ICCJ. Decizia nr. 1673/2012. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizienr. 1673/2012

Dosar nr. 4358/121/2011

Şedinţa publică din 22 mai 201.

Deliberând asupra recursurilor de faţă;

In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 639 din 20 septembrie 2011, Tribunalul Galaţi, secţia penală, a condamnat pe inculpatul M.M.I. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II b), e) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 Cod procedură penată.

In baza art. 71 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II b), e) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului iar potrivit dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive de la 30 martie 2011 la zi, respectiv 20 septembrie 2011.

S-a admis în parte acţiunea părţii civile S.I. în sensul că. în conformitate cu art. 14 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 18.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi suma de 30 000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. A fost obligat inculpatul să plătească lunar, în favoarea minorelor S.N.L., şi S.A.B., câte 350 RON pentru fiecare dintre cele 2 (două) minore reprezentând contribuţia lunară cu titlu de prestaţie de întreţinere începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la majoratul minorelor S.N.L. şi S.A.B. şi în continuare, până la împlinirea vârstei de 25 ani dacă se vor afla în continuarea studiilor.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins cererea părţii civile pentru acordarea sumei de 830 RON, reprezentând pensie de urmaş în favoarea părţii civile S.I., şi pentru acordarea sumei de 200.000 RON reprezentând venit nerealizat de victima S.V., acestea fiind apreciate ca nefondate. S-a respins ca fiind nefondată şi cererea părţii civile de acordare a sumei de 3000 RON reprezentând costul unei pietre funerare.

S-a constatat că inculpatul a pus la dispoziţia părţii civile (recipisa de consemnare nr. 77 3012/1 CEC BANK) suma de 5000 RON, reprezentând cota parte din constituirea de parte civilă cu titlu de daune materiale a părţii civile S.I..

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile S.C.J.S.A.A. suma de 1141,06 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de asistenţa medicală a victimei S.V..

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoştinţă inculpatului că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoştinţă inculpatului că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S N.D.G.J a profilului genetic.

Conform art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea unei şipci din lemn folosită la comiterea faptei.

In temeiul art. 193 alin. (1) din Codul procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 1 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele.

Inculpatul M.M.I. şi victima S.V. au fost vecini, una din proprietăţile familiei inculpatului învecinându-se, în partea de sud, cu grădina victimei, precum şi cu alte două proprietăţi, respectiv ale numiţilor S.C. şi N.S.. S-a reţinut că familia inculpatului mai deţine o suprafaţă de teren care, de asemenea, se învecinează în partea de est cu grădina victimei S.V., proprietăţile fiind delimitate de un gard de plasă metalică. Intre familia inculpatului şi familia victimei erau relaţii conflictuale, de duşmănie chiar, generate de faptul că victima S.V. ar fi omorât mai mulţi câini ai familiei inculpatului.

La data de 29 martie 2011, inculpatul era în curtea locuinţei sale, împreună cu mama sa, martora M.L., cu tatăl său, martorul M.A., şi sora sa, M.I.C.. Potrivit programului cotidian, la data de mai sus, în jurul orelor 07³⁰ - 08⁰⁰, martorul M.A. a plecat la ferma familiei, situată la circa 5 km de sat. De aici, martorul s-a întors la o oră târzie, stabilită ca fiind după ora la care s-a consumat conflictul dintre inculpat şi victimă. Martora M.L. a mers la magazinul pe care familia îl deţine şi care este amplasat în curtea locuinţei acestora, iar M.I.C. a plecat în jurul orelor 12³⁰ la şcoală.

Inculpatul M.M.I. a rămas acasă şi, împreună cu martorul V.V., au efectuat lucrări de reparaţii la un tractor ce aparţinea familiei. Martorul V.V. a plecat apoi de la locuinţa inculpatului, în jur de ora 13⁰⁰, când a şi ajuns la domiciliul său. Tot la locuinţa inculpatului se mai afla un grup de muncitori, care efectuau lucrări de zidărie şi care era condus de către martorul C.A.I..

In gospodăria familiei inculpatului se găseau mai mulţi câini, din care unul era un câine ciobănesc, de talie mare, şi unul rasa rotweiller. de talie mai mică.

Conform declaraţiei inculpatului, la un moment dat, puţin după ora 19⁰⁰, acesta a auzit lătrat de câini dinspre grădina numitului S.C., unchiul său. Inculpatul M.M.I. a văzut că din gospodărie lipsea câinele ciobănesc şi şi-a dat seama că, de fapt, sunt câinii săi, şi a mers să vadă ce se întâmplă.

Aici, în grădina sa, se afla victima S.V., care se pare că întărâta pur şi simplu cei doi câini, cu ajutorul unei bucăţi de material plastic (la faţa locului a fost identificată o bucată din material plastic, ce ar putea fi cea descrisă de către inculpat).

