ICCJ. Decizia nr. 1841/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1841/2012
Dosar nr. 2/100/2009
Şedinţa publică din 30 mai 2012
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 116 din 22 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2/100/2009 al Tribunalului Maramureş, a fost condamnat inculpatul R.V. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile prevăzute de art. 74 şi art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934.
A fost condamnată inculpata P.M. pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 86 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 6 ani şi s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 86 C. pen.
Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat, pe durata suspendării pedepsei sub supraveghere, executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească despăgubiri civile către părţile civile după cum urmează:
- 95.770,79 RON - părţii civile - SC S.V. SRL, cu sediul în Satu Mare judeţul Satu Mare.
- 11.779,27 RON, plus dobânda legală până la plata efectivă către partea civilă SC E.C. SRL, cu sediul în Cluj-Napoca judeţul Cluj.
- 18.926,85 RON către partea civilă SC V.I.E. SRL, cu sediul în Halmeu judeţul Satu Mare.
În temeiul art. 14 C. proc. pen, art. 998 C. civ. inculpatul R.V. a fost obligat la plata de despăgubiri civile către părţile civile după cum urmează:
- 103.928,77 RON - către partea civilă - SC T.C.C. SA Deva, cu sediul în Deva judeţul Hunedoara.
- 80.212,29 RON părţii civile - SC A.C. SRL, cu sediul în Mihăileşti judeţul Giurgiu.
- 42.963,3 RON - părţii civile SC N. SRL (comuna Adunaţii Copăceni, sat Pâslari, Ferma 10, judeţul Giurgiu) plus dobânda legală până la plata efectivă a debitului.
- 9.965,40 RON - părţii civile SC P.T. SRL, cu sediul în Zalău judeţul Sălaj.
- 15.765,61 RON - părţii civile SC H. SA, cu sediul în Aştileu judeţul Bihor.
- 37.562,10 RON - părţii civile SC B.B.M.C. SA, cu sediul în Oradea judeţul Bihor.
- 32.693,26 RON - părţii civile SC A.D.D.S. SRL, cu sediul în Bucureşti.
- 21.344,49 RON, plus dobânda legală până la plata efectivă a debitului către partea civilă SC S.V.D. SRL, cu sediul în Satu Mare.
- 2.566,72 RON - către partea civilă SC E.I. SRL, cu sediul în Oradea judeţul Bihor
- 36.373,54 RON - către partea civilă SC D.I.E. SRL - Sibiu judeţul Sibiu.
În temeiul art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în baza unei înţelegeri prealabile, în perioada iunie - septembrie 2005, inculpaţii au achiziţionat mărfuri de la mai multe societăţi comerciale, acţionând ca reprezentanţi ai firmei SC P. SRL Baia Mare. Pentru plata mărfurilor achiziţionate inculpaţii au emis file CEC şi bilete la ordin fără acoperire, ori după interdicţie bancară.
La data de 08 iulie 2005 inculpata D.M. a preluat părţile sociale ale SC P. SRL de la numiţii P.O.P. şi P.L.L., act care nu a produs efecte întrucât, la aceeaşi dată, părţile sociale au fost cesionate şi către inculpatul R.V. şi fiul acestuia R.B.A., această ultimă operaţiune fiind înregistrată la O.R.C. Maramureş.
La aceeaşi dată, numitul P.O.P. a predat inculpatului R.V., în calitate de administrator al societăţii SC P. SRL, arhiva financiar-contabilă a societăţii pe anii 1991 - 2005, ştampila societăţii şi un carnet cu 23 de file CEC, eliberat de SP Bank.
La data de 24 august 2008 inculpatul R.V. a depus specimen de semnătură la banca la care societatea avea deschis contul - SP Bank România, Sucursala Baia Mare - ocazie cu care a ridicat şi un carnet cu file CEC.
Întreaga activitate a firmei SC P. SRL a fost organizată şi coordonată de inculpatul R.V. ajutat de inculpata D.M. De altfel, aceasta a fost prezentată atât partenerilor comerciali, cât şi angajaţilor firmei (martora C.A. - audiată în cursul urmăririi penale), ca fiind director de achiziţii.
Inculpaţii au achiziţionat în perioada iulie - septembrie 2005 diverse mărfuri de la mai multe societăţi comerciale din ţară, pentru plata cărora au fost emise file CEC şi bilete la ordin, care însă fiind depuse la bancă a fost refuzată plata acestora, fie din lipsa disponibilului, fie că firma SC P. SRL a intrat în interdicţie bancară la data de 19 septembrie 2005. Ulterior, la data de 29 septembrie 2005, inculpatul a cesionat părţile sociale numiţilor I.C. şi L.Gh.
Tribunalul a reţinut că, în cursul lunii iulie 2005, inculpatul R.V. a contactat telefonic reprezentanţii SC S.V. SRL Satu Mare exprimându-se interesat de o colaborare, indicând în acest sens numărul de telefon al inculpatei D.M. ca persoană de contact, atribuindu-i acesteia calitatea de director achiziţii.
Potrivit declaraţiei martorului B.C.V. - director de vânzări la SC S.V. SRL, acesta a transmis oferta de colaborare numitului R.D. - agentul de vânzări al societăţii pe zona Maramureş care a contactat-o şi întâlnit-o efectiv în municipiul Baia Mare pe inculpata D.M., convenind asupra colaborării în sensul livrării de produse electrocasnice cu plata prin instrumente de plată scadente la 45 de zile. În perioada următoare, numitul R.D. a mai venit în municipiul Baia Mare, întâlnind-o tot pe inculpata D.M. care a motivat că administratorul R.V. este plecat în străinătate pentru „nişte lucrări de poduri".
SC S.V. SRL a livrat către SC P. SRL mărfuri în valoare totală de 95.770,79 RON.
Mărfurile au fost transportate în municipiul Baia Mare de conducătorii auto angajaţi ai furnizorului, ocazie cu care acestora li s-au remis de inculpaţi succesiv, pe măsura transporturilor, filele CEC seriile .............. (data emiterii „17 septembrie 2005", .............. (data emiterii „24 septembrie 2005"), .............. (data emiterii „14 octombrie 2005") şi .............. (data emiterii „15 octombrie 2005").
Fiind depuse la plată, primul cec a fost refuzat pentru „lipsă de mandat a semnatarului", iar celelalte, pentru „lipsă de disponibil şi trăgător în interdicţie bancară".
Ulterior refuzurilor la plată, reprezentanţii furnizorului au încercat să-i contacteze pe inculpaţi, dar aceştia au refuzat întâlnirile directe. Telefonic, inculpatul R.V. a solicitat o amânare la plată, fără a motiva refuzul instrumentelor de plată, iar inculpata D.M. s-a eschivat invocând că, din data de 1 septembrie 2005, nu mai este angajată la SC P. SRL.
2. În cursul lunii iulie 2005, inculpaţii au contactat SC E.C. SRL Cluj-Napoca, comunicându-le pe fax o comandă pentru livrare de materiale de construcţii către SC P. SRL. Pe comandă au fost menţionate două numere de telefon pentru contact, respectiv ............. - aparţinând inculpatei D.M., respectiv ............. - aparţinând martorului F.D.
