ICCJ. Decizia nr. 1806/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1806/2012
Dosar nr.15893/3/2011
Şedinţa publică din 29 mai 2012
Deliberând asupra recursului declarat de inculpata D.A.M. împotriva deciziei penale nr. 20 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 969/ F din 02 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 15893/3/2011, în baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) - 176 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata D.A.M. la 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art.65 C. pen. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) Cod Penal, pe o durată de 7 ani.
În baza dispoziţiilor art.71 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
A fost menţinută starea de arest a inculpatei şi s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la 24.09.2010 la data de 02 decembrie 2011.
În baza art.191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În noaptea de 12/ 13 septembrie 2010, partea vătămata P.B.M. împreuna cu martorele V.M. (concubina sa) şi T.C.A. s-au deplasat la un magazin cu program non stop situat la intersecţia străzilor Heliade între Vii şi Draguşin Deleanu din Bucureşti pentru a achiziţiona pâine, ţigări şi cafea.
Partea vătămata, cunoscut toxicoman, consumator de heroină, a fost acostată în faţa magazinului de inculpata D.A.M. care i-a reproşat că a adresat cuvinte injurioase cu conotaţie sexuală unei prietene de-a ei, pe nume N.
Partea vătămata i-a solicitat inculpatei să o lase în pace, după care a izbucnit un conflict fizic între cei doi, victima încercând să fugă.
Victima a fost înjunghiată cu un cuţit, pe la spate, în zona plămânului stâng.
Din concluziile raportului de expertiza medico legală întocmit în cauza a rezultat că victima a prezentat o leziune traumatica cu pneumotorax şi hemotorax masiv stâng ce a necesitat 15-17 zile îngrijiri medicale şi care i-a pus viaţa în pericol.
Martorele V.M. şi C.A., în declaraţiile date în faza de urmărire penală, au confirmat situaţia de fapt reţinută anterior, ce se coroborează şi cu declaraţiile părţii vătămate şi concluziile raportului de expertiza medico legala întocmit în cauza.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata D.A.M.
în apelul său, parchetul a criticat hotărârea primei instanţe în sensul că în mod greşit, aceasta nu a dispus confiscarea contravalorii bunului folosit la săvârşirea faptei, respectiv a contravalorii cuţitului folosit şi care nu a mai fost găsit.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi, rejudecând pe fondul cauzei, să se dispună în temeiul art. 118 lit. b) şi art. 118 alin. (4) C. pen., confiscarea sumei de 10 lei, reprezentând contravaloarea acestui cuţitului folosit de către inculpată la săvârşirea faptei.
În apelul său, inculpata D.A.M. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor, art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea acestuia, desfiinţarea .hotărârii primei instanţe şi în principal, rejudecând în fond, achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autoarea faptei, astfel cum rezultă şi din probatoriul administrat.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr. 20 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală nr. 969/ F din 02 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 15893/3/2011 şi, în fond:
În baza art.118 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 10 lei reprezentând contravaloarea cuţitului folosit de inculpată la lovirea părţii vătămate.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata D.A.M.
A fost dedusă prevenţia inculpatei de la 24 septembrie 2010 la 31 ianuarie 2012.
A fost menţinută starea de arest a inculpatei.
A fost obligată inculpata la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariul avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art.118 alin. (1) lit. b) C. pen., potrivit cărora, sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, precum şi dispoziţiile art. 118 alin. (4) C. pen., conform cărora, dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
Din procesul - verbal de cercetare a locului faptei, (filele 10 - 11 din dosarul urmărire penală) şi procesul - verbal de percheziţie corporală asupra inculpatei (fila 228 din dosarul urmărire penală). a rezultat că inculpata a lovit partea vătămată cu un cuţit, care nu a fost găsit ulterior comiterii faptei.
Instanţa de apel a apreciat că, instanţa de fond, făcând aplicarea textelor susmenţionate, trebuia să dispună confiscarea contravalorii cuţitului folosit de inculpată la săvârşirea faptei.
