ICCJ. Decizia nr. 1992/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1992/2012
Dosar nr. 3043/104/2011
Şedinţa publică din 8 iunie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 127 din 22 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3043/104/2011, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat B.G., deţinut în Penitenciarul Rahova Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 155 din 07 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2205/104/2010, modificată prin decizia penală nr. 16 din 26 ianuarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2205/104/2010 şi prin decizia penală nr. 1948 din 12 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (definitivă) în Dosarul nr. 2205/104/2010, ca inadmisibilă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul B.G. la plata sumei de 40 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat următoarele:
Cu adresa din data de 04 iulie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a înaintat Tribunalului Olt, spre competentă soluţionare, conform art. 399 alin. ultim. C. proc. pen., cererea de revizuire formulată de condamnatul B.G., deţinut în Penitenciarul Rahova Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 155 din 07 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2205/104/2010, împreună cu concluziile de respingere a acesteia ca inadmisibilă potrivit art. 403 C. proc. pen., susţinându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu.
S-au ataşat şi înscrisuri în fotocopie: sentinţa penală nr. 155 din 07 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2205/104/2010 şi extrase - minuta deciziei penale nr. 16 din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2205/104/2010 şi a deciziei penale nr. 1946 din 12 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 06 iulie 2011 - Dosar nr. 3043/104/2011.
Pentru soluţionarea, potrivit dispoziţiilor art. 403 C. proc. pen., judecătorul căruia i-a fost repartizată cauza a dispus efectuarea unui referat de către Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Olt şi conform art. 402 C. proc. pen., ataşarea dosarului de fond, care se afla la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de unde a fost solicitat şi ulterior restituit la Curtea de Apel Craiova, fiind primit la data de 09 septembrie 2011.
Astfel s-a ataşat dosarul de fond nr. 2205/104/2010 în care s-a pronunţat hotărârea prin care s-a dispus condamnarea petentului la pedeapsa în a cărei executare este în prezent (după modificarea în parte în apel şi ulterior în recurs), precum şi dosarele ataşate acestuia formate în căile de atac şi dosarele privind măsura arestării preventive.
Din examinarea acestor dosare a rezultat că hotărârile în baza cărora s-a dispus condamnarea petentului la pedeapsa în a cărei executare este în prezent au fost pronunţate astfel:
Prin sentinţa penală nr. 155 din 07 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2205/104/2010, în baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.G. la pedeapsa principală de 9 ani închisoare în regim de detenţie cu aplicarea art. 57 C. pen. şi pedeapsa complementară interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 31 mai 2010, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 RON daune morale către partea civilă B.M., în calitate de reprezentant legal al părţii vătămate minore T.G.A.M.
A fost obligat inculpatul la plata a 1.300 RON cheltuieli judiciare statului, din care 300 RON onorarii avocaţi oficiu (200 RON onorariu avocat T.Z. şi 100 RON onorariu avocat R.R.) sumă avansată din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Olt.
Prin decizia penală nr. 16 din 26 ianuarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 2205/104/2010 s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul B.G.
S-a desfiinţat în parte sentinţa sub aspect penal fiind înlăturate dispoziţiile art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen.
În baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.G. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.
S-a dedus din pedeapsă detenţia executată de la 31 mai 2010 la zi şi s-a menţinut starea de arest.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare, din care 200 RON onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Prin decizia penală nr. 1946 din 12 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 2205/104/2010 s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
S-a casat în parte sentinţa penală nr. 155 din 07 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Olt şi decizia penală atacată şi, rejudecând, s-au înlăturat dispoziţiile art. 74 lit. c), art. 76 C. pen.
În baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatului B.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
S-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat B.G.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 mai 2010 la 12 mai 2011.
S-a dispus obligarea recurentului-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Cu privire la cererea de revizuire, Tribunalul a reţinut că din denumirea marginală a capitolului IV din Titlul II C. proc. pen. şi examinarea dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen., rezultă caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile prev. de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen., singurele care ar putea justifica o reexaminare în fapt a cauzei penale. Dispoziţiile legale ce o reglementează sunt, aşadar, de strictă interpretare, pentru admisibilitatea acesteia fiind necesar a fi îndeplinite condiţiile impuse de normele care prevăd această cale de atac.
O altă interpretare în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala neaplicare sau greşita aplicare a unor dispoziţii legale sau a unor raţionamente juridice pretins eronate, este exclusă în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi în raport cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitate procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
De altfel, şi prin decizia nr. 60/2005 în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit: „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă”.
