ICCJ. Decizia nr. 1987/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1987/2012
Dosar nr. 10740/99/2011
Şedinţa publică din 8 iunie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 550 din 29 noiembrie 2011, Tribunalul Iaşi, secţia penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu celei de-a doua fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, din infracţiunea de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen.
A fost condamnat inculpatul A.C., necunoscut cu antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, la următoarele pedepse:
- pedeapsa de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen.;
- pedeapsa de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) , lit. d) şi lit. e) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani calculată conform disp. art. 66 C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. a), b), e), f) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.C.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa principală de executat de 12 ani de închisoare aplicată inculpatului A.C., s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iulie 2011, la zi.
În baza disp. art. 14, 15, 17 şi 348 C. proc. pen. rap. la art. 998-999, C. civ., a fost obligat inculpatul A.C. să plătească părţii civile I.M.G. suma de 20.000 RON, cu titlul de despăgubiri civile, daune morale, şi părţii civile I.V. suma de 10.000 euro, în echivalent RON, cu titlul de despăgubiri civile, daune morale.
În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 600 RON reprezentând onorarii pentru avocaţi oficiu, în faza de judecată (300 RON - delegaţia din 23 septembrie 2011 şi 300 RON - delegaţia din 23 septembrie 2011), a fost suportată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A.C. să plătească statului suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 600 RON reprezintă onorarii pentru avocaţi oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A.C. s-a căsătorit în cursul anului 2009 cu numita C.V., care avea dintr-o căsătorie anterioară doi copii, respectiv minorele I.V. şi I.M.G., părţi vătămate în cauză.
Din analiza socială efectuată în cauză rezultă că relaţiile intrafamiliale erau grevate de consumul excesiv de băuturi alcoolice din partea inculpatului, precum şi de plecările soţilor în străinătate.
Cu toate acestea, având sprijinul financiar al mamei şi al comunităţii, părţile vătămate I.V. şi I.M.G. au fost înscrise la şcoală în mun. Iaşi, acestea fiind cazate pe durata cursurilor la internatul şcolii, în vacanţe şi la sfârşitul săptămânii minorele locuind acasă.
În toamna anului 2009, numita A.V. (fostă C.) a plecat la muncă în Italia şi, înainte de plecare, a întocmit o procură notarială, datată 01 octombrie 2009, prin care a mandatat pe inculpatul A.C. să încaseze alocaţiile celor două minore şi să preia toate obligaţiile civile ce îi reveneau acesteia.
În contextul redat în cele ce preced, pe fondul insuficientei supravegheri parentale şi a imaturităţii afective a tatălui vitreg, inculpatul A.C. a supus părţile vătămate la o serie de abuzuri sexuale, după cum urmează:
I. La o dată neprecizată, aflată în preajma sărbătorilor de iarnă din luna decembrie 2009, înainte de Crăciun, inculpatul A.C. s-a întors din străinătate, mergând la domiciliu, unde nu a găsit însă niciun membru al familiei, astfel că a mers pe la rude, ocazie cu care a consumat băuturi alcoolice.
Seara, inculpatul a ajuns acasă şi a găsit-o pe partea vătămată I.M.G., minoră, în vârstă de 11 ani la acea dată, în camera ei, privind la televizor. În continuare, inculpatul s-a aşezat în pat, lângă minoră, şi, la un moment dat, a început să o mângâie, apoi s-a descheiat la pantaloni, şi-a scos penisul, a luat mâna minorei, a aşezat-o pe penis şi apoi a condus mâna victimei cu mâna lui, pentru a-l masturba (provocare a orgasmului prin autoexcitația organelor sexuale).
În aceste împrejurări, partea vătămată s-a speriat şi şi-a retras mâna imediat, însă inculpatul a forţat-o să repete gestul masturbator de mai multe ori, până la ejaculare. Invocând că vrea să meargă să bea apă, partea vătămată a reuşit să scape de inculpat, fugind din casă, în pijamale şi în miezul nopţii, la mătuşa sa, A.M., cumnata inculpatului, căreia i-a povestit ce i-a făcut inculpatul.
La rândul său, despre cele aflate de la minoră, martora A.M. i-a relatat soţului ei, A.I., fratele inculpatului. Deşi au mers la locuinţa inculpatului, nu au putut discuta cu acesta întrucât era în stare de ebrietate şi dormea.
A doua zi, inculpatul s-a deplasat la locuinţa fratelui său pentru a o lua acasă pe minoră, împrejurare în care A.I. l-a întrebat pe fratele său ce i-a făcut minorei, inculpatul nerecunoscând fapta, motivând că era beat şi nu ştie ce a făcut.
