ICCJ. Decizia nr. 2155/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2155/2012
Dosar nr. 7327/99/2008
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 147 din 15 martie 2009, Tribunalul laşi a condamnat pe inculpatul B.E.M., fiul lui l. şi M., născut la data de 25 februarie 1951 în sat Sucutard, corn. Geaca, jud. Cluj, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
a) „luare de mită în formă continuată”, prev. şi ped de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) şi b) C. pen.
b) „intermedierea şi înlesnirea efectuării unor operaţiuni financiare de către un agent economic privat pe care, în virtutea funcţiei, avea sarcina de a-l controla”, prev. şi ped de art. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped de art. la art. 11, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
c) „intermedierea şi înlesnirea efectuării unor operaţiuni financiare de către un agent economic privat, săvârşită într-un interval de 5 ani de la încetarea funcţiei, în virtutea căreia avea sarcina de a-l controla”, prev. şi ped de art. la art. 11, alin. (2) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped de art. la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
d) „fals în declaraţii”, prev. de art. 52 din Legea nr. 144/2007, republicată, raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus la pct. I, lit. a)-d, şi a aplicat inculpatului B.E.M. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care a adăugat un spor de 6 (şase) luni, pedeapsa finală de executat fiind de 4 (patru) ani închisoare.
În baza disp. art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, raportat la dispoziţiile art. 118 lit. a) C. pen., a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul B.E.M. a sumei de 62.159,18 Ron.
În baza disp. art. art. 163 C. proc. pen., a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea confiscării speciale, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului B.E.M. până la concurenţa sumei totale de 62.159,18 lei RON, măsură asigurătorie ce este executorie de la momentul pronunţării prezentei sentinţe şi va fi dusă la îndeplinire prin executorul judecătoresc.
În baza art. 14 şi art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisului intitulat „Declaraţie de avere”, completat la data de 22 aprilie 2005 şi depus la A.N.A.F. - A.N.V.
În baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 10.000 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul D.N.A. - serviciul teritorial laşi, din data de 30 septembrie 2008, emis în Dosarul nr. 63/P/2006, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.E.M. pentru săvârşirea infracţiunilor:
- „luare de mită în formă continuată”, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. rap. la art. 6 Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se în sarcina inculpatului că ar fi primit periodic suma totală de 43,5 mii. lei vechi (5 acte materiale) de la B.S. în scopul de a acorda facilităţi permise de lege societăţii comerciale SC C.I. SRL Braşov;
- „intermedierea şi înlesnirea efectuării unor operaţiuni financiare de către un agent economic privat pe care, în virtutea funcţiei, avea sarcina de a-l controla”, prev. de art. 11 alin. (1) Legea nr. 78/2000, reţinându-se în sarcina inculpatului că ar fi intermediat şi ar fi înlesnit efectuarea unor operaţiuni financiare ale SC T.A. SRL laşi, agent economic pe care, în virtutea funcţiei avea sarcina de a-l controla, fapte săvârşite în perioada cât a ocupat funcţia de director executiv la D.R.V. laşi, respectiv până la data de 07 aprilie 2006;
- „intermedierea şi înlesnirea efectuării unor operaţiuni comerciale şi financiare de către un agent economic privat, pe care, în virtutea funcţiei, avusese sarcina de a-l controla, săvârşită într-un interval de 5 ani de la încetarea funcţiei”, prev. de art. 11 alin. (2) Legea nr. 78/2000, reţinându-se în sarcina inculpatului că ar fi intermediat şi ar fi înlesnit efectuarea unor operaţiuni financiare şi comerciale ale SC T.A. SRL laşi, fapte săvârşite după ce a fost demis din funcţia de director executiv al D.R.V. laşi, respectiv de după data de 07 aprilie 2006 şi până la sfârşitul anului 2006;
- „fals în declaraţii”, prev. de art. 36 Legea nr. 115/1996 rap. la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) abrogată şi reincriminată prin art. 50 alin. (1) Legea nr. 144/2007 rap. la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), reţinându-se în sarcina inculpatului că ar fi completat declaraţia de avere din data de 22 aprilie 2005, fără a include suprafeţele de teren de: 1497 m.p., achiziţionată la 19 iulie 2004 şi, respectiv, de 561,5 m.p. teren, achiziţionată la 20 ianuarie 2005,
- toate infracţiunile cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.A., fiica lui P. şi M., născută la data de 24 ianuarie 1975 în Hârlău judeţul laşi, administrator al SC T.A. SRL, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 11 alin. (1) Legea nr. 78/2000 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 11 alin. (2) Legea nr. 78/2000 şi aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 lei; disjungerea cauzei fată de D.D.O., fiul lui G. şi E., născut la data de 04 iulie 1954 în Bârlad, judeţul Vaslui, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. şi trimiterea pentru a se efectua cercetări la Parchetul de pe lângă Judecătoria laşi.
În cursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea atât a reprezentantului parchetului cât şi inculpatului, prin apărător, au fost audiaţi în detaliu: inculpatul B.E.M. (fila 175), martorii B.A. (fila 126), D.D.O. (fila 104 şi 170), A.V. (fila 105) B.S. (fila 81), N.M. (fila 154), T. (fostă D.) C.M. (fila 149), N.A.D.C., (fila 106); s-a dispus şi a fost efectuat un raport de expertiză medico-legală pentru a se stabili dacă inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată, concluzionându-se prin acest raport, aflat la fila 166-167 dosar, că inculpatul prezintă diagnosticul de „mielom multiplu Ig. A, stadiul III B, hipogamaglobulinemie severă secundară, bicitopenie secundară” şi poate participa la judecarea cauzei; au fost depuse înscrisuri medicale pentru inculpat.
La termenul din data de 08 februarie 2010, instanţa, după punerea în discuţia contradictorie a părţilor, a dispus ridicarea silită a facturilor fiscale şi a chitanţelor de plată emise de operatorii de telefonie mobilă pentru numărul telefonic 0743/XXXXXX, de al SC T.A. SRL, referitor la perioada mai 2006 - mai 2007, dispoziţie ce a fost adusă la îndeplinire de către D.N.A. - serviciul teritorial laşi, la dosar fiind înaintate prin adresa cu nr. 298/111/7/2010 înscrisurile solicitate de instanţă.
La acelaşi termen de judecată, la solicitarea instanţei, D.N.A. - serviciul teritorial laşi, prin adresa cu nr. 236/11/1/2010, a depus la dosarul cauzei mai multe acte procesuale în copie, respectiv rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 22 noiembrie 2005 dispusă în Dosarul penal nr. 122/P/2005 şi Ordonanţa nr. 55/P/2006 din 21 decembrie 2007.
Totodată, la data de 15 martie 2010, în termenul de amânare a pronunţării, D.N.A. - serviciul teritorial laşi, prin adresa cu nr. 456/111/13/2010, a depus al dosarul cauzei mai multe acte procesuale în copie, acte pe care inculpatul, prin apărător, prin concluziile orale pe fondul cauzei, a solicitat a fi verificate de instanţă, pentru a se stabili legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice aflate la dosar şi folosite de acuzare în susţinerea actului de inculpare şi trimitere în judecată (procesul-verbal de sesizare din oficiu şi începere a urmăririi penale, încheiat la data 22 noiembrie 2005, în dosarul cu nr. 122/P/2005 a D.N.A. - serviciul teritorial laşi; ordonanţa din 18 septembrie 2007, dată în dosar nr. 55/P/2006 al aceleiaşi instituţii; încheierile de autorizare a interceptărilor telefonice, date de Tribunalul laşi în Dosarele nr. 140/S/2005, 142/S/2005, 154/S/2005, 16/S/2006, 2013/2006, 4015/2006, 1954/99/2007, precum şi autorizaţiile emise în baza acestor încheieri, respectiv autorizaţiile din 16 februarie 2005, din 03 aprilie 2007; încheierile de autorizare a interceptărilor telefonice, date de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 14/S/2006, şi autorizaţiile emise în baza acestor încheieri, respectiv autorizaţiile din 16 martie 2006, din 17 martie 2006)
Prin încheierea din 29 ianuarie 2010, apoi şi prin încheierea din data de 08 februarie 2010, instanţa a pus, din oficiu, în discuţia părţilor oportunitatea schimbării încadrării juridice, în sensul reţinerii atât pentru infracţiunea prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cât şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), procurorul şi inculpatul, prin apărător, punând concluzii pe această schimbare de încadrare juridică atât la termenul din data de 08 februarie 2010, cât şi cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 08 martie 2010.
De asemenea, referitor la infracţiunea de „fals în declaraţii”, la termenul din data de 08 martie 2010, instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor oportunitatea reţinerii încadrării juridice corecte, ca urmare a renumerotării articolelor din Legea nr. 144 din 21 mai 2007, ce a avut loc prin republicarea acestei legi în M. Of. nr. 535 din 03 august 2009, respectiv a se reţine art. 52 ce reprezintă noua numerotare a infracţiunii de fals în declaraţii, inculpatul, prin apărător şi reprezentantul parchetului punând concluzii de reţinere a articolului de lege ce a rezultat în urma renumerotării.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut ca fiind dovedită, următoarea situaţie de fapt:
I. Situaţia premisă. în anul 1993, începând cu data de 14 iulie 1993, inculpatul B.E.M. a fost angajat, prin detaşare de la M.A.N., la Brigada de Supraveghere şi Control laşi, din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, în funcţia de inspector de specialitate, gradul IV, fiind numit cu aceeaşi dată şi în funcţia de Şef al acestei brigăzi (a se vedea deciziile cu nr. 624 şi 667 ale Direcţiei Generale a Vămilor de la filele 142 şi 143 vol. I dos. urm. pen.).
La data de 12 iunie 1997, inculpatul B.E.M. a fost numit pentru a coordona activitatea Direcţiei Regionale Vamale laşi, până la scoaterea şi cu ocuparea prin concurs a postului de director, post în care a fost numit în mod definitiv, la data de 02 februarie 1998 (a se vedea deciziile cu nr. 554 din 12 iunie 1997, nr. 765 din 06 august 1997 şi nr. 64 din 30 ianuarie 1998 ale Direcţiei Generale a Vămilor de la filele 147 -149 vol. I dos. urm. pen.).
Ulterior, inculpatul, ce a dobândit în anul 1998 calitatea de expert vamal, a participat la concurs pentru ocuparea postului de director la Direcţia Regională Vamală laşi, iar la data de 22 martie 1999 a fost promovat în această funcţie, definitivarea în funcţie având loc la data de 22 iunie 1999 (a se vedea Deciziile cu nr. 431 din 22 martie 1999 şi nr. 973 din 21 iunie 1999 ale Direcţiei Generale a Vămilor de la filele 152, 153 vol. I dos. urm. pen.).
De la data de 13 martie 2006, inculpatul a fost mutat de la D.R.V. laşi, la care a ocupat funcţia de director executiv din anul 1997, la D.R.V. Galaţi, iar, la data de 07 aprilie 2006, inculpatul a fost destituit din funcţia publică de director executiv la D.R.V. laşi, conform art. 65 alin. (3), lit. e) din Legea nr. 188/1999 privind Statul funcţionarilor publici (a se vedea Ordinele cu nr. 4527 din 10 martie 2006 şi nr. 5638 din 06 aprilie 2006 ale A.N.A.F. - A.N.V. de la filele 165 şi 166 vol. I dos. urm. pen.).
Potrivit fişei postului, inculpatul B.E.M., în calitate de director, avea ca principală responsabilitate organizarea, conducerea şi controlul întregii activităţi a direcţiei şi birourilor vamale de control şi vămuire din subordine, precum şi mai multe atribuţii, din care vor fi menţionate următoarele :
- asigură aplicarea corectă a procedurilor, tehnicilor de control şi vămuire, precum şi a regimurilor vamale stabilite prin lege;
- urmăreşte modul de aplicate corectă şi unitară a Tarifului Vamal de Import şi a altor taxe şi drepturi vamale, a normelor privind determinarea valorii în vamă şi a regulilor de stabilire a originii mărfurilor, răspunde de urmărirea şi încasarea veniturilor bugetare din activitatea vamală;
- aprobă planurile tematice de activitate trimestrială a serviciului cu atribuţii de supraveghere;
- dispune personalului Serviciului supraveghere şi control vamal să realizeze activităţile de prevenire, combatere, constatare şi sancţionare a fenomenelor de fraudă pe raza de competenţă teritorială;
- controlează ori de câte ori este cazul şi analizează trimestrial activitatea personalului cu atribuţii de supraveghere vamală, inclusiv modul cum acesta îşi realizează sarcinile ce i-au fost repartizate;
- furnizează prin compartimentele de specialitate, relaţii şi informaţii la cererea agenţilor economici, conform codului şi regulamentului vamal.
Referitor la relaţiile de control, prin fişa postului s-a stabilit că limitele acestor competenţe se întind asupra serviciilor, birourilor vamale, dar şi asupra comisionarilor vamali, (a se fişa postului de la filele 176-181 vol. I dos. urm. pen.).
Cadrul legal.
Potrivit Legii nr. 141/1997, modificată şi completată, privind Codul vamal al României (lege în vigoare până în data de 10 aprilie 2006 când a fost abrogată de Legea nr. 86/2006), operaţiunile de prezentarea mărfii, depunerea declaraţiei vamale, sumară şi în detaliu, precum şi păstrarea şi manipularea mărfurilor în depozit pot fi efectuate, cu autorizarea Direcţiei Generale a Vămilor, şi de persoane juridice române care au calitate de comisionar în vamă (art. 62).
Prin regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărâre nr. 1.114 din 9 noiembrie 2001 (regulament în vigoare până în anul 2006, fiind abrogat prin H.G. nr. 707/2006), s-a definit comisionarul în vamă ca fiind persona juridică română, constituită potrivit legii, care îndeplineşte, în numele şi pentru terţe persoane, declararea în detaliu a mărfurilor pentru importul, exportul, tranzitul, depozitarea şi alte operaţiuni vamale, precum şi prezentarea mărfurilor declarate la controlul vamal şi achitarea la vama a drepturilor de import şi de export (art. 80 alin. (1)).
Totodată comisionarul în vamă are dreptul de a face operaţiuni de import sau de export în nume propriu (art. 80 alin. (2)).
Comisionarul în vamă, potrivit art. 81 din regulament, stabileşte raporturi juridice directe cu autoritatea vamală pentru ansamblul operaţiunilor pe care le efectuează potrivit art. 80 şi răspunde de respectarea reglementărilor vamale şi poate să îşi exercite atribuţiile numai după obţinerea autorizaţiei emise de Direcţia Generală a Vămilor (art. 82).
Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României a prevăzut şi o serie de obligaţii în sarcina comisionarului (art. 95 lit. a)-p), printre care şi:
- să asigure completarea corectă a documentelor vamale cu datele cerute de formularistica în vigoare şi să efectueze cu exactitate calculul sumelor cuvenite bugetului de stat;
- să constituie la biroul vamal o garanţie care să acopere nivelul drepturilor de import - export corespunzătoare mărfurilor supuse vămuirii şi aflate în depozitele sau în gestiunea proprie;
- să plătească la birourile vamale drepturile cuvenite bugetului de stat, prevăzute în normele legale, în cazul în care această plată nu s-a efectuat direct de titularul operaţiunii.
