ICCJ. Decizia nr. 1655/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1655/2012
Dosar nr. 3649/1/2012
Şedinţa publică din 18 mai 201.
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor Dosarului, constată următoarele.
Prin încheierea din 23 aprilie 2012 Curtea de Apel Galaţi a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului F.A.I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 146/U din 7 noiembrie 2011 emis de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 11753/121/2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului F.A.I. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul F.A.I., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de numărul mare de inculpaţi dintre care o parte fiind minori, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
De altfel, în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
În faţa instanţei de fond inculpatul a solicitat să fie judecat în procedura simplificată recunoscând astfel faptele reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare, confirmând astfel starea de fapt aşa cum a fost descrisă prin rechizitoriu.
În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată că simplu fapt că inculpatul a recunoscut şi regretat faptele, pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara astfel cum a solicitat apărătorul inculpatului.
Înalta Curte reţine şi faptul că instanţele anterioare au avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului atât la luarea măsurii arestării preventive cât şi la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei acestei măsurii preventive.
Astfel că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 112/28 februarie 2012 a Tribunalului Galaţi secţia penală, la pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare sporită la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. ; art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.precum şi de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
S-a reţinut că inculpatul, împreună cu alţi inculpaţi condamnaţi prin aceeaşi sentinţă pentru acelaşi gen de infracţiuni, în perioada anilor 2010-2011, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a cultivat, preparat, a deţinut pentru consum propriu, oferit şi vândut în mod repetat diferite cantităţi de produse canabis - haşiş şi marijuana, droguri de risc înscrise în tabelul anexă nr. 3 la Legea nr. 143/2000.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.A.I. împotriva încheierii din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 512/121/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1656/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1654/2012. Penal → |
|---|