II.1. La sfârşitul lunii mai 2010, într-o zi neprecizată, seara, inculpatul, îmbrăcat sumar, doar în pantaloni scurţi, a intrat în camera părţii vătămate I.V., în vârstă de 14 ani la acea dată, fără a aprinde lumina şi, pe întuneric, s-a aşezat în patul în care dormea minora, a dezbrăcat-o cu forţa de pantaloni şi chiloţi, i-a imobilizat mâinile deasupra capului şi, în aceste condiţii, a întreţinut un raport sexual normal complet, timp de cca. 5 minute. Deşi partea vătămată a opus rezistenţă, dată fiind disproporţia vădită de forţă fizică, nu a reuşit să împiedice consumarea actului sexual. După finalizarea raportului sexual, partea vătămată a găsit lângă pat un prezervativ folosit, conţinând sperma, pe care l-a aruncat pe foc. A doua zi, inculpatul a discutat cu partea vătămată despre cele întâmplate cu o seară înainte, şi-a cerut scuze pentru ceea ce a făcut, motivându-şi gestul prin aceea că nu şi-a dat seama, cerându-i totodată părţii vătămate să nu spună nimănui cele întâmplate, asigurând-o, prin promisiuni, că acest lucru nu se va mai repeta.
2. La numai două zile, după spusele inculpatului ar fi fost miercuri, 09 iunie 2010, după amiaza, profitând de faptul că bunica părţii vătămate nu era acasă, inculpatul a intrat din nou în camera unde se afla minora I.V., s-a dezbrăcat de pantaloni şi chiloţi, s-a aşezat pe pat lângă partea vătămată şi a început să o mângâie şi să o sărute. De frică, partea vătămată nu a reacţionat în niciun fel. Inculpatul a dezbrăcat-o de pantaloni şi chiloţi, s-a urcat peste ea şi a întreţinut un raport sexual normal, complet, timp de aproximativ 5 minute.
3. După câteva zile, conform spuselor inculpatului, ar fi fost joi, 10 iunie 2010, seara, pe la ora 20.00, inculpatul, profitând iarăşi de absenţa bunicii materne, a mers în camera unde se afla minora I.V., s-a dezbrăcat de pantaloni şi chiloţi şi apoi a constrâns-o pe minoră să suporte întreţinerea unui raport sexual normal şi complet.
Trebuie precizat că bunica părţii vătămate a sesizat anumite aspecte în ceea ce priveşte relaţia dintre partea vătămată I.V. şi tatăl ei vitreg, asimilate unei relaţii de cuplu, împărtăşind această bănuială şi martorei S.Z., naşa de cununie de la prima căsătorie a mamei minorelor. Aceasta din urmă a chestionat-o pe I.V. pentru a se convinge dacă suspiciunile bunicii sunt adevărate. Deşi iniţial, de ruşine şi frică, partea vătămată nu a recunoscut relaţia intimă cu tatăl vitreg, în cele din urmă aceasta i-a explicat naşei cum stau lucrurile, martora sfătuind-o să-i spună şi mamei sale şi să-l reclame pe inculpat la poliţie. În pofida acestor sugestii, partea vătămată a sperat că inculpatul nu va mai încerca să întreţină raporturi sexuale cu ea, astfel că nu a sesizat autorităţile. La rândul sau, nici martora S.Z. nu a denunţat autorităţilor cele aflate.
4. În prima parte a lunii iunie 2011, posibil la data de 08 iunie 2010 după declaraţiile părţii vătămate sau la data de 11 iunie 2010 conform declaraţiilor inculpatului, acesta din urmă a întreţinut în aceeaşi zi două raporturi sexuale normale complete cu partea vătămată I.V., unul ziua, când inculpatul s-a întors din mun. Iaşi de la lucru şi unul la miezul nopţii, când inculpatul s-a întors din sat sub influenţa băuturilor alcoolice.
Urmare a acestei împrejurări, minora I.V. a contactat-o telefonic pe mama sa aflată în Italia şi i-a adus la cunoştinţă cele întâmplate, iar în ziua de 15 iunie 2010, partea vătămată a depus plângere la postul de poliţie Costuleni.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate I.V. şi I.M.G., certificatul medico-legal eliberat de Institutul de Medicină Legală Iaşi în 15 iunie 2010, fişe de examinare psihologică, referat de situaţie şi anchetă socială, declaraţiile martorilor A.V. (acutal C.), A.M., S.Z., A.D., I.C., A.I. şi B.M., precum şi declaraţiile inculpatului A.C.
Trebuie precizat că probaţiunea în astfel de cauze (infracţiunile la viaţa sexuală se desfăşoară, de regulă, în intimitate, la adăpostul clandestinităţii) a cunoscut anumite particularităţi date de limitarea în mod obiectiv a capacităţii organelor judiciare de a strânge dovezi cu sursă directă, sarcina aflării adevărului şi lămuririi tuturor aspectelor cauzei fiind şi mai dificilă în condiţiile în care victimele sunt minori sub 15 ani.