Prezenţa victimei S.V. în zona respectivă a fost confirmată de către soţia sa, martora S.I., aceasta declarând că, la rândul său, a recunoscut câinii, după lătrat, ca fiind cei ai vecinului său, M.S., aspect ce a determinat-o pe victimă să meargă în locul respectiv, (victima era în stare de ebrietate, aspect constatat pe cale medico-legală).

Menţionează instanţa de fond că întrucât infracţiunea de omor s-a săvârşit într-un loc nepublic, fără a mai fi alte persoane prezente care să fi văzut sau auzit cele întâmplate, la descrierea situaţiei de fapt s-a avut în vedere versiunea prezentată de către inculpatul M.M.I., în măsura în care s-a coroborat cu celelalte probe şi cu precizările făcute ulterior.

În continuare, inculpatul a declarat că i-a spus victimei S.V. să înceteze să mai întărâte câinii, moment în care victima a început să-i adreseze injurii şi ameninţări în sensul că „o să ţi-i omor eu şi pe ăştia" şi încercând, totodată, să-l lovească cu bucata respectivă de plastic, fără să reuşească acest lucru, deoarece „aceasta se îndoise şi se încurca în gardul de plasă".

In momentul următor, inculpatul a declarat că, de frică, a luat „la întâmplare o şipcă de lemn de pe jos" cu care a lovit victima, de două ori. Prima lovitură a fost aplicată peste una din mâinile victimei, leziune tipică de apărare. Ambele lovituri au fost aplicate peste gardul de plasă ce desparte cele două proprietăţi şi au fost aplicate cu mare intensitate, dovadă leziunile grave produse la nivelul antebraţului stâng şi. mai ales. la nivelul capului.

Inculpatul M.M.I. a mai declarat că, imediat după aplicarea loviturilor, victima S.V. a rămas în picioare. In continuare, inculpatul a părăsit zona în fugă, fiind însoţit de către cei doi câini, şi s-a îndreptat către curtea locuinţei sale.

În acest timp, soţia victimei, martora S.I., a mers şi ea în grădina locuinţei sale pentru „a vedea ce se întâmplă". La momentul la care martora a ajuns în zona respectivă, conflictul deja se încheiase, aceasta având posibilitatea să mai vadă doar cum „un bărbat fugea prin grădina lui C.P. şi era urmat îndeaproape de cei doi câini" şi care „a intrat în curtea lui M.S. pe o portiţă ce separă cele două curţi", numitul C.P. fiind de fapt S.C., un unchi al inculpatului.

Martora S.I. a declarat că era posibil ca bărbatul respectiv să fi fost inculpatul M.M.I., deoarece l-a văzut doar câteva secunde din spate, dar cu certitudine a recunoscut cei doi câini ca fiind câinii familiei M.. Cei doi câini au fost fotografiaţi, iar martora S.I. i-a recunoscut ca fiind câinii familiei M. şi care însoţeau persoana ce o văzuse fugind prin grădină. în continuare, martora a văzut că soţul său era rezemat de gardul de plasă ce desparte proprietatea sa de cea a vecinei sale, numita N.S. şi nu mai mişca, fiind inconştient, şi că acesta era lovit în zona capului, fără să sângereze însă. Martora a cerut apoi ajutorul uneia din fiicele sale minore, care - la rândul ei - a anunţat-o pe martora Ț.A., o vecină a familiei. Martora Ț.A. a fost cea care a apelat telefonic SNUAU 112, solicitând o ambulanţă.

Victima S.V. a fost transportată la Spitalul Municipal Tecuci, dar -datorită gravităţii leziunilor - a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, unde a fost internată şi operată de urgenţă, iar la ora 02¹⁰ a intervenit decesul. Din concluziile raportului medico-legal de necropsie au rezultat următoarele: moartea numitului S.V. a fost violentă; s-a datorat insuficienţei car di o-respiratorii acute consecutivă traumatismului cranio-cerebral cu fractură complexă cominutivă. Cu înfundare, parieto-occipitală stânga iradiată parieto-temporal drept şi in etajele posterior stâng şi anterior drept ale bazei craniene, cu rupturi durate şi de sinus sagital superior, dilacerare şi contuzii cerebrale şi hematom subdural acutparieto-temporo-occipital stâng, produs prin lovire puternică cu corp contondent alungit. La autopsie s-au mai constatat.

-fractură cominutivă 1/3 medie cubitus stâng cu luxaţie de cap radia/, leziune de violenţă posibil produsă prin lovire cu corp contondent (leziune tipică de apărare a victimei);

- echimoze bra/ drept şi regiune pectorală stânga, leziuni traumatice minore posibil produse prin comprimare cu corpuri dure - degete;

- mici echimoze pe faţa antero-internă coapsa dreaptă in 1/3 inferioară, leziuni traumatice minore posibil produse prin lovire sau comprimare cu corpuri dure cu suprafaţă mică de contact (posibil şi muşcare uşoară de câine).