În urma discuţiilor telefonice dintre martora N.E. - angajata societăţii sus-menţionate şi D.M., în perioada următoare, s-au efectuat două livrări de mărfuri, convenindu-se ca acestea să fie achitate cu file CEC scadente la 30 de zile.
Astfel, conform facturii fiscale nr. 2784340 din 15 august 2005, SC E.C. SRL a livrat către SC P. SRL mărfuri în valoare de 2.937,22 RON, iar acestea au fost transportate de martorul S.F. -conducător auto la societatea furnizoare, în municipiul Baia Mare, la depozitul de pe str. H, unde le-a predat inculpatei D.M., concomitent inculpatul R.V. semnând de primire facturile şi predându-i fila CEC în alb, respectiv cea cu seria ............. .
Ulterior, conform facturii nr. 2784461 din 22 august 2005, societatea furnizoare a mai efectuat o livrare de mărfuri în valoare de 8.842,05 RON, prin acelaşi conducător auto. Mărfurile au fost recepţionate de inculpatul R.V. care a semnat facturile de primire şi a remis martorului un bilet la ordin, pe care l-a completat, semnat şi ştampilat în faţa sa.
Fiind depuse la plată la termenul convenit, fila CEC şi biletul la ordin au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil.
3. În prima parte a lunii septembrie 2005, inculpatul R.V. a contactat telefonic reprezentanţii SC T.C.C. SA Deva discutând efectiv cu martorul C.D.L. lucrător comercial. În contextul discuţiilor purtate, inculpatul şi-a exprimat intenţia de a cumpăra cantităţi importante de oţel beton, pentru SC P. SRL, motivând că firma sa „construieşte case în zona Negreşti Oaş, pentru persoane care vin din străinătate".
Sus-numitul a fost de acord să livreze oţel beton, în condiţiile semnării în prealabil a unui contract, termenul de plată fiind de 30 zile de la livrare, cu filă CEC.
Astfel, în perioada următoare, în baza facturilor fiscale nr. 7780517 din 16 august 2005, nr. 7780602 din 23 august 2005 şi nr. 7780792 din 6 septembrie 2005 societatea sus-menţionată a livrat către SC P. SRL oţel beton în valoare totală de 103.928,77 RON.
Mărfurile au fost transportate în Baia Mare de conducători auto angajaţi ocazional de învinuiţi, prin intermediul cărora s-au transmis furnizorului Contractul comercial nr. 88 din 16 august 2005 semnat de beneficiar (SC P. SRL) şi filele CEC seriile ............. (cu scadenţă la 15 septembrie 2005), ............. (cu scadenţă la 22 septembrie 2005) şi ............. (cu scadenţă la 6 octombrie 2005).
La termenul convenit pentru plata primului cec, fiind sunat în prealabil de furnizor, inculpatul R.V. a confirmat că acesta poate fi depus la bancă, precizând că va exista disponibilul necesar. În ciuda acestor asigurări, toate filele CEC au fost refuzate pentru „lipsă de disponibil, trăgător în interdicţie bancară".
Ulterior, nereuşind contactarea telefonică a inculpatului R.V., martorul C.D.L. s-a deplasat personal în municipiul Baia Mare, unde inculpatul l-a evitat în continuare, neprezentându-se la locul de întâlnire stabilit.
4. Pe la jumătatea lunii august 2005, inculpatul R.V. a contactat SC A.C. SRL Bucureşti, exprimându-şi interesul de a achiziţiona uşi. Iniţial, reprezentanţii societăţii au fost contactaţi de numitul G.Ş. (care în calitate de administrator al SC A. SRL avusese relaţii comerciale cu SC A.C. SRL, derulate în bune condiţii) şi care l-a recomandat pe inculpatul R.V. Ulterior, în baza comenzilor făcute de inculpat SC A.C. SRL a livrat succesiv, conform facturilor fiscale nr. 4136759 din 17 august 2008, nr. 4136787 din 24 august 2005 şi nr. 4136826 din 07 septembrie 2005 uşi metalice în valoare totală de 80.212,29 RON.
Mărfurile au fost transportate în municipiul Baia Mare de martorul R.L. - conducător auto la societatea furnizoare, primele două transporturi fiind descărcate, în prezenţa inculpatului R.V. la depozitul de pe str. H, iar unul la indicaţia aceluiaşi inculpat, la depozitul aparţinând de SC C. SRL Baia Mare - administrator martorul F.D.
Martorul a predat mărfurile inculpatului care a semnat de primire şi i-a remis documentele de plată convenite de reprezentanţii societăţii furnizoare. În cursul cercetărilor, acesta l-a recunoscut pe inculpatul R.V. după planşele foto, de asemenea martorul F.D.
Pentru plata mărfurilor susmenţionate inculpatul R.V. a remis două file CEC, respectiv seria BF ........... (cu scadenţă la 24 septembrie 2005), ........... (cu scadenţă la 12 octombrie 2005) şi biletul la ordin datat 24 august 2005 (cu scadenţă la 27 septembrie 2005).
Fiind depus la plată primul CEC a fost refuzat pentru „lipsă de disponibil, client în interdicţie bancară, CEC retras din circulaţie", în timp ce, celelalte două instrumente au fost girate în favoarea altei societăţi, fiind de asemenea refuzate. Ulterior refuzurilor, reprezentantul furnizorului, în speţă martorul D.E. - cetăţean turc s-a deplasat în municipiul Baia Mare pentru a încerca să-şi recupereze debitul, inculpatul R.V. evitând să-l întâlnească; reuşind totuşi să-l întâlnească pe inculpat, acesta i-a propus ca în perspectivă să-i livreze marfa în compensare (oţel beton) lucru care nu s-a întâmplat însă. Despre motivul neplăţii mărfurilor, inculpatul a motivat că D.M. i-ar fi furat marfa.
5. În cursul lunii august 2005, inculpatul R.V. a contactat reprezentanţii SC N. SRL Giurgiu solicitând livrarea de radiatoare sens în care a formulat mai multe comenzi, comunicate pe fax de la numărul aparţinând SC F.B. SRL, administrată de inculpat.
Legătura acestuia cu reprezentanţii societăţii menţionate a fost făcută de A.N. - directorul de vânzări al SC A.C. SRL.
În considerarea înţelegerilor părţilor, cu facturile nr. 0724374 din 17 august 2005, nr. 0724425 din 15 septembrie 2005, societatea sus-menţionată a livrat către SC P. SRL calorifere în valoare totală de 43.019,84 RON. Mărfurile au fost transportate în municipiul Baia Mare de martorul V.C., la acelaşi depozit situat pe str.Horea, fiind recepţionate de inculpatul R.V., care a semnat de primirea mărfurilor şi a remis martorului filele CEC seriile ........... (cu data emiterii „6 septembrie 2005") şi seria ........... (cu data emiterii „15 octombrie 2005").
