ICCJ. Decizia nr. 2153/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2153/2012
Dosar nr. 154/63/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 340 din 29 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat T.C., deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a sentinţei penale nr. 107 din 14 martie .2008 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 8018/63/2007, în contradictoriu cu părţile vătămate C.M. şi Spitalul Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova şi a fost obligat revizuientul la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, la data de 03 ianuarie 2011, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj - în urma trimiterii de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a adresei nr. 1319/111/6/2010 - cererea formulată de condamnatul T.C. prin care a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 43 din 26 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 8018/63/2007, cât şi a deciziei nr. 1933 din 25 mai 2009 pronunţată în acelaşi dosar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a solicitat rejudecarea cauzei, întrucât cu ocazia judecării cauzei declaraţia martorului V.I. a fost interpretată eronat, iar pe baza acestei declaraţii s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei. A mai arătat că a formulat plângere penală împotriva acestui martor, iar pe calea revizuirii a solicitat reaudierea acestui martor, precum şi a martorilor C.M.D. (mătuşa părţii vătămate, prezentă la conflict) şi B.F. care l-a însoţit de la locul faptei la dispensarul comunal.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul T.C. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea unei tentative la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În fapt s-a reţinut că, în data de 15 septembrie 2005, inculpatul T.C. se afla cu oile la păşunat în zona terenului agricol, proprietatea părţii vătămate C.M., moment în care, surprins pe acest teren, a aplicat două lovituri cu sapa în zona capului victimei, cauzându-i leziunile descrise în certificatul medico-legal, inclusiv cele de autoapărare, cu consecinţa fracturii 1/3 medie diafiză cubitus drept, care au necesitat pentru vindecare un număr de 90 zile îngrijiri medicale.
Prin sentinţa penală nr. 101 din 14 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 8018/63/2007, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. , a fost achitat inculpatul T.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prin decizia penală nr. 43 din 26 februarie 2009 Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi partea civilă C.M. împotriva sentinţei penale nr. 107 din 14 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 8018/63/2007 privind pe intimatul T.C., s-a desfiinţat sentinţa atacată şi, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei, din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 7 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe perioada prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a admis în parte acţiunea civilă promovată de partea vătămată şi a fost obligat inculpatul către aceasta la plata sumei de 2700 lei, despăgubiri materiale şi 300 lei cu titlu de daune morale.
Prin decizia penală nr. 1933 din 25 septembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de către inculpat împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova.
Instanţa de fond, în raport cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. pen., a interpretat în mod eronat probatoriul administrat dând o valoare probantă mai mare declaraţiilor inculpatului şi membrilor familiei sale, care au relatat o stare de fapt, cu scopul de a demonstra că loviturile aplicate părţii vătămate au aparţinut fiului inculpatului care, în raport de vârstă, nu răspundea penal la acea dată, înlăturând declaraţiile martorilor V.I. şi C.F.
Cu ocazia controlului judiciar, instanţele au analizat întregul material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi de cercetare judecătorească, ocazie cu care au apreciat că depoziţiile martorilor S.A., M.C. şi J.M. nu reflectă adevărul, aceştia relatând o altă stare de fapt cu scopul de a-l exonera de răspundere penală. Pe cale de consecinţă, depoziţiile acestor martori au fost înlăturate ca fiind subiective.
Totodată, au fost reanalizate declaraţiile martorilor V.I. şi C.F., care, coroborate cu celelalte probe testimoniale administrate, actele medico-legale, au confirmat în mod real starea de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei, fapta comisă de către inculpatul T.C. realizând elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi cea subiectivă.
De asemenea, în raport cu împrejurările că, la locul conflictului, au fost prezente mai multe persoane, în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice şi reţinerea formei calificate a infracţiunii de omor, prev. de art. 175 lit. i) C. pen.
Tribunalul a apreciat că împrejurarea că, în dovedirea apărărilor făcute în faţa primei instanţe şi căile de atac, condamnatul a propus în revizuire readministrarea probatoriului, nu poate determina admiterea cererii, deoarece în textul invocat se cere ca faptele sau împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probatoriului pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
Cu privire la cazul circumscris lit. b), din economia textului invocat rezultă că pentru a fi admisibil acest caz de revizuire este necesar a fi întrunite 3 condiţii: să se fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă de către un martor; mărturia mincinoasă să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice; mărturia mincinoasă să se poată dovedi în modul prevăzut de art. 395 C. proc. pen. (prin hotărâre judecătorească sau ordonanţă a procurorului).
