ICCJ. Decizia nr. 2163/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2163/2012
Dosar nr. 870/105/2010
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Sentinţa penală nr. 109 din 15 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul N.C.R., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) cu (excepţia dreptului de a alege) şi b) C. pen.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi partea civilă T.D., şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.330,74 RON, despăgubiri civile către Spitalul de Urgenţă Ploieşti, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima T.M. şi la 2.600 RON, către partea civilă T.D., reprezentând cheltuieli de înmormântare pentru aceeaşi victimă.
S-a luat act că partea civilă C.S. Urlaţi, jud. Prahova nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, pe baza probelor administrate, următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 23 iunie 2009, S.N.I. a mers în vizită la soacra sa şi a revenit acasă a doua zi, 24 iunie 2009 în jurul orelor 11:00. Aici i-a găsit pe T.M. şi O.T. sub influenţa băuturilor alcoolice, iar beciul locuinţei unde avea vinul şi ţuica depozitate era descuiat.
Enervat că treburile gospodăreşti nu au fost făcute şi, mai mult, cei doi au consumat băuturi alcoolice, S.N.I. a intrat în conflict cu T.M. şi O.T., ultimul fiind lovit de mai multe ori peste faţă şi corp, cu pumnii, de S.N.I. Supărat de modul cum este tratat, O.T. a plecat din gospodăria lui S.N.I. care, imediat, a anunţat poliţia pentru a reclama furtul vinului din beci.
Până la venirea organelor de poliţie, S.N.I. I-a apelat telefonic şi I-a chemat pe inculpatul N.C.R., un consătean care, de asemenea, îl mai ajuta în gospodărie. Acesta a ajuns în jurul orelor 13:30 şi, cum nu părea a fi consumat băuturi alcoolice din beciul personal, a rămas la masă.
În jurul orelor 15:00 au ajuns la faţa locului doi lucrători de poliţie, respectiv A.s.p. V.Ş. şi a.p. G.M., însă S.N.I. nu a mai formulat reclamaţie.
După ce lucrurile s-au mai liniştit, S.N.I. şi inculpatul N.C.R. au stat la o masă, au mâncat şi au consumat băuturi alcoolice. În acest timp, T.M. venea periodic şi solicita un pahar de vin.
În jurul orelor 20:30, când T.M. a venit din nou la masa celor doi, a solicitat o ţigară, iar S.N.I. i-a indicat să-i ceară inculpatului N.C.R. Acesta s-a ridicat de la masă, a mers la T.M., aflat în imediata apropiere, I-a lovit uşor cu palma peste faţă spunându-i că îl va servi cu ţigări, după care brusc şi fără niciun motiv I-a lovit puternic cu pumnul în faţă. T.M., persoană în vârstă de 58 de ani şi cu un fizic fragil, a căzut pe spate şi s-a lovit cu capul de aleea de beton. Acesta a reuşit să se ridice pe coate şi genunchi, dar inculpatul N.C.R. a venit din spate şi i-a mai aplicat câteva lovituri puternice cu pumnul în cap. După comiterea agresiunii, N.C.R. a revenit la masă şi i-a explicat lui S.N.I. că l-a bătut pe T.M., întrucât nu ţine cu el şi îi fură vinul.
T.M., după agresiune a reuşit să se deplaseze, mergând pe jos, până la locuinţa fratelui său T.D., tot în oraşul Urlaţi. Observând leziunile pe care le avea T.M., T.D. a solicitat intervenţia organelor de poliţie şi Salvarea.
Urmare acestei solicitări, în jurul orelor 22:00 s-a prezentat un echipaj de Salvare, iar în timpul acordării îngrijirilor medicale a venit la faţa locului şi un echipaj de poliţie. Întrucât, pe moment, T.M. a refuzat să se deplaseze la spital, precum şi să formuleze plângere, atât personalul medical, cât şi echipajul de poliţie au plecat din locuinţa martorului T.D.
După aproximativ o oră, T.D. a solicitat din nou Salvarea întrucât a crezut că fratele său este în comă. Ambulanţa a fost însoţită de a.p. M.R. şi A.C. tot din cadrul Postului de Poliţie Urlaţi.
Considerând că fratele său doarme, T.D. nu a mai solicitat să fie transportat la spital.
A doua zi, respectiv la 25 iunie 2009, observând că starea de sănătate a numitului T.M. s-a agravat, s-a solicitat iarăşi intervenţia serviciului Ambulanţă şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
După acordarea de îngrijiri medicale, la data de 23 iulie 2009, T.M. a fost transportat la C.S. Urlaţi pentru program de recuperare însă, la data de 29 august 2009, acesta a decedat.