De asemenea, instanţa de apel a mai reţinut că în faza de judecată, martora T.C.A. şi-a schimbat fundamental declaraţiile şi a arătat ca nu a văzut-o pe inculpata D.A.M., când a înjunghiat, pe la spate victima.
Instanţa de apel a apreciat că declaraţia martorei menţionate este mincinoasa, întrucât în dorinţa de a o favoriza pe inculpată, martora a făcut afirmaţii ilogice şi a arătat ca nu a perceput nicio altercaţie între partea vătămată si inculpată şi că, partea vătămată a fost înjunghiată doar in drum spre spital.
Totodată, s-a apreciat că acţiunea de înjunghiere nu poate fi, în mod obiectiv, atât de subtilă încât să nu fie percepută de o persoană aflată lângă victimă şi în niciun caz nu putea să-şi dea seama că victima a fost înjunghiată doar în drum spre spital, atâta vreme cât toţi participanţii au arătat că, la un moment dat, din urmă menţionată era la pământ.
Instanţa de apel a mai reţinut că din interceptările telefonice efectuate în cauză, a rezultat, cu certitudine faptul ca inculpata a dus o activitate asiduă de racolare a unor martori care să-i confirme varianta (că nu este autoarea faptei) şi care să fie credibili în instanţă.
În acest sens, instanţa de apel a reţinut că printre altele, inculpata a arătat la data de 21 septembrie 2010 următoarele: „Trebuie să merg mâine şi-mi trebuie un martor”. O persoană „N.", s-a dovedit a fi chiar pragmatică (uşor rasistă de asemenea) şi a sfătuit-o pe inculpată să găsească un martor care sa fie român nu ţigan.
Instanţa de apel a apreciat că din probele administrate a rezultat cu certitudine vinovăţia inculpatei, respectiv din declaraţia părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile celorlalte două martore, precum şi cu cele două rapoarte întocmite în cauză, de expertiză medico - legală şi de constatare tehnico - ştiinţifică bio criminalistică şi traseologică.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a considerat că în mod corect instanţa de fond a înlăturat din ansamblul probator declaraţia dată în faţa judecătorului de către martora T.C.. Varianta prezentată de martoră în faza de cercetare judecătorească nu s-a coroborat cu probele ştiinţifice administrate în cauză, pe de-o parte, iar pe de altă parte, este şi puţin credibilă, deoarece din înregistrările telefonice efectuate, rezultă cu certitudine că ulterior săvârşirii faptei, inculpata a încercat, în mod asiduu, să încerce . găsirea unor martori care să confirme varianta pe care aceasta a înţeles să o prezinte şi prin care a încercat să se exonereze de răspundere penală.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a dat dovadă de maximă clemenţă; aplicând o pedeapsă situată exact la limita minimului special prevăzut de lege, respectiv 7 ani şi 6 luni închisoare, în caz nefiind îndeplinite condiţiile pentru a se reţine vreo circumstanţă atenuantă, având în vedere şi faptul că inculpata nu a recunoscut săvârşirea faptei, pe de-o parte, iar pe de altă parte, în minorat, în anul 2004, a suferit o condamnare penală, pentru două tentative de omor calificat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata D.A.M. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate cauză şi reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate, în sensul reducerii .ei, întrucât regretă fapta, nu a avut intenţia să-i aplice lovituri cu cuţitul victimei, însă a fost nevoită să recurgă la acest gest, întrucât victima i-a sustras o sumă de bani din buzunar, pentru a-şi procura droguri şi pe care a refuzat să i-o înapoieze.
Examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3859pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se seama de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatei.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reţinându-se corect atât situaţia de fapt cât şi vinovăţia inculpatei.