Cu toate aceste neajunsuri, prezente şi în cauza de faţă, în care natura relaţiilor dintre subiecţii infracţiunii şi întârzierea în denunţarea faptelor a împiedicat prelevarea unor probe materiale sau constatarea unor urme fizice ale faptelor imputate, coroborarea unor indicii suficient de grave, precise şi concordante, a situat probaţiunea vinovăţiei inculpatului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, părţile vătămate au relatat în mod repetat şi constant împrejurările în care au fost abuzate de inculpat, declaraţiile lor coroborându-se în cele mai mici detalii cu ansamblul probelor administrate în cauză şi lămurind cauzele care au condus la întârzierea denunţării faptelor.
I. În ceea ce priveşte victima minoră I.M.G., instanţa a reţinut că aceasta a relatat în amănunt împrejurările în care a fost silită să-i producă satisfacţie sexuală inculpatului, prin obligarea acesteia la stimularea manuală a penisului inculpatului.
Potrivit declaraţiilor acesteia, inculpatul, care s-a aflat pe pat, lângă ea, i-a luat mâna stângă şi i-a dus-o la organul sau genital (penis), victima retrăgându-şi mâna în momentul în care realizând ce face inculpatul, s-a speriat, însă inculpatul i-a dus din nou mâna pe penis, spunându-i să-l masturbeze prin mişcări înainte şi înapoi, el dirijând mâna victimei cu mâna lui.
Minora I.M.G. a precizat că de fiecare dată şi-a retras mâna, însă inculpatul, fără să-i spună ceva, o punea să-i facă acelaşi lucru, la început mai energic, apoi mai lent, făcând mişcările asupra penisului cu mâna victimei, pe care o controla cu mâna sa.
Din declaraţiile părţii vătămate I.M.G. a mai rezultat că la un moment dat i-a spus inculpatului că vrea să bea apă, împrejurare în care a reuşit să scape, fugind în pijamale, noaptea, la locuinţa cumnatei şi fratelui inculpatului, martorii A.M. şi A.I., unde a rămas până dimineaţa.
Împrejurările consumării abuzului sexual asupra victimei I.M.G. au fost confirmate de martorii A.M. şi A.I.
Potrivit declaraţiilor celei dintâi martore, date în cursul urmăririi penale, era o oră foarte înaintată când victima a venit la ea acasă, relatându-i că inculpatul i-a luat mâna şi a dus-o în zona organelor sale genitale. Aceeaşi martoră a arătat că minora era speriată, fapt pentru care nu a mai lăsat-o să plece acasă, culcându-se la locuinţa martorei.
În ceea ce priveşte împrejurările ulterioare, martora a arătat că a doua zi a mers acasă la inculpat, l-a luat deoparte şi l-a întrebat ce s-a întâmplat, iar inculpatul care „era speriat”, i-a spus doar că era obosit de pe drum şi „nu a ştiut ce face”, repetându-i martorei că „nu ştia ce face”.
În fata instanţei, martora A.M. şi-a circumstanţiat declaraţiile precizând că nici minora, nici inculpatul nu erau speriaţi şi că inculpatul i-a răspuns la interpelarea sa în legătură cu cele relatate de minoră, că nu ştie ce s-a întâmplat.
Din declaraţiile martorului A.I., audiat în faţa instanţei a rezultat că, într-adevăr, minora I.M.G. a venit la locuinţa sa într-o seară, fără a putea preciza data, îmbrăcată în pijamale, fiind speriată şi relatându-i soţiei sale că inculpatul a abuzat-o sexual în maniera arătată în cele ce preced, iar în momentul care l-a abordat pe inculpat despre acest subiect acesta a spus că nu a făcut nimic, primind însă o avertizare de la fratele său, „să aibă grija ce face”.
Inculpatul, în cursul urmăririi penale, nu a recunoscut săvârşirea faptei în modul în care aceasta a fost descrisă anterior, arătând că nu-şi mai aminteşte ce a făcut, fiind în stare de ebrietate, fiind posibil să o fi atins pe minora I.M.G., cu mâna, în somn, iar aceasta să fi considerat că inculpatul a încercat să întreţină raport sexual.
Şi în faţa instanţei inculpatul a negat săvârşirea acestei fapte, arătând că nu a îndeplinit niciun act de natură sexuală cu minora I.M.G., pe care nu a obligat-o să-i stimuleze manual penisul, întrucât „îi era milă de ea”, arătând că a apreciat că minora ar fi relatat aceste lucruri întrucât „avea ură” pe el, întrucât o mai certa când era mai mică, explicaţie de o platitudine incontestabilă.
Potrivit declaraţiilor minorei I.M.G., nu a mai relatat nimănui ceea ce îi făcuse inculpatul, până în cursul lunii mai 2010, când i-a povestit cele întâmplate surorii sale, minorei I.V. care rămăsese uimită de ceea ce auzise.
Personal, minora I.V., audiată în faţa instanţei cu privire la acest aspect, a precizat că sora sa i-a spus că inculpatul „a pus-o sa-l frece la penis”, adică „să-l masturbeze”.
