ICCJ. Decizia nr. 1761/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin Decizia penală nr. 1222 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău s-a dispus următoarele:
în baza art. 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., respingerea recursului formulat de recurentul R.O., împotriva Deciziei penale nr. 97/ A din 8 martie 2011, pronunțată în dosar al Tribunalului Bacău, ca nefondat.
în baza art. 199 C. proc. pen., respingerea cererii de scutire de la plata amenzii judiciare în sumă de 2.000 RON, aplicată prin încheierea din 22 septembrie 2011, ca nefondată.
în baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 RON, onorariu avocat oficiu, B.M.
în baza art. 192, alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul la plata a 500 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, și nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.
Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare, ceea ce reprezintă o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătorești definitive.
în conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, sunt prevăzute cazurile de contestație în anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că:
"(1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e), fără citarea părților.
(2) Instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate."
Curtea, verificând contestația în anulare formulată de contestatorul R.O. prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., referitoare la admisibilitatea în principiu, a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen. prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii sau când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
Prin modul de reglementare a dispozițiilor art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., legiuitorul dă posibilitatea verificării modului în care au fost respectate anumite garanții procesuale pe care le au părțile în procesul penal, și anume dreptul de a fi prezente la judecata recursului, precum și exercitarea dreptului la apărare, în condițiile unei ședințe publice, orale și contradictorii.
Având în vedere că, contestatorul a fost prezent la termenul din 16 iunie 2011, având termen în cunoștință la judecarea recursului, cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu este incident în cauză.
Este neîntemeiată și invocarea cazului prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc. pen.,
Din examinarea textului legal rezultă că cele 2 condiții trebuie îndeplinite cumulativ: a) partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta; b) partea să fi fost în imposibilitate de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
Fără a echivala, obligatoriu, cu forța majoră, "împiedicarea" trebuie să fie de neînvins, să fie nu numai obiectivă, dar și să nu fi putut fi prevăzută în mod normal, fiind incluse în această categorie de evenimente: o stare de război, o inundație, o înzăpezire, o epidemie - care a necesitat măsuri de carantină - sau un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulației între sediul instanței și locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această categorie de evenimente mai sunt incluse și alte situații: o boala gravă sau un accident, intervenite pe neașteptat și care l-au pus pe cel în cauza în situația de a nu putea suporta transportul până la sediul instanței.
în partea introductivă a deciziei instanței de recurs s-a consemnat faptul că la apelul nominal a lipsit contestatorul, pentru care a răspuns apărătorul desemnat din oficiu, la dosar fiind depusă de către acesta o cerere de amânare pentru angajare apărător, înștiințându-se instanța că se află în imposibilitatea de a se deplasa, depunând la dosar și o adeverință medicală.
Curtea de Apel Bacău a respins cererea de amânare a cauzei formulată de contestator, întrucât s-au acordat mai multe termene de judecată în acest sens, apreciindu-se că cererea este formulată în mod abuziv și, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, a fost acordat cuvântul în dezbaterea recursului, concluziile părților fiind evidențiate în mod concret.
în raport cu cele menționate, s-a apreciat că susținerile contestatorului, în sensul că a fost într-o situație care l-a pus în imposibilitate de a prezenta la instanța de recurs, precum și în imposibilitatea de a încunoștința instanța despre această situație, sunt neîntemeiate. Din actele medicale depuse la dosar nu a rezultat că inculpatul (prezentul contestator) s-ar fi aflat într-o situație care l-ar fi pus în imposibilitate de a se prezenta având în vedere că deși acesta suferă demult de anumite afecțiuni s-a prezentat la alte termene pe parcursul judecății, iar pe de altă parte a avut posibilitatea de a încunoștința instanța despre această împiedicare, înștiințare care în mod corect nu a fost luată în considerare, având în vedere că i s-au acordat mai multe termene pentru aceste motive.
Este neîntemeiată și invocarea cazului prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc. pen., având în vedere că, contestatorul s-a prezentat doar la termenul din 16 iunie 2011, când s-a amânat judecarea cauzei pentru lipsa apărătorului său ales, după care nu s-a mai prezentat în fața instanței de recurs, astfel încât aceasta a fost în imposibilitatea de a-l audia.
Imposibilitatea de audiere s-a constatat atât la instanța de fond (prezent la termenul din 8 septembrie 2008 contestatorul s-a prevalat de dreptul la tăcere), cât și la instanța de apel (contestatorul s-a prezentat la termenul din 12 octombrie 2010, când a solicitat amânarea judecării cauzei pentru angajare apărător și la termenul din 9 decembrie 2010, când s-a discutat cererea de sesizare a Curții Constituționale după care a lipsit).
De asemenea Curtea a constatat că nu sunt incidente nici celelalte cazuri prev. de art. 386 lit. c), d). Nu există cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) C. proc. pen., având în vedere că în sarcina contestatorului s-a reținut infracțiunea de înșelăciune și nici două hotărâri pentru aceeași faptă (în cauză contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate SC R. SA Onești, în timp ce prin Sentința penală nr. 235/2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea tot a unei infracțiuni de înșelăciune, însă în dauna unor societăți comerciale din mun. Galați )
Având în vedere aceste motive, Curtea în baza art. 391 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația formulată de contestatorul R.O.
împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul R.O., fără a-l motiva în scris.
Ulterior, contestatorul a depus la dosar o cerere prin care aduce la cunoștința instanței faptul că retrage cererea de contestație în anulare, înregistrată cu nr. 10609 din 27 martie 2012 (dosar instanță).
Prin urmare, înalta Curte, în raport de disp. art. 3854C. proc. pen., rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen. și de manifestarea de voință a recurentului contestator, va lua act de retragerea recursului declarat de contestatorul R.O. împotriva Deciziei penale nr. 38 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1749/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1736/2012. Penal → |
|---|