Fiind depus la plată primul cec, acesta a fost acceptat parţial la plată, pentru suma de 56,63 RON, fiind refuzat pentru 24.583,60 RON pentru lipsă de disponibil. În aceste condiţii celălalt CEC nu a mai fost depus la plată.
6. În cursul lunii august 2005, inculpatul R.V. a contactat telefonic reprezentanţii SC P.T. SRL Zalău, exprimându-şi interesul de a cumpăra polistiren expandat pentru SC P. SRL, atribuindu-şi calitatea de director al acesteia.
În acest sens, martorul T.C. - agent comercial la societatea menţionată s-a deplasat personal în municipiul Baia Mare, întâlnindu-l pe inculpatul R.V., ocazie cu care acesta a semnat un contract de vânzare-cumpărare comercială. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul l-a asigurat pe martor că SC P. SRL este o firmă serioasă şi i-a remis o filă CEC, ca o garanţie a viitoarei colaborări.
În considerarea contractului sus-menţionat, cu factura fiscală nr. 9977073 din 20 august 2005 societatea arătată a livrat către SC P. SRL polistiren expandat în valoare de 9.965,40 RON.
Marfa în discuţie a fost transportată în municipiul Baia Mare cu mijloace de transport asigurate de furnizor, la depozitul de pe str. H fiind recepţionate de inculpatul R.V. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a semnat facturile de primire a mărfurilor şi a remis martorului T.C. care a însoţit transportul, două bilete la ordin, unul ca plată a mărfurilor efectiv livrate, iar celălalt, în considerarea unei livrări viitoare.
La data de 23 septembrie 2005 biletul la ordin a fost depus la plată fiind refuzat pentru lipsă de disponibil. S-a încercat contactarea telefonică a inculpatului, fără a se reuşi acest lucru, situaţie în care reprezentanţii furnizorului au completat şi depus la plată CEC-ul lăsat garanţie la semnarea contractului.
Documentul de plată sus menţionat, a fost refuzat pentru „lipsă de disponibil, interdicţie bancară, CEC retras din circulaţie, lipsă de mandat a semnatarului".
7. La data de 28 august 2005 inculpata D.M. a contactat telefonic reprezentanţii SC V.C.I.E. SRL Halmeu exprimându-şi interesul de a derula afaceri cu această societate, atribuindu-şi calitatea de reprezentant al SC P. SRL.
În acest sens, martorul B.V. s-a deplasat personal în municipiul Baia Mare unde a întâlnit-o pe inculpata D.M. care a venit însoţită de martorul P.O.P. pe care l-a prezentat ca fiind şoferul său. Cu acea ocazie s-a convenit ca societatea sus menţionată să livreze către SC P. SRL ciment, plata urmând a fi făcută cu file CEC.
În considerarea acestor înţelegeri, cu facturile fiscale nr. 3279112 din 25 august 2005, nr. 3279118 din 1 septembrie 2005, nr. 3279119 din 3 septembrie 2005 şi nr. 3279122 din 13 septembrie 2005 societatea a livrat către SC P. SRL ciment în valoare totală de 23.846,85 RON.
Pentru plata mărfurilor, inculpata D.M. a remis două file CEC seria ........... şi ..........., primul fiindu-i predat personal martorului cu ocazia deplasării la Baia Mare, celălalt fiindu-i trimis prin delegatul transportului.
Potrivit declaraţiei martorului B.V. ultimele livrări de marfă au fost făcute la comanda telefonică a inculpatei D.M., în absenţa acestuia de la firmă.
La scadenţa cecurilor emise pentru suma de 10.000 RON acestea au fost depuse la plată fiind refuzate pentru „lipsa unui element esenţial" instrumentele de plată fiindu-i restituite.
Potrivit dispoziţiei administratorului societăţii furnizoare, în această situaţie a contactat-o pe inculpata D.M. care, la insistenţele sale, a achitat numerar suma de 5.000 RON, conform chitanţelor existente.
Ulterior, inculpata nu a mai achitat debitul rămas, reprezentanţii furnizorului depunând la bancă cele două file CEC, care au fost refuzate pentru „lipsă de disponibil, trăgător în interdicţie bancară, lipsă de mandat a semnatarului, CEC retras din circulaţie".
8. La data de 30 august 2005, inculpatul R.V. a contactat reprezentanţii SC H. SA Aştileu, judeţul Bihor, societate având ca obiect de activitate producţia de cărămizi refractare şi alte materiale de construcţii, în vederea începerii unei colaborări.
În consecinţă, la aceeaşi dată, inculpatul a comunicat pe fax o comandă şi certificatul de înregistrare a SC P. SRL.
Astfel cum rezultă din declaraţiile martorului C.D.H. - director general al societăţii menţionate, prima livrare de mărfuri în valoare de 3.701,85 RON a fost achitată cu un bilet la ordin care a fost onorat la plată.
În perioada următoare, inculpatul a solicitat şi alte cantităţi de mărfuri, acestea fiindu-i livrate conform facturilor fiscale existente la dosarul de urmărire penală.
Pentru plata celei de-a doua facturi inculpatul a emis biletul la ordin datat „7 septembrie 2005" cu scadenţă la 10 octombrie 2005, însă pentru ultimele două facturi nu a mai remis instrumente de plată, deşi conform înţelegerilor prealabile acestea trebuiau predate şoferului care efectua transporturile. Fiind depus la scadenţă la plată, biletul la ordin a fost refuzat la 21 octombrie 2005 pentru indicare incorectă a codului IBAN al emitentului.
S-a stabilit că mărfurile achiziţionate de la furnizorul menţionat au fost descărcate la depozitul aparţinând SC C. SRL Baia Mare - administrator martorul F.A., acesta primind mărfurile în compensarea unor datorii ale SC F.B. SRL.
SC H. SA s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.765,61 RON.
9. La data de 30 august 2005, inculpatul R.V. a contactat telefonic reprezentanţii SC B.B.M.C. SA Oradea, manifestându-şi interesul de a achiziţiona de la această societate cărămidă. Inculpatul şi-a declinat identitatea şi calitatea de administrator al SC P. SRL indicând pentru contact numărul de telefon ............ Cu aceeaşi ocazie s-a convenit asupra încheierii unui contract, plata mărfurilor urmând a fi făcută în termenul de 30 de zile de la livrare, prin ordin de plată, beneficiarul predând pentru garanţia plăţii şi o filă CEC în alb.
În considerarea acestor înţelegeri, cu factura nr. 3255485 din 1 septembrie 2005, s-a livrat către SC P. SRL corpuri ceramice în valoare de 6.260,35 RON.
Mărfurile au fost transportate în municipiul Baia Mare, la depozitul de pe str. H., de către martorul G.B.Ş., conducător auto la societatea furnizoare. Potrivit declaraţiei acesta a păstrat pe durata transportului contactul telefonic cu inculpatul R.V. care ulterior, la depozitul arătat a recepţionat marfa, a semnat factura şi i-a remis un bilet la ordin cu scadenţă la 3 octombrie 2005. Concomitent, inculpatul a semnat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 47 din 31 august 2005 la poziţia „cumpărător".