Aceeaşi împrejurare a fost confirmată şi de martora S.Z. care aflase cele întâmplate chiar de la minora I.M.G.
De precizat este că minora I.M.G., spre deosebire de sora sa, nu a avut sentimente prea bune în privinţa inculpatului pe care nu l-a putut „accepta ca pe un tată adevărat”, potrivit propriilor declaraţii.
Surprinzătoare, în privinţa minorei I.M.G., a fost capacitatea acesteia de a relata, în ciuda vârstei, cu obiectivitate şi hotărâre, aspectele esenţiale care au privit un act de agresiune asupra corpului, precum şi rezistenţa la sugestionarea externă pe care însuşi inculpatul a încercat să o inducă minorei căreia, potrivit declaraţiilor acesteia, i-a spus, după consumarea abuzului sexual, că ceea ce a relatat rudelor sale nu era ceea ce părea şi că totul era în imaginaţia sa, fapt respins categoric de către minora victima care a arătat că este „foarte sigură ca nu a fost în imaginaţia sa şi că totul a fost foarte real”.
II. În privinţa victimei minore I.V., deosebit de relevante au fost amănuntele relatate de aceasta în declaraţiile sale, coroborate cu recunoaşterea de către inculpat a materialităţii consumării actelor sexuale multiple, toate în contextul mărturiilor esenţiale ale persoanelor cărora victima le-a relatat cele întâmplate sau care au putut observa ele însele indiciile unor abuzuri sexuale consumate anterior.
Potrivit declaraţiilor detaliate ale minorei I.V., primul act sexual constrâns a fost consumat pe la sfârşitul lunii mai 2010, când minora, care şi-a căutat haine curate pentru schimb, a fost trasă de mână, trântită în pat, dezbrăcată de haine de către inculpat, care s-a urcat peste ea.
În acest context, potrivit declaraţiilor victimei, a avut loc un raport sexual care a durat cca. 5 minute, minora împotrivindu-se acţiunilor inculpatului, împingându-l, spunându-i să o lase în pace, fapt refuzat de inculpat care a continuat să o ţină de mâini, consumându-se actul sexual împotriva voinţei victimei.
Inculpatul nu a recunoscut că a constrâns victima la consumarea acestui prim act material de viol în forma continuata, încercând, dimpotrivă, să acrediteze ipoteza că minora a fost cea care a iniţiat actul sexual, prin comportamentul său anterior. Potrivit acestuia, în acea zi, minora s-a plimbat de colo-colo, de la uşă, la şifonier, comportament care l-a făcut să bănuiască faptul că minora şi-a dorit mai mult, aceasta aşezându-se pe pat, lângă inculpat care a început să o sărute şi să o mângâie pe sâni şi în zona genitală, consumându-se astfel un raport sexual normal complet, ejaculând jos, raport care a durat cca. 5 minute şi în urma căruia inculpatul şi-a dat seama că victima nu a fost virgină.
Inculpatul a mai arătat, contrar declaraţiilor victimei, că înainte şi pe parcursul actului sexual, victima nu s-a împotrivit în niciun fel, inculpatul înţelegând că aceasta „îşi dorea ceea ce s-a întâmplat” pentru că îl „strângea în braţe”.
În privinţa celorlalte acte materiale, partea vătămată I.V. a arătat că în zilele următoare celei în care s-a consumat primul act material de viol, au mai avut loc alte patru raporturi sexuale, atât în camera în care dormea inculpatul, cât şi în camera în care dormea minora împreună cu sora sa.
De fiecare dată, potrivit declaraţiilor minorei I.V., nu a fost de acord cu actele inculpatului, şi la următoarele raporturi sexuale victima s-a împotrivit, împingându-l pe inculpat şi încercând să-l intimideze spunându-i că o să afle mama sa, dar nu i-a putut face faţă, acesta continuând realizarea actelor infracţionale în realizarea rezoluţiei adoptate.
Potrivit victimei, o dată, la celelalte patru raporturi sexuale i s-a întâmplat să găsească în cameră un prezervativ.
De asemenea, aceeaşi victimă a relatat că după fiecare raport sexual inculpatul i-a promis că nu o să se mai întâmple niciodată, ca o să plece şi că o s-o lase în pace.
Minora I.V. a arătat că nu a dorit niciodată în cele cinci rânduri, la fiecare raport sexual, să aibă loc aceste raporturi, toate actele materiale de viol consumându-se împotriva voinţei sale, minora încercând să se retragă din braţele inculpatului de fiecare data când o viola, dar nu a avut puterea necesară.
Şi inculpatul a descris în amănunt materialitatea actelor sexuale care s-au succedat primul act, dar a circumstanţiat în mod esenţial anumite aspecte, în încercarea de a acredita ipoteza pe care s-a construit întreaga sa apărare procesuală.
Astfel, acesta a arătat că după consumarea primului act sexual, a doua zi, minora I.V. l-a sunat pe telefonul mobil şi l-a întrebat când vine acasă, spunându-i totodată că sora sa este plecată, dându-i de înţeles că în casă „este loc pentru a mai avea relaţii cu ea”, în continuare cumpărându-şi trei prezervative din Iaşi.
