţiilor şi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul parchetului ca nefondat, pentru motivele ce au fost deja expuse.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. Admite recursurile declarate de inculpaţii S.C. şi S.D. împotriva Deciziei penale nr. 157/A din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează în parte decizia atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 190 din 26 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş şi rejudecând:
Reduce de la 1 an la 4 luni închisoare pedeapsa aplicată fiecărui inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 şi, corelativ, reduce termenul de încercare de la 3 ani la 2 ani şi 4 luni, pentru fiecare inculpat.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
II. Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 17/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup... | ICCJ. Decizia nr. 1705/2012. Penal → |
|---|