-între traumatismul cranio-cerebral cu fractură complexă cominutivă. cuînfundare, parieto-occipitală stânga iradiată parieto-temporal drept şi în etajele posteriorstâng şi anterior drept ale bazei craniene, cu rupturi durale şi de sinus sagital superior.dilacerare şi contuzii cerebrale şi hematom subdural acut parieto-temporo-occipital stâng,cu hemoragie masivă, anemie acută şi moartea victimei există raport direct de cauzalitate.

- leziunile de violenţă pot data din seara zilei de 29 martie 2010;

- după aspectul leziunilor de violenţă se poate aprecia că în momentul producerii leziunilor, agresorul se afla în partea laterală stânga a victimei;

- sângele victimei aparţine grupei sanguine AII, Rh pozitiv;

- sângele recoltat pacientului la internare în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi la 29 martie 2011. ora 22, conţine 1.60%_­­0 alcool;

-s-au mai constatat steatoză hepatică, ateromatoză aortică şi coronariană.insuficienţă mitrală medie, leziuni distrofice miocardice, scolioză coloană toracală.

In ceea ce priveşte inculpatul M.M.I., s-a apreciat că acesta a avut o atitudine de recunoaştere în ceea ce priveşte aplicarea loviturilor cu obiectul contondent, cu precizările făcute în declaraţiile sale.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a precizat că a acţionat la modul arătat mai sus deoarece ar fi fost provocat de către victimă, că nu a avut intenţia de a-i suprima viaţa, precum şi faptul că la momentul celei de-a doua lovituri, victima s-ar fi ferit şi doar datorită acestui aspect a nimerit-o în cap. Aceste aspecte au fost apreciate ca fiind apărări de circumstanţă ale inculpatului şi care nu s-au putut corobora cu alte probe, devreme ce s-a arătat mai sus că la momentul conflictului nu a mai fost prezentă nici o persoană, care să poată confirma această versiune. In consecinţă, nu s-a reţinut starea de provocare, din moment ce aceasta nu poate fi probată în vreun mod. Cât priveşte intenţia acestuia, s-a apreciat că inculpatul nu a urmărit suprimarea vieţii victimei, dar în acelaşi timp s-a apreciat că acesta putea să prevadă rezultatul faptei sale, devreme ce a aplicat una din lovituri cu mare intensitate şi în zonă vitală. Cu alte cuvinte, intenţia cu care a acţionat inculpatul a fost indirectă.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită cu procesul - verbal de cercetare la faţa locului planşele fotografice efectuate la faţa locului concluziile raportului medico-legal, raportul medico-legal de necropsie declaraţia părţii civile S.I., declaraţiile martorilor M.L., Ț.A., V.V. S.M.A., B.I., M.M., C.A.I., M.A., M.M.I., audiaţi nemijlocit atât în faza de urmărire penală cât şi cea de judecată, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere a faptelor infracţionale de către inculpat.

Inculpatul, cercetat în stare de arest preventiv, a recunoscut fapta şi, în faţa instanţei de fond, a solicitat să fie judecat prin procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen.

In acelaşi timp, inculpatul a solicitat a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă a,,scuzei provocării" prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., motivat prin aceea că fapta a comis-o sub impulsul unei puternice stări emoţionale create de victimă, care i-a provocat câinii, şi care a avut o atitudine violentă faţă de sine, determinându-1 să comită fapta. S-a apreciat de instanţa de fond că apărările inculpatului nu au niciun suport probator, nefiind dovedite cu niciun mijloc de probă. In opinia instanţei de fond este cert că inculpatul a aplicat victimei două lovituri foarte puternice în zone vitale (cap), fapta fiind comisă cu intenţie vădită indirectă.

In favoarea acestuia nu au fost reţinute nici circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. deoarece s-a avut în vedere faptul că inculpatul a comis o faptă de un ridicat pericol social, în împrejurări ce puteau fi evitate de acesta (faptul că victima i-a provocat câinii, care nu erau legaţi sau ţinuţi într-un spaţiu special amenajat), împrejurări care nu erau de natură să-l determine să lovească cu atâta intensitate victima care îi era vecin şi cu care mai avusese discuţii în contradictoriu legate de nesupravegherea câinilor ce erau lăsaţi liberi, să umble pe oriunde. S-a reţinut că nu poate fi apreciat pozitiv gestul inculpatului de a achita o parte din prejudiciu, ca o stăruinţă a acestuia în acoperi pagubele pricinuite, cu valoarea unei circumstanţe atenuantă.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana inculpatului (aflat la primul impact cu legea penală şi a recunoscut comiterea infracţiunii însă nu s-a dovedit că aceasta a fost săvârşită sub impulsul unei puternice stări emoţionale), precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Sub acest aspect, pedeapsa aplicată inculpatului a fost proporţionată pe aspecte concrete ce vizează împrejurarea efectivă ce l-a determinat să omoare un om şi anume indignarea că animalele sale (câinii), lăsaţi nesupravegheaţi, şi care umblau prin vecini, tulburând liniştea şi securitatea fizică, au fost alungaţi de victimă (vecin) care, în repetate rânduri, i-a creat acestuia probleme legate de atitudinea inculpatului care refuza să-şi supravegheze animalele şi să-şi respecte relaţiile de vecinătate. S-a apreciat şi faptul că scopul preventiv educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate, iar cererea de a-i fi aplicată o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege a cărei executare să fie realizată prin liberare sub supraveghere a fost respinsă ca nefondată. Sub aspectul laturii civile s-au reţinut următoarele.