În cauză revizuientul B.G. a solicitat revizuirea într-o cauză în care s-a pronunţat o hotărâre ce îndeplineşte condiţiile prev. de art. 393 C. proc. pen. în sensul că aceasta conţine o rezolvare a fondului fiind examinată existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului, cauză finalizată printr-o soluţie de condamnare, însă fără a formula critici şi a invoca şi depune probe care să poată determina incidenţa vreunuia din cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen.
În primul caz s-ar impune ca revizuientul să învedereze existenţa unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi prin a căror dovedire să se tindă la obţinerea unei soluţii diametral opuse de cea dispusă iniţial (în speţă achitarea inculpatului).
În cererea scrisă formulată de revizuient acesta a solicitat revizuirea pentru a se audia trei martori şi s-a invocat că în mod greşit nu s-au aplicat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Susţinerile revizuientului că nu au fost aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., nu s-au încadrat în niciunul dintre cazurile de revizuire şi mai mult sunt şi necorespunzătoare realităţii întrucât din examinarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză se constată că prima instanţă, chiar prin sentinţa ce formează obiectul revizuirii de faţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. Acestea au fost însă înlăturate de instanţa de apel, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs a menţinut decizia Curţii de Apel Craiova sub acest aspect. Ori revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare prin care să fie cenzurate deciziile din apel şi recurs.
Pe de altă parte, reiterarea în revizuire a acestei solicitări şi aceea de a fi audiaţi trei martori (care nu au fost nominalizaţi şi fără a se indica faptele ce urmau a fi dovedite), nu pot fi considerate drept fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, respectiv să fi fost descoperite după această dată aşa cum impun dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Pentru incidenţa acestui caz de revizuire este necesară existenţa caracterului de noutate al faptelor probatorii sau împrejurărilor invocate, cu indicarea acestora şi a mijloacelor de probă prin care pot fi administrate. Trebuie să fie noi faptele probatorii şi nu mijloacele de probă a unor fapte şi împrejurări cunoscute de instanţă la solutionarea cauzei.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 394alin. (2) C. proc. pen. „cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de (…) condamnare”.
Cererea privind audierea altor persoane ca martori nu poate face obiectul revizuirii întrucât prin această cale extraordinară de atac nu este admisă continuarea judecăţii prin suplimentarea administrării unor mijloace de probă - în acelaşi sens fiind şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ex: decizia penală nr. 1217 din 17 februarie 2005).
Tribunalul a constatat că, nu s-a stabilit că martorii audiaţi în cauză ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, nu există niciun indiciu din care să rezulte că soluţia instanţei s-ar fi întemeiat pe declaraţii mincinoase pentru a fi incident cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. b) C. proc. pen., întrucât conform art. 395 C. proc. pen. acesta se dovedeşte prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.
S-a motivat că revizuientul nu a invocat şi nu a depus la dosar asemenea dovezi care să confirme existenţa vreunuia dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prev. de art. 394 C. proc. pen., iar acestea nu au fost stabilite nici în cadrul cercetărilor efectuate de procuror conform art. 399 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul B.G. criticând hotărârea sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei în sensul că, deşi a dat dovadă de sinceritate pe tot parcursul cercetării penale atât la organele de anchetă, cât şi la instanţă, nu a beneficiat de prevederile art. 3201 C. proc. pen.
De asemenea, a mai arătat că nu i-au fost audiaţi cei trei martori care cunoşteau întâmplarea şi că organele de anchetă i-au denaturat situaţia familială.
Prin decizia penală nr. 40 din 10 februarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat apelul declarat de revizuientul condamnat B.G., obligând apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că motivele invocate de inculpat nu constituie, potrivit legii, cazuri de revizuire.
Împotriva acestei din urmă decizii penale a declarat recurs inculpatul B.G. reiterând motivele arătate în faţa instanţei de apel.
Recursul este nefondat.
Revizuirea este reglementată, ca fiind o cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Totodată, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute în art. 394 C. proc. pen. şi sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în recursul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale, pretins corecte, este exclusă în raport de dispoziţiile procesual penale ce reglementează revizuirea, dar şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Împrejurarea că în cererea de revizuire se solicită administrarea unor probe (audierea a trei martori) sau se invocă faptul că, deşi a dat dovadă de sinceritate pe tot parcursul cercetării penale, atât la organele de anchetă, cât şi la instanţă nu a beneficiat de prevederile art. 3201 C. proc. pen., nu poate determina admiterea acestei cereri, întrucât pe calea extraordinară a revizuirii nu se poate obţine o prelungire a probatoriului pentru fapte şi împrejurări cunoscute deja de instanţele care au soluţionat cauza.
Cum în speţă, motivele de revizuire invocate de recurentul revizuient nu se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 394 C. proc. pen. care sunt de strictă interpretare şi aplicare, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu a se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva deciziei penale nr. 40 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1987/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1993/2012. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
