ICCJ. Decizia nr. 1656/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1656/2012
Dosar nr. 39913/301/2011/a6
Şedinţa publică din 18 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor Dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 4 mai 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca instanţă de recurs, în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinica măsurii arestării preventive a inculpatului, măsură pe care a menţinut-o.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii şi revocarea măsurii arestării preventive.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 38514 şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, pe de o parte, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Pe de altă parte, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs încheierile date în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune cu privire la luarea, menţinerea, revocarea, încetarea măsurilor preventive.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., se observă că încheierile date de instanţa de judecată ca instanţă de recurs prin care se dispune menţinerea unei măsuri preventive, sunt definitive, legiuitorul neprevăzând în mod expres nicio cale de atac împotriva acestora.
Coroborând textele de lege anterior menţionate se constată că încheierea atacată de inculpat a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de recurs, purtând menţiunea definitivă, astfel că demersul procesual al acestuia apare ca inadmisibil.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva încheierii din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 39913/301/2011 (1211/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1657/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1655/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|