ICCJ. Decizia nr. 2113/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2113/2012
Dosar nr. 8305/97/2008
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 160/2010, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 8305/97/2008, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
A fost condamnat inculpatul C.A.I., la:
- 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Au fost respinse cererile de daune materiale formulate de părţile civile G.M.P. şi SC C.P.I.E. SRL.
S-a constatat că SC L.G.C. SRL, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a constatat că SC M.M. SRL, citată prin administrator judiciar SP A.I.E. IPURL, nu are calitate de parte responsabilă civilmente în cauză.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul C.A.I. a îndeplinit funcţia de administrator de fapt la SC M.M. SRL Călan, începând cu data de 24 mai 2004, conform împuternicirii date de administratorul de drept P.L. şi autentificării notariale a „procurii de administrare”. Acest mandat a fost reconfirmat la data de 13 aprilie 2006, când administratorul P.L., prin procură specială autentificată notarial, l-a împuternicit pe inculpat să reprezinte şi să administreze SC M.M. SRL Călan cu puteri depline în relaţiile cu terţele persoane fizice şi juridice, putând lua deciziile necesare bunei funcţionări a acesteia.
În baza acestor procuri, inculpatul a dobândit şi drept de semnătură la Banca U. România, unde societatea avea deschise conturi începând cu data de 28 mai 2004, depunând fişa specimenului de semnătură.
La începutul anului 2006, SC M.M. SRL Călan a fost înregistrată la Centrala incidentelor de plată din cadrul B.N.R., cu opt incidente de plată, din care 4 cu file cec şi 4 cu bilete la ordin.
În acest context, după primul incident de plată, B.N.R. a instituit faţă de SC M.M. SRL Călan interdicţia de a emite cec-uri pe o perioadă de un an, începând cu data de 26 ianuarie 2006 şi a emis somaţii către unitate, existând pentru cea de-a doua somaţie, confirmarea de primire.
În luna martie 2006, la data de 09 martie, respectiv 31 martie 2006, SC M.M. SRL Călan, a încheiat două contracte de prestări servicii fără pretenţii cu Primăria Municipiului Reşiţa şi C.S.R. SA Reşiţa, prin care societatea administrată de inculpatul C.A.I. se obliga să îndepărteze şlamul depozitat în zona iazurilor decantoare ale fostului combinat şi pârâul Terova şi să salubrizeze acea zonă în schimbul deşeurilor metalice şi a şlamului cu conţinut de minereu de fier. Scopul inculpatului la încheierea acestor contracte a fost acela de a valorifica minereul de fier rezultat din deşeuri.
În acest context, prin intermediul martorului T.L., inculpatul a luat legătura cu G.M.P., administratorul părţii vătămate SC C.P.I.E. SRL, căruia i-a prezentat proiectul său de afacere şi cu care a negociat încheierea unui contract de prestări servicii având ca obiect lucrări de transport.
În derularea acestui contract, societatea parte vătămată urma să transporte în beneficiul societăţii inculpatului, deşeurile metalice rezultate în urma lucrărilor contractate cu Primăria Reşiţa şi C.S.R. SA Reşiţa.
Cu ocazia negocierii contractului, inculpatul a comunicat lui G.M.P. că nu are un contract prin care să valorifice minereul de fier, că urma să negocieze şi să încheie un astfel de contract cu o firmă de profil din Dobrogea şi că plata transportului va fi efectuată după ce va încasa banii pentru marfa ce urma să o vândă.
Mai trebuie spus că transportul deşeurilor urma să se facă de la Reşiţa în portul Orşova, de unde urma să fie transportat cu vaporul la Galaţi.
Administratorul părţii vătămate SC C.P.I.E. SRL Deva a fost de acord cu condiţiile prezentate de inculpat şi astfel, la data de 27 aprilie 2006, a încheiat contractului de prestări servicii din 2006, în care la pct. 6 s-a consemnat că plata se face cu filă cec atât în aceea ce priveşte avansul, cât şi restul de plată.
După acest moment, inculpatul a încercat să valorifice deşeurile metalice cu conţinut de minereu şi astfel s-a ajuns la încheierea unui proiect de contract de vânzare-cumpărare cu SC N.M. SRL având ca obiect cantitatea de 180.000 tone de minereu de fier.