Inculpatul a precizat că a ajuns acasă, unde, în camera ei, se afla minora I.V., îmbrăcată într-o bluza decoltată şi o pereche de pantaloni, aceasta a început să-l strângă în braţe, a pus capul pe umărul său şi l-a strâns de mijloc, condiţii în care, potrivit propriilor declaraţii, inculpatul „nu a mai rezistat”, s-au sărutat, s-au mângâiat şi au trecut la realizarea unu act sexual normal care a durat cca. 5-6 minute, în cursul căruia a folosit prezervativ, fără ca victima să opună rezistenţă sau să se împotrivească în vreun fel şi nici că inculpatul să o constrângă fizic sau moral în vreun fel.
Potrivit declaraţiilor inculpatului, la diferenţă de cca. 5-10 minute de acest raport sexual, a mai existat un alt act sexual de aceeaşi manieră, tot cu prezervativ.
Al patrulea raport sexual, conform susţinerilor inculpatului, ar fi avut loc într-o zi de joi, seara, când a inculpatul a venit de la serviciu şi a găsit-o pe minora I.V. în patul său, sub plapumă, context în care inculpatul s-a aşezat şi el în pat, lângă victimă, a început să o sărute, să o mângâie, întreţinând un raport sexual normal complet, fără prezervativ, ejaculând pe pat, nici de această dată victima nu s-a împotrivit şi nici el nu a constrâns-o în vreun fel, fizic sau moral.
În fine, ultimul raport sexual cu victima I.V. a avut loc, potrivit susţinerilor inculpatului, vineri, în aceeaşi săptămână din luna iunie în care s-au consumat şi celelalte raporturi, în aceeaşi manieră: inculpatul a găsit-o pe minoră în patul său, „a ajutat-o într-un fel să se dezbrace”, i-a dat jos pantalonii, a sărutat-o, a mângâiat-o şi a avut un raport sexual normal complet, fără prezervativ, ejaculând pe pat.
În susţinerea variantei potrivit căreia toate cele cinci acte materiale au fost consimţite de victima minoră I.V., inculpatul a redat o serie de manifestări şi atitudini ale victimei care, în opinia sa, l-au încurajat către consumarea actelor sexuale, creându-i convingerea că acestea sunt consimţite.
Astfel, potrivit declaraţiilor inculpatului, înaintea primului act sexual minora I.V. s-ar fi aşezat pe pat lângă inculpat, l-ar fi strâns în braţe, iar după consumarea actului sexual, i-ar fi spus inculpatului, care şi-ar fi exprimat regretul pentru cele întâmplate, că „odată şi odată trebuia să se întâmple”, adăugând că „dacă tatăl său natural a dorit să se întample ceva cu ea, dapăi, inculpatul, care era un străin (…)”.
Mai mult, inculpatul a avansat şi teza că el ar fi fost cel care ar fi avut remuşcări de fiecare dată când s-a consumat actul sexual, privind ca pe o victorie morală faptul că s-a oprit după al cincilea act material: „(…) de fiecare dată am regretat fapta. După primul raport sexual am regretat cele ce s-au întâmplat, după care nu am mai putut întrucât am fost provocat, dar în final am reuşit să mă stăpânesc întrucât am pus capăt acestor relaţii sexuale.”
Netemeinicia apărărilor inculpatului a rezultat atât din contradicţia propriilor susţineri, cât şi din ansamblul trăirilor, sentimentelor şi tensiunilor manifestate de minora I.V., împrejurări de care au luat cunoştinţă şi unii dintre martorii audiaţi în cauză.
Astfel, deşi a afirmat că la săvârşirea actelor materiale nu s-a putut controla din cauza provocărilor minorei I.V., acelaşi inculpat a redat un episod petrecut anterior consumării primul act sexual, respectiv la discotecă, în cursul căruia, „din cauza fumului, a băuturii şi a oboselii” i s-a „întunecat mintea” şi a început să o sărute pe minora care „nu a vrut să dea curs gesturilor” sale, retrăgându-se, deşi inculpatul „vroia sa meargă mai departe”.
Din declaraţiile martorilor A.M., S.Z. şi A.I. a rezultat că minora a relatat acestora atât despre incidentul de la discotecă, cât şi despre actele sexuale la care a fost constrânsă de inculpat, rezultând în mod neîndoielnic dezavuarea netă de către minoră a acestor împrejurări.
Astfel, martora S.Z. a relatat în mod constant că minora I.V. i-a spus, „foarte supărată” şi „cu ochii în lacrimi”, că inculpatul a violat-o. Mai mult, martora a descris-o ca fiind „palidă la faţă”, „şubredă şi cu ochii înlăcrimaţi”, acuzând „dureri de burtă şi spate” şi spunând că „nu poate să meargă sau să stea în fund”.