Numita S.I. s-a constituit parte civilă cu mai multe sume pe care şi le-a apreciat a fi necesare în recuperarea pagubelor create prin fapta inculpatului. Dintre acestea, partea civilă a dovedit, în final, suma de 18.000 RON reprezentând suma cheltuită cu înmormântarea victimei şi cu parastasele ulterioare. Suma pe care a solicitat-o cu titlu de despăgubire pentru daune morale (630.000 RON) s-a apreciat ca fiind prea mare în condiţiile în care o suferinţă morală de natura aceleia de a-i fi fost omorât soţul, tatăl a doi copii minori, nu poate fi evaluat în bani. însă, s-a avut vedere şi faptul că inculpatul este tânăr, fără venituri personale (îşi continua studiile) la momentul comiterii faptei, iar suma de 30.000 RON este de natură a acoperi acest prejudiciu neevaluabil în bani. S-a menţionat că nu s-au dovedit de partea civilă sumele de 830 RON lunar, cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea sa, şi de 200.000 RON venit nerealizat de victima S.V. dacă ar fi fost în viaţă. Nu s-a probat efectiv că victima realiza aceste venituri lunar, sau chiar periodic, care să convingă instanţa de fond că sunt reale şi au fost de natură să scadă veniturile familiei victimei. S-a apreciat că declaraţiile martorilor audiaţi sub acest aspect au fost subiective şi nu au caracter determinat. S-a apreciat că suma de 3000 RON. reprezentând contravaloarea unei pietre funerare pe care partea civilă doreşte să o ridice pe mormântul victimei, nu poate fi pretinsă de la inculpat, această solicitare excedând cadrului procesului, inculpatul neputând fi obligat să plătească modul în care partea civilă doreşte să cinstească memoria soţului său prin diverse monumente de reculegere şi amintire, acestea fiind aspecte cu caracter strict personal şi suportate de partea ce le pretinde.

Instanţa de fond a apreciat admisibilă cererea de acordare, cu titlu de prestaţie de întreţinere, a unor sume în favoarea minorelor N.L. şi A.B. ce au fost private de întreţinerea financiară a tatălui său, inculpatul fiind obligat să plătească lunar câte 350 RON în favoarea celor două minore (cuantum calculat la venitul mediu pe economie), începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la majoratul minorelor iar dacă continuă studiile până la 25 ani.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. inculpatul M.M.I. şi partea civilă S.I..

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a apreciat hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală sub aspectul laturii civile deoarece.

- În mod greşit s-a stabilit suma de 18.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale în favoarea părţii civile S.I.;

- În mod greşit s-a stabilit contribuţia lunară de întreţinere pentru minorele victimei în raport de momentul acordării acesteia, precum şi în raport de cuantumul ei.

Inculpatul M.M.I. a criticat sentinţa instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive.

- greşita încadrare juridică a faptei, aceasta fiind - în opinia apărării - infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., precum şi greşita nereţinere a circumstanţei scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.;

- nereţinerea în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante, deoarece era student, a făcut eforturi pentru despăgubirea părţilor civile cu suma de 5000 RON, a fost sincer şi a recunoscut comiterea faptei;

Partea civilă S.I. a criticat sentinţa instanţei de fond ca netemeinică pentru următoarele motive.

- cuantumul redus al pedepsei aplicate inculpatului;

- greşita neobligare a inculpatului la o prestaţie periodică în sumă totală de 200.000 RON (10.000 RON x 20 de ani) în favoarea soţiei supravieţuitoare S.I. reprezentând folosul nerealizat din munca pe care ar fi prestat-o victima pe o perioadă de 20 de ani, în folosul familiei;

- greşita neacordare a sumei de 830 RON lunar cu titlu de prestaţie periodică pentru întreţinerea celor doi copii minori ai defunctului, în condiţiile în care, din probele administrate în cauză, rezultă că - dacă ar fi fost în viaţă - defunctul ar fi realizat un venit de 10.000 RON pe an, respectiv 830 RON lunar;

- cuantumul redus al daunelor morale solicitând majorarea acestora;

-greşita neobligare a inculpatului la plata sumei de 3000 RON reprezentândcontravaloarea unei pietre funerare ce urmează a fi achiziţionată de către partea civilă.

Prin Decizia penală nr. 61 A din 15 martie 2012. Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a dispus următoarele.

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, inculpatul M.M.I. şi partea civilă S.I. împotriva sentinţei penale nr. 639/20 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi (dosar nr. 4358/121/2011).

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 639 din 20 septembrie 2011 a Tribunalului Galaţi şi, în rejudecare. a redus de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

A redus de la 18.000 RON la 10.000 RON cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă S.I., reprezentând cheltuieli ocazionate cu înmormântarea victimei şi pomenirile ulterioare.