În perioada următoare, inculpatul R.V. a comandat şi alte cantităţi de cărămidă, acestea fiindu-i livrate conform facturilor nr. 3255499 din 6 septembrie 2005, nr. 3255518 din 8 septembrie 2005, nr. 3255593 din 11 septembrie 2005, nr. 3255615 din 19 septembrie 2005 şi nr. 3255645 din 26 septembrie 2005.
Transportul mărfurilor s-a realizat de acelaşi conducător auto - martorul G.B.Ş. - la diverse locaţii indicate de inculpatul R.V., de la secretara acestuia - martora C.A. primind biletele la ordin aferente transporturilor.
Toate livrările de mărfuri au fost solicitate de inculpat şi efectuate anterior ca primul bilet la ordin să devină scadent, practică uzitată şi în cazul achiziţiilor anterioare de la celelalte părţi vătămate.
Fiind depuse la plată, 3 din biletele la ordin emise au fost refuzate pentru „lipsă de disponibil" iar celelalte 4 nu au mai fost depuse.
La comunicarea refuzului la plată a documentelor, reprezentanţii furnizori au încercat să-l contacteze pe inculpatul R.V. însă acesta avea telefonul închis.
Ulterior, s-a depus la plată şi cecul lăsat garanţie la încheierea contractului, acesta fiind de asemenea refuzat pentru „lipsă de disponibil şi client în interdicţie bancară".
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a menţionat că scrisul de pe biletul la ordin în litigiu, de asemenea de pe Contractul nr. 47/2005 aparţin inculpatului R.V.
10. La finele lunii august 2005, inculpatul R.V. a contactat reprezentanţii SC A.D.D.S. SRL Bucureşti manifestându-şi interesul de a colabora cu această societate, în sensul de a prelua distribuţia produselor pe zona Ardealului. Prin intermediul numitului S.C. - director de vânzări la SC A.D.D.S. SRL în zona Ardeal, s-au purtat discuţii telefonice cu inculpatul, convenindu-se ca societăţii pe care o administra - SC P. SRL să i se livreze marfa pe bază de comenzi, cu plata la 45 zile, prin bilet la ordin. În considerarea acestor înţelegeri, în perioada 1 septembrie 2005 - 21 septembrie 2005, în baza facturilor fiscale societatea sus-menţionată a livrat către SC P. SRL materiale de finisaje interioare, în valoare totală de 52.918,09 RON.
La prima livrare, inculpatul a remis un bilet la ordin cu scadenţă la 4 decembrie 2005, ulterior pentru fiecare din livrări procedându-se în mod similar.
Fiind depuse la plată, biletele la ordin au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil. În consecinţă, reprezentanţii furnizorului au decis completarea şi punerea în plată şi a cecului lăsat ca garanţie a executării obligaţiilor, la semnarea contractului, însă acesta a fost refuzat de asemenea pentru „lipsă de disponibil, cec retras din circulaţie, interdicţie bancară".
După refuzul instrumentelor de plată, martorul A.C. - administratorul societăţii furnizoare, a contactat telefonic pe inculpatul R.V., acesta precizând că nu are cunoştinţă despre motivul lipsei de disponibil din cont; cu aceeaşi ocazie a oferit furnizorului în compensare motorină, acesta nefiind de acord solicitând restituirea mărfii ori contravaloarea acesteia; ulterior inculpatul R.V. nu a mai răspuns la telefon.
Administratorul societăţii furnizoare s-a deplasat în perioada următoare în municipiul Baia Mare, unde împreună cu organele de poliţie au reuşit identificarea unor cantităţi de marfa la depozitul de pe str. H, iar o parte la depozitul SC C. SRL. Întrucât numitul F.A., nu deţinea acte de provenienţă care să confirme susţinerea sa în sensul cumpărării mărfurilor de la SC P. SRL s-a luat măsura ridicării acesteia şi restituirii către partea vătămată.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a concluzionat că semnătura de la poziţia „semnătura trăgătorului" de pe fila CEC, lăsată garanţie la încheierea contractului, de asemenea semnătura de pe biletele la ordin emise la 1 septembrie 2005 a fost executată de R.V.
11. La începutul lunii septembrie 2005, inculpatul R.V. a solicitat pe fax o ofertă de preţuri de la SC S.V.D. SRL Satu Mare punct de lucru Cluj-Napoca, referitor la materialele de construcţii distribuite de aceştia. Urmare ofertei comunicate de societatea menţionată, inculpatul R.V. a formulat o comandă pentru livrarea de polistiren expandat, comanda fiind confirmată telefonic de către R.V. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a comunicat martorului I.I.M.V. că legătura dintre cele două societăţi se va realiza şi prin intermediul numitului F.A., respectiv a secretarei C.A. Societatea a livrat către SC P. SRL polistiren expandat în valoare de 10.464,39 RON. Transportul mărfurilor s-a efectuat cu mijloace de transport ale furnizorului, fiind însoţit ca delegat de martorul I.I.M.V. - director de vânzări. La indicaţia inculpatului R.V. mărfurile au fost descărcate pe Bd. B din municipiul Baia Mare, fiind predate numitului F.A., care a remis delegatului filă CEC seria ........., în alb, ca garanţie, 10 octombrie 2005 ca mijloc de plată.
Ulterior, în baza altei comenzi, cu factura fiscală nr. 8714304 din 20 septembrie 2005, s-a mai livrat către SC P. SRL mărfuri similare, mărfuri în valoare de 10.880,33 RON recepţionate de F.A., care a remis de această dată două bilete la ordin cu scadenţă la 24 octombrie 2005, respectiv 31 octombrie 2005 avalizate de inculpatul R.V.
Fiind depuse la plată la scadenţă, biletele la ordin au fost refuzate pentru lipsă de disponibil, iar fila CEC şi pentru „trăgător în interdicţie bancară". Ulterior, furnizorul a solicitat învestirea cu formulă executorie a documentelor de plată, însă prejudiciul a rămas nerecuperat în cauză. După refuzul la plată, inculpatul R.V. nu a mai răspuns la telefon.
12. La începutul lunii septembrie 2005, inculpatul R.V. a contactat reprezentanţii SC T. SRL Bistriţa, afirmând că doreşte să cumpere obiecte sanitare pentru SC P. SRL, convenind ca plata acestora să se facă cu filă CEC într-un interval cuprins între 30 - 60 zile.
În considerarea acestor înţelegeri, cu factura nr. 2600709 din 9 septembrie 2005, societatea menţionată a livrat către SC P. SRL obiecte sanitare în valoare de 4.433,94 RON, pentru plata cărora inculpatul R.V. a emis fila CEC seria .......... pe care a predat-o delegatului transportului.
Anterior scadenţei CEC-ului, stabilită pentru 21 noiembrie 2005 inculpatul a mai trimis o comandă de produse similare, însă în convorbirea telefonică avută cu reprezentantul furnizorului, i s-a spus că livrarea se va face doar după plata primei facturi. În această situaţie, inculpatul R.V. a precizat că renunţă la comandă şi a cerut amânarea depunerii la plată a cecului invocând neîncasarea mărfurilor valorificate.