Mai mult, aceeaşi martoră a arătat că minora I.V. i-a povestit că în momentele dinaintea raporturilor sexuale, inculpatul A.C. i-a rupt toate hainele de pe ea şi a obligat-o să pună mana pe penis şi să-l frece.
Potrivit declaraţiilor martorei A.M., minora I.V. a venit la locuinţa sa şi i-a spus: „tata s-a aninat de mine” [a se anina = a se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva)], „m-a violat”, iar după incidentul de la discotecă, anterior consumării actelor materiale de viol, minora i-a spus aceleiaşi martore că tatăl ei „a hărţuit-o”, martora confirmând că soţul său, numitul A.I., a discutat cu inculpatul despre cele relatate de victimă, iar acesta a promis că „o să se liniştească”.
Aceleaşi împrejurări au fost confirmate şi de martorul A.I., fratele inculpatului, care a precizat că minora I.V. a venit la locuinţa sa şi i-a spus soţiei sale, martora A.M., că la discotecă inculpatul s-ar fi luat de ea, respectiv i-ar fi pus mâna în anumite locuri şi i-ar fi făcut avansuri. Acelaşi martor a relatat că la câteva zile după episodul de la discotecă, minora I.V. a venit din nou la locuinţa martorului şi i-a spus iarăşi soţiei sale, că inculpatul „s-a luat de ea”, la întrebarea martorei A.M. cum s-a întâmplat, minora spunând: „tata m-a violat”, arătând că a mai povestit cele petrecute şi martorei S.Z.
În ceea ce priveşte starea psihică a minorei, atât martora S.Z., cât şi martora A.M. au arătat că aceasta era „speriată şi neliniştită”, „tremura toată”, „era foarte stresată”, martorele înţelegând că „îi este frică de inculpat”, mai ales că, potrivit declaraţiilor martorei S.Z., inculpatul a ameninţat-o pe minora I.V. că o va omorî dacă îl reclamă la poliţie.
Deosebit de relevante pentru conturarea profilului moral al victimei minore I.V. au fost declaraţiile martorei A.M. care a precizat că o cunoaşte pe aceasta, ca şi pe sora sa, ca fiind „liniştite şi la locul lor”, nu le-a văzut niciodată ieşind cu băieţii, precum ale martorului A.I. care a arătat că pe fete le-a ştiut ca pe nişte persoane „liniştite”, nu au umblat cu băieţii şi, din câte a auzit, „aveau rezultate bune la învăţătură”.
Declaraţiile martorilor A.D. şi I.C., care au redat împrejurări conexe faptelor de viol, conturând relaţiile dintre victime şi agresor în anumite conjuncturi, au fost irelevante în raport de fondul învinuirilor, dar, în acelaşi timp, au trebuit privite cu rezervă. Încercând să minimalizeze implicaţiile psihice şi psihologice ale faptelor inculpatului, negând existenţa unor suferinţe de ordin moral, aceşti martori, dimpotrivă, au descris relaţiile dintre victime şi agresor, fie voit, fie dezinteresat, ca fiind unele normale şi armonioase.
Mai mult, cel dintâi martor a avansat şi o variantă neplauzibilă, nesusţinută de niciun alt mijloc de probă, respectiv că inculpatul şi minora I.V. au fost foarte apropiaţi, fiind „mai mult decât o relaţie tată-fiică”, în sensul că minora s-a urcat în braţele inculpatului şi l-a ţinut de gât, cei doi stropindu-se cu apă şi jucându-se.
Contrar celor susţinute anterior, martorul I.C., prezent în aceleaşi condiţii de timp şi de loc cu cel dintâi martor, a arătat că, dimpotrivă, relaţia dintre fete şi inculpat a fost una normală „ca dintre tată şi fiice”, şi că nu a observat scene de natură să îi dea de gândit că între inculpat şi părţile vătămate ar fi mai mult decât o relaţie dintre tată şi fiice, iar în ceea ce o priveşte pe minora I.V., martorul a precizat că aceasta avea „o atitudine şi un comportament normal pentru vârsta ei”.
Din perspectiva probelor ştiinţifice, specialiştii legişti au constatat că, la data examinării, partea vătămată I.V. „prezintă o deflorare completă ce este mai veche de 5-7 zile, timp după care din punct de vedere medico-legal nu se mai poate preciza de când datează” (certificat medico-legal eliberat de Institutul Medico-Legal Iaşi în 15 iunie 2010), menţiuni ce au atestat fără urmă de dubiu faptul că inculpatul a întreţinut raporturi sexuale normale, cu intromisiune vaginală completă.
Realitatea agresiunilor sexuale suferite de victima I.V. a fost atestată nu doar de dovezile materiale, ci şi de concluziile examinării psihologice a minorei I.V., realizate de specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi. Potrivit fişei de examinare psihologică, „minora suferă o traumă psihică, datorată atât abuzului sexual la care a fost supusă, cât şi a dualităţii sentimentelor pe care le manifestă faţă de agresor. Necesită sprijin afectiv în vederea înţelegerii şi depăşirii situaţiei în care se află”.