Totodată, s-a prevăzut că, în cazul comisionarului în vamă, acesta răspunde în solidar cu titularul operaţiunii de vămuire pentru diferenţele în minus constatate la controlul ulterior, precum şi pentru penalităţile rezultate din aceste operaţiuni (art. 96).
II. În anul 1996 a fost înfiinţată de către numita B.S., fost lucrător vamal la Braşov, societatea comercială SC C.I. SRL, cu obiectul principal de activitate „activităţi ale altor agenţii de transport” (comisionar de agent vamă).
În anul 1999, SC C.I. SRL Braşov a deschis pentru prima oară punct de lucru în laşi, respectiv Socola - triaj, municipiul laşi, iar în anul 2001 a înfiinţat punct de lucru în staţia C.F.R. Nicolina, ca urmare a mutării sediului Direcţiei regionale vamale şi a Biroului vamal laşi (a se vedea adresa Oficiului naţional al Registrului Comerţului conţinând istoricul şi acţionariatul acestei societăţi (filele 19-21 vol. 2 dos, urm. pen.).
Deschizând punctul de lucru în laşi, numita B.S. l-a cunoscut pe directorul Direcţiei Regionale Vamale laşi, respectiv pe B.E.M., la care s-a prezentat, fiind recomandată de către directorul Direcţiei regionale a vămilor Braşov, fost coleg de serviciu.
Cum, în anul 2002, Direcţia Regională Vamală laşi s-a mutat în sediul nou, construit în laşi, b-dul N.l., SC C.I. SRL a licitat şi închiriat un spaţiu din incinta acestei clădiri.
După mutarea în noul birou, în luna septembrie 2002, B.S. a venit la laşi şi a avut o întrevedere cu inculpatul B.E.M., în biroul acestuia, ocazie cu care, potrivit declaraţiilor numitei B.S., date pe tot parcursul procesului penal în calitate de martor - denunţător, inculpatul i-a spus că doreşte ca „pentru o bună colaborare să defileze în fiecare lună, prin faţa geamului său 200 de soldăţei verzi.”
Abia după ce inculpatul a desenat în aer forma unei bancnote, denunţătoarea a înţeles că i se solicită să-i plătească lunar acestuia câte 200 dolari S.U.A., fiind de acord cu această solicitare, întrucât auzise că „aceasta era practica în zonă”, iar suma nu era mare în raport cu încasările punctului de lucru de la acel moment. Cei doi s-au înţeles ca plata să se facă prin alimentarea periodică a cârdului de salariu emis de B.R.D. laşi pe numele inculpatului, al cărui număr de cont, a fost comunicat în aceeaşi discuţie de către acesta denunţătoarei.
B.S. a alimentat pentru prima dată contul de cârd la data de 30 octombrie 2002 (a se vedea formularul de depunere numerar al B.R.D. - sucursala Braşov aflat fila 88, vol. I), depunând suma de 10 milioane lei vechi, mai mare decât cea solicitată de inculpat, respectiv echivalentul a 200 dolari S.U.A. (în aceea zi 1 dolari S.U.A. era cotat de B.N.R. la un curs de 33.463 ROL), martora declarând că ştia din experienţă că în luna următoare, respectiv luna noiembrie a fiecărui an încasările societăţii erau mai slabe şi astfel a intenţionat să nu mai plătească în această lună.
În aceste condiţii, în luna noiembrie 2002, nu a depus în contul inculpatului nici o sumă de bani, depunând a doua oară la data de 10 decembrie 2002 (a se vedea formularul de depunere numerar al B.R.D. - sucursala Braşov aflat fila 89, vol. I dos. urm. pen.) aceeaşi sumă de 10 milioane ROL, zi în care 1 dolari S.U.A. era cotat de B.N.R. la un curs de 33.680 lei ROL, sumă care, însumată cu cea plătită în luna octombrie, reprezenta aproximativ 200 dolari S.U.A. pentru fiecare lună, respectiv, octombrie, noiembrie şi decembrie.
La data de 23 ianuarie2003, denunţătoarea a depus în contul inculpatului suma de 6,5 mii. lei Rol, apoi la 26 martie 2003 suma de 7 mii. lei vechi, aceasta fiind prima chitanţă în cuprinsul căreia se menţionează că banii au fost depuşi de către B.S. pentru B.E.M., în cele anterioare casierul înscriind că banii s-au primit de la B.E.M. pentru B.E.M., (a se vedea formularele de depunere numerar ale BRD - sucursala Braşov aflate fila 90 şi 91, vol. I dos. urm. pen.)
După această dată, denunțătoarea B.S. a renunţat a mai trimite bani inculpatului, fără a-l anunţa însă despre acest lucru, întrucât, potrivit declaraţiilor acesteia, prin aceste plăţi lunare activitatea punctului de lucru din laşi nu a devenit mai profitabilă, ci, dimpotrivă, încasările s-au diminuat.
La data de 13 octombrie 2003, s-a hotărât să depună din nou bani, plătind în aceeaşi modalitate suma de 10 mii. lei Rol (a se vedea formularul de depunere numerar al B.R.D. - sucursala Braşov aflat fila 92, vol. I dos. urm. pen.), aceasta fiind şi ultima plată efectuată, denunțătoarea declarând că, în condiţiile în care profitul punctului de lucru nu a crescut, ar fi însemnat ca, de cele mai multe ori, suma de 200 dolari S.U.A. să depăşească cuantumul lunar al profitului.
În luna februarie 2006, denunțătoarea B.S., în calitate de administrator al SC C.I. SRL Braşov, a încercat să închirieze un spaţiu în incinta Vămii Sculeni, în vederea deschiderii unui nou punct de lucru, în acest sens înaintând o adresă Biroului Vamal Sculeni. Neprimind nici un răspuns, a fost nevoită să discute cu inculpatul, care i-a promis un răspuns favorabil, dacă va localiza împreună cu şeful Vămii Sculeni un spaţiu, sugerându-i totodată, potrivit declaraţiei denunţătoarei, să-i vireze o sumă de bani într-un cont de cârd deschis la B.R.D., fapt ce nu a fost dovedit în cauză.
Însă, răspunsul negativ la cererea de închiriere de spaţiu a determinat pe martora B.S. să înainteze un autodenunţ la data de 08 martie 2006 către A.N.A.F. - A.N.V. (ase vedea fila 29-30 vol. 1 dos. urm. pen.), prin care a adus la cunoştinţă că a dat inculpatului, la solicitarea acestuia, mai multe sume de bani începând cu luna septembrie 2002, pentru a o mai bună colaborare şi pentru a nu-i fi făcute şicane în activitatea societăţii de comisionar în vamă
La data de 13 aprilie 2006 A.N.A.F. - A.N.V. formulează o sesizare penală (a se vedea filele 17-19 vol. 1 dos. urm. pen.), ce a fost înregistrată la D.N.A., la data de 14 aprilie 2006 primind numărul de Dosar nr. 75/P2006.
Prin ordonanţa din 28 iunie 2006 dată în Dosar nr. 75/P2006 (filele 14-16 vol. 1 dos. urm. pen.), s-a dispus declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale în cauză în favoarea DNA - serviciul teritorial laşi, cauza fiind conexată, la data de 03 iulie 2006, la un alt dosar, ce-l privea pe acelaşi inculpat B.E.M., cu nr. 122/P/2005.
Prin rezoluţia din 07 august 2006, dată în Dosarul cu nr. 122/P2005, s-a dispus de către acelaşi organ de urmărire penală disjungerea cauzei privind faptele lui B.E.M., denunţate de B.S., fapte prev. de art. 254 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea 78/2000, Dosarul astfel format primind numărul 63/P2006.
Prin rezoluţia din 11 august 2006, dată în Dosar nr. 63/P2006, procurorul de caz din cadrul D.N.A. - serviciul teritorial laşi a dispus începerea urmăriri penale faţă de B.E.M. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, este dovedită de următoarele mijloace de probă:
- sesizarea penală formulată de A.N.A.F. – A.N.V.;
- ordonanţa din 28 iunie 2006, dată în Dosarul cu nr. 75/P/2006 al D.N.A. - secţia de combatere a corupţiei, care, pe lângă funcţia de act procedural prin care s-a dispus declinarea competenţei, îndeplineşte şi rolul procesului-verbal prevăzut de art. 224 alin. (3) C. proc. pen., în partea introductivă, procurorul de caz constatând actele premergătoare ce au fost efectuate în cauză, şi anume: au fost solicitate date şi acte de la A.N.V. privind numirea şi fişa postului numitului B.E.M., s-a dispus şi s-a efectuat o constatare tehnico-ştiinţifică, în vederea testării denunţătoarei cu tehnica de detecţie a comportamentului simulat, au fost audiaţi B.S., F.S.L. şi S.C., fiind întocmite procese-verbale în cazul fiecărei declaraţii;
- formularele de depunere numerar eliberare de B.R.D. - sucursala Braşov, din datele de 30 octombrie 2002, 10 decembrie 2002, 23 ianuarie 2003, 26 martie 2003 şi 13 octombrie 2003, din care rezultă că a fost alimentat un cont aparţinând inculpatului B.E.M. deschis la aceeaşi bancă, cu suma totală de 43, 5 milioane lei, la depunător fiind consemnat tot B.E.M., iar la o singură depunere fiind consemnat numele B.S.;
- înscrisurile înaintate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului privind informaţii referitoare la istoricul şi acţionariatul societăţii comerciale SC C.I. SRL;
- procesele-verbale de redare a convorbirii telefonice ale inculpatului B.E.M. (la analiza poziţiei procesuale a inculpatului vor fi precizate şi detaliate aceste convorbiri);
- declaraţiile martorilor:
- B.S., denunţătoare, ce a fost audiată în faza actelor premergătoare (întocmindu-se procesul verbal din 03 mai 2006, care potrivit disp. art. 224 alin. (3) C. proc. pen. constituie mijloc de probă); în faza de urmărire penală la datele de 05 octombrie 2006,14 iunie 2007 şi, apoi, de către instanţă, la termenul de judecată din data de 23 februarie 2009, în toate declaraţiile martora precizând aceleaşi împrejurări, ce au fost reţinute de către instanţă în situaţia de fapt de mai sus. De reţinut este faptul că martora a precizat că a înţeles că scopul plăţii sumei totale de 43,5 milioane îl reprezenta desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de comisionar în vamă, această apreciere fiind determinată de faptul că inculpatul a avut iniţiativa de a o chema şi de a-i sugera plata unei „taxe de protecţie”, precum şi de zvonul ce circula în cadrul direcţiei referitoare la existenţa acestei practici. Mai mult, acest fapt i s-a confirmat şi în momentul în care, după încetarea efectuării plăţilor, clienţii societăţii au plecat la alte firme, cei mai importanţi plecând la SC T.A. SRL laşi, ce aparţinea familiei inculpatului Butur; în dovedirea acestei din urmă afirmaţii martora a depus la dosar o situaţie a principalilor clienţi ai societăţii din perioada 2002 - 2006 (a se vedea fila 6 din vol. 2 dos. urm. pen.), din care reiese că, în anul 2006, au plecat doi clienţi, respectiv SC T. SRL şi C.A. laşi, la firma SC T.A. SRL laşi;
- B.A., comisionar vamal la SC C.I. SRL Braşov şi B.M.S., contabilă la aceeaşi firmă, care au declarat în faza de urmărire penală că au aflat în cursul anului 2006 de la denunţătoare că, din profitul societăţii, o parte o dădea directorului B., şi totodată au precizat că o modalitate în care acesta putea să ajute firma era să îndrume clienţi către aceasta, ori să favorizeze agenţii economici ce erau clienţi ai firmei SC C.I. SRL Braşov, prin scutirile de taxe vamale, ori prin aprobarea declaraţiilor vamale sumare fără garantare, fapt care nu s-a întâmplat (filele 147 - 152 vol. 2 dos. urm. pen);
- declaraţiile inculpatului date pe tot parcursul procesului penal - filele 255 - 264, 265 - 269, 276 - 281 vol. 2 dos. urm. pen. şi 175 instanţă.
În ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului, prima instanţă a reţinut că, pe tot parcursul procesului penal, deşi a recunoscut faptul că a primit prin virament suma totală de 43,5 milioane lei Rol, a negat constant că i-a primit pentru a îndeplini vreun act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori un act contrar acestor îndatoriri, susţinând în permanenţă că această sumă reprezintă un împrumut acordat denunţătoarei în luna septembrie 2002, aceasta plângându-se că are o problemă cu maşina personală, la solicitarea expresă a acesteia. A mai afirmat că la momentul acordării acestui împrumut a fost de faţă un prieten, D.D., care se află în acel moment în biroul său şi care i-a şi împrumutat suma de circa 25 - 30 milioane ROL pentru a-i înmâna alături de 15 milioane pe care-i avea el, denunţătoarei, situaţie de fapt prezentată şi în faţa instanţei la termenul din data de 30 noiembrie 2009.
Totodată, inculpatul a precizat că a cunoscut-o pe numita B.S. din anul 2001, fiindu-i recomandată de către omologul său de la Braşov, S.C., că s-a mai întâlnit cu aceasta când venea la punctul de lucru din laşi, că a avut o relaţie profesională, că a fost sunat de către martoră, după fiecare virament pentru a-i confirma încasarea banilor, susţinând că totul este o înscenare în scopul de a fi înlăturat din funcţie.
Analizând atât susţinerile din declaraţiile martorei - denunţătoare B.S., cât şi cele din declaraţiile inculpatului, tribunalul a constatat că acestea se coroborează în mare parte, singura contradicţie, şi, de altfel, foarte importantă, fiind referitoare la scopul pentru care s-au dat şi respectiv primit banii, însă, materialul probator administrat în cauză face dovada unor împrejurări, situaţii sau circumstanţe care, deşi nu reprezintă decât probe indirecte, prin coroborarea lor relevă fără dubiu că scopul real al primirii sumelor de bani necuvenite de către inculpat a fost de a acorda facilităţile permise de lege clienţilor societăţii SC C.I. SRL.