La data de 21 noiembrie 2005, fila CEC a fost depusă la plată, inculpatul R.V. confirmând telefonic că există disponibilităţi în cont, însă CEC-ul a fost refuzat pentru „lipsă totală de disponibil şi client în interdicţie bancară".
Prejudiciul cauzat SC T. SRL în sumă de 4.433,94 RON nu a fost recuperat, iar societatea nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză.
13. Conform facturii fiscale nr. 6143595 din 13 septembrie 2005, SC E.I. SRL Oradea a livrat către SC P. SRL materiale de construcţii pentru finisaje în valoare totală de 2.566,72 RON.
Potrivit declaraţiei martorului S.F.C. - agent de vânzări al societăţii menţionate, marfa a fost transportată şi descărcată la SC P. SRL fiind preluată de F.A., care a semnat de primire şi a remis un bilet la ordin în numele SC P. SRL cu scadenţă la 15 noiembrie 2005. Fiind depus la plată biletul la ordin a fost refuzat pentru lipsă totală de disponibil.
Numitul F.A. a recunoscut că învinuitul R.V. i-a remis mărfuri în compensare pentru lichidarea unor debite anterioare faţă de SC C. SRL.
SC E.I. SRL Oradea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.566,72 RON.
14. Conform facturii fiscale nr. 253170 din 14 septembrie 2005 SC D.T.I.E. SRL Sibiu a livrat către SC P. SRL oţel beton în sumă de 36.373,54 RON.
Pentru plata mărfurilor inculpatul R.V. a emis biletul la ordin cu scadenţă la 6 octombrie 2005. care fiind depus în bancă a fost refuzat pentru lipsă totală de disponibil.
SC D.T.I.E. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 36.373,54 RON.
Prima instanţă a reţinut că, în drept, fapta inculpatului R.V. care în perioada iulie - septembrie 2005, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpata D.M. şi a unei rezoluţii infracţionale unice a indus în eroare mai multe societăţi comerciale de la care a achiziţionat în numele SC P. SRL Baia Mare mărfuri pentru plata cărora a emis file CEC şi bilete la ordin fără acoperire ori societatea fiind în interdicţie bancară, cauzând prejudicii societăţilor care au livrat marfa, inducându-le în eroare tocmai în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen.
La reţinerea vinovăţiei inculpatului, instanţa a avut în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, precum şi declaraţiile celor doi inculpaţi, inclusiv declaraţia autentificată de notarul public prin care inculpatul R.V. recunoaşte faptele, asumându-şi întreaga responsabilitate cu privire la activitatea desfăşurată de firma SC P. SRL.
Având însă în vedere întreaga probaţiune administrată, tribunalul a reţinut vinovăţia inculpatei D.M. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., vinovăţia acesteia fiind dovedită, după cum a reţinut instanţa de fond, cu declaraţiile martorilor care au fost audiaţi în cauză.
Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei, martorul D.E. arată că, deşi discuţiile despre livrarea mărfii au avut loc între inculpatul R.V., acesta precizează că „sunt sigur că cei doi au făcut împreună toate aceste afaceri pentru că ei au vândut ulterior marfa fără factură, au încasat banii şi s-au folosit de ei".
De asemenea, instanţa fondului reţine că din declaraţia martorului C.D.L. rezultă că cei doi inculpaţi aveau o înţelegere prealabilă în scopul inducerii în eroare a persoanelor vătămate şi de a le cauza acestora un prejudiciu. Astfel, martorul arată că, iniţial, „comanda a fost făcută la telefon de către o femeie, ulterior stabilind că este vorba despre inculpata D.M. L-am văzut pe inculpatul R. ulterior livrării mărfii. Când am făcut conexiunea între persoana care m-a sunat la telefon şi inculpata D. am avut în vedere faptul că pe aceasta am văzut-o, ulterior, împreună cu inculpatul R. şi vocea îmi era cunoscută de la telefon".
De asemenea despre implicarea inculpatei D.M. face referiri şi martorul A.N., audiat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, confirmând faptul că inculpata îl însoţea pe inculpatul R.V. când au avut loc discuţii despre achiziţia unor mărfuri de către SC P. SRL.
Pentru considerentele expuse instanţa a apreciat că în cauză răspunderea penală a inculpatei D.M. intervine pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prev.de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respingând cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Tribunalul a apreciat că din ansamblul probelor administrate rezultă că inculpaţii au indus în eroare părţile vătămate prezentându-le fapte nereale, achiziţionând de la acestea diverse mărfuri în numele SC P. SRL Baia Mare, pentru plata cărora au emis instrumente de plată fără acoperire sau societatea fiind în interdicţie bancară.
Instanţa de fond a reţinut că prejudicierea beneficiarilor cecurilor emise s-a realizat ca urmare a faptelor de inducere în eroare arătate mai sus, în scopul obţinerii foloaselor materiale şi nicidecum nu poate fi primită teza formulată în apărare că, la momentul emiterii cecurilor, inculpaţii ar fi adus la cunoştinţa beneficiarilor că nu există disponibilul necesar acoperirii cecurilor. Dimpotrivă, tribunalul a apreciat că maniera în care s-a desfăşurat întreaga activitate a celor doi inculpaţi confirmă vinovăţia acestora în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune.
La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare, modalităţile concrete în care au fost săvârşite infracţiunile, atitudinea de recunoaştere şi asumare a vinovăţiei de către inculpatul R.V., iar în ceea ce o priveşte pe inculpata D.M. au fost reţinute elementele relevate de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş, în care se arată că inculpata conştientizează conduita infracţională pe care a avut-o, manifestând seriozitate în ceea ce priveşte procesul de supraveghere la care a fost obligată.
Aceste ultime elemente au fost reţinute de Tribunal ca şi circumstanţe atenuante care au determinat ca pedepsele aplicate celor doi inculpaţi să fie situate sub limita specială prevăzută de lege.
În ceea ce o priveşte pe inculpata D.M., Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 86 C. pen., scopul pedepsei putând fi atins şi fără executarea ei în regim de detenţie, pedeapsa aplicată acesteia fiind suspendată sub control judiciar, pe un termen de încercare de 6 ani.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Tribunalul a reţinut că societăţile comerciale de la care inculpaţii au achiziţionat marfă au formulat pretenţii civile constând în valoarea mărfurilor livrate.
Analizând probaţiunea administrată în cauză, s-a apreciat că pretenţiile civile formulate de părţile civile sunt întemeiate, la nivelul sumelor pretinse de acestea, sumele reprezentând preţul mărfurilor achiziţionate de inculpaţi pentru plata cărora au emis CEC-uri sau bilete la ordin fără acoperire, înscrisuri care se află la dosar şi care dovedesc despăgubirile civile la nivelul acordat.
întrucât contribuţia inculpatei D.M. a fost dovedită doar în ceea ce priveşte achiziţionarea mărfurilor de la părţile civile SC S.V. SRL, SC E.C. SRL şi SC V.I.E. SRL, prima instanţă i-a obligat, în solidar, pe cei doi inculpaţi la plata despăgubirilor civile către părţile civile de mai sus, la nivelul pretenţiilor formulate de aceste părţi şi dovedite cu înscrisurile existente la dosar.