Şi în cursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea instanţei, a fost desemnat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi un psiholog pentru a consilia victimele minore, pentru a lua legătura cu acestea în vederea audierii şi a fi prezente în instanţă în momentul audierii părţilor vătămate minore, respectiv S.A.
Reţinând că din probele dosarului rezultă vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunilor reţinute în sarcina sa, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că acţiunea civilă executată de părţile civile I.V. şi I.M.G. este întemeiată fapt pentru care a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri civile şi suma de 10.000 euro echivalent în RON, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă I.V.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăţia sa, faptul că relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu minora I.V. s-au consumat cu acordul acesteia, sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice cu referire la partea vătămată I.V. în infracţiunea prev. de art. 198 C. pen., respectiv raport sexual cu un minor.
Cu privire la partea vătămată I.M.G. a solicitat achitarea, întrucât din probele dosarului nu rezultă vinovăţia sa.
Prin decizia penală nr. 34 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.C. împotriva sentinţei penale nr. 550 din 29 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 10740/99/2011, sentinţă pe care a menţinut-o.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului A.C., deţinut în Penitenciarul Iaşi, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 29 noiembrie 2011, la zi.
A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de prim control judiciar a reţinut că situaţia de fapt a fost bine stabilită, încadrarea juridică dată faptelor este corectă, iar vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită, astfel încât a apreciat că toate criticile formulate de inculpat nu pot conduce la desfiinţarea sentinţei primei instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, termenul legal de 10 zile prev. de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul A.C., criticile sale vizând nelegalitatea şi netemeinicia deciziei recurate.
În temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., apărarea a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât aceasta nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale în sensul administrării unor probe.
În baza cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., solicită inculpatul schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., întrucât partea vătămată a consfinţit la actele sexuale ce au avut loc.
În baza cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicită inculpatul achitarea sa cu privire la fapta referitoare la partea vătămată I.M.G., susţinând că probele administrate în cauză nu fac dovada vinovăţiei sale.
În subsidiar, în baza cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., inculpatul solicită aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurată, prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căreia instanţa de recurs examinează cauza numai în raport de cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost temeinic stabilită de instanţa de fond în baza unei analize atente şi obiective a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptelor este justă, în mod corect apreciind instanţa de fond că sunt îndeplinite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul faptelor ce i se reţin în sarcină.
Criticile formulate de inculpatul A.C. din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitoare la comiterea unei erori grave de fapt ce a condus la greşita condamnare, apreciază Înalta Curte că nu sunt întemeiate.
Probele administrate în faza de urmărire penală, cât şi cele administrate în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, dovedesc mai presus de orice dubiu, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de viol în dauna părţii vătămate I.M.G., faptă prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen.
Eroarea gravă de fapt presupune existenţa unei contradicţii între conţinutul probelor şi situaţia de fapt reţinută de instanţă, împrejurare ce nu poate fi regăsită în cauza dedusă judecăţii, cât timp situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond corespunde probelor administrate în cauză.
Din probele dosarului rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de viol comisă în dauna părţii vătămate I.M.G., declaraţiile părţii vătămate ca şi ale martorilor fiind concludente în acest sens.
Deşi partea vătămată era la o vârstă fragedă de doar 11 ani, aceasta a relatat în amănunţime modul în care inculpatul a agresat-o sexual, relatând împrejurările în care a fost silită de inculpat să-şi producă satisfacţie sexuală.
Modul în care inculpatul a abuzat-o sexual pe victimă a fost confirmat şi de martorii A.M. şi A.I., cumnata, respectiv fratele inculpatului, care au relatat că victima a venit în toiul nopţii la ei şi le-a descris modul în care inculpatul a profitat de ea, faptul că era foarte speriată şi a rămas peste noapte la ei.
Şi partea vătămată I.V. a relatat în faţa instanţei sub acest aspect că sora i-a descris modul în care inculpatul „a pus-o să-l frece la penis”, aceeaşi împrejurare fiind confirmată şi de martora S.S., care aflase cele întâmplate chiar de la minora I.M.G.
Înalta Curte reţine că vinovăţia inculpatului A.C., sub aspectul comiterii infracţiunii de viol în dauna părţii vătămate I.M.G., a fost în mod indubitabil dovedită, vârsta victimei, ca şi starea psihică a acesteia, determinând-o să relateze fapta comisă de inculpat, neputând fi identificate împrejurări care să conducă la concluzia că aceasta ar fi fost capabilă să pună în sarcina inculpatului o faptă imaginară.
Fapta comisă de inculpată a avut un impact negativ asupra psihicului părţii vătămate, acesta fiind motivul pentru care victima a relatat cu lux de amănunte modul de comitere a faptei atât martorilor, cât şi ulterior organelor judiciare.