Astfel, actele normative care reglementează regimul vamal în România prevăd o serie de facilităţi care pot fi acordate de către autoritatea vamală, reprezentată la nivel local de către D.R.V. laşi şi Biroul vamal laşi, şi anume:
- Codul vamal al României prevede în capitolul V, secţiunea I, că mărfurile sosite la vama de destinaţie se află sub supraveghere vamală până la stabilirea regimului vamal, intrând în depozit necesar cu caracter temporar pe baza unei declaraţii sumare, putând fi transferate numai în cazurile şi în locurile stabilite de autoritatea vamală. în aceste cazuri, autoritatea vamală poate cere depozitarului să constituie o garanţie care să asigure plata drepturilor de import (art. 37 - 38 din Legea nr. 141/1997, modificată şi completată, în varianta în vigoare în anii 2002 - 2003); cu titlu de exemplu, la dosarul cauzei, mai exact în volumul 3 dosar urmărire penală, se regăsesc mai multe cereri de aprobare a declaraţiilor sumare cu garantarea datoriei vamale de către societatea care desfăşoară pentru titularul operaţiunii comerciale activităţile de comisionar în vamă, sau fără garantarea datoriei vamale, cereri ce sunt aprobate de către inculpat, în calitate de director D.R.V. laşi, printr-o rezoluţie pe cerere cu menţiunea „de acord” sau „da”- filele 180 - 318;
- cap. VII al aceluiaşi act normativ reglementează regimurile vamale suspensive, care sunt operaţiuni cu titlu temporar şi care au ca drept efect suspendarea plăţii taxelor vamale. Regimul vamal suspensiv se solicită în scris de către titularul operaţiunii comerciale şi se aprobă de către autoritatea vamală, care fixează termen pentru încheierea regimului vamal suspensiv, termen care poate fi însă prelungit cu aprobarea autorităţii vamale. Atunci când titularul nu finalizează operaţiunile în termenul aprobat, autoritate vamală poate dispune, din oficiu, încheierea regimului vamal suspensiv (art. 91 - 95 din Legea nr. 141/1997);
- secţiunea a III-a a capitolului VII reglementează antrepozitul vamal, care este locul aprobat de autoritatea vamală, aflat sub controlul acesteia, în care mărfurile pot fi depozitate, iar în acest caz autoritatea vamală poate cere deţinătorului de antrepozit să constituie o garanţie care să asigure plata drepturilor de import pentru mărfurile nevămuite, aflate în antrepozit (art. 101 - 105 din Legea nr. 141/1997);
- capitolul 9 C. vam. mai prevede şi faptul că în cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, precum şi în cazul plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import, datoria vamală ia naştere în momentul înregistrării declaraţiei vamale, iar autoritatea vamală are dreptul să ceară constituirea unei garanţii pentru asigurarea plăţii datoriei vamale, iar, în cazuri temeinici justificate, autoritatea vamală poate acorda scutire de la obligaţia garantării datoriei vamale (articolele 141 şi urm. şi art. 151 din Legea nr. 141/1997).
Prin dispoziţia nr. 4 din 01 februarie 2002 (a se vedea fila 89 vol. VII dos. urm. pen.) a directorului Direcţiei Regionale Vamale laşi, în speţă inculpatul B.E.M., s-a dispus ca, începând cu data de 01 februarie 2002, declaraţia sumară pentru care nu se constituie garanţia care să asigure plata drepturilor de import se vizează de către Direcţia Regională Interjudeţeană laşi.
Se poate constata, aşadar, prin descrierea sumară a facilităţilor care pot fi acordate de către autoritatea vamală în condiţiile legii, de ce reprezentantul comisionarului în vamă SC „Carnaval Impex” a considerat că o „bună colaborare” cu autoritatea vamală, şi mai precis cu reprezentantul acestei, directorul B.E.M., în sensul de a nu îngreuna sau de a nu respinge, cererile de aprobare a acestor facilităţi, ar fi fost de natură de a mări numărul de clienţi, sau cel puţin să nu piardă clienţi, şi, astfel, activitatea să fie profitabilă.
Cu toate acestea, deşi ipotetic se poate reţine că directorul Direcţiei Regionale Vamale laşi poate să influenţeze activitatea comisionarilor vamali prin aprobarea în mod preferenţial sau discreţionar acestor facilităţi, instanţa de fond a constatat că, la momentul în care reprezentantul comisionarului în vamă a plătit diverse sume, având reprezentarea că astfel îşi asigură o protecţie, în cadrul comisionarilor vamali, dar şi a clienţilor reprezentaţi de aceşti comisionari, această percepţie a influenţei directorului B.E.M. exista în mod real.
Astfel, comisionarul vamal SC R. SA formulează la data de 20 martie 2003 o sesizare către D.G.V. prin care reclamă „un fenomen de distorsionare a concurenţei în rândul comisionarilor în vamă” de către firma Transatlantic SRL laşi, care este a unei rude a directorului D.R.V.I. laşi, B.E.M., firmă care pe parcursul unui an a reuşit să atragă un număr important de clienţi care lucrau anterior cu alţi comisionari în vamă, implicarea directorului Butur fiind cunoscută de toţi agenţii vamali şi agenţii economici din zonă (a se vedea fila 79 şi 206-207 voi. 7 dos. urm. pen.). Prin aceeaşi sesizare, s-a reclamat şi faptul că aceeaşi firmă aparţinând rudelor directorului Butur beneficiază, în mod curent, de autorizaţii şi aprobări în regim preferenţial, depune şi i se acceptă declaraţii sumare fără garanţie, obţine fără probleme scutiri de la obligaţia datoriei vamale, agenţii economici aflând deja că dacă au nevoie de regim preferenţial acesta poate fi obţinut numai dacă lucrează cu această firmă.
O echipă de control a verificat cele semnalate prin sesizare, dar verificările au fost sumare, mărginindu-se la a compara facilităţile acordate celor 8 comisionari în vamă din raza Biroului Vamal laşi, fără a verifica legalitatea sau oportunitatea acestor facilităţi acordate firmei aparţinând SC T. SRL, reţinând că directorul Butur nu are nicio rudă la niciunul dintre comisionari, concluzie însuşită doar prin interpelarea directorului (a se vedea Nota de Prezentare întocmită de Serviciul Inspecţie şi Control pentru activitatea vamală din cadrul D.G.V. de la filele 76 - 78, vol. 7 dosar urm. pen.)
În realitate, asociatul unic al SC Transatlantic SRL era cumnatul inculpatului B.E.M., respectiv numitul B.V., iar administratorul acestei societăţi era nepoata soţiei inculpatului, relaţii de afinitate pe care inculpatul Ie-a ascuns cu ocazia verificărilor efectuate de şefii ierarhici, dar cel mai important, ulterior s-a dovedit şi faptul că a înlesnit activităţile de comisionar vamal ale acestei societăţi (a se vedea motivarea pentru celelalte infracţiuni deduse judecăţii).
Toate aceste împrejurări de fapt, dovedite în cauză, sunt de natură a demonstra că percepţia martorei B.S., reprezentantul comisionarului în vamă SC C.I. SRL, că fără „a cumpăra” influenţa directorului regionalei vamale, activitatea societăţii ar putea prejudiciată, are corespondent în realitate.
O altă împrejurare relevantă este cea referitoare la relaţia dintre inculpat şi martora-denunţătoare B.S., relaţie ce este caracterizată de ambele părţi ca fiind una doar profesională.
Astfel, potrivit declaraţiilor acestora, martora l-a cunoscut pe inculpat, în calitate de director al D.R.V. laşi, la momentul deschiderii în anul 1999 a unui punct de lucru în mun. laşi şi, de la acel moment, s-au întâlnit de câteva ori pe an, cu prilejul vizetelor la acest punct de lucru, având în vedere că domiciliul martorei este în Braşov.
Această relaţie strict profesională, de colaborare la nivel instituţional, este de natură a caracteriza ca neverosimilă varianta inculpatului cum că martora s-a prezentat la el, pentru a-i solicita, în nume personal, o sumă de bani întrucât are o mare problemă (i s-a defectat maşina sau trebuie să cumpere ceva urgent), dată fiind şi calitatea oficială a inculpatului de director al D.R.V. laşi.
Faptul că inculpatul nu o cunoştea foarte bine pe denunţătoare rezultă şi din discuţiile telefonice ale inculpatului cu omologul său din Braşov, respectiv cu numitul S.C., căruia îi solicită să stea de vorbă cu aceasta pentru a-i confirma dacă a formulat sau nu ea denunţul către A.N.V., (a se vedea procesele-verbale de redare a convorbirii telefonice din datele de 02 martie 2006 şi 06 martie 2006 de la filele 18 - 19, 23 - 24 şi 46 - 49 dosar interceptări şi declaraţia numitului Stoian Constantin reţinută în procesul-verbal încheiat în conformitate cu disp. art. 224 C. proc. pen., de la filele189 - 190 vol. I dos. urm. pen.).
Varianta susţinută de către denunţătoare este confirmată şi de convorbirea telefonică dintre aceasta şi inculpat din data de 02 martie 2006, discuţie în care inculpatul, după o întrevedere la Bucureşti cu vicepreşedintele A.N.V., o întreabă despre o reclamaţie privitoare la faptul că un comisionar i-a alimentat un cont şi în care numita B.S. îi răspunde că nu a făcut ea reclamaţia, că nu doar ea a făcut astfel de alimentări, fiind probabil să fi făcut şi alţii, dar cea mai relevantă este replica inculpatului „Eu nu am condiţionat pe nimeni, niciodată, de nici o culoare...”, prin care acesta confirmă faptul că au existat aceste plăţi necuvenite, dar fără a fi efectuate la solicitarea sau constrângerea sa. Mai mult, pe parcursul discuţiei cu denunţătoarea, inculpatul nu a invocat în nici un moment faptul că, între ei, la un moment dat, ar fi existat un împrumut, nici măcar atunci când denunţătoare întreabă retoric „Ei şi ce? Eu am fost singură?”, referindu-se la alimentarea cârdului inculpatului (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din datele de 02 martie 2006 de la fila 14 - 15 dosar interceptări).
Din această convorbire, rezultă şi faptul că, mai întâi a existat o reclamaţie cel puţin verbală la adresa inculpatului, ce a impus la data de 02 martie 2006 întrevederea inculpatului cu vicepreşedintele A.N.V., G.Ş.D., autodenunţul scris al martorei B.S. fiind făcut la câteva zile, respectiv la data de 08 martie 2006 (a se vedea în acest sens şi convorbirea din aceeaşi zi de 02 martie 2006 a inculpatului, după vizita la numitul G.Ş.D., cu deputatul R.F., căruia îi solicită să se intereseze ce persoană din guvern doreşte ca el să demisioneze, apreciind că vicepreşedintele autorităţii a primit o comandă politică - procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din datele de 02 martie 2006 de la fila 11 - 13 dosar interceptări).
În ceea ce priveşte faptul dacă aceste sume de bani au şi fost plătite în acest scop, tribunalul a constatat că, în cauză, au fost susţinute doar două versiuni, prima aparţinând denunţătoarei, şi care a fost amintită mai sus, iar cea de a doua a inculpatului care, pe tot parcursul procesului penal, a susţinut că banii pe care i-a primit reprezentau restituirea, în mai multe tranşe, a unui împrumut acordat denunţătoarei.
Este adevărat că o obligaţie de plată se poate naşte şi în urma unui contract de vânzare - cumpărare sau a unui contract de închiriere, ori în urma unor activităţi de prestări servicii, precum şi în cazul unor liberalităţi (donaţie), dar, în cauza de faţă, existenţa unor astfel acte juridice ce ar putea fi încheiate între inculpat şi denunţătoare sunt infirmate chiar de către aceste două părţi şi, astfel, singurele variante posibile sunt cele susţinute de părţi, şi anume că reprezintă fie o plată necuvenită în vederea acordării unor facilităţi permise de lege, fie o plată a unui împrumut.
În susţinerea variantei împrumutului, inculpatul a solicitat, chiar din faza de urmărire penală, audierea martorului Dabija Dan, martor care a fost audiat atât de către procuror cât şi de instanţă, şi care a confirmat varianta prezentată de inculpat. Astfel, acest martor a precizat că, fiind în laşi pentru a cumpăra mobilă, a trecut şi pe la inculpat, în vizită, şi aşteptând în spaţiul destinat protocolului împreună cu concubina sa, întrucât inculpatul vorbea cu o colegă, la un moment dat acesta a venit la dânsul şi i-a solicitat să-i împrumute 30 sau 40 de milioane de lei.
Dar, în ceea ce priveşte scopul pentru care inculpatul B.E.M. a împrumutat aceşti bani, martorul a prezentat mai multe variante şi anume:
- în faza de urmărire penală, a precizat că a văzut că banii împrumutaţi inculpatului au fost daţi unei femei cu care acesta stătea de vorbă, iar după ce această persoană a plecat, inculpatul i-a spus că este o colegă din Braşov - a se vedea declaraţia de la filele 224 - 226 vol. 2 dos. urm. pen.;
- în faza cercetării judecătoreşti, în prima declaraţie, a precizat că inculpatul i-a cerut o sumă de bani cu împrumut fără a-i spune pentru ce-i trebuie şi că nu a văzut ca acesta să fi dat vreo sumă de bani persoanei cu care vorbea, că a părăsit biroului inculpatului, lăsându-l pe acesta să stea în continuare de vorbă cu acea doamnă - a se vedea fila 104 dosar instanţă;
- în cea de a doua declaraţie, dată la termenul din 02 noiembrie 2009, martorul a precizat că inculpatul i-a spus explicit că banii nu-i trebuiau lui, ci dorea să-i dea, alături de alţi bani pe care-i avea la el, unei femei, mai exact, unei colege, care se afla în biroul inculpatului.
Aceste, contradicţii ale martorului asupra unor împrejurări esenţiale, sunt de natură a demonstra că nu a fost de faţă la remiterea/înmânarea de către inculpat a unor bani cu titlu de împrumut către denunţătoarea B.S., concluzie la care instanţa a ajuns şi prin coroborarea cu discuţiile telefonice interceptate legal dintre inculpat şi acest martor, D.D., discuţii din care reiese faptul că acesta din urmă nu a fost de faţă la vreo întâlnire dintre inculpat şi denunţătoare, aspectele declarate în faţa organelor judiciare fiind învăţate la sugestia inculpatului, motiv pentru care tribunalul a înlăturat aceste declaraţii.
Astfel, inculpatul, chiar din faza declanşării cercetării administrative de către A.N.V., ca urmare a autodenunţului martorei B.S., şi-a construit această versiune mincinoasă a împrumutului, la care ar fi asistat martorul D.D., fapt ce rezultă din convorbirile telefonice din data de 15 martie 2006 şi 22 martie 2006, potrivit cărora martorul se informează asupra numelui exact al denunţătoarei, după care îi comunică inculpatului, în cea de a doua convorbire, că va face rost de o fotografie a denunţătoarei, inculpatul atrăgându-i atenţia că îl va propune ca martor în cadrul audierii din comisia de anchetă, intenţie a inculpatului care este primită fără rezerve de către numitul D.D., care-i şi propune inculpatului să-i scrie pe o hârtie alte amănunte, pe care să i-o trimită prin fax (a se vedea procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice de la filele 100 şi 113 - 114 dosar interceptări).
De altfel, faptul că varianta împrumutului a fost construită în mod mincinos de către inculpat rezultă foarte clar din discuţia acestuia cu soţia sa, din data de 08 martie 2006, după momentul în care inculpatul a efectuat verificări cu privire la încasările în contul de cârd din anul 2002 şi 2003, discuţie în care soţia inculpatului îi propune acestuia varianta împrumutului, urmată de şantaj din partea denunţătoarei, variantă care este însuşită de către inculpat, care îl prezintă pe numitul Dabija ca potenţial martor (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 08 martie 2006 de la filele 70 - 72 dosar interceptări).
După începerea urmăririi penale împotriva inculpatului pentru această faptă şi prezentarea materialului de urmărire penală, la data de 17 august 2006 (a se vedea procesul-verbal de la filele - 252 - 253 vol. 2 dos. urm. pen.), inculpatul ia din nou legătura telefonic cu martorul D.D., îl încunoştinţează că are termen în vederea audierii în data de 30 ale aceleiaşi luni şi că-l va propune ca martor, numitul D. informându-se, încă o data asupra sumei, întrebând dacă a rămas tot 40 de milioane şi îi solicită să-i mai reamintească exact cum va scrie în declaraţie (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 17 august 2006 de la filele 207 - 209 dosar interceptări).