Totodată, tribunalul l-a obligat pe inculpat la plata despăgubirilor civile către celelalte părţi civile.
Împotriva acestei hotărâri an formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi inculpata D.M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind netemeinică şi a solicitat aplicarea unor pedepse mai mari inculpaţilor, a căror executare să fie prin privare de libertate, invocându-se amploarea activităţii infracţionale desfăşurată şi valoarea ridicată a prejudiciului.
Cu privire la apelul inculpatei D. s-a invocat excepţia tardivităţii cu motivarea că aceasta a fost prezentă la dezbateri şi a declarat apel doar la data de 17 martie 22011.
Inculpata D.M. a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere lipsa de procedură cu partea civilă SC B.B.M.C. SA, care nu a avut cunoştinţă despre proces.
În subsidiar, inculpata a solicitat achitarea sa în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât faptele nu au fost săvârşite de aceasta, susţinând în esenţă că activitatea sa efectivă, în societate, nu a fost decât aceea de agent lucrător comercial, implicaţia sa a fost fără vinovăţie, iar după data de 01 septembrie 2005 a plecat din societate.
Totodată, inculpata a mai susţinut că, dat fiind că nu a avut participaţie decât la trei acte materiale şi prejudiciul nu se ridică la o sumă mai mare de 200.000 RON, se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., deci cu eliminarea alin. (5).
Prin Decizia penală nr. 172 din 11 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş împotriva Sentinţei penale nr. 116 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului R.V. şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatei D.M.
Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, printre altele, s-a dispus executarea, în regim de detenţie, a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatei D.M.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi s-au înlăturat dispoziţiile art. 861 C. pen. privind pe inculpata D.M. S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. A fost respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpata D.M., împotriva aceleiaşi sentinţe.
A fost obligată inculpata să plătească cheltuielile judiciare către stat. Procedând la soluţionarea apelurilor, prin prisma motivelor invocate şi pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat, cu privire la apelul inculpatei D.M. că este tardiv.
Astfel, s-a arătat că dispoziţiile art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. prevăd că termenul de apel este de 10 zile şi curge de la pronunţare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare.
Instanţa de apel a reţinut că, în cauză, dezbaterile au avut loc la data de 22 februarie 2011, când inculpata a fost prezentă (fiind judecată în stare de libertate, în prezent fiind arestată în altă cauză), iar declaraţia de apel a fost înregistrată la data de 17 martie 2011, personal, de către apelantă astfel cum aceasta a arătat la termenul de azi, depăşindu-se cu mult termenul stabilit de lege şi fără a se indica vreo cauză care să conducă la repunerea în termenul de declarare a căii de atac.
Cu privire la apelul parchetului, Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a unui probatoriu complet, administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Fără a relua argumentaţia extrem de detaliată a stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, instanţa de control judiciar şi-a însuşit, în întregime, argumentaţia instanţei de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica CEDO potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei).
În completare, s-a arătat că potrivit art. 215 C. pen., constituie infracţiunea de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă. La fel, există înşelăciune prin inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, precum şi emiterea unui CEC asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului CEC-ului.
Pentru a fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune este necesară intenţia directă, a cărei existenţă trebuie stabilită cu certitudine, respectiv făptuitorul îşi dă seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta pricinuieşte o pagubă, urmare a cărei producere o doreşte; totodată, în varianta prevăzută de al. 4 al textului legal, nu este suficient ca fila CEC emisă să fie refuzată la plată pentru lipsă disponibil, fiind necesară dovedirea activităţilor dolosive ale inculpatului în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate.
S-a apreciat că, în speţă, această componentă a laturii subiective a infracţiunii a fost dovedită indubitabil deoarece inculpaţii au indus în eroare părţile civile asupra unui aspect fundamental în formarea conştiinţei şi voinţei acestora de a contracta, atât la momentul încheierii contractului, cât şi pe parcursul executării acestuia, prin declaraţii mincinoase privind bonitatea firmei, emiterea cecurilor şi biletelor la ordin fără acoperire şi prin susţineri nereale că sunt în măsură să onoreze obligaţiile contractuale.
În acest sens, s-a observat că inculpaţii au preluat părţile sociale ale SC P. SRL în iulie 2005 şi le-au înstrăinat la sfârşitul lunii septembrie 2005, singura activitate desfăşurată de această societate constând în raporturile derulate cu părţile civile din dosar, fiind evident, în aprecierea instanţei de apel că raţiunea pentru care inculpaţii au preluat sus-numita societate a fost aceea de a crea aparenţa unor comercianţi reali, oneşti şi credibili.
Apoi, s-a considerat că rezultă din probele cauzei că între inculpaţi şi părţile civile, prin reprezentanţii acestora, au fost încheiate contracte comerciale având ca obiect livrarea de bunuri, stabilindu-se ca plata să se facă la un anumit termen de la livrare cu CEC sau bilet la ordin. Conform înţelegerii părţilor, filele CEC emise de inculpat reprezentau o garanţie a faptului că până la data scadentă va achita contravaloarea mărfii livrate, iar numai în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii respectivele file CEC urmau a reprezenta instrumente de plată, putând a fi introduse spre decontare.
În cauză, s-a apreciat că nu se poate vorbi însă de existenta unei garanţii valabile atâta timp cât filele CEC erau anulate, firma se afla în interdicţie bancară şi niciodată nu a existat provizionul necesar în cont. Or, în literatura de specialitate s-a susţinut constant că prezentarea intenţionată ca fiind garanţie a unei file CEC care nu îndeplineşte, în realitate, condiţiile legale constituie element al înşelăciunii. În acest sens, s-a menţionat că sunt şi dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934 care statuează expres asupra obligativităţii existenţei disponibilului anterior emiterii cecului: „CEC-ul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras", iar aceste dispoziţii sunt completate de ari 29 din aceeaşi lege potrivit căruia „CEC-ul este plătibil la vedere" şi că „CEC-ul prezentat înaintea zilei arătate ca dată a emiterii este plătibil în ziua prezentării".
La fel, a arătat instanţa de apel, sunt dispoziţiile pct. 34 alin. (1) şi (2) din Normele-cadru ale BNR potrivit cu care: „trăgătorul poate emite un cec numai în condiţiile existenţei la tras a unor fonduri proprii, disponibile în momentul emiterii instrumentului care să facă posibilă trasului efectuarea plăţii" şi „disponibilul trebuie constituit prealabil emiterii CEC-ului şi de valoare mai mare sau egală cu cea a CEC-ului". Mai mult, alin. (4) a pct. 34 din aceleaşi norme prevede că „disponibilul trebuie să fie lichid, cert şi exigibil, adică să nu existe nici un impediment de ordin juridic sau material care să împiedice efectuare plăţii CEC-ului".