În baza contractului de prestări servicii (transport) SC C.P.I.E. SRL Deva a efectuat, în perioada mai-iunie 2006, activităţi de transport cu maşinile proprii, pentru societatea inculpatului, de la Reşiţa la Orşova, activităţi pentru care s-au întocmit facturi fiscale în perioada 31 mai 2006-30 iunie 2006, ce reprezentau contravaloarea transportului şi a carburanţilor.
Suma totală facturată este de 283.864,05 RON şi a fost înregistrată în contabilitatea SC M.M. SRL Călan.
Întrucât SC M.M. SRL Călan a întârziat plata facturilor, iar SC C.P.I.E. SRL Deva avea rate scadente la T. Leasing SA, la solicitarea lui G.M.P. inculpatul a predat societăţii prestatoare de transport două file cec semnate şi ştampilate. Aceste file au fost date ca garanţie pentru a fi prezentate societăţii de leasing, cu scopul de a se confirma faptul că SC C.P.I.E. SRL Deva are de încasat bani de la societatea inculpatului.
Deşi nu a existat un acord în acest sens, cele două file cec au fost completate la celelalte rubrici de angajaţi ai societăţii parte vătămată şi au fost introduse în circuitul bancar.
Fila cec completată cu suma de 104.189,77 RON a fost girată la data de 08 iulie 2006 către T. Leasing SA şi ulterior a fost introdusă în bancă, fiind refuzată cu menţiunea „lipsă totală de disponibil, cec emis de către un trăgător aflat în interdicţie bancară, fila cec aparţine unui set de instrumente care au fost retrase din circulaţie”.
Şi cea de-a doua filă cec a fost completată de contabila SC C.P.I.E. SRL Deva cu suma de 179.674,24 RON şi, fiind introdusă în bancă, a fost refuzată la plată cu aceleaşi menţiuni.
Raportat la această stare de fapt, instanţa a apreciat că sub aspect subiectiv, nu se poate reţine că inculpatul C.A.I. a acţionat cu intenţia de a induce în eroare SC C.P.I.E. SRL.
Esenţial pentru încheierea contractului de prestări servicii a fost înţelegerea dintre C.A.I. şi G.M.P., în cuprinsul căreia inculpatul a prezentat implicit situaţia financiară a societăţii sale, comunicând reprezentantului părţii vătămate că la acel moment nu are un contract ferm pentru valorificarea minereului de fier şi că plata transportului prestat se va face după încasarea preţului pentru minereul de fier ce urma a fi vândut.
Clauza din contractul de prestări servicii încheiat între cele două societăţi potrivit căreia plata se va face cu filă cec, în opinia instanţei nu a fost determinantă pentru semnarea convenţiei, determinant fiind proiectul prezentat de inculpat şi acceptat de G.M.P. De altfel, respectiva clauză se referă şi la plata unui avans, care însă nu a fost invocat de partea vătămată, ceea ce conduce spre concluzia că acea prevedere a fost impusă mai mult de formalismul şi rutina unor astfel de convenţii.
Aceste considerente converg spre un dubiu cu privire la existenţa elementului subiectiv în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune.
Cu toate acestea, activitatea inculpatului este de natură a atrage răspunderea penală, însă doar cu privire la emiterea cec-urilor, fără a exista disponibil suficient la tras.
Este evident că în momentul predării cec-urilor, inculpatul cunoştea că societatea sa este în interdicţie bancară, asumându-şi prin emitere o eventuală răspundere din perspectiva Legii nr. 59/1934.
Nu se poate reţine nici în acest caz intenţia de a înşela întrucât cec-urile au fost date „în garanţie” şi nu ca instrument de plată.
Faţă de cele arătate, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi, ca o consecinţă a aprecierii că inculpatul se face vinovat de comiterea acestei infracţiuni, soluţia adusă a fost una de condamnare.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume: pericolul social concret al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege şi persoana inculpatului.
Astfel, s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934.
În condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., inculpatul a fost privat de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-au respins cererile de daune materiale formulate de SC C.P.I.E. SRL şi G.M.P., ca nefondate.
S-a apreciat că în cauza de faţă suntem în prezenţa unei infracţiuni de pericol, iar în altă ordine de idei, creanţa părţii civile SC C.P.I.E. SRL a fost cesionată către SC L.G.C. SRL, care nu s-a constituit parte civilă.
S-a constatat că SC M.M. SRL, citată prin administrator judiciar SP A.I.E. IPURL, nu are calitate de parte responsabilă civilmente în cauză.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul C.A.I.
Apelurile au fost declarate în termen.
