ICCJ. Decizia nr. 1663/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1663/2012
Dosar nr. 3738/1/2012
Şedinţa publică din 21 mai 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 16 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, inculpatul C.M.A. şi partea civilă G.V., împotriva sentinţei penale nr. 64 din 20 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în temeiul art. 3002 şi 1602 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a dispus menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpat.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii deoarece în continuare sunt probe că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat, infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Inculpatul prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptelor, împrejurările săvârşirii, impactul negativ pe care l-a avut infracţiunea în rândul comunităţii, fiind justificată ideea că dacă inculpatul s-ar afla în libertate s-ar crea un sentiment de nesiguranţă în rândul celorlalţi membri ai societăţii.
S-a mai reţinut că nu trebuie ignorată nici reacţia opiniei publice, care reclamă o intervenţie promptă a autorităţilor care să nu aibă ca efect încurajarea unor astfel de comportamente, ci diminuarea sau chiar estomparea lor.
Pe de altă parte, instanţa de apel a constatat că s-au respectat drepturile inculpatului prevăzute de Codul de procedură penală şi art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel şi există temeiuri noi care justifică şi impun în continuare privarea de libertate.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând lucrările şi actele dosarului, se constată că, în raport de modul concret în care inculpatul a conceput şi realizat infracţiunea de omor calificat în concurs cu infracţiunile de violare de domiciliu, furt calificat şi viol (a intrat prin efracţie în casa victimei G.N., în vârstă de 86 de ani, paralizată şi, profitând de neputinţa acesteia de a se apăra, a întreţinut raport sexual cu aceasta, iar după consumarea actului sexual, i-a aplicat victimei cu un cuţit, mai multe lovituri, în zona gâtului, în piept şi în abdomen), cu un grad deosebit de ridicat de pericol social, pentru săvârşirea cărora a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa rezultantă de 21 ani şi 2 luni închisoare, rezultă că lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul ca el să repete asemenea fapte şi că, deci, se impune menţinerea măsurii preventive pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Totodată, în raport de gravitatea concretă a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului şi de necesitatea bunei desfăşurări a judecăţii în faza căii de atac a apelului, se constată că menţinerea măsurii arestării preventive este jutificată, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea acestuia în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea inculpatului, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de inculpatul C.M.A. împotriva încheierii din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.M.A. împotriva încheierii din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 5893/01/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1665/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1648/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