A majorat de la 30.000 RON la 60.000 RON cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă S.I..

A redus de la câte 350 RON la câte 117 RON contribuţia lunară cu titlu de prestaţie periodică, începând cu data săvârşirii infracţiunii, respectiv 29 martie 2011, şi până la majoratul minorelor S.N.L. şi S.A.B. şi, în continuare, până la împlinirea vârstei de 26 ani dacă se vor afla în continuarea studiilor.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive de la 30 martie 2011 la zi.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele.

În mod judicios, instanţa de fond - având în vedere solicitarea inculpatului - a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., referitor la recunoaşterea vinovăţiei, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. De asemenea, instanţa de fond -având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală - a constatat săvârşirea faptei cu vinovăţie de către inculpat şi a dat acesteia încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale. Curtea de apel a reţinut, din probele administrate, respectiv, concluziile raportului de constatare medico-legală coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, că acesta a aplicat victimei două lovituri în zona vitală, respectiv în zona capului, din care o lovitură a cauzat o leziune tipică de apărare a victimei, respectiv o fractură medie cubitus stâng cu luxaţie de cap radial, şi o lovitură ce a cauzat un traumatism cranio-cerebral ce a dus la decesul victimei, lovituri cauzate cu corp contondent. Intensitatea acestor lovituri, ce au dus la o fractură medie cubitus stâng şi la un traumatism cranio-cerebral, coroborate cu numărul acestora, zona vizată, respectiv zona capului, şi obiectul contondent folosit de inculpat, dovedesc intenţia indirectă a acestuia de a suprima viaţa victimei. Mai exact, chiar dacă nu a urmărit în mod direct, prin mijloacele folosite, zona vizată şi numărul de lovituri aplicate inculpatul a acceptat posibilitatea ca, prin fapta sa, să se producă rezultantul activităţii sale, respectiv decesul victimei.

În ceea ce priveşte „scuza provocării", prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că atitudinea victimei de a întărâta câinii inculpatului constituie un gest de provocare ce a dus la săvârşirea infracţiunii de către acesta, s-a apreciat de instanţa de apel că această atitudine a victimei nu putea duce la o puternică tulburare încât să determine această ripostă agresivă a inculpatului. în condiţiile în care, la momentul săvârşirii faptei, între inculpat şi victimă se afla gardul ce delimita cele două proprietăţi şi, între victima S.V. şi inculpat, existau anterior relaţii tensionate datorită câinilor proprietatea inculpatului.

În final însă, instanţa de apel a apreciat, în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, că aceasta apare ca disproporţionată în raport de persoana şi conduita sa. Chiar dacă nu vor fi reţinute ca circumstanţe atenuante faptul că inculpatul M.M.I. este la primul impact cu legea penală, era integrat în familie şi viaţa socială, fiind student, a căutat să despăgubească în limita posibilităţilor cu suma de 5000 RON pe soţia victimei, regretând sincer comiterea faptei, astfel că s-a apreciat că pedeapsa de 10 ani închisoare apare ca fiind prea aspră, urmând a se reduce spre minimul special prevăzut de lege.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de apel a menţionat principiul că partea civilă trebuie să facă dovada pretenţiilor sale prin mijloace de probă legal administrate. Mai exact, cel ce solicită o despăgubire materială trebuie să facă dovada acestor pretenţii, reţinând următoarele.

Partea civilă S.I. a solicitat suma de 18.000 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, respectiv cheltuieli de înmormântare, pomenirile ulterioare de 3, 9 şi 40 zile, pomenirile de 6 luni şi 1 an, ce urmau a fi efectuate, şi contravaloarea unei pietre funerare ce urma a fi amplasată la mormântul victimei. Partea civilă a făcut dovada cu declaraţiile martorilor R.V. şi M.I., precum şi cu înscrisurile de la Dosarul de fond, că a efectuat cheltuieli de înmormântare şi pentru parastasele de 3, 9 şi 40 de zile, evaluate de partea civilă la suma de 10.000 RON.

S-a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a acordat suma de 18.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale deoarece cererea părţii civile reprezentând pomenirile ce urmează a fi efectuate la 6 luni şi 1 an, în cuantum de 5000 RON, nu au fost dovedite, fiind un prejudiciu viitor şi nesigur. Aceeaşi situaţie s-a apreciat că este şi în cazul monumentului funerar, în sumă de 3000 RON, ce urmează a fi achiziţionat de partea civilă pentru a fi depus la mormântul victimei deoarece, la data judecării cauzei, aceasta reprezintă doar o intenţie a părţii civile de a confecţiona acest monument funerar, partea civilă nefăcând dovada acestora.