În motivarea apelului Parchetul a criticat hotărârea atacată, susţinând că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunea de emitere de cec-uri fără disponibil în contul de la tras prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În susţinerea orală a apelului Parchetul a renunţat la critica privind greşita schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune, considerând că partea civilă a cunoscut că inculpatul nu avea disponibilul necesar în cont, şi a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare şi respingerea cererii de contopire formulată de inculpat.
Inculpatul a criticat hotărârea atacată, solicitând achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate şi suspendarea acesteia sub supraveghere. De asemenea, inculpatul a solicitat contopirea pedepsei cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 41 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în Dosar nr. 1306/273/2007.
Prin decizia penală nr. 119/A din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul C.A.I. împotriva sentinţei penale nr. 160/2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 8305/97/2008.
A obligat inculpatul-apelant să plătească statului suma de 800 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a apreciat corect reţinută starea de fapt şi încadrarea juridică date de instanţa de fond faptei săvârşite de către inculpat, în cauză, neexistând unul din elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, respectiv intenţia inculpatului de a induce în eroare părţile contractante, fapta acestuia întrunind conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Raportat la antecedentele penale ale inculpatului, s-a considerat că nu se impune reindividualizarea judiciară a pedepsei.
A fost respinsă şi solicitarea inculpatului de contopire a pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepsele aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, deoarece potrivit deciziei nr. 70/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepselor.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.A.I., solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate, stabilirea suspendării condiţionate a executării pedepsei ca modalitate de executare şi contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente.
La termenul de judecată din 14 iunie 2012, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 12 din 29 decembrie 2011, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 28 din 12 decembrie 2011, inculpatul a învederat instanţei de judecată că recunoaşte săvârşirea faptelor, aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare, solicitând aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul inculpatului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la fapta inculpatului C.A.I., pentru care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., constând în aceea că în calitate de reprezentant al SC M.M. SRL a încheiat un contract de prestaţie cu SC C.P.I.E. SRL în care s-a stabilit ca plata să se facă cu fila cec, deşi la momentul încheierii contractului cunoştea că este în interdicţie bancară de a emite cecuri, determinând partea vătămată să execute contractul în folosul său, iar ulterior a emis două file cec care au fost refuzate la plată de către bancă, cauzându-se o pagubă de 283.864,05 RON, în mod corect s-a apreciat de către cele două instanţe de fond şi prim control judiciar că fapta acestuia nu întrunește conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5), ci al infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, întrucât inculpatul, aşa cum reiese din probele dosarului, nu a acţionat cu intenţia de a induce în eroare SC C.P.I.E. SRL.
Pentru încheierea contractului de prestări servicii determinantă a fost înţelegerea dintre C.A.I. şi G.M.P. în cuprinsul căreia inculpatul a prezentat implicit situaţia financiară a societăţii sale, comunicând reprezentantului părţii vătămate că la acel moment nu are un contract ferm pentru valorificarea minereului de fier şi că plata transportului prestat se va face după încasarea preţului pentru minereul de fier ce urma a fi vândut.
Determinant pentru semnarea convenţiei a fost proiectul prezentat de inculpat şi acceptat de G.M.P. şi nu faptul că s-a stabilit prin clauză contractuală ca plata între cele două societăţi să se facă prin fila cec.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază corectă încadrarea juridică dată faptei săvârşite de către inculpatul C.A.I. în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Având în vedere data la care a fost săvârşită fapta (16 august 2006 când a fost introdus la bancă ultimul cec fără a avea disponibil în cont) prin raportare la dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. e) şi art. 124 C. pen., care reglementează prescripţia răspunderii penale, Înalta Curte constată că în cauză s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, la data de 16 ianuarie 2011.
Astfel, conform art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la art. 124 C. pen. termenul de prescripţie pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 1 an) este de 4 ani şi 6 luni, termen care s-a împlinit la 16 ianuarie 2011.
Faţă de cele constatate, precum şi faţă de situaţia că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, motiv pentru care nu se mai impunea continuarea procesului penal pentru dovedirea nevinovăţiei acestuia, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul inculpatului, va casa decizia penală şi în parte sentinţa penală, iar conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va constata încetat procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.A.I. împotriva deciziei penale nr. 119/A din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Casează decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 160 din 18 octombrie 2010 a Tribunalului Hunedoara, secţia penală, şi rejudecând:
Menţine dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul C.A.I. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 privind pe inculpatul C.A.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2108/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2204/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