Ulterior, la data de 4 septembrie 2006, după ce numitul D.D. a fost ascultat ca martor în prezenta cauză, l-a contactat pe inculpatul B.E.M., la ora 18:46:26, menţionându-i pe parcursul convorbirii că „am făcut exact cum am discutat şi n-am deviat de la subiect”, ori „exact cum am vorbit noi pe drum” (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 04 septembrie 2006 de la filele 289 - 291 dosar interceptări).
Întrucât, martorul D.D. a declarat în faţa procurorului că avea la el o sumă mai mare de bani, întrucât în acea zi venise în laşi pentru a cumpăra mobilă şi s-a angajat să depună la dosar un extras de cont pentru a face dovada scoaterii sumei de bani din contul, la data de 13 septembrie 2006, îl contactează, din nou pe inculpat, pentru a-l întreba de ziua invocată de denunţătoare în declaraţie că ar fi fost în biroul inculpatului, martorul motivând că are nevoie de această dată întrucât „vrea să caute un extras de cont de la bancă, când a scos o sumă de mai mare” şi acel extras să nu fie după data declarată de denunţătoare (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 13 septembrie 2006 de la filele 314 - 315 dosar interceptări).
Acest martor a dat declaraţii contradictorii şi cu privire la faptul dacă a discutat cu inculpatul anterior şi după audierea sa în cadrul prezentei cauze, în faza de urmărire penală recunoscând că a avut discuţii cu inculpatul cu privire la conţinutul declaraţiei pe care urma să o dea, întrucât nu-şi mai amintea exact cele petrecute, după care în prima declaraţie din faza cercetării judecătoreşti, a revenit şi a afirmat că nu a fost contactat telefonic şi nici într-un alt mod de către inculpat, înainte de fi audiat ca martor.
Inculpatul, prin apărător, a solicitat instanţei să fie reaudiat martorul întrucât s-ar fi aflat în stare de ebrietate la momentul audierii, cerere ce a fost admisă, cu prilejul reaudierii acesta declarând că, în principiu, nu neagă faptul că a vorbit la telefon cu inculpatul Butur în legătură cu virtuala sa calitate de martor, referitor la împrejurarea în care în biroul inculpatului a dat acestuia o sumă de bani cu titlu de împrumut.
Mai mult, trebuie precizat şi faptul că în faza de urmărire penală a fost verificată şi susţinerea acestuia cum că, în acea perioadă, după vizita din laşi, ar fi cumpărat mobilă de la SC S.I.SA Galaţi (aşa cum s-a amintit mai sus, martorul a precizat faptul că avea o sumă de mare de bani asupra întrucât dorea să achiziţioneze mobilă), susţinere ce a fost infirmată de către societatea anterior amintită prin adresa de la fila 307 vol. 2 dos. urm. pen.
Faţă de cele arătate, prima instanţă a constatat că varianta împrumutului prezentată de către inculpat nu numai că nu este susţinută şi de probe, dar este infirmată de planul inculpatului de a ticlui în mod mincinos această apărare, plan ce rezultă din convorbirile telefonice cu martorul D.D., dar şi cu soţia sa, mai sus redate.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că, în drept, fapta inculpatului B.E.M. de a primi, în calitate de director al Direcţiei Regionale Vamale laşi, de la martora B.S., în perioada 30 octombrie 2002 - 13 octombrie 2003, în cinci rânduri, prin virament, suma totală de 43,5 milioane ROL, folos necuvenit, în scopul de a acorda facilităţi permise de lege societăţii comerciale SC C.I. SA întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „luare de mită în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată.
Din modalităţile concrete de săvârşire a faptelor, prin comiterea la scurte interval de timp, a mai multor acte materiale, care, fiecare în parte, întruneşte elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni în formă consumată de „luare de mită”, rezultă că inculpatul a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, aplicabile fiind dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reţinut forma agravată a infracţiunii de „luare de mită” prevăzută de alin. (2) art. 254 C. pen., respectiv săvârşirea faptei de către un funcţionar cu atribuţii de control, întrucât funcţia de director executiv a Direcţiei Regionale Vamale laşi, deţinută de inculpat la data săvârşirii faptei, îi conferea acestuia atât atribuţii de coordonare şi conducere, cât şi de control al întregii activităţi a direcţiei şi birourilor vamale de control şi vămuire din subordine, dar şi a activităţii comisionarilor vamali, atribuţii ce au fost amintite mai sus la prezentarea situaţiei premisă (a se vedea şi fişa postului de la fila 176 -181 vol. 1 dosar urm. pen.).
III. În cursul anului 2002, a fost înfiinţată societatea comercială SC T.A. SRL, având ca asociat unic pe numitul B.V., cumnatul inculpatului B.E.M. şi ca administrator pe numita B.A., nepoata soţiei aceluiaşi inculpat.
Societatea comercială SC T.A. SRL a fost înmatriculată la registrul comerţului la data de 30 aprilie 2002, în baza încheierii cu nr. 440 a judecătorului delegat care a autorizat constituirea, iar activitatea principală ce a fost trecută la obiectul de activitate stabilit în Statul societăţii a fost de „activităţi ale altor agenţii de transport - comisionar de agent de vamă” (a se vedea copia încheierii şi statutul societăţii de la filele 7 - 8 şi13 - 16 vol. 4 dos. urm. pen.).
Administratorul acestei societăţi, B.A., iniţial, între anii 1998 - 2000, a fost angajată a Direcţiei Regionale Vamale laşi, la Brigada de control şi supraveghere vamală, iar după restructurarea regională, a ieşit din sistemul vamal dar a participat la examenul pentru obţinerea titlului de expert vamal autorizat, în baza căruia putea lucra în cadrul unei firme de comisionari vamali.
Numitul B.V., potrivit declaraţiei inculpatului, de profesie zootehnist, era pensionar la acea dată şi, după consultarea cu inculpatul, a hotărât să înfiinţeze societatea comercială SC T.A. SRL şi să coopteze ca administrator pe numita B.A., care avea experienţă în domeniul vamal dar şi titlul de expert vamal autorizat.
Dar, întrucât numitul B.V. a emigrat, împreună cu familia în S.U.A., de obţinerea autorizaţiei de funcţionare de la A.N.V., şi ulterior, de întreaga activitate a firmei, s-a ocupat doar martora B.A., sub supravegherea şi controlul inculpatului B.E.M.
Trebuie precizat şi faptul că, iniţial, în anul 2000, numitul B.V. a înfiinţat o altă firmă cu acelaşi obiect principal de activitate, respectiv activităţi de comisionar de vamă, în asociere cu numita M.G., denumită SC A. SRL, firmă care, la data de 01 octombrie 2000, a angajat-o în funcţia de expert vamal autorizat pe numita B.A. (a se vedea statul societăţii şi contractul de muncă de la filele 268 - 274 şi 291 - 293 vol. 7 dos. urm. pen.).
Această societate a efectuat la Biroul Vamal laşi operaţiuni până în data de 31 martie 2002, moment în care nu a mai fost reautorizată (în aceeaşi perioadă a fost efectuat şi un control de către Serviciul inspecţie şi control pentru activitatea vamală, care a vizat implicarea inculpatului în activitatea acestei firme de comisionar în vamă - a se vedea nota de control de la filele 175 - 179 vol. 7 dos. urm. pen.).
După aproximativ o lună de zile, numitul B.V. a înfiinţat o altă societate comercială cu acelaşi obiect de activitate, respectiv SC T.A. SRL.
Fiind de notorietate faptul că această firmă aparţine familiei inculpatului, încă de la înfiinţare, societatea a beneficiat de clienţi care şi-au încetat colaborarea cu celelalte firme de comisionar în vamă, importatorii urmărind astfel obţinerea unor facilităţi care pot fi acordate de către autoritatea vamală, reprezentată la nivel local de către Direcţia regională Vamală şi Biroul Vamal laşi, facilităţi ce au fost descrise pe larg la pct. II din prezenta, (a se vedea şi sesizarea firmei SC R. SA din data de 20 martie 2003 către Direcţia Generală a Vămilor prin care reclamă „un fenomen de distorsionare a concurenţei în rândul comisionarilor în vamă” de către comisionarul vamal SC T. SRL laşi, care este a unei rude a directorului D.R.V.I. laşi de la 79 şi 206 - 207 vol. 7 dos. urm. pen.)
În acest context, până la momentul demiterii sale, respectiv până la data de 07 aprilie 2006, dar şi după acest moment, inculpatul B.E.M. a intermediat sau a înlesnit efectuarea de către comisionarul în vamă SC T.A. SRL a unor operaţiuni specifice, pe care, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, avea ori a avut obligaţia de a le a supraveghea şi controla, această activitate aducându-i direct şi/sau indirect foloase necuvenite.
Astfel, deşi administratorul B.A., era unicul administrator şi avea puteri depline, aceasta se consulta şi chiar solicita acordul inculpatului cu privire la administrarea societăţii şi, în special al fondurilor băneşti, aspecte ce rezultă din convorbirile telefonice din datele de 05 aprilie 2006 şi 10 august 2006.
La data de 05 aprilie 2006, martora B.A. cere, în cadrul unei convorbiri telefonice, acordul inculpatului de a acorda o sumă de bani omului de afaceri M.N., respectiv 400 milioane ROL şi de a scoate din contul al firmei această sumă.
În această convorbire, martora îi spune inculpatului că l-a sunat, întrucât nu poate să scoată bani fără acordul acestuia (expresia folosită de martoră fiind „nu scot eu de capul meu”) şi că i-a sugerat omului de afaceri să vorbească direct cu inculpatul pentru aceşti bani. Inculpatul este de acord să fie daţi aceşti bani omului de afaceri, dar în tranşe şi îi comunică martorei să-i spună acestei persoane să vorbească cu el despre bani (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 05 aprilie 2006 de la filele 131-132 dosar interceptări).
La data de 10 august 2006, martora B.A. îl contactează pe inculpat şi-l anunţă că, din nou, M.N. solicită suma de 400 de milioane ROL, inculpatul spunându-i martorei să-i comunice omului de afaceri că „nu avem”. Şi din această convorbire rezultă că inculpatul, în fapt, contribuia la deciziile importante din punct de vedere financiar, martora ţinându-l la curent cu cheltuielile şi plăţile ce le efectua în cadrul firmei (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 10 august 2006 de la filele 144 - 145 dosar interceptări).
Mai mult, inculpatul, în data de 18 august 2006, s-a şi întâlnit cu numitul M.N., iar în urma discuţiei a comunicat telefonic martorei B.A. că poate să-i dea 100 de milioane ROL, întrucât s-a înţeles cu omul de afaceri să-i dea mai multe sume de bani, în tranşe (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 10 august 2006 de la filele 213 dosar interceptări).
Aceste convorbiri telefonice sunt de natură a confirma faptul că percepţia atât a celorlalte firme de comisionar în vamă cât şi a clienţilor că societatea SC T.A. SRL aparţine familiei inculpatului, iar acesta are un interes direct în operaţiunile comerciale ale acestei societăţi, are corespondent în realitate, inculpatul asumându-şi, de altfel, în mod public faptul că el controlează această firmă.
Mai mult, după momentul demiterii inculpatului din funcţia publică de director al D.R.V. laşi, clienţii societăţii SC T.A. SRL şi-au manifestat intenţia de a pleca de la această firmă, confirmând astfel faptul că înlesnirea activităţilor acestei firme de către inculpat, a avut un rol important în alegerea comisionarului vamal - a se vedea conţinutul convorbirii telefonice dintre inculpat şi fiica sa, B.A.O., aceasta din urmă afirmând” că „în vamă deja umblă zvonul se bat comisionarii între ei ca să ia firmele de la Transatlantic”, iar că la numita B.A.O. vin clienţii şi întreabă la ce firmă să plece - fila 135 - 136 volum interceptări.
Această intenţie de a pleca la altă firmă de comisionar în vamă, a fost concretizată de societatea SC G.P. SRL care a apelat la serviciile comisionarului SC N. SRL, fapt ce a determinat implicarea, din nou în funcţionarea societăţii a SC T.A. SRL, în sensul de a-i contacta pe reprezentanţii firmei importatoare şi de a-i convinge de a relua colaborarea cu societatea SC T.A. SRL.
Astfel, la rugămintea administratorului B.A.O., inculpatul l-a contactat telefonic, în data de 29 august 2006 pe numitul H.Y., asociat la firma SC G.P. SRL şi i-a solicitat să vorbească cu administratul societăţii să „treacă înapoi, să-şi vadă de treabă, că-i mai frumos, mai elegant” (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 29 august 2006 de la filele 246-247 dosar interceptări).
În aceeaşi zi, după câteva minute, inculpatul îl contactează şi pe administratorul societăţii SC G.P. SRL, respectiv pe numitul N.A., de la care află că a plecat la alt comisionar întrucât a stat cu maşini nevămuite, angajatele de la SC T.A. SRL fiind foarte aglomerate şi, cel mai important, firma de comisionar în vamă i-a comunicat nu avea bani pentru garantare. Inculpatul îi promite că se rezolvă problemele întrucât va vorbi personal cu angajaţii SC T.A. SRL, îi cere să treacă înapoi la această firmă, iar pe viitor să-l sune pe el în orice problemă şi se va rezolva imediat, (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 29 august 2006 de la filele 248 - 249 dosar interceptări).
Inculpatul, după aceste convorbiri cu reprezentanţii firmei importatoare, este contactat telefonic de martora B.A., căreia îi comunică ce a vorbit cu numitul N.A. şi, în special, faptul că i-a spus acestuia că atunci când va avea o problemă să-l sune pe el. Inculpatul, cu aceeaşi ocazie, i-a atras atenţia martorei să nu se mai întâmple ca această firmă să stea la rând, ci să fie luată cu prioritate (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 29 august 2006 de la filele 250 - 251 dosar interceptări).
La data de 13 septembrie 2006, inculpatul îl contactează telefonic din nou pe numitul H.Y., asociat la firma SC G.P. SRL şi-l întreabă dacă a vorbit cu administratorul, iar la răspunsul acestuia că a uitat, îl roagă din nou să vorbească ca firma importatoare să-şi reia colaborarea cu comisionarul în vamă SC T.A. SRL. (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 29 august 2006 de la filele 250 - 251 dosar interceptări).
Înlesnirea de către inculpat a operaţiunilor comerciale ale comisionarului în vamă SC T.A. SRL, prin contactul direct cu clienţii acesteia pentru a-i asigura de „promptitudinea şi reuşita serviciilor” acestui comisionar, sau prin recomandările sale privind administrarea fondurilor băneşti, a avut ca scop dobândirea direct sau indirect de foloase necuvenite.
Astfel, potrivit declaraţiei martorei B.A., din data de 03 august 2007, dată în faza de urmărire penală, la momentul înfiinţării societăţii SC T.A. SRL, respectiv, în anul 2002, înainte de emigrarea asociatului unic B.V. în SUA, a avut o înţelegere cu acesta cu privire la împărţirea profitului societăţii, în sensul că o parte din dividende îi reveneau ei (40%), o mare parte trebuia să fie plătită familiei B. şi doar o sumă mai mică revenea asociatului unic.