Constatând întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală, instanţele de fond şi apel au hotărât în mod corect, în opinia Înaltei Curţi, condamnarea inculpatei pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la 174-175 lit. i) - 176 lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei D.A.M., pentru fapta săvârşită, au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul ridicat de pericol social al faptei comise prin care s-a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă al persoanei, modalitatea concretă şi împrejurările comiterii faptei - în noaptea 12/ 13 septembrie 2010, într-un loc public, inculpata, înarmată cu un cuţit, obiect apt de a produce moartea, a înjunghiat partea vătămată P.B.M., pe la spate, în zona plămânului stâng, sub pretextul că acesta i-ar fi adresat cuvinte injurioase cu conotaţie sexuală unei prietene de-a ei -, precum şi urmarea produsă - din concluziile raportului de expertiza medico legală întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „ Mina Minovici Bucureşti, rezultând că victima P.B.M. a prezentat o plagă traumatică plagă toracică, în spaţiul VIII pe linia scapulară stâng cu pneumotorax şi hemotorax masiv stâng ce a necesitat 15-17 zile îngrijiri medicale şi care i-a pus viaţa în primejdie (filele 36-37 din dosarul de urmărire penală).
Se constată că, în cadrul aceluiaşi proces de individualizare judiciară a pedepsei instanţa de fond a ţinut seama şi de circumstanţe personale inculpatei, care a avut o poziţie procesuală nesinceră, negând săvârşirea faptei şi pentru a scăpa de răspundere penală a încercat să influenţeze unii martori pentru a da declaraţii care nu corespund adevărului, în sensul de a-i susţine nevinovăţia, aşa cum rezultă.
Astfel, din procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice întocmite de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri (filele 123-126 din dosarul de urmărire penală), efectuate în cauză, a rezultat, cu certitudine faptul ca inculpata a dus o activitate asiduă de racolare a unor martori - care să-i confirme varianta în sensul că nu este autoarea faptei şi care să fie credibili în instanţă.
Astfel, inculpata a arătat la data de 21 septembrie 2010 următoarele: „Trebuie să merg mâine şi-mi trebuie un martor”. O persoană „N. ”, s-a dovedit a fi chiar pragmatică şi a sfătuit-o pe inculpată să găsească un martor care sa fie român nu ţigan.
Totodată, se constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, instanţele au ţinut seama şi de starea sănătăţii sale psihice precare, din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti (filele 257-259 din dosarul de urmărire penală) rezultând că aceasta prezintă diagnosticul de „tulburare mixtă de personalitate cu manifestări antisociale, comiţialitate anamnestică”, însă păstrează capacitatea psihică de apreciere critică, precum şi de nivelul său scăzut de instruire, absolvind numai 6 clase, dat şi de împrejurarea că nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, întrucât, aşa cum rezultă, din „extrasul” der cazier judiciar (fila 211 din dosarul de urmărire penală), în anul 2004, când era minoră, a mai suferit o condamnare, pentru două infracţiuni de tentative la omor calificat, dovedind astfel perseverenţă infracţională.
Prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpată au fost lezate relaţiile sociale ce ocrotesc dreptul la viaţă, sănătate şi integritate corporală ocrotite prin norma penală, astfel că pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, situată la limita minimului special prevăzut de textul incriminator, reflectă gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, fiind aptă să conducă la reeducarea şi la formarea unei atitudini pozitive a inculpatului faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi principiile morale.
Individualizarea sancţiunii trebuie să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost lezate prin comiterea infracţiunii.
Fapta pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, respectiv infracţiunea de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., rap la art. 174-art 175 lit. i) şi art.176 lit. c) C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 7 ani şi 5 luni şi 12 ani şi 5 luni, acesteia fiindu-i aplicată o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, situată deci la limita minimului special prevăzut de textul incriminator.
Natura, gravitatea, modalitatea de săvârşire a faptei dar şi rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanţa de fond şi menţinut de instanţa de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatei şi realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularităţile cauzei.
Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 septembrie 2010 la 29 mai 2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.A.M. împotriva deciziei penale nr.20 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 septembrie 2010 la 29 mai 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, seva avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1788/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1812/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
