ICCJ. Decizia nr. 1996/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1996/2012
Dosar nr. 1310/54/2011
Şedinţa publică din 8 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 64 din 8 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul G.C. în contradictoriu cu intimata M.V. împotriva rezoluţiei nr. 347/P/2011 din 16 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi a rezoluţiei nr. 781/II/2/2011 din 01 iunie 2011 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
A menţinut rezoluţiile atacate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul G.C.
Recursul declarat de petiţionar este inadmisibil urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluţionării procese lor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
În speţă, se constată că sentinţa penală atacată cu recurs, a fost pronunţată la data de 8 martie 2012 ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind o hotărâre definitivă.
Ca urmare a faptului că petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge ca inadmisibil recursul.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul G.C. împotriva sentinţei penale nr. 64 din 8 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1993/2012. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1998/2012. Penal. Nerespectarea obligaţiilor... → |
---|