ICCJ. Decizia nr. 1736/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin Sentința penală nr. 223 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar, în baza art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen., a fost condamnat inculpatul A.D. (fiul lui G. și G., născut în Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, cetățean român, studii gimnaziale, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în com. Căzănești, sat Ilovu, jud. Mehedinți) la o pedeapsă de 13 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce s-a dispus a fi executată după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 29 mai 2011 la zi, iar conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut, în continuare, măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C.A.L. - prin reprezentant legal R.A. - și a fost obligat inculpatul A.D. să-i plătească acesteia suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.
Potrivit art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A.D. să achite statului suma de 3.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare, din care: 1.195 RON cheltuielile efectuate la urmărirea penală, inclusiv suma de 400 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu - care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției -, iar suma de 1.805 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în primă instanță.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
începând cu luna mai 2011, partea vătămată C.A.L. și fratele său s-au mutat la M.M. - sora mamei lor - în satul Dîlbocița, com Ilovăț, jud. Mehedinți și, în ziua de 28 mai 2011, partea vătămată s-a deplasat împreună cu fratele său, C.A.Ș., verii săi M.C.D. și M.L.M. și numiții P.L.C. și P.A.N., la sărbătoarea câmpenească a "Coșuștei", organizată în satul Firizu, județul Mehedinți. Cu această ocazie, partea vătămată s-a întâlnit și cu unchiul său, inculpatul A.D., acesta fiind însoțit de M.C.A., B.G.M. și T.R.I.
în jurul orei 22,00, partea vătămată C.A.L., inculpatul A.D. și martorii T.R.I., .G.M., M.C.D., au plecat din satul Firizu, spre localitatea Dîlbocița. Pe traseu, aceștia au fost ajunși din urmă de autoturismul marca R. condus de T.F.O., în care se aflau L.V. și T.I.M., autoturismul oprind lângă inculpat. La cererea inculpatului, martorul T.F.O. a fost de acord să-l conducă pe acesta, dar și pe partea vătămată cu autoturismul, până în localitatea Ilovăț. Deși partea vătămată i-a cerut inculpatului să o lase acasă, în satul Dîlbocița, acesta nu a fost de acord, spunându-i că trebuie să meargă cu el să-și cumpere țigări. Astfel, T.F.O. nu a oprit autoturismul în Dîlbocița la locuința minorei, pentru a o lăsa pe aceasta, ci și-a continuat deplasarea spre Podul Borcănești, oprind autoturismul în dreptul unui chioșc, unde au coborât inculpatul și partea vătămată. Deoarece chioșcul era închis, inculpatul și partea vătămată au plecat spre satul Dîlbocița, unde locuia minora și, pe drum, inculpatul a prins-o de mâini pe partea vătămată și a condus-o forțat pe un teren situat la o distanță de 319 metri de D.J. 671 A, ce face legătura între localitățile Ilovăț și Dîlbocița.
Aici, inculpatul a amenințat-o pe minoră că dacă nu întreține relații sexuale o bate și, întrucât a fost refuzat, a forțat-o să se așeze jos, i-a coborât pantalonul până în dreptul genunchilor, i-a rupt chilotul, a lovit-o cu pumnul în zona feței și a mușcat-o în dreptul genunchiului drept și a umărului drept. Imobilizând-o și ținându-i mâna la gură, inculpatul a întreținut raport sexual cu partea vătămată, în vârstă de 13 ani. După ce inculpatul a întreținut relații sexuale cu minora, aceasta a fugit desculță spre Dîlbocița, iar pe traseu s-a întâlnit cu martorii M.C.A., T.R.I. și B.G., care se deplasau cu autoturismul marca O. Recunoscând-o pe partea vătămată precum și pe inculpat, care venea în urma părții vătămate, M.C.A. a oprit autoturismul, iar partea vătămată s-a urcat în acesta. Lângă partea vătămată s-a urcat și inculpatul, cei doi fiind conduși în satul Dîlbocița, la locuința martorei M.M.
întrucât martora a realizat că s-a întâmplat ceva cu nepoata sa, a pus-o pe aceasta să-și dea pantalonul jos și a observat că aceasta nu avea chilot pe ea și avea o urmă ca și cum ar fi fost mușcată cu dinții, pe partea laterală dreaptă a genunchiului de la piciorul drept. Ulterior, după multe insistențe minora i-a spus mătușii sale că inculpatul "s-a urcat pe ea, fără să povestească ce s-a întâmplat". Văzând că nu poate să afle de la minoră ce s-a întâmplat, M.M. l-a sunat pe telefonul mobil, în mod repetat, pe T.I.R., care se afla în autoturism împreună cu inculpatul A.D., încercând să afle dacă este adevărat că fratele său, respectiv inculpatul, a întreținut relații sexuale cu minora. La insistentele surorii sale, M.M., de a afla ce s-a întâmplat, inculpatul s-a enervat și a început să țipe, fiind supărat că este acuzat că ar fi avut ceva cu fata. Când a ajuns la locuința sa în satul Ilovu, comuna Căzănești, inculpatul A.D. a sunat-o pe M.M. și i-a spus că va sesiza serviciul 112, lucru care s-a și întâmplat.