Aşa fiind, atâta timp cât inculpaţii au emis mai multe file CEC şi bilete la ordin, ştiind că societatea era în interdicţie bancară şi că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor şi, mai mult, folosind file CEC anulate sau pentru care nu aveau specimen de semnătură, instanţa a reţinut că nu se poate vorbi că inculpaţii au acţionat cu bună credinţă; dimpotrivă, s-a apreciat că acest procedeu, coroborat cu preluarea unei societăţi pentru o perioada extrem de scurta de timp, a avut scopul de a crea aparenţa solvabilităţii şi a bonităţii lor financiare, precum şi aparenţa eforturilor depuse pentru plata datoriilor, în realitate inculpaţii urmărind inducerea şi menţinerea în eroare a părţilor civile, precum şi prejudicierea acestora, corelativ cu obţinerea unui folos material injust.
Referitor la încadrarea juridică a faptelor, Curtea a observat că, deşi soluţia este corectă în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.V., s-a reţinut eronat forma agravată a infracţiunii de înşelăciune în ceea ce priveşte pe inculpata D.M. deoarece, s-a considerat că faţă de aceasta nu este îndeplinită condiţia consecinţelor deosebit de grave, prejudiciul cauzat prin contribuţia sa situându-se sub limita de 200.000 RON cerută de lege. În absenţa apelului parchetului pe acest temei şi faţă de tardivitatea apelului inculpatei, s-a arătat că această deficienţă nu poate fi remediată.
Cu privire la critica vizând individualizarea pedepselor aplicate în cauză, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, Curtea a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatei D.M. şi cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.V. nu reflectă în mod just gradul de pericol social concret al faptelor comise.
Potrivit art. 72 din C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a precizat că, chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, aceasta nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei s-a menţionat că înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său şi al legii, s-a arătat că pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Pe cale de consecinţă, s-a considerat, în primul rând, că raţionamentul primei instanţe, care a condus la reţinerea de circumstanţe atenuante facultative este corect. Aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 74 C. pen. este atributul exclusiv al instanţei de judecată, care la momentul individualizării pedepsei este obligată să se raporteze la toate circumstanţele comiterii faptei şi să aibă în vedere şi consecinţele acesteia.
Pe de altă parte, s-a arătat că recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare este posibilă dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei, în ansamblu, sau caracterizează favorabil, de o asemenea manieră, persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse, sub minimul special, se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. În acest context, s-a apreciat de către instanţa de control judiciar, că instanţa de fond nu putea ignora atitudinea de recunoaştere şi asumare a vinovăţiei de către inculpatul R.V., iar în ceea ce o priveşte pe inculpata D.M., s-a constatat că au fost corespunzător valorificate elementele relevate de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş, în care se arată că inculpata conştientizează conduita infracţională pe care a avut-o, manifestând seriozitate în ceea ce priveşte procesul de supraveghere la care a fost obligată.
Aceste ultime elemente au fost menţinute de Curte ca şi circumstanţe atenuante cu consecinţa situării sancţiunilor sub limita specială prevăzută de lege.
Cu toate acestea şi chiar dacă inculpaţii nu posedă antecedente penale, s-a considerat că nu poate fi ignorat faptul că, prin acţiunile lor, inculpaţii au adus o atingere gravă relaţiilor sociale care vizează corectitudinea şi încrederea care trebuie să guverneze raporturile comerciale şi mediul de afaceri şi că au cauzat un prejudiciu foarte ridicat.
Din această perspectivă, concluzia pe care instanţa de apel a desprins-o a fost că nu s-a acordat o suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social al infracţiunilor comise, condiţiilor concrete în care s-au produs, dar şi de totalităţii urmărilor faptelor, apreciindu-se că se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate pentru inculpatul R.V. şi modificarea modalităţii de executare a pedepsei, în ceea ce o priveşte pe inculpata D.M.
Cu privire la individualizarea executării sancţiunii aplicate inculpatei D.M., Curtea a dispus modalitatea privativă de libertate cu motivarea că numai prin executare în detenţie a pedepsei se asigură atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, respectiv prevenţia specială şi generală înscrise în art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpata D. (P.) M. invocând, oral şi în scris, prin apărătorul ales, cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 21, pct. 17, pct. 10 şi pct. 14 C. proc. pen.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., s-a solicitat, în esenţă, să se constate neîndeplinirea procedurii de citare cu parte civila SC B.B.M.C. SA întrucât societatea a fost citată nelegal, majoritatea dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare fiind înapoiate cu ştampila SC T.A.C. SRL, iar altele cu semnătura unei persoane fizice, cu menţiunea portar, iar adresa la care s-a făcut citarea este alta decât cea la care societatea şi-a declarat sediul.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. s-a susţinut că s-a făcut o greşită aplicarea a legii prin respingerea, ca tardiv, a apelului inculpatei deoarece Tribunalul Maramureş a amânat pronunţarea la 15 februarie 2011, iar apoi la 22 februarie 2011 când inculpata nu a mai fost prezentă, motiv pentru care termenul de apel pentru inculpată curgea de la comunicare, ca şi pentru celelalte părţi.
Totodată, s-a invocat că a existat o cauză temeinică de împiedicare a exercitării căii de atac a apelului întrucât la 22 februarie 2011 inculpata se afla la domiciliu său, unde a participat la efectuarea unei percheziţii domiciliare dispusă de I.P.J. Maramureş, dată la care a fost reţinută şi prezentată Tribunalului cu propunere de arestare preventivă, fără a lua legătura cu avocatul care a apărat-o şi fără a putea afla despre soluţia data în instanţă, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 364 C. proc. pen.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. apărarea, s-a invocat omisiunea pronunţării asupra unor probe sau cereri, care au influenţat în mod vădit soluţia, respectiv asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice care au vizat înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934, cu consecinţa achitării în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. s-a susţinut că aplicarea unei pedepse în condiţiile art. 861 C. pen., este suficientă pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 52 C. pen.
Examinând cauza din prisma motivelor de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 14, 172 şi pct. 21 C. proc. pen., precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 385 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Cât priveşte critica recurentei inculpatei D.M. privind greşita respingere a apelului, ca tardiv formulat, Înalta Curte constată că, potrivit încheierii de dezbateri din 01 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 2/100/2009, inculpata a fost prezentă, la dezbateri, în stare de libertate, fiind asistată de avocat ales.
Conform art. 363 alin. (1) şi (3) teza I C. proc. pen., termenul de apel de 10 zile curge de la pronunţare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare.
Prima instanţă s-a pronunţat în cauză prin Sentinţa penală nr. 116/2011, la data de 22 februarie 2011, după ce, în prealabil a amânat pronunţarea pentru 15 februarie 2011 şi ulterior, pentru 22 februarie 2011.
Prin urmare, termenul de apel de 10 zile, a început să curgă pentru inculpată, prezentă personal la dezbateri, în stare de libertate, de la data de 22 februarie 2011.
Având în vedere dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora la calcularea termenelor pe zile nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua în care acesta se împlineşte, instanţa de recurs constată, în acord cu instanţa de apel, că ultima zi în care inculpata putea să exercite, în mod valabil, calea ordinară de atac a apelului, a fost 04 martie 2011, această dată fiind cu mult depăşită din moment ce declaraţia de apel a inculpatei este din data de 17 martie 2011.
