ICCJ. Decizia nr. 1662/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1662/2012
Dosar nr. 78038/3/2011
Şedinţa publică din 21 mai 201.
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 8 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie -Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti şi de inculpaţii S.I., S.M. , S.C., O.E., I.V., C.V.R., l.M.D., T.L. şi T.A.E. împotriva sentinţei penale nr. 83 din 02 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor, dispunând menţinerea acesteia.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că inculpaţii S.M., S.C.au fost arestaţi prin închirierea din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucueşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 71075/3/2011, S.I., prin încheierea din 06 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, sectia I penală, în Dosarul nr. 70879/3/2011, O.E., prin încheierea din 31 ianuarie 2012, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerinţele art. 143 şi că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prev. de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.
S-a apreciat că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., căci pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile imputate inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor (care nu intră pentru prima oară în conflict cu legea penală).
Prin urmare, instanţa a considerat că, cel puţin la acest moment procesual, nu se justifică luarea faţă de inculpaţi de măsuri alternative la privarea de libertate.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor şi a menţinut starea de arest preventiv a acestora.
Pentru aceleaşi considerente, a respins, ca nefondate, cererile apelanţilor inculpaţi S.I., S.M. şi S.C. de revocare şi înlocuire a arestării preventive.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii S.I., S.M., S.C., O.E., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel şi există temeiuri noi care justifică şi impun în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Examinând lucrările şi actele dosarului, se constată că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri de mare risc, pentru săvârşirea cărora inculpaţii au fost condamnaţi de prima instanţă la pedepse rezultante de 6 ani şi 6 luni închisoare şi de 4 ani închisoare (pentru inculpatul O.E.), lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum şi ca aceştia să repete asemenea fapte.
Pe de altă parte, natura şi modalitatea de comitere a infracţiunilor susmenţionate şi antecedentele inculpaţilor, care au săvârşit faptele în stare de recidivă, relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa acestora, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceştia să repete asemenea fapte şi ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea acestora în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea inculpaţilor, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestora şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaţilor, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaţilor în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpaţii S.I., S.M., S.C.şi O.E. împotriva încheierii din 8 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi S.I., S.M., S.C.şi O.E.
Împotriva încheierii din 8 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 78038/3/2011(833/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1661/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 17/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