S-a mai reţinut că partea civilă S.I. a solicitat obligarea inculpatului M.M.I. la plata sumei totale de 200.000 RON, reprezentând activitatea desfăşurată de victimă în gospodărie, în calitatea sa de producător agricol. A arătat partea civilă că victima, care îi era soţ, prin activitatea sa de producător agricol obţinea din vânzarea produselor din gospodărie un venit anual de 10.000 RON şi, pe cale de consecinţă, suma de 200.000 RON reprezenta activitatea victimei pe o perioadă viitoare de 20 de ani. In dovedirea sumei, respectiv că din cultivarea terenului victima obţinea un venit anual de cel puţin 10.000 RON, partea civilă a solicitat, în apel, efectuarea unei expertize de specialitate, probă la care a renunţat ulterior.

In aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat că partea civilă nu a făcut dovada pretenţiilor sale, respectiv că victima, prin munca sa, fiind producător agricol individual, obţinea din vânzarea produselor suma de 10.000 RON anual.

De altfel, opinează instanţa de apel că, din punct de vedere legal, partea civilă S.I. nu poate beneficia, în calitate de soţie supravieţuitoare, de o contribuţie lunară de întreţinere din partea inculpatului. Contribuţia lunară de întreţinere se acordă fie conform legii, respectiv contribuţia de întreţinere pentru copiii minori ai victimei, fiind prevăzută de lege; pentru ca soţia supravieţuitoare să beneficieze de o contribuţie lunară de întreţinere trebuie să dovedească că, din cauza unei boli sau afecţiuni, se afla efectiv în întreţinerea victimei, respectiv a soţului, şi că acesta îi asigura mijloacele de subzistenţă. Partea civilă S.I., în calitate de soţie supravieţuitoare, nu se afla la momentul decesului soţului în această stare de nevoie, respectiv să depindă exclusiv de veniturile soţului pentru a putea subzista. Partea civilă şi soţul său formau o familie, lucrau împreună pământul şi obţineau venituri din vânzarea produselor, dar nu se afla în starea de nevoie de a depinde exclusiv de munca soţului decedat pentru a putea trăi.

S-a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata unei contribuţii lunare de întreţinere pentru minorele S.N.L. şi S.A.B. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la majoratul acestora, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 25 ani. Momentul evenimentului cauzator de prejudiciu era data decesului tatălui celor două minore respectiv, 30 martie 2011, şi repararea acestui prejudiciu trebuie să se facă de la această dată, şi nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În continuare, s-a mai reţinut că instanţa de fond a avut în vedere, la stabilirea cuantumului de 350 RON lunar pentru fiecare dintre cele două minore, venitul minim pe economie. S-a constatat că la a data pronunţării sentinţei, venitul minim garantat pe economie era de 700 RON.

În final, curtea de apel a apreciat că suma de 30.000 RON. acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale părţii civile S.I. este prea mică în raport de suferinţa pricinuită familiei prin activitatea infracţională a inculpatului. Astfel, atât partea civilă S.I., cât şi minorele S.N.L. şi S.A.B., au pierdut o persoană care le era foarte dragă, faţă de care erau strâns legate afectiv şi care avea rolul său în familie. Aceasta constituie o pierdere ireparabilă care necesită o reparaţie materială echitabilă, avându-se în vedere şi principiul neîmbogăţirii fără justă cauză, apreciindu-se că se impune majorarea cuantumului sumelor acordate pentru daune morale.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, partea civilă S.I. şi inculpatul M.M.I. au declarat recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a prezentei decizii.

Partea civilă şi inculpatul au depus la dosar motive scrise de recurs, care au fost expuse în cursul dezbaterilor.

Asupra recursului declarat de inculpatul M.M.I.: Înalta Curte îşi însuşeşte integral argumentele în fapt şi în drept ale hotărârilor atacate cu privire la încadrarea juridică a faptei, precum şi cu privire la intenţia de omor cu care inculpatul a acţionat, apreciind că nu este necesară reluarea acestora, ci numai unele completări.

Omorul se săvârşeşte cu intenţie de a suprima viaţa unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenţie generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. în doctrina juridică se mai foloseşte noţiunea de,.dol special", definit ca voinţă de a suprima viaţa persoanei, sau „intenţie precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracţiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat. Intenţia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte" (art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.), iar cu intenţie indirectă când „prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui" (art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.). Ceea ce deosebeşte deci intenţia directă, de intenţia indirectă, este elementul volitiv. în timp ce la intenţia directă făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În jurisprudenţă, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re) care. în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat. Demonstrează intenţia de ucidere, printre altele, locul şi numărul aplicării loviturilor, unele interesând regiuni vitale ale corpului, obiectul folosit, comportamentul inculpatului (anterior, concomitent sau ulterior lovirii victimei). Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve intenţia de ucidere.

În prezenta cauză, aşa cum au relevat probele administrate, inculpatul a folosit pentru lovirea victimei un obiect contondent care a cauzat grave leziuni constatate în actele medicale şi medico-legale, aceste leziuni - prin gravitatea lor - dovedindu-se incompatibile cu viaţa.

In consecinţă, corect a fost reţinută de către ambele instanţe intenţia inculpatului de ucidere a victimei.