În aceste condiţii, inculpatul era informat despre mersul activităţii societăţii şi consultat când erau probleme de orice natură. Martora a confirmat faptul că a solicitat ajutorul inculpatului pentru a vorbi cu reprezentanţii firmei SC G.P. SRL, iar în cursul lunii aprilie 2006 I-a rugat să discute şi cu numitul P.B., patronul grupului de firme „T.”, care intenţiona să nu mai lucreze cu T.A., pentru a-i cere să nu plece, inculpatul comunicându-i această solicitare omului de afaceri printr-o altă persoană.
Martora a mai precizat faptul că, în luna februarie 2006, a scos din bancă suma de 300 milioane ROL, pe care i-a dat-o soţiei inculpatului, B.V., potrivit înţelegerii avute de a împărţi dividendele societăţii (a se vedea declaraţia de filele 245 verso - 251 vol. 2 dosar urmărire penală), aspect care se coroborează şi cu registrul jurnal al societăţii, operaţiunea fiind înregistrată la data de 28 februarie 2006 (a se vedea fila 98 vol. 5 dosar urmărire penală).
Totodată, martora a declarat că a mai remis soţiei inculpatului şi suma de 100 milioane lei, ce iniţial a fost scoasă din casieria firmei pentru a fi împrumutată, cu acordul inculpatului, omului de afaceri M.N., după care, la data de 03 august 2006, i-a mai înmânat acesteia suma de 140 milioane ROL.
Un alt folos necuvenit ce a revenit familiei inculpatului a fost şi plata de către SC T.A. SRL a contravalorii reparaţiei maşinii aparţinând fiicei inculpatului, A.B.O., fapt confirmat de către martoră în declaraţia mai sus, dar şi de către factura fiscală din data de 09 septembrie 2006 şi extrasul al societăţii din ziua de 13 septembrie 2006, aflate la filele 41 şi 49 vol. 2 dos. urm. pen., din care reiese că s-a plătit suma de 4.423,91 lei RON.
Declaraţia martorei B.A., privitor la acest aspect, se coroborează şi cu procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice dintre inculpat şi fiica sa, din data de 29 august 2006 de la filele 255 -256 dosar interceptări, convorbire în care numita A.B.O. îi solicită inculpatului să vorbească cu martora B. pentru decontarea cheltuielilor reparaţiei maşinii sale, în sumă de vreo patruzeci şi ceva de milioane pe societatea SC T.A. SRL, inculpatul fiind de acord.
De altfel, inculpatul a mai încercat să deconteze cheltuielile familiei sale pe societatea SC T.A. SRL, relevantă fiind convorbirea telefonică cu administratorul acestei societăţi, respectiv martora B.A., din data de 05 octombrie 2006, în care o întrebă pe aceasta dacă „putem cumva s-o decontăm pe noi” referindu-se la factura telefonică a fiicei sale, care era într-un cuantum ridicat întrucât fusese în străinătate, martora răspunzându-i că „nu avem cum, că ea nu are abonament pe noi” (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 05 octombrie 2006 de la filele 402 - 403 dosar interceptări).
Inculpatul a mai beneficiat şi de decontarea de către societatea SC T.A. SRL a contravalorii convorbirilor telefonice purtate pe un abonament telefonic aparţinând societăţii, cu numărul de telefon 0743/XXXXXX, în perioada 30 mai 2006 şi până la data de 10 mai 2007.
Martora B.A. a confirmat faptul că a oferit familiei B. un telefon mobil ce avea un abonament de 20 de dolari S.U.A. încheiat pe societatea SC T.A. SRL, societate ce a plătit pe întreaga perioada mai sus amintită toate facturile emise de operatorul de telefonie mobilă.
Instanţa a dispus ridicarea silită a facturilor fiscale şi a chitanţelor de plată emise de operatorul de telefonie mobilă pentru numărul telefonic 0743/XXXXXX, de la SC T.A. SRL, iar din conţinutul acestora rezultă că, în perioada mai 2006 - mai 2007, s-a plătit de către această societate suma totală de 3.735,27 RON.
Faţă de cele arătate, tribunalul a constatat că este dovedită în cauză dobândirea de către inculpat de sume de bani si servicii necuvenite în valoare totală de 62.159,18 RON (54.000 lei + 4.423,9 lei + 3.735,27 lei).
Inculpatul, audiat în ambele faze procesuale, a avut o poziţie procesuală constantă, de nerecunoaştere a comiterii acestor fapte, susţinând următoarele:
- în prima declaraţie (filele 276 - 280 vol. 2 dos. urm. pen.), dată după începerea urmăririi penale, la data de 01 martie 2007, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 11 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi aducerii la cunoştinţă a învinuirii la data de 21 martie 2007, inculpatul a precizat că o cunoaşte pe numita B.A. de când era copil, fiind nepoata soţiei sale, a fost subordonata sa în anii 1998 - 2000, când aceasta a lucrat în cadrul Brigăzii de control supraveghere vamală, iar despre înfiinţarea societăţii SC T.A. SRL de către cumnatul său B.V. şi numirea ca administrator a numitei B.A., avut cunoştinţă de la constituire, nefiind sigur dacă a ajutat-o pe aceasta din urmă să reducă termenul de înfiinţare.
A mai adăugat că administratorul B.A. nu a apelat la el pentru a-i recomanda clienţi, ci doar atunci când avea neclarităţi legate de activitatea curentă, fapt pe care-l făceau şi ceilalţi comisionari, fie direct, fie prin intermediul serviciilor de specialitate ale direcţiei.
Inculpatul a negat faptul că ar fi discutat vreodată cu numita B.A. despre modalitatea de funcţionare optimă a societăţii, precum şi susţinut că nu a avut nici un fel de avantaje din activitatea societăţii SC T.A. SRL şi, de altfel, nu a avut cunoştinţă despre profitul societăţii şi cum numitul B.V. intra în posesia dividendelor societăţii.
Inculpatul a mai menţionat că verificarea comisionarilor vamali se făcea de către Serviciul tehnici şi proceduri vamale, până la înfiinţare firmei, şi de către Brigada de control şi supraveghere vamală, după înfiinţarea acesteia, ambele servicii fiind în cadrul Direcţiei regionale vamale.
Referitor la numita D.C., a precizat că nu ştie dacă este angajată la societatea SC T.A. SRL, dar ştie că este angajată la o firmă a omului de afaceri M.N., pe care-l cunoaşte de mai mulţi ani;
- cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (filele 317 - 320 vol. 2 dos. urm. pen.), inculpatul a susţinut că, până în sfârşitul lunii septembrie 2007, nu a cunoscut că soţia sa a primit bani de la martora B.A., acest lucru cunoscându-l la momentul în care s-a început prezentarea materialului de urmărire penală, când a luat cunoştinţă despre declaraţia învinuitei B. Soţia sa i-a confirmat faptul că a primit suma de 300 milioane lei ROL, dar banii erau destinaţi plăţii muncitorilor şi a cumpărărilor unor materiale pentru ridicarea unei case pe care B.V. o construieşte la domiciliul soacrei sale, în corn. Ciurea.
Referitor la plata facturii emise de societatea SC G.P. SRL pentru repararea autoturismului fiicei sale, a precizat că este posibil că această reparaţie să fie făcută în perioada în care această maşină s-a aflat în folosinţa martorei B.A., întrucât o perioadă aceasta nu a avut maşină.
Referitor al abonamentul telefonic inculpatul a arătat că a fost cumpărat de către B.A., iniţial, pentru fiul lui B.V., care venise în ţară, iar după plecare acestuia a rămas în posesia familiei sale, în acest context folosindu-l el, dar fără a plăti vreodată contravaloarea abonamentului;
- cu ocazia confruntării cu numita B.A. (filele 312 - 316 vol. 2 dos. urm. pen.), solicitată de către inculpat, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, ce avea, la acel moment, calitatea de învinuită, inculpatul a negat faptul că şi-a dat acordul ca B.A. să împrumute suma de 400 milioane ROL din firmă, pentru că nu era atributul său, el fiind doar informat despre acest lucru, fiind convins că aceasta are acordul numitului B.V., acord dat fie personal, fie prin intermediul soţiei sale.
Referitor la decontarea reparaţiei maşinii aparţinând fiicei sale şi la folosirea unui telefon mobil, ale căror convorbiri au fost decontate de către societatea SC T.A. SRL, inculpatul nu a dorit să declare nimic.
Dar, inculpatul a ţinut să precizeze că nu a intervenit în problemele financiare ale societăţii SC T.A. SRL, ci doar îşi spunea punctul de vedere, când era întrebat, iar referitor la împrumutul dat omului de afaceri M.N., el doar i-a spus numitei B.A. doar faptul că este un om serios, care prezintă garanţii, iar decizia i-a aparţinut acesteia.
Numita B.A., a mai precizat, cu ocazia confruntării că, după ce a dat banii soţiei inculpatului, a prepus că şi inculpatul cunoştea acest lucru, iar în momentul în care a împrumutat cu 400 milioane lei ROL, din casieria societăţii, a avut acordul ambilor soţi, ce se aflau în acel moment împreună. Totodată, aceasta a declarat că nu cunoştea, şi nici soţia inculpatului nu i-a comunicat, cum anume erau împărţiţi şi pentru ce erau destinaţi banii pe care-i înmâna din dividende, inclusiv dacă erau folosiţi pentru construcţia casei lui B.V.
Referitor la plata reparaţiei autoturismului aparţinând fiicei inculpatului, învinuita B.A. a negat faptul că ar fi dus personal maşina în service şi ar fi solicitat reparaţia acesteia, ea folosind ocazional această maşină, iar factura către firma de service a achitat-o din contul societăţii SC T.A. SRL la solicitarea soţului fiicei inculpatului, persoană care nu a invocat faptul că reparaţia s-ar impune întrucât s-ar fi stricat în momentul în care a folosit şi ea maşina.
Învinuita B.A. a negat faptul că abonamentul telefonic a fost cumpărat pentru fiului lui B.V., susţinând în continuare a că a fost dat familiei Butur cu ocazia unei sărbători;
- cu ocazia audierii de către instanţă, la termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2009 (filele 175 - 177 dos. instanţă), inculpatul şi-a menţinut aceeaşi poziţie procesuală de nerecunoaştere a comiterii faptelor, declarând că nu a avut niciun interes particular, de nicio natură în prosperitatea societăţii SC T.A. SRL, nu a obţinut niciun folos material sau bănesc de la această firmă, nu cunoaşte nimic despre retragerea sumei de 300 milioane ROL din data de 21 februarie 2006 de către numita B.A. şi care ar fi fost înmânaţi soţiei sale, B.V., şi nici de celelalte operaţiuni constând în retragerea sumelor de bani în data de 18 august 2006 şi 03 august 2006. Cunoştea de la administratorul B.A. că a împrumutat cu anumite sume de bani pe numitul M.N. Nu a exercitat nici un control asupra firmei SC T. SA, nu a intermediat sau înlesnit efectuarea unor operaţiuni comerciale de către această societate, şi, deşi a vorbit de mai multe ori numita B.A., a făcut-o la solicitarea acesteia, care încerca să obţină de la el o apărare, un sfat avizat, când întâmpina dificultăţi în activitatea pe care o desfăşura.
Referitor la convorbirile telefonice ce au fost interceptate, inculpatul a menţionat că nu contestă autenticitatea lor, subliniind că acestea trebuie privite şi înţelese în context, şi nu detaşat şi trunchiate.
Inculpatul a recunoscut că a vorbit cu reprezentanţii societăţii SC G.P. SRL, la rugămintea administratorului societăţii SC T.A. SRL, dar a făcut-o cu bună credinţă, dorind să ajute această societate şi neştiind că există o dispoziţie legală care-l obliga să se abţină de la astfel de demersuri şi după ce a pierdut calitatea de director al Direcţiei Regionale Vamale.
Din analiza acestor declaraţii ale inculpatului, prima instanţă a constatat că acesta a avut pe tot parcursul procesului penal o conduită procesuală nesinceră, care s-a manifestat prin nerecunoaşterea comiterii faptelor, deşi la dosar existau probe şi indicii care dovedea, fără dubiu, vinovăţia sa.
Mai mult, inculpatul şi-a modificat declaraţiile, în funcţie de luarea la cunoştinţă a probatoriului administrat, poziţia sa procesuală fiind astfel oscilantă şi contradictorie, de fiecare dată inculpatul încercând să-şi construiască noi apărări.
Însă, faptul că inculpatul a înlesnit şi a intermediat activităţile de comisionar vamal ale societăţii SC T.A. SRL rezultă cu certitudine din declaraţia martorei B.A., care a precizat foarte clar, că, în contextul în care o mare parte din dividende trebuia să revină familiei B., ea se consulta cu inculpatul în desfăşurarea activităţii firmei în probleme de orice natură, precum şi atunci când trebuia să ia şi ea bani din dividendele societăţii.
Rolul pe care l-a avut inculpatul în desfăşurarea activităţilor de comisionar în vamă, derulate de această societate, trebuie înţeles în contextul relaţiilor dintre agenţii economici, care efectuau operaţiuni de import sau export, şi aceste firme comisionar în vamă, a rolului autorităţii vamale de a controla şi verifica declaraţiile de import sau de export sau de tranzit şi documentele anexe, indiferent dacă erau întocmite direct de agentul economic sau pentru acesta, de către comisionarul în vamă şi, cel mai important, în contextul facilităţilor pe care, potrivit legii, puteau beneficia aceşti agenţi economici.
Dar, cum inculpatul, în calitatea sa de director executiv, organiza, conducea şi controla activitatea direcţiei regionale vamale şi a birourilor vamale de control şi vămuire din subordine, şi, mai mult, atribuţiile sale de control priveau si pe comisionarii vamali (a se vedea fişa postului, mai exact ultima filă a acesteia, unde sunt precizate limitele de competenţă în cazul relaţiilor de control, şi anume controlul privea serviciile, birourile vamale şi comisionarii vamali - fila 181 vol. l dos. urm. pen.), sfaturile şi rolul de consultant al inculpatului în desfăşurarea activităţilor societăţii SC T.A. SRL au fost determinante pentru a asigura o clientelă constantă a acestei societăţi (aşa cum s-a arătat mai sus agenţii economici cunoşteau că această societate este a familiei inculpatului), şi astfel, obţinerea unui profit corespunzător.
Este adevărat că reprezentanţii, cel puţin ai SC G.P. SRL, respectiv H.Y. şi N.A.D.C., audiaţi fiind, în ambele faze procesuale, nu au recunoscut faptul că au lucrat cu societatea SC T.A. SRL, datorită faptului că aparţinea familiei inculpatului, negând şi faptul că ar fi cunoscut acest fapt, dar aceste declaraţii sunt evident nesincere, având în vedere faptul că în convorbirile telefonice purtate cu inculpatul ambele persoane nu au întrebat în nici un moment de ce li se solicită de către inculpat, şi în ce calitate, să lucreze din nou cu respectivul comisionar în vamă, şi mai mult, în cazul numitului N.A.D.C., acesta a dat explicaţii cu privire la decizia de a lucra cu alt comisionar în vamă şi a fost de acord să-l sune pe inculpat pentru orice altă problemă.
