ICCJ. Decizia nr. 2138/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2138/2012
Dosar nr. 12904/3/2011
Şedinţa publică din 19 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 722 din 20 octombrie 2011 a condamnat, printre alţii, pe inculpaţii:
1. C.M., la 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., la 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prev.de art.12 alin. (1),2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul reţinerii infracţiunii continuare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor amintite;
2. G.D., la 5 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen., precum şi la 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 6 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, în final inculpatul având de executat 6 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) cum s-a menţionat.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
3. A.A., la 5 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate privind executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului menţionat prin sentinţa penală nr. 2600 din 15 iunie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare, la 29 iunie 2004 şi contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat, 829 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 63 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a mai fost condamnat la 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. (2) şi a art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul infracţiunii continuate.
În baza art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate privind executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată inculpatului anterior, aşa cum s-a mai menţionat şi contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat, 829 zile închisoare cu pedeapsa aplicată şi pentru infracţiunea prevăzută de Legea nr. 678/2001, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, executarea pedepsei cea mai grea, 6 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 6 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor menţionate.
Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată G.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză şi s-a respins, ca fiind introdusă de o persoană rămasă fără capacitate de folosinţă, acţiunea civilă formulată de partea civilă M.T. şi în baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998, art. 999 C. civ. s-au respins, ca neîntemeiate acţiunile civile exercitate de părţile civile C.F., C.F.L., S.A., I.C., L.G., ş.a.
Acţiunea civilă exercitată de partea civilă I.L.N. a fost admisă, inculpaţii, în solidar între ei şi în solidar şi cu coinculpaţii Z.M. şi R.L. au fost obligaţi la plata sumei de 2000 Euro sau echivalentul în lei la cursul oficial din ziua plăţii, daune morale.
Prin sentinţa penală, inculpatul Z.M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru aceleaşi infracţiuni, iar inculpatul R.L., la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor menţionate, pentru aceleaşi infracţiuni, în favoarea ei reţinându-se aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., iar ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (art. 861 C. pen.), pe durata termenului de încercare de 7 ani.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Dosarul în care, la 21 februarie 2011, prin rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la 22 februarie 2011.
După constatarea, în baza art. 300 C. proc. pen., a regularităţii actului de sesizare, instanţa l-a întrebat pe inculpatul C.M. dacă cere ca judecarea sa să aibă loc prin recunoaşterea vinovăţiei (art. 3201 C. proc. pen.), în redactarea de după intrarea în vigoare a Legii nr. 202 din 25 noiembrie 2010, s-a procedat la audierea inculpatului, dar analizându-se aspectele relevate, acestea neconcordând cu faptele reţinute prin rechizitoriu, în baza art. 3201 alin. (8) C. proc. pen., cererea a fost respinsă, poziţia procesuală a sus-numitului inculpat nefiind una de recunoaştere, judecata având loc, ulterior, corespunzător procedurii de drept comun.
Cercetarea judecătorească a reţinut că în septembrie 2008, la cererea coinculpatului G.D., inculpatul C.M. şi coinculpata R.L., ambii având preocupări în recrutarea de persoane interesate să muncească în Spania, cunoscându-l pe L.G., a mers la locuinţa acestuia, acolo aflându-se şi alţii, le-a detaliat că munca va fi cules de măsline, transportul şi cazarea, în prima lună o va suporta el, banii fiindu-i restituiţi după ce acele persoane ar fi muncit două săptămâni, fiecare coş cules ar fi fost plătit cu 5 Euro, data plecării stabilită pentru 5 septembrie, din Gara de Nord, cei interesaţi fiind sfătuiţi să dea actul de identitate pentru cumpărarea biletelor.
La data arătată, cei doi inculpaţi menţionaţi, împreună cu C.F., G.A.M., I.L.N., L.G., M.T., G.F.D., C.L., S.A. şi I.C., cu un autocar, au plecat spre Arad, pe traseu inculpata R.L. detaliindu-le că în Spania vor primi banii promişi, vor avea cazarea şi masa asigurate, în general, că totul va fi bine.
La Vama Nădlac, pentru că nu se plătiseră banii pentru transport, inculpaţii şi ocupanţii autocarului au fost debarcaţi. După ce au stat o noapte în gară, inculpatul C.M. a primit banii trimişi din Spania de coinculpatul G.D. şi toţi, cu un microbuz, au plecat spre Spania. Aici, în localitatea Almonte, au fost aşteptaţi de inculpatul G.D., acesta, însoţit de două persoane, a ameninţat şoferii microbuzului cu cuţite şi astfel nu a plătit suma de 600 euro contravaloarea transportului. Cu ajutorul a două vehicule, persoanele recrutate au fost aduse într-un apartament ocupat de inculpatul G.D. şi de a doua zi, obligate să muncească fără a se fi încheiat vreun contract, actele lor de identitate rămânând asupra inculpatului C.M.