Infracţiunea prevăzută de art. 183 din C. pen. se caracterizează prin aceea că infractorul acţionează cu intenţia generală de vătămare corporală, nu de omor. rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind reţinut pe baza culpei, ceea ce constituie o formă mixtă de vinovăţie (intenţia depăşită). Dimpotrivă, în cazul infracţiunii de omor, infractorul acţionează cu intenţia suprimării vieţii victimei, iar nu cu intenţia generală de vătămare corporală. Aşa cum s-a arătat, intenţia de omor este dedusă din împrejurările săvârşirii faptei şi din modul concret în care a acţionat infractorul.

Or. din probele administrate rezultă, pe de o parte, că între inculpat şi victimă exista o stare tensionată, chiar conflictuală. Leziunile constatate pe corpul victimei confirmă acte de violenţă extremă, prin folosirea unui obiect contondent. Zonele lezate. intensitatea loviturilor şi obiectul folosit relevă intenţia de omor a inculpatului, iar nu intenţia generală de vătămare corporală.

In acord cu cele două instanţe, Înalta Curte apreciază că acţiunea extrem de violentă a inculpatului pe fondul, pe de o parte, a unor conflicte mai vechi (generate de lăsarea liberă de către inculpat a câinilor), iar pe de altă parte, de pretinsa „aţâţare"/„întărâtare" a celor doi câini (ambii cu potenţial agresiv), nu poate avea ca justificare „starea de provocare". în sensul art. 73 lit. b) din C. pen. Această „dispută", de altfel, nu era decât o continuare a conflictului ce dura de o lungă perioadă de timp între cele două familii, dispută întreţinută de lăsarea liberă a unor câini de rasă cu potenţial agresiv.

Potrivit art. 73 lit. b) din C. pen. constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă ".

Existenţa tulburării sau emoţiei, în sensul art. 73 lit. b) din C. pen. şi intensitatea acestora, nu se pot reţine de organul judiciar pe baza unei prezumţii legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, şi tară a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective. Astfel. întrucât dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. b) din C. pen. presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influenţează starea psihică a făptuitorului, cât şi examinarea semnificaţiei acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenţei unor criterii cu valoare absolută (şi, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare şi-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunţa total la criteriile obiective în aprecierea existenţei sau inexistenţei „stării de provocare". Pentru reţinerea „stării de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nu se poate face abstracţie de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacţiei făptuitorului cu reacţia .omului mediu" supus unei provocări similare, cerinţa unei anumite proporţii între actul provocator şi reacţia făptuitorului, inclusiv prin observarea consecinţelor faptei săvârşite ca urmare a actului provocator etc.

In prezenta cauză însă. în acord cu ambele instanţe, aşa cum s-a menţionat anterior, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine „starea de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective şi nici a celor obiective. Probatoriul administrat nu confirmă apărarea inculpatului în sensul că,. ar fi fost provocat" prin una din modalităţile prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen. (.prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă ").

Nu în ultimul rând, verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 73 alin. (1) lit. b) din C. pen. - obligatorie pentru reţinerea circumstanţei atenuante - se face în concret, în raport cu fapta şi împrejurările săvârşirii acesteia, precum şi în raport cu persoanele implicate. Activitatea victimei, aflată în stare de ebrietate, de a „întărâta", peste gard. cei doi câini ai inculpatului, nu îndeplineşte cerinţele anterior menţionate.

De asemenea, aşa cum au constatat ambele instanţe, nu sunt îndeplinite cerinţele reţinerii unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului pentru următoarele motive.

Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, astfel.

- „conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale ori la,, conduita civilizată " anterior săvârşirii faptei. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să echivaleze simpla împrejurare a „lipsei antecedentelor penale" cu circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. ar fi elaborat textul legal în acest sens. împrejurările arătate de apărare, în sensul că inculpatul era student, că era „un tânăr liniştit", că „provine dintr-o familie respectată", „că părinţii au o fermă de animale şi un mic magazin", nu sunt de natură a se impune ca circumstanţă atenuantă în prezenta cauză penală;

- „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau de a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) C. pen., nu se reduce la manifestarea acordului inculpatului de a plăti o parte sumele de bani cu titlu de despăgubiri, mai ales că, din cele declarate de soţia victimei, suma de 5.000 RON a fost consemnată de inculpat dar nu s-a reuşit încasarea efectivă a acesteia. Deşi în motivele scrise de recurs se arată că inculpatul şi familia sa au mari posibilităţi şi resurse financiare şi materiale („au o fermă de animale şi un mic magazin"), până în prezent nu a fost reparat prejudiciul cauzat, cel puţin la nivelul stabilit prin hotărârile judecătoreşti, chiar suma de 5.000 de RON, consemnată, neajungând în posesia familiei soţiei victimei (mama şi cei doi copii minori) care, aşa cum sugerează actele şi lucrările Dosarului, nu dispun de resurse materiale şi financiare suficiente;

- simpla împrejurare arătată de apărare că inculpatul „nu a încercat să se sustragă", că nu a încercat să „influenţeze ancheta", nu este suficientă pentru a se impune ca circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., constituind elemente de normalitate pentru o conduită umană responsabilă.