Astfel, instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului A.D., astfel cum a fost descrisă anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., pentru care a fost condamnat, reținându-se că cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. în infracțiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. și cererea de aplicare a disp. art. 3201C. proc. pen., au fost respinse ca neîntemeiate, avându-se în vedere în acest sens că, la acel moment procesual, din actele aflate la dosarul cauzei au rezultat date și indicii cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și nu a infracțiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen.
De asemenea, s-a reținut că s-au adus la cunoștință inculpatului prevederile art. 3201C. proc. pen., iar cu ocazia audierii, acesta a relatat că a întreținut raport sexual cu partea vătămată, dar nu a constrâns-o în nici un fel pe aceasta. Ori, potrivit dispozițiilor art. 3201C. proc. pen., judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
în raport de aceste dispoziții legale, instanța de fond a constat că inculpatul nu a recunoscut faptele din actul de sesizare.
împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul A.D., cât și martorii T.I.M. și N.A.
Prin Decizia penală nr. 57 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.D. împotriva Sentinței penale nr. 223 de la 21 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția penală. S-a dedus prevenția inculpatului A.D. de la 21 noiembrie 2011 în continuare, la zi și a fost menținută arestarea preventivă.
Prin aceeași decizie, au fost respinse, ca inadmisibile, apelurile declarate de martorii T.I.M. și N.A.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, susținând că se prevalează de prevederile art. 3201C. proc. pen. și prin reținerea circumstanțelor atenuante.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de inculpat, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și au individualizat în mod just pedeapsa aplicată, făcând în mod corect aplicarea prevederilor art. 3201C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 3201alin. (1) și (2) C. proc. pen., introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010, publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010, în vigoare din 25 noiembrie 2010, "până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată".
Potrivit alin. (3) al aceluiași text, la termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală..".
Din interpretarea textului mai sus-enunțat, rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții pentru ca judecata în primă instanță să poată avea loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, și anume:
- Să existe o triplă manifestare de voință a inculpatului, în sensul că recunoaște în integralitate a faptelor reținute în rechizitoriu, solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și că nu solicită administrarea de probe;
- Această manifestare de voință a inculpatului să aibă loc până la momentul procesual al începerii cercetării judecătorești, marcat de citirea actului de sesizare în fața instanței;
- în lipsa acestei manifestări de voință expresă a inculpatului, instanța, în baza rolului activ, să îl întrebe pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
în cauză, așa cum rezultă din actele dosarului, nu a existat o recunoaștere integrală a faptelor reținute în sarcina inculpatului în actul de sesizare, întrucât, cu ocazia audierii, acesta a relatat că a întreținut raport sexual cu partea vătămată, dar nu a constrâns-o în nici un fel pe aceasta.
Or, în lipsa unei recunoașteri în integralitate a faptelor astfel cum au fost reținute în rechizitoriu, dispozițiile procedurii simplificate nu sunt aplicabile.
în ce privește cuantumul pedepsei aplicate, înalta Curte constată că a fost just individualizat, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanțele având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat infracțiunea de viol și consecințele faptei asupra părții vătămate, precum și datele ce caracterizează persoana acestuia.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanțele au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, însă, în mod corect, nu le-au valorificat în favoarea acestuia, prin reținerea circumstanțelor atenuante, dată fiind gravitatea faptei săvârșite.
în ce privește recursul declarat de martorul T.I.M., înalta Curte constată că este nefondat.
Din interpretarea dispozițiilor art. 199 C. proc. pen., cererea de scutire de la plata amenzii judiciare poate fi făcută în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare și revine organului judiciar care a aplicat-o, în speță, Tribunalului Mehedinți. în cauză, astfel cum în mod corect a apreciat instanța de apel, deși martorul a fost audiat în fața instanței, ulterior aplicării amenzii judiciare, nu a formulat nicio cerere de scutire sau reducere conform prevederilor legale.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care puteau fi luate în considerare din oficiu, recursurile declarate de recurentul inculpat A.D. și de martorul T.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 57 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1761/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1327/2012. Penal → |
|---|
