ICCJ. Decizia nr. 2166/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2166/2012
Dosar nr. 2438/116/2011
Şedinţa nepublică din 20 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 109 din 14 iulie 2011, Tribunalul Călăraşi a dispus, în baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 - 76 C. pen., condamnarea inculpatului L.A.I. la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 81 - 82 C. pen. raportat la art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 1 an şi 6 luni, ce constituie termen de încercare, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind posibilitatea revocării suspendării condiţionate.
Conform art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b), după împlinirea vârstei de 18 ani, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
S-a luat act că partea vătămată B.I.D., prin reprezentant legal I.M., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza probatoriilor administrate, inclusiv a recunoaşterilor inculpatului, care a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., următoarea situaţie de fapt: în vara anului 2010, în cursul lunii iunie, inculpatul minor L.A.I. se afla pe un câmp din apropierea satului D.N., comuna D., judeţul Călăraşi, împreună cu martorul A.C.S. şi partea vătămată B.I.D., în vârstă de 8 ani. Ameninţând-o că o va lăsa singură pe câmp, inculpatul a determinat partea vătămată să întreţină un raport sexual oral. Pe tot parcursul urmăririi penale şi la cercetarea judecătorească, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, solicitând aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen legal apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul următoarelor argumente:
Instanţa de fond a aplicat în mod nejustificat dispoziţiile art. 73 şi 76 C. pen. privind circumstanţele atenuante, în condiţiile în care natura infracţiunii săvârşite, modalitatea de comitere a acesteia, gradul de pericol social concret al faptei şi urmările produse impuneau o sancţiune mult mai fermă, aptă să conducă la reeducarea inculpatului şi la prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
S-a solicitat înlăturarea prevederilor legale privind circumstanţele atenuante şi majorarea semnificativă a termenului de încercare stabilit de instanţă.
Cu prilejul dezbaterii în fond a apelului, în şedinţa publică de la 1 februarie 2012, Curtea a pus din oficiu în discuţie aplicabilitatea prevederilor art. 17 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la exercitarea din oficiu a acţiunii civile în cazul minorului lipsit de capacitate de exerciţiu, aşa cum este cazul în speţă. Pe parcursul soluţionării apelului, Curtea a dispus din oficiu efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice asupra inculpatului, care a concluzionat că acesta nu prezintă tulburări psihice care să-i afecteze capacitatea de a aprecia critic conţinutul şi consecinţele faptei pentru care este judecat. La momentul lunii iunie 2010, inculpatul avea discernământul păstrat.
De asemenea, la data de 14 decembrie 2011, minorul B.I.D. a fost evaluat psihologic de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Călăraşi.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că apelul este întemeiat în sensul considerentelor ce succed.
Instanţa de fond a aplicat inculpatului largi circumstanţe atenuante, referindu-se la vârsta acestuia şi lipsa antecedentelor penale. Aceste împrejurări, care sunt reale, nu conduc însă, prin ele însele, la reţinerea circumstanţelor atenuante, deoarece minoritatea (inculpatul avea să împlinească 17 ani la foarte scurt timp după comiterea faptei) s-a apreciat că are deja drept consecinţă directă un regim juridic mai blând, iar instanţa de fond a ignorat o serie de alte aspecte care imprimă infracţiunii şi făptuitorului niveluri ridicate de pericol social. Victima, în vârstă de doar 8 ani, a fost pusă în imposibilitate de a se apăra şi a-şi manifesta voinţa, fiind ameninţată cu o eventualitate extrem de gravă pentru ea, de a fi lăsată singură pe câmp, nemaiştiind să se întoarcă acasă.
S-a arătat că urmările faptei asupra psihicului minorului au fost foarte grave. Raportul de evaluare psihologică se referă pe larg la abuzul sexual ca element psiho-traumatizant, menţionând, între altele: „Copilul este marcat de aceste întâmplări, de punerea sa în imposibilitate de a se apăra, amintirile sale cu privire la aceste evenimente sunt vii şi îi provoacă la nivel intern stări de disconfort, anxietate, ruşine, nivel crescut de furie şi agresivitate faţă de abuzator, cunoştinţele sexuale sunt neadecvate vârstei sale, iar stările trăite sunt negative. Sintagma şi poreclele primite au influenţat în mod negativ stima de sine a copilului, au dus la perioade de neatenţie în plan şcolar, la dificultăţi de învăţare, performanţe în scădere, probleme de relaţionare, acumularea de insatisfacţii şi tentaţia de a-şi găsi acceptarea în medii nesigure pentru dezvoltarea sa";.
