ICCJ. Decizia nr. 1665/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1665/2012
Dosar nr. 26640/3/2011/a5
Şedinţa publică din 21 mai 201.
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, investită cu soluţionarea apelurilor declarate printre alţii, de către inculpaţii V.M., D.N., V.V.F. şi L.N., a dispus menţinerea stării de arest a celor patru inculpaţi.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele.
Analizând temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că acestea se menţin în continuare şi impun privarea de libertate a celor patru inculpaţi.
Astfel, probele avute în vedere la pronunţarea hotărârii primei instanţe constituie indicii temeinice, în accepţiunea prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 68 C. proc. pen., ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit fapta reţinută în sarcina acestora prin actul de sesizare a instanţei şi pentru care s-a dispus condamnarea apelanţilor-inculpaţi în primă instanţă.
Totodată, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile cercetate este mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest sens, s-au avut în vedere natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor, împrejurările concrete în care se presupune că inculpaţii au săvârşit fapta îndreptată contra vieţii persoanei, gradul deosebit de ridicat de pericol social pe care îl relevă natura acestor infracţiuni, modalitatea brutală în care a fost comisă.
S-a reţinut că toate aceste elemente evidenţiază, neîndoielnic, riscul producerii unei tulburări a ordinii publice în cazul lăsării în libertate a unor persoane bănuite de comiterea unei infracţiuni extrem de grave şi justifică privarea acestora de libertate în continuare, în vederea asigurării finalităţii procesului penal.
Ca urmare, instanţa, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 681 C. proc. pen. cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi, în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 3002 C. proc. pen. şi art. 5 parag.1 lit. a) din C.E.D.O., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunţării în primă instanţă împotriva inculpaţilor a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, a menţinut starea de arest a acestora.
S-a mai reţinut că motivele invocate anterior, privitoare la menţinerea stării de arest, conduc, implicit, la soluţia de respingere a cererilor de înlocuire a acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpaţi.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii V.M., D.N., V.V.F. şi L.N., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor Dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel şi există temeiuri noi care justifică şi impun în continuare privarea de libertate.
Potrivit C. proc. pen. , menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Examinând lucrările şi actele Dosarului, se constată într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de omor calificat şi deosebit de grav, pentru săvârşirea cărora au fost condamnaţi de prima instanţă la pedepse rezultante de 10 ani închisoare, 11 ani şi 6 luni închisoare 16 ani închisoare şi 17 ani închisoare, lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum şi ca aceştia să repete asemenea fapte.
Pe de altă parte, natura şi modalitatea de comitere a infracţiunilor contra vieţii (au acţionat conform unui plan stabilit anterior, ucigând victima prin lovituri repetate cu o bâtă) şi antecedentele inculpaţilor V.M. şi D.N., săvârşind faptele în stare de recidivă postexecutorie, relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa acestora, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceştia să repete asemenea fapte şi ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea acestora în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea inculpaţilor, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestora şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare de părţi, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Drept urmare, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaţilor în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpaţii V.M., D.N., V.V.F. şi L.N. împotriva încheierii din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi V.M., D.N., V.V.F. şi L.N. împotriva încheierii din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 26640/3/2011 (1247/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 167/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1663/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