Cu privire la fapta comisă de inculpat în dauna părţii vătămate I.V., opinează Înalta Curte că încadrarea juridică dată faptei este corectă, fapt pentru care nu poate primi criticile formulate de inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Susţinerile inculpatului, potrivit cărora victima I.V. este cea care l-a provocat în a adopta un asemenea comportament, în sensul de a întreţine relaţii sexuale, cât şi faptul că victima a fost de acord cu întreţinerea relaţiilor sexuale nu sunt întemeiate şi nici susţinute de probele administrate în cauză.
Declaraţiile victimei sunt concludente în acest sens, aceasta relatând că inculpatul a folosit la consumarea primului act material de viol atât violenţa fizică, cât şi constrângerea psihică.
Faptul că victima se află în îngrijirea inculpatului cât timp mama sa era plecată la muncă în Italia, ascendentul inculpatului determinat de diferenţa de vârstă dintre inculpat şi victimă, vârsta fragedă a victimei ce o punea în imposibilitate de a se opune inculpatului, sunt aspecte ce conturează constrângerea psihică a victimei de a adopta un anume comportament, astfel încât, apreciază Înalta Curte că susţinerile inculpatului în sensul că victima a fost de acord să întreţină relaţii sexuale nu au niciun suport probator.
Mai mult, concluziile examinării psihologice efectuată de specialiştii din cadrul Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi relevă faptul că minora suferă o traumă psihică datorată abuzului sexual la care a fost supusă, cât şi a dualităţii sentimentelor pe care le manifestă faţă de agresor. Necesită sprijin afectiv în vederea înţelegerii şi depăşirii situaţiei în care se află.
Faptul că victima a fost constrânsă să întreţină raporturile sexuale cu inculpatul rezultă şi din declaraţiile martorei S.Z. care a declarat în mod constant că minora i-a spus că inculpatul a violat-o, i-a rupt toate hainele de pe ea şi a obligat-o să-i pună mâna pe penis şi să-l frece.
La fel declară şi martora A.M., cât şi martorul A.I., cărora victima le-a relatat că a fost violată de inculpat.
Foarte relevante pentru conturarea stării psihice a victimei minore sunt declaraţiile martorei S.Z., cât şi ale martorei A.M. care au relatat că victima era „speriată şi neliniştită”, „era foarte stresată”, martorele înţelegând că victimei îi este frică de inculpat mai ales că acesta a ameninţat-o că o va omorî dacă îl reclamă la poliţie.
Ca atare, apărările inculpatului în sensul de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol în cea de relaţii sexuale cu un minor, nu pot fi primite favorabil, probele administrate în cauză dovedind că inculpatul a agresat-o fizic şi a constrâns-o pe victimă să întreţină în mod repetat relaţii sexuale, fapta comisă de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Susţinerile inculpatului în sensul că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel care nu a avut în vedere la pronunţarea soluţiei toate probele administrate în cauză nu sunt întemeiate.
Recurentul-inculpat face referire la declaraţiile martorilor A.D. şi I.C. care au încercat să scoată în evidenţă anumite relaţii dintre inculpat şi victima I.V. în sensul că acestea depăşeau o relaţie tată-fiică, împrejurări însă ce nu au fost confirmate de probele administrate în cauză.
Nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu este incident în cauză.
În procesul de individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei, astfel cum sunt reglementate de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiindu-le acordate eficienţa necesară în sensul realizării unei proporţii între gradul de pericol social ridicat al faptei comise şi pedeapsa aplicată.
Natura infracţiunilor comise, gravitatea deosebită a faptelor ce au adus o atingere importantă valorilor apărate de lege, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, respectiv inculpatul profitând de vârsta fragedă a victimelor, fără a avea mustrări de conştiinţă, determinat de faptul că victimele erau copiii soţiei sale rezultaţi dintr-o căsătorie anterioară, faptul că victimele au fost lăsate în grija sa de către mama acestora, sunt împrejurări ce justifică regimul sancţionator stabilit de instanţa de fond.
Din probele dosarului nu rezultă niciun moment că inculpatul ar regreta faptele comise, singura sa dorinţă fiind aceea de a demonstra că victima I.V. ar fi consimţit să întreţină raporturi sexuale.
Lipsa antecedentelor penale, singurul element pozitiv ce caracterizează persoana inculpatului, este insuficientă pentru a determina aplicarea unei sancţiuni penale mai blânde, apreciind Înalta Curte că pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine dozată şi este în măsură să contribuie la atingerea scopului pedepsei astfel cum este reglementat de disp. art. 52 C. pen., respectiv atât cel preventiv, cât şi de coerciţie.
Reţinând că în cauză nu pot fi identificate cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să conducă la reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 363 alin. (2) C. proc. pen., va computa prevenţia inculpatului de la 15 iulie 2011 la zi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 34 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 15 iulie 2011 la 08 iunie 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1946/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1992/2012. Penal → |
|---|