Conform Raportului medico-legal de necropsie din 31 august 2009, moartea numitului T.M. a fost violentă şi a fost urmarea complicaţiilor unui traumatism cranio-cerebral acut, contuziv, închis, prin lovituri repetate la nivelul extremităţii cefalice, în contextul unei hetero-agresiuni produse la 24 iunie 2009.
A observat instanţa de fond că, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susţinând că victima a fost lovită numai de către numitul S.N.I. care, după comiterea faptei, a spălat urmele de sânge din locul unde a fost comisă fapta.
În baza ansamblului probator administrat în cauză, respectiv declaraţii de martori, proces-verbal de cercetare, planşe foto, raportul medico-legal şi concluziile preliminare S.M.L. Prahova, fişa de intervenţie eveniment a Poliţiei Urlaţi, rapoartele agenţilor de poliţie care s-au deplasat la faţa locului şi la domiciliul victimei, instanţa de fond a apreciat că autorul faptei este inculpatul.
Pentru a se ajunge la această concluzie, tribunalul a avut în vedere declaraţiile date de martorii T.D., V.N., S.N.I. şi T.D., care au fost audiaţi la scurt timp după comiterea faptei şi care, fără nicio excepţie, l-au indicat ca autor pe N.C.R.
Fără nicio excepţie şi ceilalţi martori, respectiv P.P., M.A.M., T.D. îl indică ca autor pe inculpat, dar şi pe martorul S.N.I.
Deşi iniţial şi numitul S.N.I. a fost cercetat pentru complicitate la aceeaşi infracţiune, ulterior, după ce a fost testat la poligraf, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Fiind supus aceluiaşi tratament, inculpatul N.C.R. a avut un comportament simulat care, în contextul probelor administrate, conduce la concluzia că este în realitate autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Instanţa de fond a mai reţinut că persoanele care au văzut şi îngrijit victima imediat după producerea faptei, T.D. şi T.D., care sunt fratele şi nepotul victimei, au afirmat că aceasta Ie-a declarat că a fost bătută de N.Ş., respectiv martorul S.N.I. şi R., respectiv inculpatul din cauză.
În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat vinovăţia acestuia în comiterea faptei, care constituie, în drept, infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte şi este prevăzută de art. 183 C. pen.
În consecinţă, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii, iar la individualizarea acesteia s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi circumstanţele personale ale inculpatului, iar pentru realizarea scopului preventiv educativ prev. de art. 52 C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului s-a dispus a fi executată în regim privativ de libertate.
Având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care este căsătorit şi are 5 copii în întreţinere, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa prevăzută de textul de lege incriminator orientată spre minimul special, care se consideră a fi suficientă pentru reeducarea acestuia.
De asemenea, s-a aplicat inculpatului în baza art. 71 C. pen. şi pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a), cu excepţia dreptului de a alege şi b), C.pen.
În latură civilă, în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile către această unitate sanitară.
În baza 14 şi 346 C. proc. pen., s-a admis şi acţiunea civilă formulată de partea civilă T.D., inculpatul fiind obligat la despăgubiri civile către aceasta, reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântarea victimei.
S-a luat act că C.S. Urlaţi, jud. Prahova nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
B. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul N.C.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în ceea ce priveşte greşita sa condamnare.
A susţinut apelantul, în principal, că instanţa de fond nu a administrat în totalitate probatoriile necesare şi utile soluţionării cauzei, susţinând din acest punct de vedere că în cursul cercetării judecătoreşti nu au fost administrate o serie de probe solicitate în apărare şi utile soluţionării cauzei, solicitând a se dispune completarea probelor în apel, conform art. 378 C. proc. pen.
Raportat la acest motiv de apel, a susţinut apelantul-inculpat că, în vederea aflării adevărului şi stabilirii în mod corect a situaţiei de fapt, se impunea: a) audierea agentului principal A.C., agentului principal G.M., agentului-şef V.Ş. şi agentului principal M.R., din cadrul Poliţiei oraşului Urlaţi, cu privire la leziunile prezentate de victima în seara zilei de 24 iunie 2009.
De asemenea, se impunea şi efectuarea unei expertize medico -legale, având următoarele obiective: - succesiunea cronologică probabilă a leziunilor menţionate în actul de necropsie, mecanismul probabil de producere a leziunilor/traumatismelor; dacă între deces şi leziunile traumatice primare consemnate în cele două fişe de solicitare a ambulanţei, din 24 iunie 2009, ora 21:40 şi 24 iunie 2009, ora 23:00 exista legătură de cauzalitate; dacă între deces şi leziunile constatate în ziua de 25 iunie 2009, ora 12:25, respectiv un politraumatism poziţionat în regiunea parietal dreapta ";plagă regiunea parietal dreapta cu excoriaţii scalp";, obiectivate la ora 15:00 cu ocazia examinării spitaliceşti, ca fiind ";fracturi cu înfundare parietal dreapta";, există legătură de cauzalitate; reaudierea martorei V.N., cu privire la leziunile constatate asupra victimei cu ocazia examinării din 24 iunie 2009 şi dacă, în opinia sa, acestea puteau conduce la decesul victimei.
