ICCJ. Decizia nr. 2107/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2107/2012
Dosar nr. 816/36/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 111/P din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta M.C. împotriva rezoluţiei procurorului dată la data de 17 mai 2011 în Dosar nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, confirmată prin rezoluţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa dată la data de 20 iunie 2011 în Dosarul nr. 201/ll/2/2011.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că petenta M.C. a formulat plângere penală împotriva numiţilor: D.B. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, A.C.D. - judecător în cadrul Judecătoriei Tulcea, M.D., M.V. şi P.M. - judecători în cadrul Tribunalului Tulcea şi S.G. avocat, susţinând că toate persoanele având calitatea de procuror sau judecător au sustras documente din Dosarul nr. 1097/179/2009 care s-a aflat pe rolul Tribunalului Tulcea (cu obiect contestaţie în anulare), dosar în care au fost cercetaţi numiţii I.J., I.T., I.F., I.C.M., I.M. şi Ş.V. iar petenta are calitatea de parte vătămată, iar avocatul S.G. ar controla judecătorii.
Curtea a reţinut că petenta şi-a menţionat plângerea în acest sens prin declaraţia dată în faţa procurorului la data de 25 martie 2011 (Dosar nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa), arătând că ştia că dosarul era mai voluminos şi la un moment dat a văzut că dosarul era mult mai subţire decât credea ea că trebuia să fie.
A constatat că prin rezoluţia procurorului dată la data de 17 mai 2011 în Dosarul nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus: neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul D.B. şi judecătorii A.C.D., M.D., M.V. şi P.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 208, art. 209 C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul S.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că din examinarea tuturor plângerilor şi memoriilor formulate de către petenta M.C. adresate Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea reiese că aceasta a solicitat cercetarea mai multor persoane, aceste plângeri fiind soluţionate fie prin adoptarea unor soluţii de netrimitere în judecată, fie prin respingerea lor, cu ocazia controlului exercitat de către procurorul ierarhic sau de instanţa de judecată.
În consecinţă, procurorul a apreciat că nu există nici un indiciu care să conducă la concluzia că magistraţii menţionaţi în plângerea petentei ar fi sustras înscrisuri în dosarele aflate pe rolul instanţelor aşa cum a pretins petenta sau ar fi vătămat în vreun mod interesele legale ale acesteia.
Prin rezoluţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa dată la data de 20 iunie 2011 în Dosarul nr. 201/11/2/2011 s-a respins plângerea formulată de petenta M.C. împotriva rezoluţiei procurorului dată la data de 17 mai 2011 în Dosar nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, apreciindu-se ca nedovedite criticile petentei.
Petenta M.C. a formulat plângere la instanţă, potrivit procedurii prev. de art. 2781 C. proc. pen.
În motivarea plângerii, petenta M.C. a arătat că persoanele menţionate în plângere se fac vinovate de faptele descrise în plângerea penală; petenta a precizat la termenul din data de 10 noiembrie 2011 că solicită trimiterea dosarului la organul competent să soluţioneze plângerea, respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a dispus domnul procuror D.V. care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în temeiul art. 229 alin. (1) C. proc. pen., art. 45 raportat la art. 334 C. proc. pen.
La termenul din data de 10 noiembrie 2011 Curtea a respins cererea petentei M.C. privind desemnarea unui apărător din oficiu, având în vedere că în cauză, asistenţa juridică nu este obligatorie, iar această cerere a fost formulată la data de 15 septembrie 2011, când instanţa a dat petentei îndrumările necesare privind adresarea unei cereri Baroului Constanţa în vederea desemnării unui avocat în mod gratuit având în vedere că nu are posibilităţi materiale pentru a-şi angaja un avocat, iar de la termenul din 15 septembrie 2011 au trecut două luni de zile, timp în care petenta nu a făcut dovada vreunui demers la Baroul Constanţa pentru desemnarea unui avocat în mod gratuit, apreciind în consecinţă că petenta urmăreşte tergiversarea soluţionării cauzei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că plângerea petentei adresată instanţei nu este fondată pentru următoarele:
Este de notorietate că filele unui dosar aflat pe rolul unei instanţe de judecată sunt numerotate iar petenta nu a fost în măsură să indice care anume file din dosarul în care a fost parte au fost sustrase sau în ce constau înscrisurile care au fost sustrase.
Susţinerea petentei în sensul că ştia că dosarul era mai voluminos şi la un moment dat a văzut că dosarul era mult mai subţire decât credea ea că trebuia să fie, nu a fost în măsură să facă dovada sustragerii unor înscrisuri din dosar în lipsa altor mijloace de probă în acest sens.
Curtea a mai constatat că nu este întemeiată nici solicitarea petentei de trimitere a dosarului la organul competent să soluţioneze plângerea, respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a dispus domnul procuror D.V. care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în temeiul art. 229 alin. (1) C. proc. pen., art. 45 raportat la art. 334 C. proc. pen.
În acest sens, Curtea a reţinut că prin Ordonanţa din data de 11 august 2010 a procurorului D.V., dată în Dosaril nr. 598/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe numiţii A.C.D., M.D., M.V. şi D.B. în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (având în vedere calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a numitei B.D.).
Ulterior însă, prin Ordonanţa din data de 26 ianuarie 2011 a procurorului N.D.A., dată în Dosarul nr. 933/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei cu privire la procurorul B.D. ş.a. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, potrivit art. XVIII pct. 8 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
Curtea a reţinut că potrivit art. 281 pct. 1 lit. b2) C. pen., literă introdusă prin art. XVIII pct. 8 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor: „Curtea de Apel 1. judecă în primă instanţă: (...) lit. b2) infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la Curţile de Apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la Parchetele de pe lângă aceste instanţe";.
Curtea a mai reţinut că această dispoziţie a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, potrivit art. XXVIII din Legea nr. 202/2010 şi prin urmare Ordonanţa din data de 11 august 2010 a procurorului D.V. nu produce efecte ca urmare a Ordonanţei din data de 26 ianuarie 2011 a procurorului N.D.A., dată în Dosarul nr. 933/P/20110 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma stabilirii de noi reguli de competenţă prin Legea nr. 202/2010 care a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010.
De asemenea, s-a reţinut că petenta în mod eronat a susţinut că procurorul nu s-a pronunţat şi cu privire la avocatul P.M., această susţinere fiind făcută doar în faţa instanţei de judecată nu şi a procurorului prin plângerea penală formulată astfel cum a fost precizată prin declaraţia dată în faţa procurorului la data de 25 martie 2011 (Dosar nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa); în consecinţă, nu se poate face direct plângere la instanţă potrivit art. 2781 C. proc. pen. pentru pretinse fapte penale săvârşite de avocat P.M. atâta timp cât aceste fapte nu au făcut obiectul cercetării de către procuror în procedura prev. de art. 278 C. proc. pen., petenta putând formula pentru acestea o plângere penală separată.
Împotriva sentinţei împotriva sentinţei penale nr. 111/P din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a declarat recurs petenta M.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 816/36/2011.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) Teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta petentă M.C., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin sentinţa penală nr. 111/P din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta M.C. împotriva rezoluţiei procurorului dată la data de 17 mai 2011 în Dosar nr. 43/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, confirmată prin rezoluţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa dată la data de 20 iunie 2011 în Dosarul nr. 201/ll/2/2011, în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanţe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionară în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) Teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta M.C. împotriva sentinţei penale nr. 111/P din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta M.C. împotriva sentinţei penale nr. 111/P din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2097/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 2108/2012. Penal → |
|---|