Tribunalul a reţinut că în cauza de faţă, revizuientul a formulat plângere pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă împotriva martorului V.I. însă nu s-a făcut dovada existenţei acestei infracţiuni printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Analizând însă decizia penală nr. 43 din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova precum şi decizia nr. 1933 din 25 septembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat că, la pronunţarea acestora nu s-au avut în vedere în mod exclusiv declaraţiile martorului V.I., ci şi declaraţiile altor martori printre care G.I., M.C.I., P.A., C.F., iar în parte şi declaraţiile martorilor J.M., T.F. şi T.G. (membrii familiei inculpatului).
De altfel, martorul V.I. şi-a justificat modificarea declaraţiilor prin aceea că inculpatul i-a oferit cu ocazia Paştelui bani şi mai multe produse necesare de sărbători, pe când partea vătămată C.M. nu i-a oferit nimic.
În consecinţă, faţă de considerentele mai sus arătate, Tribunalul a respins cererea de revizuire ca nefondată.
B. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul T.C., în termen şi motivat.
În motivarea apelului s-a arătat că se impunea admiterea în principiu a cererii de revizuire întrucât există fapte şi împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fapte care pot demonstra nevinovăţia inculpatului cu privire la fapta pentru a fost condamnat. în mod eronat, instanţa de fond a considerat că prin admiterea în principiu a cererii de revizuire şi administrarea altor probe s-ar ajunge la o prelungire a probatorului într-o cale extraordinară de atac, deoarece faptele şi împrejurările noi la care se referă dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. nu se pot dovedi decât prin mijloace de probă noi de care inculpatul nu a avut cunoştinţă la momentul în care s-a efectuat urmărirea penală şi cercetarea judecătorească.
S-a arătat şi că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. în raport de declaraţia martorului V.I. din data de 10 mai 2010 din dosarul de urmărire penală, martorul fiind cercetat pentru mărturie mincinoasă cu referire la cauza a cărei revizuire se cere. Declaraţia acestui martor a fost dată vădit în defavoarea inculpatului. S-a mai susţinut şi că se impunea audierea martorilor C.M.D. şi B.F. ce pot să lămurească starea de fapt.
În susţinerea apelului s-a depus la dosarul cauzei ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 18 februarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul nr. 393/P/2008.
A fost ascultat inculpatul.
Prin decizia penală nr. 229 din 11 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins apelul declarat de revizuientul condamnat T.C., împotriva sentinţei penale nr. 340 din 29 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 154/63/2011, ca nefondat, apreciindu-se criticile nefondate.
C. Împotriva acestei decizii, condamnatul - revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă şi apel.
Examinând recursul declarat de condamnatul - revizuient, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, motivele invocate de condamnat - interpretarea eronată a declaraţiilor martorului V.I., schimbarea încadrării juridice a faptei pe baza acestei declaraţii, precum şi audierea sau reaudierea unor martori -, nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a revizuirii, deoarece aspectele invocate, ce ţin de fondul cauzei, nu se regăsesc în cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege şi nu pot duce la o prelungire a probatoriului.
Înalta Curte apreciază că aceste susţineri nu constituie un fapt sau o împrejurare care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, nefiind posibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obţină practic o prelungire a probatoriului ce a fost cunoscut şi evaluat de către instanţa ordinară, nefiind deci fondată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Sub aspectul cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată că prin ordonanţa nr. 393/P/2008 din 18 februarie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a constatat că martorul V.I. a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, motiv pentru care a şi fost sancţionat cu amendă administrativă, însă împrejurarea că martorul V.I. a dat declaraţii diametral opuse, unele mincinoase, nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de revizuire, atâta vreme cât instanţele au apreciat declaraţiile acestui martor prin prisma restului probatoriului administrat în cauză, înlăturând acele declaraţiile ale martorului care nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă.
Relevant este şi faptul că la pronunţarea hotărârilor de condamnare nu au fost avute în vedere în mod exclusiv declaraţiile martorului V.I., ci şi declaraţiile altor martori printre care G.I., M.C.I., P.A., C.F., iar în parte şi declaraţiile martorilor J.M., T.F. şi T.G. (membrii familiei inculpatului), astfel că cererea de revizuire este nefondată şi sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, văzând şi prevederile art. 385/15 pct.1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul revizuientului - condamnat.
În baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent condamnat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul T.C. împotriva deciziei penale nr. 229 din 11 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2138/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2165/2012. Penal → |
|---|