Cel de-al doilea motiv de apel priveşte greşita apreciere şi interpretare a probelor, realizate de către instanţa de fond cu ignorarea efectelor principiului in dubio pro reo, susţinându-se că între depoziţiile martorilor sunt serioase contradicţii, aşa cum s-a evidenţiat de către apărătorul inculpatului în susţinerea orală a motivelor de apel.
Cu privire la un alt mijloc de probă administrat în cursul urmăririi penale, şi anume testarea prin intermediul poligrafului, s-a susţinut că acesta are o forţă probantă insuficientă, putând fi folosit doar la trierea persoanelor suspectate de comiterea unei infracţiuni, fără a avea valoare probatorie. A mai invocat apelantul şi poziţia procesuală inconstantă dovedită de numitul S.N.I. pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, acesta fiind în realitate persoana care a agresat victima, fapt confirmat de depoziţiile martorilor T.D., T.G. şi O.T.
Raportat la acest motiv de apel, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinându-se că adevăratul autor al infracţiunii este S.N.I.
Prin Decizia penală nr. 156 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de inculpatul N.C.R. împotriva Sentinţei penale nr. 109 din 15 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova, care a fost desfiinţată, în parte, în latură penală şi, reţinându-se în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., rap la art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen., s-a redus pedeapsa principală aplicată acestuia de la 5 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare; s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A reţinut instanţa de apel că vinovăţia inculpatului-apelant a fost în mod judicios stabilită de către prima instanţă, soluţia de condamnare fiind astfel legală, ca de altfel şi încadrarea juridică dată faptei.
A apreciat însă că apelul inculpatului este fondat în raport de individualizarea judiciară a pedepsei, deoarece deşi cuantumul pedepsei a fost stabilit la limita minimă specială, cu toate acestea pedeapsa apare ca fiind excesivă în raport de circumstanţele reale în care s-a comis infracţiunea şi de cele personale ale autorului faptei.
Sub aspectul circumstanţelor reale, sunt incontestabile refuzul victimei de a se deplasa la spital, la prima deplasare a echipajului Ambulanţei, precum şi lipsa de reacţie a martorului T.D. la cea de-a doua deplasare a Ambulanţei, când martorul a refuzat transportul fratelui său la spital apreciind că acesta doarme şi o atare deplasare nu s-ar impune.
În al doilea rând, sunt incontestabile şi loviturile aplicate de către martorul S.N.I. la începutul episodului agresional, fiind evident că martorii l-au indicat şi pe acesta ca fiind persoana ce a agresat victima, chiar dacă în ceea ce priveşte antrenarea răspunderii penale a acestui martor, soluţia a fost aceea a scoaterii de sub urmărire penală prin rechizitoriu, urmată de absenţa punerii în mişcare a acţiunii penale la solicitarea instanţei, în condiţiile art. 337 C. proc. pen.
În al treilea rând, nu pot fi ignorate nici concluziile raportului medico-legal de necropsie care a evidenţiat o legătură de cauzalitate indirectă între traumatismele produse cu ocazia agresiunii şi decesul victimei, stabilindu-se că decesul a intervenit ca urmare a complicaţiilor evolutive, în condiţiile în care organismul victimei avea afecţiuni ale mai multor organe vitale, preexistente agresiunii, între care şi casexie, etilism şi accident vascular cerebral anterior.
Toate aceste circumstanţe reale se impun a fi valorizate în cadrul procesului de individualizare judiciară, alături de circumstanţele personale constând în lipsa antecedentelor penale ale inculpatului şi conduita sa bună în comunitatea locală, pe care a avut-o anterior comiterii infracţiunii, instanţa de apel apreciind că sunt pe deplin incidente în raport de aceste aspecte dispoziţiile ce reglementează circumstanţele atenuante facultative judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate, reiterând susţinerile privind greşita sa condamnare, pe baza unor probe insuficiente şi neconcludente, solicitând, pe cale de consecinţă, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. A motivat, în esenţă, că din materialul probator nu rezultă cu certitudine cine a aplicat lovitura care a produs rezultatul letal, susţinând că martorul S.N.I. s-a aflat la locul faptei şi a lovit victima.
Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare invocat, prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la grava eroare de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, instanţa de fond şi cea de apel constatând în mod fundamentat că activitatea infracţională a inculpatului s-a stabilit pe baza: procesului-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de schiţa locului faptei şi de planşele fotografice demonstrative efectuate de către lucrătorii de poliţie; planşele fotografice efectuate cu ocazia examinării bunurilor victimei; raportul medico-legal de necropsie al victimei însoţit de fişele medicale de solicitare a prezenţei ambulanţei şi cele de internare; procesul-verbal de verificare efectuat de lucrătorii de poliţie; procesul-verbal de fixare a locului faptei, însoţit de planşele fotografice demonstrative; rapoartele întocmite de către agenţii de poliţie ai Poliţiei oraşului Urlaţi; procesele-verbale de consemnare a declaraţiilor orale; depoziţiile martorilor T.D., T.D., T.G., M.A.M., P.P., V.N., N.P., declaraţiile numitului S.N.I. şi procesul-verbal de confruntare întocmit de către procuror cu ocazia confruntării dintre acesta din urmă şi inculpat; rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat - mijloace de probă din care reiese că, în seara zilei de 24 iunie 2009, în cadrul unui conflict ce a izbucnit la locuinţa numitului S.N.I., inculpatul N.C.R. a aplicat lovituri victimei T.M. cu pumnii în zona feţei, lovituri care au proiectat-o pe aceasta la pământ şi, în final, au condus la deces. Anterior, în cadrul aceluiaşi conflict, martorul S.N.I. a aplicat lovituri victimei, respectiv o lovitură cu palma peste faţă victimei, iar după ce victima a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de caldarâmul din beton, a intervenit inculpatul N.C.R., aplicând victimei lovituri cu pumnii în cap, după ce aceasta reuşise să se ridice în coate şi în genunchi; după recăderea victimei la pământ, a mai aplicat câteva lovituri cu pumnii în cap.
Faptul că după această agresiune exercitată împotriva sa de către cei doi făptuitori, victima T.M. a reuşit să se ridice de la pământ deplasându-se până la locuinţa fratelui său T.D., din aceeaşi localitate Urlaţi, judeţul Prahova, care a solicitat intervenţia organelor de poliţie şi a salvării, refuzând apoi să se deplaseze la spital, precum şi faptul că între fişele de constatare întocmite de membrii echipelor medicale de pe echipajul de pe ambulanţă şi raportul medico-legal de necropsie din 13 iulie 2009 întocmit de S.M.L. Ploieşti există diferenţe în ceea ce priveşte leziunile traumatice constatate la victimă, nu infirmă cauza morţii victimei şi legătura de cauzalitate dintre traumatism şi deces, având în vedere că moartea victimei s-a datorat insuficienţelor acute, multiple, organice ale aparatului cardio-respirator şi hepato-renal, complicaţiilor unui traumatism cranio-cerebral acut, contuziv, închis, pe un fond biologic tarat (casexie, etilism, accident vascular cerebral). Aşadar, echipajele medicale de pe Ambulanţă au consemnat în mod real leziunile traumatice suferite de victimă, ce puteau fi constatate la o examinare vizuală cu ocazia unui consult de urgenţă, iar martorii au perceput aceleaşi leziuni, cauza decesului - constând într-un traumatism ce a avut drept consecinţă un hematom subdural acut fronto-tempero-parietal - putând fi constatată doar cu ocazia unei examinări amănunţite efectuate în cadrul necropsiei, împrejurare în care s-a mai constatat şi că între deces şi leziunile traumatice există o legătură de cauzalitate de tip indirect, iar decesul a survenit în urma complicaţiilor evolutive.
Pe de altă parte, nu sunt fondate nici criticile văzând insuficienţa materialului probator, instanţa de apel motivând în mod pertinent de ce nu se impune suplimentarea materialului probator: totodată, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au analizat detaliat fiecare mijloc de probă administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., arătând motivat care este forţa probantă a acestora, de ce unele probe nu pot fi luate în considerare, pentru ca în final să stabilească împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia şi vinovăţia inculpatului.
Sub un alt aspect, este adevărat şi că martorul S.N.I. a aplicat lovituri victimei, însă nu s-a dovedit că acestea au produs rezultatul letal, iar pe de altă parte, procurorul nu a pus în mişcare acţiunea penală împotriva acestuia în faza de urmărire penală sau de judecată, astfel că nu se poate angaja răspunderea penală a acestuia.
În ceea ce priveşte respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi a principiului in dubio pro reo, Înalta Curte constată că instanţele au dat eficienţă dispoziţiilor art. 66 C. pen., constatând că probele administrate în acuzare au reuşit să înfrângă prezumţia de nevinovăţie, iar situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost probate dincolo de orice îndoială; pe de altă parte, inculpatul nu a reuşit să probeze lipsa de temeinicie sau nelegalitatea probelor administrate în cauză, susţinerile sale sub acest aspect rămânând în stadiul unor simple afirmaţii.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 156 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2151/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2166/2012. Penal → |
|---|