Prin dispoziţiile art. 363 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ situaţiile în care termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul sentinţei, dar printre acestea nu se regăseşte situaţia în care instanţa de judecată amână pronunţarea soluţiei o dată sau de mai multe ori.
Apoi, conform aceluiaşi text legal, termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare. În speţă însă, deşi a lipsit de la pronunţarea sentinţei, inculpata a fost prezentă la dezbateri, în stare de libertate, nefiind astfel îndeplinită condiţia cumulativă ca inculpata să fi lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, cum cer dispoziţiile art. 363 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., pentru a putea considera că termenul de apel curge de la comunicarea sentinţei.
Cât priveşte cauza de împiedicare a formulării apelului în termen, în baza căreia s-a susţinut îndeplinirea condiţiilor de repunere în termenul de apel, analizând actele depuse de inculpată, Înalta Curte constată că prin Încheierea nr. 131 din 23 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Maramureş, în Dosarul nr. 1810/100/2011, s-a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatei D.M., iar în temeiul art. 1491 alin. (12) cu trimitere la art. 146 alin. (111) C. proc. pen. şi art. 145 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Baia Mare pe o perioadă de 30 de zile, inculpata fiind reţinută la data de 22 februarie 2011, pe o perioadă de 24 de ore, după cum s-a arătat în considerentele acestei încheieri.
Rezultă aşadar, în raport de dispoziţiile art. 140 alin. (8) C. proc. pen. că, de la expirarea duratei reţinerii de 24 de ore - luată la data de 22 februarie 2011 în Dosarul nr. 1810/100/2011 şi până la data expirării termenului de apel, din prezenta cauză, din data de 04 martie 2011, inculpata D.M. a fost în stare de libertate. În acest context, nu poate fi primit argumentul invocat în apărare că inculpata nu a putut lua legătura cu apărătorul său.
Împrejurarea că recurenta inculpată a participat la efectuarea unei percheziţii domiciliare şi a fost reţinută în ziua în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 116 din 22 februarie 2011 de către Tribunalul Maramureş, nu are caracterul unei cauze temeinice de împiedicare a promovării căii de atac a apelului, întrucât durata termenului de apel era de 10 zile.
Împotriva Încheierii 131 din 23 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Maramureş, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, iar Curtea de Apel Cluj, prin Încheierea nr. 297 din 07 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1810/100/2011, a admis recursul declarat de procuror împotriva încheierii, pe care a casat-o în întregime şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării propunerii de arestare preventivă.
Propunerea de arestare preventivă a inculpatei (în altă cauză) a fost soluţionată definitiv prin Încheierea nr. 501 din 05 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 1810/100/2011 prin care s-au respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi de inculpata D.M. împotriva Încheierii penale nr. 210 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Maramureş.
De altfel, în cursul judecării cauzei în apel, I.P.J Maramureş a comunicat pentru termenul din 7 iunie 2011, că inculpata D.M. se afla în stare de arest preventiv pentru infracţiunea de evaziune fiscală în baza M.A.P. nr. 18/V/ emis la data de 25 martie 2011 de Tribunalul Maramureş.
Apoi, inculpata D.M. a formulat apel, personal, la data de 17 martie 2011, dovadă fiind în acest sens declaraţia de apel aflată la fila 2 din dosarul instanţei de apel, constând dintr-o filă tip A4, care conţine manifestarea de voinţă a inculpatei de exercitare a căii de atac, document pe care este aplicată semnătura olografă, necontestată, a inculpatei. Susţinerea inculpatei, din faţa instanţei de apel, că a trimis declaraţia prin poştă, nu este susţinută cu nici o dovadă în dosar. Precizarea acesteia că nu a găsit recipisa poştală nu face dovada împrejurării trimiterii declaraţiei de apel pe cale poştală.
Prin urmare, Înalta Curte consideră că, în mod întemeiat, instanţa de apel a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpata D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 116 din 22 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Maramureş.
Ţinând seama de această soluţie pronunţată cu privire la apelul inculpatei, precum şi de împrejurarea că, în apelul promovat de procuror împotriva aceleiaşi sentinţe penale, soluţia pronunţată de prima instanţă a fost modificată faţă de inculpata D.M. numai sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei de 3 ani închisoare, instanţa de recurs constată imposibilitatea analizării cazurilor de casare prevăzute de art. 385 pct. 10 şi pct. 21 C. proc. pen., urmând a fi examinat numai motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., din perspectiva modalităţii de individualizare a executării pedepsei realizată de instanţa de apel.
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Înalta Curte reţine că, în timp ce instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatei, în regim de detenţie, fiind îndeplinite condiţiile art. 86 C. pen., pedeapsa fiind suspendată sub control judiciar pe un termen de încercare de 6 ani, instanţa de apel a considerat că numai prin executarea în detenţie a pedepsei se asigură atât exemplaritatea, cât şi finalitatea pedepsei, respectiv prevenţia generală şi specială prevăzută de art. 52 C. pen.
În acord cu instanţa de apel, se consideră că prin executarea, în regim de detenţie, a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată recurentei inculpate D.M. se realizează o justă individualizare a pedepsei, din perspectiva modalităţii de executare.
În acest proces de individualizare a executării pedepsei, se are în vedere că pedeapsa aplicată inculpatei este în cuantum de 3 ani închisoare, în condiţiile în care există un concurs între circumstanţele agravante şi atenuante (art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2) C. pen.), când coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie, conform art. 80 alin. (2) C. pen.
Acest cuantum redus al pedepsei este justificat faţă de perioada de timp scursă de la data comiterii actelor materiale (a doua jumătate a anului 2005), aspect care însă nu impune clemenţă şi în ceea ce priveşte executarea pedepsei închisorii având în vedere modul în care s-au realizat în concret acţiunile ce constituie elementul material al complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, caracterul şi importanţa valorilor sociale ocrotite de legea penală, forma continuată a infracţiunii, valoarea prejudiciului de peste 126.400 RON care nu a fost recuperat, dar şi persoana recurentei inculpate.
Sub acest din urmă aspect, nu lipsit de relevanţă este faptul că faţă de inculpată s-a pus în mişcare acţiunea penală în alte trei dosare pentru infracţiuni de aceeaşi natură, respectiv infracţiuni de înşelăciune, iar în prezent este arestată preventiv în altă cauză în care este cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că reintegrarea socială a recurentei inculpate D.M. poate fi realizată numai prin privare de libertate faţă de natura şi gravitatea infracţiunii comise, urmarea produsă, dar şi faptul că aceasta nu a depus diligente măcar pentru recuperarea parţială a prejudiciului, astfel că nu se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86 lit. c) C. pen.
Analizând pricina şi din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea hotărârii criticate.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D. (P.) Ş.M. împotriva Deciziei penale nr. 172/A din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va constata că inculpata este arestată în altă cauză.
În temeiul art. 192 alin. alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D. (P.) Ş.M. împotriva Deciziei penale nr. 172/A din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Constată că inculpata este arestată în altă cauză.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1832/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1844/2012. Penal → |
|---|