Mai mult, martorul N.A.D.C. a confirmat şi faptul că, în service a fost de mai multe ori maşina fiicei inculpatului, şi cum factura reprezentând contravaloarea reparaţiei din luna septembrie 2006 a fost făcută pe societatea SC T.A. SRL, rezultă că ştia de implicarea inculpatului în această societate, drept pentru care au fost înlăturate declaraţiile acestor doi martori, ca fiind date evident pro causa.
Pentru aceleaşi considerente, tribunalul a înlăturat şi declaraţiile martorului N.M., care a negat că ar fi vorbit cu inculpatul pentru un împrumut ce să-l acorde societatea SC T.A. SRL, deşi i s-a adus la cunoştinţă că sunt interceptate convorbiri telefonice între el şi inculpat, pe de o parte, şi dintre inculpat şi administratorul societăţi amintite, pe de altă parte, care demonstrează contrariul.
Instanţa a înlăturat şi declaraţia martorei B.A., dată în faza cercetării judecătoreşti, având în vedere că nu se coroborează cu declaraţiile acesteia din faza de urmărire penală dar şi cu conţinutul convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul, fiind evident faptul că relaţiile de familie ale acesteia cu inculpatul, dar şi cu fiica acestuia, care i-a botezat un copil, coroborat şi cu ascendentul inculpatului asupra martorei, ce rezultă foarte clar şi din convorbirile telefonice, au determinat ca aceasta să nu declare în defavoarea inculpatului.
De altfel, această martoră nu a dat nicio explicaţie cu privire la schimbarea declaraţiilor, deşi în faza de urmărire, când a prezentat situaţia de fapt, ce a fost reţinută de către instanţă, a fost audiată în prezenţa unui avocat, şi a arătat foarte clar care a fost implicarea inculpatului în activitatea societăţii la care ea era administrator şi, cel mai important, a precizat că o mare parte din dividende reveneau familiei Butur.
Dar, tribunalul a reţinut ca relevante declaraţiile martorei T. (fostă D.) C.M., ce a fost angajata societăţii SC T.A. SRL, în funcţia de declarant vamal, şi care a arătat că era angajată şi la una din firmele deţinute de către numitul N.M., firmă care avea ca obiect principal de activitate export confecţii. Această martoră a declarat în ambele faze procesuale că acest om de afaceri se cunoştea cu inculpatul Butur, iar la un moment dat numitul N.M. i-a spus să solicite de la B.A. un împrumut. Deşi martora B.A. nu a dat vreo explicaţie asupra insistenţei cu care acest om de afaceri solicita împrumuturi de la societatea SC T.A. SRL, din declaraţia martorei T. rezultă faptul că o mare parte din veniturile societăţii proveneau ca urmare a activităţilor de export ale firmei aparţinând numitul N.M., iar din convorbirile telefonice ale acestuia din urmă cu inculpatul, urmate şi de o întâlnire pentru a vorbi de împrumuturi, rezultă şi faptul că N.M. ştia că acest comisionar vamal este „sub controlul” inculpatului.
Martora T. (fostă D.) C.M. a confirmat şi faptul că inculpatul personal făcea controale la comisionarii vamali, şi, astfel, a controlat şi societatea SC T.A. SRL, precum şi faptul că fiica inculpatului era prietenă cu administratorul B.A.
Referitor la convorbirile telefonice, inculpatul a susţinut că sunt nerelevante întrucât sunt scoase din context şi trunchiate.
Dar, tribunalul analizând aceste convorbirile telefonice interceptate, a constatat că dimpotrivă, acestea prezintă o importantă relevanţă în cauză, întrucât discuţiile din cadrul acestor convorbiri sunt lămuritoare şi clare, nu lasă loc la interpretări, iar raportat la perioada lungă în care au avut loc interceptările, nu pot fi apreciate ca fiind extrase din context, şi, nu în cele din urmă, se coroborează şi cu celelalte mijloace probatorii administrate în cauză.
Ca exemplu, în discuţia dintre inculpat şi fiica sa, A.B.O., din data de 29 august 2006, aceasta din urmă îi spune foarte clar că maşina sa este în service, că i s-au stricat radiatorul de la climă şi s-au blocat motoraşele de la geamuri, că schimbarea acestora ar costa în jur de 40 milioane lei, că maşina se află în service la Y., iar inculpatul precizează clar „să vedem, să vezi cu A., să vedem poate o băgăm pe partea ailaltă”, iar la rândul său fiica inculpatului răspunde la fel de clar „păi da, pe SC T.A. SRL ai zis s-o bagi, de aia te-am întrebat”. Aspectele relevate de această convorbire sunt confirmate ulterior de factura emisă de societatea de service şi de plata facturii de către societatea SC T.A. SRL
Din analizarea acestei discuţii, se constată că nici măcar nu se impune a fi interpretată intenţia celor doi, acesta rezultând clar din convorbire, la fel de clare fiind şi majoritatea celorlalte convorbiri telefonice ce au fost reţinute ca relevante de către instanţă la prezentarea situaţiei de fapt, discuţii care nu au impus nici un fel de interpretare.
Referitor la legalitatea interceptărilor convorbirilor inculpatului, ce nu a fost contestată, dar care se impune a fi verificată, din oficiu, de către instanţă, tribunalul constată că toate interceptările şi înregistrările convorbirilor s-a realizat cu autorizarea motivată a judecătorului, în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 911-913 C. pen.
Astfel, în Dosarul cu nr. 122/P/2005 al D.N.A. - serviciul teritorial laşi, în care s-a început urmărirea penală la data de 22 noiembrie 2005, organul de urmărire penală a solicitat, iar instanţa a admis:
- prin încheierea din 16 februarie 2006 autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 18 februarie 2006 la 19 martie 2006, fiind eliberată autorizaţia din 16 februarie 2006;
- prin încheierea din 17 martie 2006 prelungirea autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 19 martie 2006 la 17 aprilie 2006;
- prin încheierea din 09 august 2006 autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 10 august la 08 septembrie 2006, fiind eliberată autorizaţia din 09 august 2006;
- prin încheierea din 08 septembrie 2006 prelungirea autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 08 septembrie 2006 la 07 octombrie 2006 (a se vedea încheierile şi autorizaţiile care se găsesc în dosarul de interceptări dar şi cele ce au fost înaintate prin adresa cu nr. 456/111/13/2010 de către D.N.A. - serviciul teritorial laşi la data de 15 martie 2010).
Cum, potrivit disp. art. 912 alin. (5) C. proc. pen. convorbirile interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală, dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoarea la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 911 alin. (1) şi (2), tribunalul a constatat că interceptările şi înregistrările autorizate în Dosarul cu nr. 122/P/2005 al D.N.A. - serviciul teritorial laşi, constituie mijloace de probă şi în prezenta cauză, organul de urmărire penală dispunând în mod legal redarea integrală a convorbirilor, în procesele - verbale ce se regăsesc în dosarul de interceptări.
La dosar se regăsesc şi procese-verbale conţinând convorbiri telefonice ale inculpatului B.E.M. interceptate şi înregistrate şi în alt dosar de urmărire penală, şi anume în dosarul D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Vaslui, cu nr. 23/D/P/2006, dar întrucât acestea se suprapun pe o perioadă în care inculpatul a fost interceptat şi în Dosarul cu nr. 122/P/2005 al D.N.A. - serviciul teritorial laşi, nu au fost avute în vedere de către instanţă.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- ”intermediere şi înlesnire a efectuării unor operaţiuni financiare de către un agent economic privat pe care, în virtutea funcţiei, avea sarcina de a-l controla”, prev. şi ped de art. la art. 11, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată şi
- ”intermedierea şi înlesnirea efectuării unor operaţiuni financiare de către un agent economic privat, săvârşită într-un interval de 5 ani de la încetarea funcţiei, în virtutea căreia avea sarcina de a-l controla” prev. şi ped de art. la art. 11, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată.
Din modalităţile concrete de săvârşire a acestor două fapte, prin comiterea la scurte interval de timp, a mai multor acte materiale, atât până la demiterea din funcţie cât şi după demitere, care, fiecare în parte, întruneşte elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni în formă consumată, rezultă că inculpatul a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, aplicabile fiind disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru fiecare din cele două infracţiuni, în acest sens urmând se dispune şi schimbarea încadrării juridice.
Inculpatul a susţinut, prin concluziile scrise depuse la dosar de către avocatul său, că nu poate fi subiect al acestor infracţiuni, întrucât subiectul nemijlocit al infracţiunii poate fi doar funcţionarul care efectuează controale ori alte activităţi specifice la agenţii economici, adică cei care îşi exercită în mod efectiv aceste atribuţii.
Referitor la acest aspect, prima instanţă a constatat că este adevărat că, în cazul acestor infracţiuni prevăzute de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000, subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece nu poate avea această calitate decât o persoană care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei, ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat.
Dar, în speţa de faţă, inculpatul B.E.M. are calitatea de subiect activ al acestei infracţiuni întrucât în virtutea funcţiei, respectiv de director executiv la Direcţia regională Vamală laşi avea sarcina de a controla direct, sau prin intermediul serviciilor din subordine, activitatea comisionarilor în vamă, care sunt agenţi economici privaţi.
Astfel, aşa cum s-a arătat şi mai sus, potrivit fişei postului, inculpatul organiza, conducea şi controla activitatea direcţiei regionale vamale şi a birourilor vamale de control şi vămuire din subordine. în fişa postului s-a prevăzut şi limitele de competenţă în cazul relaţiilor de control, şi anume controlul privea serviciile, birourile vamale si comisionarii vamali.
Dar, inculpatul îşi exercita controlul asupra activităţii comisionarilor vamali şi prin serviciile din subordine, având ca atribuţii, prin altele, să dispună personalului Serviciului supraveghere şi control să realizeze activităţile de prevenire, combatere, constatare şi sancţionare a fenomenelor de fraudă pe raza de competenţă teritorială, dar şi să controleze ori de câte ori este cazul, şi să analizeze trimestrial activitatea personalului cu atribuţii de supraveghere şi control vamal, inclusiv modul cum acest personal îşi realizează sarcinile ce le-au fost repartizate.
IV. La data de 22 aprilie 2005, inculpatul B.E.M., ca urmare a obligaţiei impusă prin Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, modificată şi completată, ultima oară prin O.U.G. nr. 14/2005, şi-a declarat averea, completând în acest sens, în scris, formularul tip al declaraţiei, după cum urmează:
- la capitolul „Bunuri imobile - Terenuri” a consemnat 3 terenuri, unul în suprafaţă de 7.600 m. p., categoria teren agricol, situat în comuna Miroslava, judeţul laşi, dobândit în anul 2003, altul în suprafaţa de 12.000 m.p. teren situat în comuna Bârnova, judeţul laşi, dobândit în anul 2004, şi altul în suprafaţa de 700 mp teren concesionat în anul 2001 în comuna Valea Lupului, judeţul laşi, iar la capitolul „Bunuri imobile - Clădiri” nu a înscris nici un bun;
- la capitolul bunuri mobile, categorie autoturisme a consemnat un autoturism dobândit prin cumpărare în anul 2001;
- la capitolul active financiare, categoria conturi şi depozite, a consemnat două depozite şi valoarea acestora;
- la capitolul venituri a consemnat veniturile sale şi ale soţiei (a se vedea declaraţia de avere de la filele 5-9 vol. 3 dos. urm. pen.).
În realitate, inculpatul B.E.M. figura în evidenţele fiscale ale municipiului laşi ale anului 2007, şi cu următoarele bunuri imobile:
- apartament proprietate, situat în laşi, Ş.A.;
- 1497 m.p. teren arabil la adresa str. I.P.C.;
- 12732 m.p. teren livezi în Bucium;
- 561,5 m.p. teren în str. C. (a se vedea adresa din 19 iunie 2007 a Direcţiei economice şi finanţe publice locale laşi de la fila 114 vol. 2 dosar urm. pen.)
Au fost solicitate organului fiscal menţionat şi actele de dobândire ale bunurilor imobile, iar din analiza acestor contrate de vânzare - cumpărare autentificate, rezultă că inculpatul a dobândit terenul arabil de la adresa str. I.P.C. la data de 19 iulie 2004, terenul din Bucium, categoria de folosinţă livezi la data de 04 august 2004, iar terenul din str. C., la data de 20 ianuarie 2005 (a se vedea contractele de vânzare - cumpărare, în copie, de la file 17 - 125 vol. 2 dos. urm. pen.).
Analizând înscrisurile mai sus menţionate, tribunalul a constatat că declaraţia de avere depusă de inculpat la data de 22 aprilie 2005, nu corespunde adevărului cu privire la bunurile sale imobile, categoria terenuri, inculpatul declarând cu intenţie doar o parte dintre acestea.
Audiat fiind, în ambele faze procesuale, inculpatul nu a recunoscut faptul că a ascuns cu intenţie cele trei terenuri situate în str. I.P.C., zona Bucium şi str. C., susţinând următoarele:
- în ceea ce priveşte suprafaţa de 561,5 m.p. de pe str. C., a declarat că, în mod voit, nu a înscris-o în declaraţia de avere întrucât nu se considera adevăratul proprietar al terenului. Astfel, inculpatul a precizat că ar fi împrumutat o sumă de bani amicului său A.V., care, datorită faptului că s-a aflat în imposibilitatea de a i-o restitui într-un termen rezonabil, s-a fi oferit să îi vândă terenul ca o garanţie a faptului că îi va restitui suma împrumutată şi că ar fi procedat în acest mod, întrucât nu s-a consultat cu nici o persoană cu pregătire juridică.
Această apărare a inculpatului este neverosimilă, având în vedere că, la acea dată, fiul lui A.V. era notar public în cadrul Biroului notarilor publici asociaţi C.Ş. și A.M.l. şi, astfel, la sfatul juridic al acestuia se putea încheia un contract de împrumut autentificat în care să se consemneze şi această garanţie imobiliară. De altfel, inculpatul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare la acest birou notarial şi, astfel, faptul că nu a putut beneficia de consultanţă juridică nu se confirmă.
Mai mult, nu poate fi primită nici susţinerea inculpatului că nu se considera proprietarul acestui teren, având în vedere că, restituirea împrumutului invocat, nu determina anularea contractului de vânzare-cumpărare şi, mai mult, inculpatul avea şi o minimă pregătire juridică, având în vedere studiile şi funcţia pe care a îndeplinit-o, care intră în contradicţie cu afirmaţia sa că nu se considera proprietar.
Dar, şi de această dată, apărarea inculpatului nu a fost una sinceră, fapt dovedit şi de convorbirea interceptată autorizat la data de 04 aprilie 2006, în care inculpatul B.E.M. este contactat de numitul A.M., fiul lui A.V., care i-a comunicat că a fost sunat de o persoană interesată să cumpere terenul de pe E. şi l-a întrebat dacă este de acord să-l vândă, inculpatul confirmând că are intenţia de a-l vinde (a se vedea procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 04 aprilie 2006 de la filele 130 - 131 dosar interceptări);
- cu privire la suprafaţa de 1.497 m.p. teren arabil, aflat la adresa str. I.P.C., inculpatul B.E.M. a susţinut că terenul a fost dobândit din darul de nuntă al fiicei sale A.B.O., însă ar fi fost cumpărată pe numele său şi al soţiei pentru ca, în eventualitatea unui divorţ, terenul să rămână fiicei.