Toate aceste împrejurări şi urmări ale faptei, s-a apreciat că îi imprimă un caracter grav, ceea ce conduce la concluzia că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este mult prea blândă şi insuficientă pentru atingerea scopurilor educative şi preventive prevăzute de art. 52 C. pen.
Aşa fiind, Curtea a apreciat că o sancţiune cu închisoarea, în limitele care să ţină seama de prevederile art. 99 şi urm. C. pen., respectiv art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, pe durata unui termen modic de încercare, reprezintă tratamentul sancţionator adecvat în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, s-a admis apelul Parchetului în condiţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a desfiinţat sentinţa şi rejudecând în fond:
- s-a dispus în baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare;
- s-a dispus aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
- în baza art. 1101 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare;
- s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1), (3) lit. d) C. pen., şi anume:
- să se prezinte la Serviciul de probaţiune a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Călăraşi, la datele fixate de acesta;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate de mijloacele sale de existenţă;
- să nu intre în legătură cu partea vătămată B.I.D.
- s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
- în baza art. 14, 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente L.I. şi L.A., la plata sumei de 2.000 RON, către partea vătămată B.I.D., reprezentând daune morale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.A.I., criticând decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de către recurentul-inculpat L.A.I., întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţa de apel a fost corect individualizată, atât din punct de vedere al cuantumului acesteia, cât şi a modalităţii de executare, nefiind identificate circumstanţe favorabile inculpatului.
Aşadar, Înalta Curte reţine că, la individualizarea pedepsei de 3 ani şi şase luni închisoare în condiţiile suspendării condiţionate a executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare, s-a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, respectiv, inculpatul, în vara anului 2010, în cursul lunii iunie, se afla pe un câmp din apropierea satului D.N., comuna D., judeţul Călăraşi, împreună cu martorul A.C.S. şi partea vătămată B.I.D., în vârstă de 8 ani, prin ameninţare că o va lăsa singură pe câmp, inculpatul a determinat partea vătămată să întreţină un raport sexual oral.
De asemenea, s-au avut în vedere urmările faptei asupra psihicului minorului, care au fost foarte grave. Raportul de evaluare psihologică a arătat pe larg abuzul sexual ca element psiho-traumatizant, menţionând, între altele: „Copilul este marcat de aceste întâmplări, de punerea sa în imposibilitate de a se apăra, amintirile sale cu privire la aceste evenimente sunt vii şi îi provoacă la nivel intern stări de disconfort, anxietate, ruşine, nivel crescut de furie şi agresivitate faţă de abuzator, cunoştinţele sexuale sunt neadecvate vârstei sale, iar stările trăite sunt negative. Sintagma şi poreclele primite au influenţat în mod negativ stima de sine a copilului, au dus la perioade de neatenţie în plan şcolar, la dificultăţi de învăţare, performanţe în scădere, probleme de relaţionare, acumularea de insatisfacţii şi tentaţia de a-şi găsi acceptarea în medii nesigure pentru dezvoltarea sa";.
Astfel că, în mod corect s-a apreciat că nu s-a justificat reţinerea unor largi circumstanţe atenuante, referindu-se la vârsta inculpatului şi lipsa antecedentelor penale, comportării sale sincere, instanţa de apel a ţinut cont însă şi de starea de minoritate a inculpatului, cât şi de persoana acestuia, poziţia procesuală, inculpatul a recunoscut fapta în conformitate cu art. 3201 C. proc. pen., însă, scopul educativ al pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum de 3 ani şi şase luni închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 1101 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani.
Astfel, Înalta Curte a apreciat că nu au fost identificate alte circumstanţe favorabile inculpatului care să conducă la o reindividualizare a pedepsei, inculpatul având o atitudine procesuală constant sinceră şi cooperantă, la soluţionarea cauzei a uzat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Aşadar, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., neimpunându-se reducerea pedepsei aplicată inculpatului L.A.I. prin Decizia penală nr. 33/A din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.A.I. împotriva Deciziei penale nr. 33/A din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A.I. împotriva Deciziei penale nr. 33/A din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2163/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 2167/2012. Penal → |
|---|