Celelalte date personale ale inculpatului, aşa cum s-a menţionat, au fost avute în vedere ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), recunoaşterea faptelor atrăgând cauza de reducere prevăzută de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Ultima critică a inculpatului, în sensul că suma de 60.000 de RON, acordată soţiei victimei pentru daune morale, este „foarte mare", nu numai că este vădit neîntemeiată deoarece răspunderea civilă delictuală nu este condiţionată de starea financiară ori materială a făptuitorului, dar sugerează şi o contradicţie cu cele arătate în aceleaşi motive scrise de recurs, în sensul că „inculpatul provine dintr-o familie respectată .. părinţii săi au o fermă de animale şi un mic magazin .. şi sunt ajutaţi în mare măsură de inculpat".

Înalta Curte apreciază că nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei nu este întemeiată (caz de casare invocat - art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.), pentru următoarele motive.

Potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen. ; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen. : de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., este sancţionată cu închisoare de la 10 la 20 de ani închisoare, iar prin reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., aceste limite deveneau de la 6 ani şi 8 luni la 13 ani şi 4 luni închisoare.

Inculpatului i-a fost aplicată de către instanţa de apel - (prin reducerea pedepsei stabilită de instanţa de fond) - o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu numai 4 luni peste minimul special redus.

In consecinţă, în raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei critica inculpatului este neîntemeiată, iar cererea sa pentru reducerea pedepsei nu este fondată, gravitatea concretă a faptelor (comportamentul extrem de violent, pe fondul lipsei unei acţiuni a victimei de natură să justifice în mod rezonabil un astfel de comportament) nejustificând convingerea că scopul pedepsei poate fi atins printr-un cuantum mai redus al acesteia.

În concluzie, în acord cu cele două instanţe, Înalta Curte - însuşindu-şi integral argumentele instanţei de apel, expuse în partea expozitivă a deciziei atacate, secţiunea referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de apel răspunde atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale făptuitorului.

Asupra recursului declarat de partea civilă S.I..

Criticile părţii civile urmează a fi examinate potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17/2 C. proc. pen., după cum urmează.

Cu privire la critica referitoare la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte face trimitere la argumentele deja expuse la secţiunea examinării recursului inculpatului având acelaşi obiect şi apreciază că pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată în condiţiile judecării cauzei prin procedura reglementată de art. 320¹ C. proc. pen., reflectă principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale făptuitorului.

Neîntemeiate sunt şi criticile referitoare la modul de soluţionare al laturii civile deoarece acordarea sumelor de bani cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, chiar solicitate în procesul penal, este supusă condiţiei dovedirii acestora prin mijloace de probă propuse de părţi sau dispuse din oficiu. De asemenea, printre condiţiile acordării acestor sume de bani se regăsesc şi cele referitoare la legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi prejudiciul ce urmează a fi reparat, dar şi la caracterul cert, actual al acestuia.

Înalta Curte apreciază greşită, în principiu, opinia instanţelor anterioare potrivit căreia soţia victimei nu ar fi îndreptăţită să solicite o sumă de bani reprezentând contravaloarea amenajării locului de înmormântare a acesteia, inclusiv ridicarea unui monument funerar (în limitele şi în raport cu tradiţiile religioase şi locale), după cum aceasta este îndreptăţită să solicite toate sumele de bani cheltuite cu organizarea tuturor parastaselor conform datinilor religioase şi obiceiurilor locului.

Aceste sume, având însă un caracter viitor, nu pot fi acordate în prezenta cauză penală, ele urmând - eventual - a forma obiectul unei cauze civile ulterioare, întemeiată pe dispoziţiile art. 20 alin. (3) C. proc. pen.

Cu privire la celelalte sume acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, inclusiv prestaţia periodică lunară acordată celor două minore, se constată că acestea au fost corect cuantificate, în raport cu probele administrate pe latură civilă. A fost corect soluţionată de ambele instanţe şi cererea părţii civile de acordare a unei sume cu titlu de prestaţie periodică în favoarea sa, ca soţie supravieţuitoare, aceasta nedovedind că se afla într-o situaţie personală care atrăgea întreţinerea de către soţul său. pe acest unic motiv. dispoziţia de respingere a cererii fiind legală şi temeinică.

In final, în acord cu instanţa de apel. Înalta Curte apreciază că suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale este într-un cuantum ce nu poate fi apreciat ca injust, acesta fiind supus unei aprecieri a organelor judiciare în raport cu toate împrejurările săvârşirii faptei prejudiciabile.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondate recursurile inculpatului şi părţii civile.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă S.I. şi de inculpatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr. 61/A din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 martie 2011 la 22 mai 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON. cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1677/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 167/2012. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1662/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1663/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1665/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 167/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1677/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1679/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 168/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1682/2012. Penal