Şi această apărare nu poate fi primită, întrucât indiferent de unde ar fi avut banii plătiţi ca preţ, inculpatul potrivit actului de vânzare - cumpărare era proprietar, fiica sa având doar un drept de creanţă, şi, astfel, avea obligaţia să-l declare.
Referitor la terenul din Bucium, categoria de folosinţă livezi, dobândit la data de 04 august 2004, inculpatul nu a dat vreo explicaţie asupra faptului de ce nu l-a consemnat în declaraţia de avere, afirmând, însă, că de cele mai multe ori şi-a completat declaraţia de avere în fugă, la presiunea şefilor ierarhici, şi fără a avea la dispoziţie documentele necesare. Şi aceste din urmă explicaţii sunt neverosimile, având în vedere că vin în contradicţie cu pregătirea superioară a inculpatului, cu experienţa sa profesională, dar mai ales cu experienţa într-o funcţie de conducere şi control care reclamă în primul rând o responsabilitate maximă şi rezolvarea unor problematici specifice legislaţiei vamale cu o complexitate cu mult peste cea a completării unei declaraţii de avere.
Prima instanţă a constatat însă că inculpatul a dat dovadă de neglijenţă atunci când nu a declarat imobilul în care locuia în mod efectiv, având în vedere că acest apartament nu a fost dobândit în anul fiscal anterior şi a fost declarat şi în declaraţia de avere dată în anul 2004, astfel că nu se poate aprecia că a avut intenţia de ascunde acest bun imobil.
Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în declaraţii”, prev. de art. 52 din Legea nr. 144/2007, republicată, raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Cu privire la încadrarea juridică, instanţa a făcut şi precizarea că această infracţiune, săvârşită de inculpat în anul 2005, era incriminată de art. 36 Legea 115/1996, modificată şi completată, lege ce a fost, ulterior, abrogată prin Legea nr. 144 din 21 mai 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.I., aceeaşi faptă fiind, în continuare, incriminată ca infracţiune la art. 50 alin. (1) din lege. Ca urmare a republicării acestei ultime legi, la data de 03 august 2009, articolele din lege au primit o nouă numerotare, infracţiunea dedusă judecăţii fiind prevăzută la art. 52 alin. (1) , această din urmă încadrare în vigoare la data pronunţării sentinţei fiind reţinută de către instanţă.
La individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv:
- dispoziţiile generale ale Codului penal şi limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a acestuia şi în Legea nr. 78/2000, modificată şi completată;
- gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite;
- persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Consideraţii preliminare. Inculpatul se face vinovat de săvârşirea unei fapte de corupţie, respectiv infracţiunea de „luare de mită” precum şi două infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, respectiv cele prevăzute de alin. (1) şi alin. (2) ale art. 11 din Legea nr. 78/2000.
Aceste fapte au fost săvârşite de inculpat în exercitarea funcţiei publice de director executiv al Direcţiei Regionale Vamale laşi, având responsabilitatea organizării, conducerii şi controlul activităţii atât a direcţiei cât şi a unui număr de 23 de birouri/puncte vamale de control şi vămuire la frontieră sau la interior aflate pe raza judeţelor laşi, Bacău, Neamţ, Vaslui, Botoşani şi Suceava.
În cazul acestor infracţiuni, obiectul juridic este unul generic, ce formează obiectul juridic comun infracţiunilor ce au fost cuprinse în Legea nr. 78/2000, respectiv relaţiile sociale a căror existenţă, formare şi dezvoltare depind de normala desfăşurare a serviciilor publice, a instituţiilor publice, a organizaţiilor publice sau a altor agenţi economici, pe scurt relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, dar şi de un obiect juridic specific sau special care este format din acele relaţii sociale legate de cinstea, corectitudinea şi probitatea persoanei care ocupă o funcţie publică, ca o condiţie necesară a activităţii normale şi legale a unei autorităţi a statului, precum şi de relaţiile sociale privind prestigiul onoarea, încrederea de care o autoritate a statului, în speţă, autoritatea vamală, se bucură în societate.
Tocmai pentru protejarea acestor relaţii sociale, legiuitorul a prevăzut în art. 2 din Legea nr. 78/2000, pentru persoanele cărora li se aplică legea, în speţa de faţă pentru persoana care ocupă o funcţie publică în cadrul unei autorităţi publice, obligaţia să îndeplinească îndatoririle ce-i revin din exercitarea acestei funcţii publice, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor fără să se folosească de funcţie de atribuţiile sale, pentru dobândirea pentru el de bani, bunuri sau alte foloase.
În contextul prevenirii, descoperirii şi sancţionării faptelor de corupţie, prin aceeaşi lege s-a prevăzut şi obligaţia ca aceste persoane să-şi declare averea în condiţiile prev. de Legea nr. 115/1996.
Prima instanţă a avut în vedere şi o situaţie premisă de necontestat şi anume nivelul corupţiei din România care este unul foarte ridicat, precum şi faptul că, în cadrul acestui fenomen, sistemul vamal este unul dintre cele mai corupte sectoare din România (a se vedea în acest sens atât rapoartele anuale ale D.N.A. dar şi Barometrul Corupţiei din România întocmit de T.I.).
În acest context, instanţa a individualizat fiecare pedeapsă ţinând cont de scopul acesteia şi anume prevenirea săvârşii de noi infracţiuni (art. 52 alin. (1) C. pen.).
Gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite. Infracţiunile de corupţie comise de către inculpat nu prezintă doar un pericol social generic ridicat dar şi un pericol social concret foarte ridicat, ce este conturat, în principal, de modalitatea şi împrejurările comiterii acestor fapte.
Inculpatul a primit foloase necuvenite de la numita B.S. în mai multe tranşe şi pe o perioadă de aproximativ 1 an, respectiv în perioada 30 octombrie 2002 - 13 octombrie 2003. Deşi sumele de bani nu au un cuantum foarte ridicat, nu poate fi ignorat scopul inculpatului, de a dobândi un folos necuvenit cu caracter de continuitate, respectiv lunar.
Şi faptele de intermediere şi înlesnire a efectuării unor operaţiuni financiare de către un agent economic, atât în timpul exercitări funcţiei cât şi după, au fost săvârşite pe o perioadă semnificativă, dar în privinţa acestor fapte instanţa reţine şi un alt aspect deosebit de grav şi anume că agentul economic se afla sub sfera de influenţă a inculpatului. Mai mult, inculpatul coordona şi uneori chiar controla activităţile acestei societăţi, implicarea inculpatului, ce avea scop creşterea numărului de clienţi, şi în final al profitului, afectând şi regimul concurențial în domeniul de activitate a comisionarilor în vamă.
Trebuie precizat că faptele inculpatului au fost premeditate, acesta, având o îndelungată experienţă în domeniul vamal, şi-a construit acest mecanism ilicit de a dobândi foloase necuvenite, având reprezentarea clară a consecinţelor faptelor sale, pe care şi Ie-a asumat.
În privinţa foloaselor necuvenite dobândite, s-a precizat şi faptul că inculpatul a beneficiat nu numai de bani dar şi de servicii pentru el şi familia sa, transformând firma de comisionar în vamă SC T.A. SRL într-o sursă de îmbogăţire.
Instanţa a reţinut că această conduită ilicită şi abuzivă a inculpatului cunoscută atât de către agenţii economici, dar şi firmele de comisionari în vamă, a fost de natură a afecta grav prestigiul onoarea, încrederea atât în funcţia publică pe care o deţinea inculpatul dar şi în autoritatea statului, pe care o reprezenta.
Persoana inculpatului. Săvârşirea unor astfel de fapte grave de corupţie califică şi periculozitatea socială a făptuitorului, în speţă a inculpatului B.E.M.
Inculpatul, deşi are un nivel de pregătire intelectuală ridicat, este integrat social şi avut o perioadă îndelungată funcţii de conducere ce implică şi asumarea de responsabilităţi, a înţeles să profite de aceste circumstanţe personale pentru a-şi disimula comportamentul infracţional şi pentru a-şi asigura scopul ilicit propus, respectiv dobândirea de foloase necuvenite.
Contextul general al comiterii infracţiunilor denotă din partea inculpatului o atitudine de ignorare a consecinţelor propriilor acţiuni şi a impactului pe care acestea îl pot avea asupra relaţiilor sociale ocrotite de lege, de desconsiderare sau manipulare a importanţei legii prin crearea de probe pentru a dovedi o altă situaţie de fapt decât cea reală (a se vedea declaraţia martorului D.).
Mai mult, inculpatul a încercat să folosească întreaga sferă de relaţii dobândită în exercitarea funcţiei pentru a îngreuna cercetările sau pentru a încerca să scape de răspunderea penală, relevante fiind convorbirile acestuia din timpul cercetării disciplinare cu parlamentari sau membrii ai executivului, cărora Ie-a cerut să intervină în favoarea sa (a se vedea discuţiile telefonice cu deputatul F.R., cu numitul M.l. şi cu numitul C.C.).
După începerea urmăririi penale, inculpatul din nou a apelat la relaţiile sale pentru a se informa cu privire la procurorul de caz şi la numărul de telefon al acestuia (a se vedea convorbirile telefonice numitul M.V. de la filele 221 şi 237 dosar înregistrări), dar şi pentru a identifica persoane din sistemul de justiţie pe care să le convingă să intervină în favoarea sa (a se vedea convorbirea cu numitul R.F., comisar de poliţie, care-i recomandă să vorbească cu şeful Brigăzii de crimă organizată din laşi - fila 343, şi convorbirile cu acest şef, respectiv comisarul Z., de la filele 352 - 354, cu care inculpatul chiar s-a şi întâlnit).
Dar, atitudinea antisocială constantă a inculpatului, prin încălcarea în mod repetat relaţiilor sociale de serviciu sau în legătură cu serviciu, este relevată şi de implicarea acestuia în activitatea firmei de comisionar în vamă SC M.E. SRL, inculpatul solicitând numitului S.M. introducerea ca asociat a unei persoane apropiate lui, respectiv a numitei B.T. Audiat, numitul S.M. a precizat că a fost de acord întrucât a considerat că această relaţie cu inculpatul B. ar fi utilă pentru o eventuală creştere a cifrei de afaceri, şi respectiv a numărului de clienţi (a se vedea declaraţiile acestui martor din faza de urmărire penală dar şi convorbirile telefonice cu inculpatul privitoare la activităţile societăţii, la modul de administrare a acesteia, dar şi la faptul că administratorul desemnat de cei doi, respectiv numitul A.H. nu ar fi împărţit şi cu ei dividendele societăţii - filele 155 - 156, 177 - 180, 198 - 200, 269 - 271, 286 - 288).
Instanţa a avut în vedere şi faptele de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi de instigare la fals intelectual, săvârşite în exercitarea aceeaşi funcţii publice şi în aceeaşi perioadă, fapte care au fost reţinute în sarcina inculpatului prin ordonanţa din 21 decembrie 2007, dată în Dosar nr. 55/P/2006 al D.N.A. - serviciul teritorial laşi, dar în legătură cu care s-a apreciat că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fapte care dovedesc, o dată în plus, persistenţa inculpatului de a utiliza funcţia publică în scopuri particulare sau în scopul sporirii resurselor de putere sau de influenţă socială.
Din cele punctate anterior reies numeroase constante caracteriale şi atitudinal comportamentale care pun sub un puternic semn al întrebării buna credinţă, dorinţa de schimbare prosocială a persoanei şi care reprezintă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte pericolul social pe care acesta îl reprezintă. Astfel, abilitatea şi inteligenţa sa socială, care au fost din plin manifestate pe parcursul implicării sale penale, sunt corelate cu o lipsă a interiorizării valorilor morale şi conturează o personalitate puternic orientată spre propriile interese, egocentrică, ce ignoră implicaţiile asupra instituţiei pe care o reprezintă, asupra sistemului vamal pe care îl coordonează sau asupra agenţilor economici. Regulile şi normele după care acesta se ghidează contravin normelor sociale generale, eludate în mod constant, fapt ce denotă înclinaţii şi pattern-uri comportamentale antisociale structurate. Postura de victimă a sistemului politic sau a conducerii autorităţii vamale, care ar dori să-l schimbe nemeritat din funcţie, prin acuzarea sa de fapte nereale, pe care a adoptat-o pe tot parcursul procesului penal, denotă pe de o parte caracterul său speculativ, manipulativ, dar şi neasumarea consecinţelor negative ale propriilor acţiuni.
Împrejurări care agravează răspunderea penală. Aşa cum s-a precizat, la încadrările juridice stabilite în cazul infracţiunii de luare de mită precum şi cele prevăzute de Legea nr. 78/2000, instanţa a reţinut că au fost săvârşite în formă continuată, ceea ce presupune şi individualizarea fiecărei pedepse în raport de disp. art. 42 C. pen.
Având în vedere toate aceste criterii de individualizare, prima instanţă a apreciat că reeducarea, reinserţia socială a inculpatului, nu poate avea loc decât prin stabilirea a câte unei pedepse cu închisoarea, dozată peste minimul special prevăzut de lege, urmând, ca efect al aplicării disp. art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., şi prin considerarea ca necesară în vedere atingerii scopului pedepsei cu închisoarea, să se aplice un spor la pedeapsa închisorii rezultată în urma contopirii, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenţie.
La stabilirea cuantumului pedepsei, instanţa a avut în vedere proporţia ce trebuie să existe între avantajul delictului şi dezavantajul pedepsei, astfel încât pedeapsa să nu devină o taxă sau o sancţiune simbolică, fiind, astfel, anulat scopul pedepsei de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni.
Alăturat de pedeapsa principală stabilită în cazul infracţiunii de „luare de mită”, instanţa, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), C. pen. pe o durată de 4 (patru) ani.
Instanţa a dispus interzicerea drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi de dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, raportat la natura infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul, prin care s-a adus atingere încrederii în autorităţile publice şi în reprezentanţii acestora, incompatibilitatea persoanei inculpatului cu exercitarea unor astfel de drepturi fiind evidentă.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., existând identitate de raţiune în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii aceloraşi drepturi, astfel că, motivele care au determinat şi au impus aplicarea disp. art. 65 C. pen. sunt aceleaşi cu cele care reclamă incidenţa art. 71 C. pen.
În temeiul disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată raportat la dispoziţiile art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul B.E.M. a folosului necuvenit dobândit prin săvârşirea infracţiunilor mai sus descrise, folos ce se ridică la suma totală de 62.159,18 RON.
Având în vedere cuantumul sumei ce se impune a fi confiscată în folosul statului, instanţa a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în temeiul disp. art. 163 C. proc. pen., asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului B.E.M., până la concurenţa sumei totale de 62159,18 lei Ron, măsură asigurătorie ce este executorie de la momentul pronunţării sentinţei şi care va fi dusă la îndeplinire prin executorul judecătoresc.
În baza art. 14 şi art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisului intitulat „Declaraţie de avere”, completat la data de 22 aprilie 2005 de către inculpat şi depus la A.N.A.F. - A.N.V.
Inculpatul a fost obligat, în baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
B. În termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea primei instanţe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - serviciul teritorial laşi şi de inculpatul B.E.M.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - serviciul teritorial laşi - a criticat sentinţa pronunţată de prima instanţă pentru nelegalitate sub aspectul aplicării pedepsei complementare şi accesorii cu referire la greşita interzicere a exercitării de către inculpat a dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., considerând că nu se justifică excluderea acestuia din câmpul persoanelor cu drept de vot, întrucât nu există nici o legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei.