Programul de muncă se desfăşura între orele 8-00 -18.00, inclusiv sâmbătă, adesea şi duminică, iar la sfârşitul de săptămână, deşi se promisese că se va face plata muncii, acest lucru nu s-a întâmplat.
După terminarea muncilor, inculpaţii C.M., G.D. şi Z.M. închideau pe cei recrutaţi în apartament, în cele două camere fiind cazate 12-13 persoane, supravegheate permanent fie de C.M., fie de R.L. sau Z.M.
Rolul inculpatului A.A., fratele coinculpatului G.D., era de a transporta persoanele la şi de la plantaţia de măslini, cu angajatorul spaniol, inculpatul G.D., ţinând legătura prin intermediul persoanei rămasă neidentificată „K.”.
După aproximativ 10 zile de la data obligării la muncă în condiţiile arătate, 9 persoane au fost mutate într-o locaţie situată pe un câmp, de aici, după două zile, C.F.L., S.A., I.N.L. şi G.A.M., noaptea, au fugit la Sevilla şi au reclamat faptele, la Consulatul României. Acest lucru l-a determinat pe inculpatul C.M. să restituie actele de identitate şi să abandoneze restul componenţilor persoane recrutate, în Sevilla.
Situaţia de fapt a fost stabilită prin coroborarea declaraţiilor lui G.I., C.F., acesta menţionând şi că inculpatul C.M. i-a ameninţat şi lovit, toţi erau păziţi şi de inculpatul Z.M., fiul lui C.M., dar şi de inculpatul G.D., acelaşi susţinând şi că a fost contactat de S.G., aceasta în numele lui C.M., oferindu-i bani pentru a-şi schimba depoziţia, A.A., i-a aşteptat şi el în Almonte, şoferii au fost ameninţaţi cu cuţitul pentru a renunţa la cei 600 euro transport, toţi inculpaţii cooperând pentru a-i obliga să muncească. G.A.M., socrii lui, C.F. şi M.T., a declarat asemănător despre recrutarea lor, despre cele întâmplate la Arad şi ulterior, despre sosirea în Almonte şi condiţiile în care au fost cazaţi, obligaţi să muncească, neplata muncii, rolul fiecărui inculpat, inculpaţii C.M., G.D. şi Z.M. i-au ameninţat când au cerut plata muncii sau cu o sabie, când nu munceau destul (filele 99-103 vol. I urm. penală).
Acelaşi i-a recunoscut pe inculpaţi din planşe foto (filele 104-123 acelaşi volum, 211-215 vol. II urm. pen.). I.L.N. a declarat în acelaşi sens, în plus menţionând că au fost păziţi, noaptea erau ţinuţi închişi, reîntoarcerea în România fiind suportată de Consultatul României de la Sevilla. Şi acesta i-a recunoscut pe inculpaţi din planşele foto. L.G., de asemenea, i-a recunoscut pe inculpaţi din planşe foto (filele 149-168, vol. I urm. pen.şi 186-190 vol. II acelaşi dosar). Declaraţia martorei G.M. a fost în acelaşi sens, ea fiind de acord ca fiica sa, F.D. să plece în Spania, aceasta, după două săptămâni, a sunat-o şi i-a spus că nu i se dau bani pentru ceea ce muncise, inclusiv că inculpatul C.M. a intenţionat să o vândă pentru suma de 5000 Euro, acest din urmă fapt determinând-o ca personal să-i ceară inculpatului C.M. să-i lase fata să revină în România. Martora i-a recunoscut pe inculpaţii C.M. şi R.L. din planşe foto.
La rândul său, I.C. a relatat asemănător, inclusiv că pe durata zilei de muncă, erau supravegheaţi de inculpaţii G.D. şi A.A., „K.” le număra coşurile şi îi forţa să muncească mai mult, contrar erau bătuţi, noaptea erau închişi şi supravegheaţi de C.M., Z.M. şi R.L., şi acesta recunoscându-i din planşe foto pe cei cinci inculpaţi.
S.A. a relatat situaţia de fapt întâmplată asemănător celorlalte persoane recrutate, transportate, obligate să muncească în condiţiile deja evidenţiate, în plus el declarând şi că atunci când le cerea inculpaţilor C.M. şi G.D., să fie plătit, l-au ameninţat că îl vor omorî, că după ce a fugit, a dormit în parcuri în Sevilla, şi el recunoscându-i pe toţi inculpaţii din planşe foto.