A criticat sentinţa şi pentru netemeinicie, în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, susţinând că în raport de infracţiunile săvârşite de inculpat şi impactul social negativ cauzat, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi de împrejurările concrete în care au fost comise faptele, se impune aplicarea unor pedepse mai severe care să contribuie la reeducarea inculpatului.
Critica de netemeinicie a vizat şi neaplicarea faţă de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., în condiţiile în care inculpatul s-a folosit de profesia deţinută pentru comiterea infracţiunii şi obţinerea sumelor de bani şi a foloaselor ilicite.
Inculpatul B.E.M. a formulat următoarele critici:
- infracţiunea de luare de mită a fost reţinută în sarcina sa pe baza unor probe indirecte, prin ignorarea contradicţiilor existente între declaraţiile denunţătoarei B.S. şi celelalte probe administrate în cauză şi prin înlăturarea probatoriului administrat în apărare ce dovedeşte că banii pe care i-a primit reprezentau restituirea unui împrumut acordat denunţătoarei;
- prima instanţă a reţinut în mod greşit pe baza reclamaţiei unui singur comisionar vamal, SC R. SA, că ar fi exercitat o influenţă asupra comisionarilor vamali şi a clienţilor reprezentaţi şi nu a precizat în concret care sunt activităţile de favorizare a firmei SC C.I. SRL şi care este urmarea produsă în activitatea firmei;
- greşita interpretare a legii de către prima instanţă ce a reţinut că atribuţiile sale de control vizau şi comisionarii vamali, deşi aceştia au o poziţie independentă şi nu se subordonează controlului niciunei autorităţi;
- în ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 11 alin. (1) şi 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, apelantul a invocat lipsa elementelor constitutive, respectiv calitatea subiectului activ şi modalitatea de realizare a elementului material.
A susţinut că normele incriminatoare impun ca autorul infracţiunii să fie un funcţionar cu atribuţii de control şi supraveghere care să fi exercitat în mod efectiv aceste atribuţii la agentul economic privat în favoarea căruia acţionează, condiţie ce nu este îndeplinită în speţă întrucât SC T.A. SRL nu a făcut obiectul supravegherii sale ori al unor controale din partea sa ori a subordonaţilor săi.
Soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă se întemeiază pe declaraţia martorei B.A., dată în cursul urmăririi penale, sub imperiul presiunii exercitate de declanşarea cercetărilor împotriva sa pentru mărturie mincinoasă, fiind înlăturată nejustificat depoziţia aceleiaşi martore din faza cercetării judecătoreşti.
Acuzaţiile martorei B.A. au fost determinate de interesul acesteia în a acoperi lipsurile din firmă şi însuşirea banilor, împrejurări ce rezultă din expertiza contabilă efectuată în cadrul firmei, pentru a se sustrage de la răspunderea faţă de societatea SC T.A. SRL şi de administratorul societăţii - B.V., persoană ce nu a dispus să-i facă vreo plată lui sau familiei lui;
- prima instanţă a reţinut în mod greşit vinovăţia sa în comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, prin înlăturarea susţinerilor sale vizând caracterul simulat al contractelor de vânzare - cumpărare pentru suprafeţele de teren situate în laşi, str. C, str. I.P.C.;
- inculpatul a criticat şi aprecierile instanţei sub aspectul individualizării pedepselor, considerând că a reţinut doar acele elemente ce au conturat profilul negativ, fără a avea în vedere circumstanţele reale şi personale ce pledează în favoarea sa.
În raport de motivele invocate, inculpatul a solicitat a se constata că soluţia de condamnare a fost pronunţată în lipsa unui suport probator care să dovedească vinovăţia sa în comiterea faptelor, impunându-se desfiinţarea sentinţei apelate şi pe fondul cauzei achitarea sa.
În faza apelului, inculpatul a fost audiat, în prezenţa apărătorului ales, şi în urma solicitării inculpatului, instanţa de apel a încuviinţat audierea martorilor C.H. şi B.V., proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar acte ce atestă starea medicală a inculpatului, declaraţii autentificate date de comisionarii vamali V.l.C. şi B.A. şi de fosta soţie a inculpatului, B.V., adresa din 14 ianuarie 2011, eliberată de B.R.D. Vaslui, acordurile de mediere nr. 11 şi 14 din 14 februarie 2011 intervenite între A.B.O.R., D.S., B.E.M. şi B.V., respectiv A.V., A.M., B.E.M. şi B.V., înscrisuri privind situaţia financiar - contabilă a SC T.A. SRL laşi, un raport de expertiză contabilă extrajudiciară vizând activitatea SC T.A. SRL laşi şi sentinţa civilă nr. 8267 din 29 aprilie 2011 pronunţată de Judecătoria laşi prin care s-a consfinţit învoiala părţilor consemnată în acordul de mediere nr. 11 din 14 februarie 2011.
În cauză, instanţa a dispus şi ataşarea documentaţiei ce a stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 19 iulie 2004 şi din 20 ianuarie 2005 privind suprafeţele de teren situate în laşi, str. C., str. I.P.C.
Solicitările inculpatului în sensul audierii martorilor B.V. şi T.C., reaudierii martorei B.A., efectuării de verificări vizând stadiul cercetărilor declanşate faţă de martorul D.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă şi efectuării unei expertize contabile în cadrul SC T.A. SRL, au fost respinse de instanţă, apreciindu-le ca lipsite de utilitate şi concludentă.
Prin Decizia penală nr. 152/2011 din 22 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - serviciul teritorial laşi împotriva sentinţei penale nr. 147 din 15 martie 2010 a Tribunalului laşi, pronunţată în Dosarul nr. 7327/99/2008, ce a fost desfiinţată în parte, în latură penală şi rejudecând, s-a înlăturat aplicarea faţă de inculpatul B.E.M. a pedepsei complementare şi accesorii privind interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I a C. pen.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani.
S-au menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate şi s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.E.M., împotriva aceleiaşi hotărâri penale.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat ca fiind fondată critica parchetului sub aspectul nelegalităţii pedepsei complementare şi accesorii prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 C. pen., în ceea ce priveşte interzicerea dreptului de a alege, precum şi al omisiunii aplicării faţă de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.
În baza propriei evaluări asupra pedepselor complementare şi accesorii prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 C. pen., în raport şi cu motivul de apel declarat de parchet, instanţa de apel a considerat că acestea nu se justifică, faţă de infracţiunile comise de inculpatul B.E.M., care prin împrejurările faptice reţinute prezintă gravitate, însă prin rezonanţa consecinţelor produse nu sunt de natură a atrage o nedemnitate, cu reflectare asupra dreptului de a alege al inculpatului, o persoană cu studii superioare, integrată social, aptă de a aprecia asupra semnificaţiei procesului electoral.
Prin urmare, nu este proporţională şi justificată măsura interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., prin aplicarea în acest mod a pedepsei complementare şi accesorii respectându-se un procedeu rezonabil şi în acord cu decizia C.E.D.O. din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Raportat la circumstanţele specifice proprii cauzei de faţă, instanţa de apel a constatat că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. are conexiune cu faptele imputate inculpatului şi justifică o măsură de corectare pe viitor a comportamentului inculpatului, fiind întemeiată critica parchetului în sensul interdicţiei dreptului inculpatului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.
Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că interzicerea exerciţiului drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, măsură care este necesară într-o societate democratică.
De asemenea, luând în considerare natura şi durata pedepsei principale aplicate, interzicerea acestor drepturi este proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Celelalte critici formulate de parchet şi inculpat au fost apreciate ca nefondate.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - serviciul teritorial laşi şi inculpatul B.E.M.
Parchetul a criticat ambele hotărâri sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicată inculpatului, în raport de împrejurarea că acesta a comis un număr de patru infracţiuni în formă continuată, iar faţă de gravitatea acestora, de împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite dar şi de perseverenţa infracţională a inculpatului, pedeapsa aplicată este prea blândă şi se impune a fi majorată.
Inculpatul, în recursul său, a criticat ambele hotărâri cu privire la greşita condamnare, cu motivarea că, din probele administrate în cauză, nu rezultă cu certitudine săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză au fost ignorate de instanţă, fiind luată în considerare doar declaraţia martorului denunţător.
În ce priveşte declaraţia de avere, a arătat că nu este un act simulat.
A solicitat admiterea recursului aşa cum a fost motivat în scris şi achitarea pentru infracţiunea de luare de mită, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile prev. de art. 11 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar pentru infracţiunea de fals în declaraţii, achitarea în temeiul art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea unei modalităţi neprivative de libertate, respectiv suspendare sub supraveghere în raport şi de starea precară a sănătăţii sale, dovedită cu acte medicale, iar într-un alt subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru readministrarea probei cu expertiza medico-legală şi a oricăror alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 12, 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. Sub aspectul infracţiunii de luare de mită, instanţa de fond a administrat un amplu probatoriu, inclusiv prin verificarea apărărilor formulate de inculpat, pe baza căruia, printr-o motivare exhaustivă, a statuat asupra situaţiei de fapt, a încadrării juridice dată faptei, conchizând sub aspectul existenţei vinovăţiei inculpatului în săvârşirea acestei fapte.
Fără a relua analiza probelor administrate în cauză, în faza de urmărire penală sau cercetare judecătorească, Înalta Curte constată că pe baza acestora instanţa de fond a stabilit, fără dubiu, că inculpatul B.E.M. a primit, în calitate de director al Direcţiei Regionale Vamale laşi, de la martora B.S., în perioada 30 octombrie 2002 - 13 octombrie 2003, în cinci rânduri, prin virament, suma totală de 43,5 milioane lei (ROL), folos necuvenit în scopul de a acorda facilităţi permise de lege SC C.I. SRL.
Sub aspectul laturii obiective, inculpatul îndeplinea calitatea cerută de lege - funcţionar cu atribuţii de control, întrucât aşa cum rezultă din fişa postului acesta avea responsabilităţi atât în organizarea, conducerea şi controlul întregii activităţi a direcţiei şi birourilor vamale de control şi vămuire din subordine, dar şi în ceea ce priveşte relaţiile de control ce au ca obiect serviciile, birourile vamale şi comisionarii vamali, iar în concret inculpatul a pus într-o puternică dependenţă activitatea comisionarilor vamali din raza sa de competenţă, prin posibilitatea pe care o avea de a aproba facilităţi permise de legislaţia vamală, facilităţi a căror acordare făcea ca o firmă de comisionari vamali favorizată de autoritatea vamală - în speţă de inculpat, ca reprezentant al acesteia - să fie preferată de clienţi.
Indiferent că inculpatul a favorizat sau nu firma denunţătoarei B.S. - SC C.I. SRL - infracţiunea de luare de mită s-a comis în varianta pretinderii şi, respectiv, a primirii eşalonate a sumei totale de 43,5 milioane ROL, nefiind confirmată apărarea inculpatului în sensul că alimentarea cârdului său cu această sumă de către martora denunţătoare reprezenta de fapt restituirea unui împrumut dat acesteia în prezenţa martorului D.D., declaraţiile acestuia din urmă nereuşind să convingă instanţa, cu atât mai mult cu cât s-a probat - prin interceptări telefonice - existenţa unei înţelegeri între acesta şi inculpat în scopul de a face declaraţii pro causa.
2. Şi în ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 11 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat inculpatul, Înalta Curte constată că nu subzistă critica formulată de inculpat în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Astfel, din materialul probator administrat în cauză, evaluat de către instanţa de fond în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., prin înlăturarea declaraţiilor considerate ca subiective din motivele arătate, prima instanţa a stabilit, în mod corect, că inculpatul a intermediat şi înlesnit efectuarea unor operaţiuni financiare de către un agent economic privat, SC T.A. SRL, pe care, în virtutea funcţiei, avea sarcina de a-l controla, atât în perioada cât a ocupat funcţia de director executiv la D.R.V. laşi, respectiv până la data de 7 aprilie 2006, cât şi după ce a fost demis din această funcţie, până la sfârşitul anului 2006, în scopul dobândirii de sume de bani şi servicii necuvenite în valoare totală de 62.159,18 RON, inculpatul implicându-se într-un mod evident în operaţiunile acestei societăţi, atât în ceea ce priveşte angajarea unor cheltuieli, acordarea unor împrumuturi, distribuirea dividendelor, cât şi menţinerea clientelei, atunci când unii clienţi au încercat să migreze către alte firme de comisionari vamali.
3. Nici în ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de a fi achitat pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, aceasta nu este întemeiată, Înalta Curte constatând, în baza propriului examen, că omisiunea de a declara două imobile nu este justificată de împrejurările arătate de inculpat, cum că unul l-ar fi deţinut cu titlu de garanţie imobiliară iar altul ar fi fost dobândit pentru fiica sa, cu banii provenind din darul de nuntă a acesteia. Aceste împrejurări, chiar dacă ar fi fost reale, nu-l scuteau pe inculpat de obligaţia de a le menţiona în declaraţia de avere, atâta vreme cât figurau pe numele său, astfel că fapta există, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii.
4. Referitor la critica comună a parchetului şi inculpatului ce vizează individualizarea pedepselor, înalta Curte constată ambele recursuri neîntemeiate.
Pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare dintre infracţiunile analizate au fost just evaluate de prima instanţă prin prisma criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) - respectiv având în vedere atât circumstanţele reale ale faptei: gradul de pericol social concret al faptelor comise, modalităţile de comitere, caracterul continuat al infracţiunii de corupţie şi al celor asimilate infracţiunilor de corupţie, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului: a adoptat o strategie de apărare constând în negarea faptelor, a mai fost cercetat pentru fapte asemănătoare, prezintă o stare a sănătăţii destul de gravă, dar care permite executarea în regim de detenţie -, fiind în măsură să asigure, prin cuantum şi modalitate de executare, scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. Criticile parchetului în sensul cuantumului insuficient al pedepselor au fost respinse ca nefondate de către instanţa de apel.
În baza propriului examen, Înalta Curte apreciază că solicitarea inculpatului de a i se reduce pedeapsa, este nejustificată, întrucât în raport de împrejurările şi modalitatea în care au fost comise faptele, aşa cum au fost descrise mai sus, de gravitatea deosebită a acestora, instanţa de fond a dozat corespunzător cuantumul pedepselor aplicate, inculpatul neprezentând garanţiile unei conduite care să permite instanţei să dea dovadă de o mai mare clemenţă; acesta, deşi are certe probleme de sănătate şi un statut social bine definit, a mai comis fapte similare.
Corelativ, pentru considerentele deja expuse, solicitarea parchetului de a se majora pedepsele apare ca neîntemeiată, întrucât tinde spre aplicarea unor pedepse ce ar apare ca represive în raport de datele speţei.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile formulate de parchet şi de inculpat.
Conform dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit prev. art. 192 alin. (3) din acelaşi cod cheltuielile judiciare avansate pentru soluţionarea recursului parchetului, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - serviciul teritorial laşi şi inculpatul B.E.M. împotriva deciziei penale nr. 152 din 22 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 161/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2270/2012. Penal. Nerespectarea obligaţiilor... → |
|---|