M.T. a declarat în acelaşi sens, ea, de asemenea, recunoscându-i pe inculpaţi din planşe foto.
C.F.L. a declarat asemănător, rolul fiecărui inculpat pe parcursul a circa trei săptămâni cât a fost obligat să muncească, banii erau încasaţi de inculpaţii C.M. şi G.D., că până în Sevilla au parcurs drumul pe jos, şi el recunoscându-i pe cei cinci inculpaţi din planşele foto.
G.F.D., de asemenea, a declarat în sensul expus şi i-a recunoscut pe cei cinci inculpaţi din planşele foto.
Inculpatul C.M., la urmărirea penală, a declarat că împreună cu concubina şi fiul lui, coinculpaţii R.L. şi Z.M., au plecat în Spania cu acordul tuturor persoanelor, toţi au muncit, dar numai o săptămână, iar pe G.D. şi A.A. nu-i cunoştea. Ulterior, inculpatul a declarat că cei doi coinculpaţi îi erau cunoştinţe, ei, în Spania, transportând persoanele la lucru dimineaţa şi înapoi, acasă, seara, dar că ei, împreună cu fiul lui, i-au cerut să aducă în Spania, oameni, tot el detaliind situaţia de fapt petrecută în Spania.
La cercetarea judecătorească, părţile vătămate şi-au schimbat declaraţiile, în esenţă, ele susţinând că nu au fost supuse niciunei presiuni din partea coinculpaţilor.
Instanţa, constatând că la 7 ianuarie 2011, L.G., M.T., I.C., C.F., G.A.M., S.A. şi I.L.N., la urmărirea penală au arătat că în decembrie 2010, telefonic, au fost contactaţi de o persoană trimisă de inculpaţii C.M. şi G.D., aceasta promiţându-le bani pentru a retracta cele declarate la urmărirea penală şi retragerea plângerilor, întâlnirea cu acea persoană şi cu avocatul ales al inculpatului C.M. având loc, avocatul dictându-le declaraţiile de retragere a plângerilor, L.G., M.T., I.C., C.F., G.A.M., I.L.N. primind câte 500 Euro, a înlăturat ca nesincere cele susţinute în faţa sa.
Că s-au exercitat presiuni, au declarat M.I. şi G.M., unchiul şi mama părţii vătămate G.F.D.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri inculpaţii C.M., A.A. şi G.D., motivele invocate fiind greşita lor condamnare pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi netemeinicia pedepselor aplicate.
Instanţa de apel a acordat în cauză mai multe termene de judecată, inculpaţii apelanţi A.A. şi G.D., citaţi fiind la toate adresele reieşite din lucrări şi prin afişare la Consiliul local sector 3 Bucureşti, neprezentându-se însă. Apărarea ambilor inculpaţi apelanţi a fost asigurată prin desemnarea unor apărători din oficiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 72 din 8 martie 2012 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei trei inculpaţi.
Hotărârea instanţei de apel, în termenul legal, a fost recurată de inculpaţi, cazurile de casare fiind detaliate în prezenta.
Recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor detalia.
În ce priveşte cererea inculpatului recurent C.M., de aplicare, în ce-l priveşte, a dispoziţiilor art. XI, raportat la art. V din O.U.G. nr. 121/2011, respectiv să beneficieze de disp. art. 3201 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010, aceasta nu este fondată.
Potrivit textului amintit, ar trebui ca la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011 (M.Of. Partea I nr. 931 din 29 decembrie 2011), în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, disp. art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
La 25 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, art. 3201 C. proc. pen. – text marginal judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei - prevedea că până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Alin. (2) prevede că judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
Beneficiul judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei este prevăzut în alin. (7) al textului, respectiv instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.
În cauza privindu-l pe inculpatul C.M., sesizarea instanţei de fond competentă, s-a făcut, prin rechizitoriu, la 21 februarie 2011 (fila 2 dosar tribunal), deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 (25 noiembrie 2010).
Instanţa de fond, îndeplinindu-şi obligaţia instituită de alin. (3) al art. 3201 C. proc. pen., la termenul de judecată 22 martie 2011 (fila 54 dosar tribunal), l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Inculpatul, în declaraţia dată la acel termen, a susţinut că doreşte ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, susţinând şi că le cunoaşte şi, şi le însuşeşte. Dezvoltând însă ascultarea sa, inculpatul menţionează numai implicarea coinculpaţilor (fila 54 verso acelaşi dosar).
Ca atare, corect şi legal instanţa de fond a considerat că inculpatul C.M. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei.
Or, în recurs, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu prevăd posibilitatea revenirii inculpatului asupra manifestării de voinţă privind judecata potrivit procedurii simplificate, după momentul când el a fost întrebat asupra acestui aspect, cercetarea judecătorească desfăşurându-se potrivit procedurii de drept comun.
Ca atare, revenirea lui asupra manifestării de voinţă în faţa instanţei de recurs nu mai este posibilă.
În ce priveşte cazul de casare invocat în recurs, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acesta nu este incident.
În aplicarea pedepsei rezultantă de 6 ani închisoare, instanţa de fond, sub acest aspect soluţia sa fiind menţinută şi de către instanţa de prim control judiciar, a acordat semnificaţie tuturor criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), faptele săvârşire prezintă pericol social ridicat, inculpatul inducând în eroare părţile vătămate, le-a recrutat, transportat, cazat, supravegheat, el, alături de inculpatul G.D. şi ulterior, coinculpaţii din cauză, a constituit ocazional o grupare care s-a implicat în infracţiunea de trafic de persoane şi a săvârşit acţiuni, elemente materiale ale laturii obiective a infracţiunilor reţinute, infracţiunea de trafic de persoane, în ce-l priveşte, a fost continuată, iar persoana sa, recidivist în forma prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., în antecedente prezintă o condamnare la pedeapsa rezultată de 4 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat (sentinţa penală nr. 741 din 27 aprilie 2005 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1490 din 15 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti), din această pedeapsă el fiind liberat condiţionat la 8 decembrie 2006, rest rămas necesitat, 569 zile, pedeapsă considerată executată la 28 iunie 2008.
Totodată, executarea pedepsei în regim de privare de libertate, avându-se în vedere natura infracţiunilor, persoana inculpatului, corespunde şi scopului ei, astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen.
În ce priveşte cazurile de casare invocate în recursul scris al inculpaţilor recurenţi A.A. şi G.D., inculpaţi care nu s-au prezentat personal la nici un termen de judecată, detalierea făcându-se amalgamat, fără nici o trimitere la actele şi lucrările cauzei, pot fi încadrate în dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. , respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt care a avut drept consecinţă greşita condamnare a inculpaţilor.
Referitor susţinerii apărării, că a fost ignorată prezumţia de nevinovăţie pentru că la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească, lipsesc declaraţiile celor doi inculpaţi, iar procurorul avea obligaţia de a-i asculta oriunde s-ar fi aflat aceştia (fila 19 dosar recurs), din verificarea lucrărilor dosarului, se reţine că urmărirea lor penală s-a făcut în lipsă, ei fiind citaţi, în repetate rânduri, s-au efectuat verificări la Administraţia Penitenciarelor, Evidenţa Persoanei, primării de la locul de naştere, de la ultimul domiciliu şi la Direcţia Paşapoarte (fila 46 rechizitoriu). Aceşti inculpaţi, la instanţa de fond, au fost citaţi la adresele indicate în actele dosarului, la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Direcţia Generală de Poluţie a Municipiului Bucureşti, afişare Consiliu Local sector 3 Bucureşti (locul săvârşirii infracţiunii) la adrese din Spania (vezi, ex., fila 9 dosar tribunal, filele 48, 49, 50, 51, 52 acelaşi dosar), procedura de citare îndeplinindu-se, neprezentarea lor la termenele de judecată fiindu-le, deci, imputabilă.
Or, în condiţiile în care art. 314 C. proc. pen. prevede că judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se afla în stare de deţinere, inculpaţii A.A. şi G.D. fiind liberi, a fost dreptul lor să se prezinte sau nu pentru a fi ascultaţi sau pentru a se apăra.
În ce priveşte probatoriul, acesta a fost analizat şi coroborat inclusiv cu declaraţiile coinculpatului C.M., cei trei inculpaţi recurenţi s-au ocupat de transportul persoanelor recrutate, G.D. a finanţat costul până în Spania, tot el i-a cazat şi supravegheat, a stabilit contactele necesare exploatării lor, fie direct, fie prin intermediarul „K.”, inculpatul A.A. a aderat şi sprijinit grupul constituit, a supravegheat munca acestora, a ameninţat, astfel constrângându-le şi psihic pentru a le ţine captive şi determinate să muncească, G.D. a ameninţat şi cu o sabie (filele 99-103 vol. I urmărire penală), astfel că în mod legale ambii inculpaţi au fost condamnaţi pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen. şi art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul A.A. şi cu reţinerea recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de cei trei inculpaţi nefiind fondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Potrivit art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, inculpaţii recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M., A.A. şi G. (fost A.) D. împotriva deciziei penale nr. 72 din 08 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 26.11.2010 la 19 iunie 2012.
Obligă recurenţii inculpaţi C.M., A.A., G. (fost A.) D. la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2127/2012. Penal. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 2153/2012. Penal → |
|---|
