ICCJ. Decizia nr. 2237/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2237/2012
Dosar nr. 54501/3/2011
Şedinţa publică din 25 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 857 din 04 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în temeiul art. 5221 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare în caz de extrădare formulată de petentul-condamnat V.G. în referire la Sentinţa penală nr. 837/F din 20 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 2172/2004, definitivă prin neapelare la data de 19 septembrie 2005 şi l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 837/F din 20 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 2172/2004, definitivă prin neapelare la data de 19 septembrie 2005, printre altele, a fost condamnat inculpatul V.G. la pedeapsa (finală) de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, în esenţă, s-a reţinut că, în cursul lunii aprilie 2001 şi, respectiv, noiembrie 2001, inculpatul V.G. prezentându-se drept reprezentant al SC I.M. SRL şi SC A.L.I. SRL a indus în eroare părţile civile SC N. SRL şi SC B. SRL, cu care a intrat în relaţii comerciale, emiţând în acest sens file CEC fără să aibă disponibil în cont, producându-le un prejudiciu de peste două miliarde lei (ROL) pentru prima societate şi, respectiv, de peste optzeci milioane lei (ROL) pentru cea de-a doua societate (în cea mai mare parte nerecuperat).
Instanţa de fond a mai reţinut că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, cât şi de la judecată, este recidivist, precum şi că a dovedit o specializare în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fiind cercetat la un moment dat - în paralel - în stare de arest preventiv pentru comiterea unor infracţiuni concurente.
Potrivit art. 420 teza I C. proc. pen., s-a emis M.E.P.I. nr. 1305/2005, care a fost trimis la D.G.P.M.B. - Urmăriri.
Cu Adresa nr. 13717 din 17 martie 2006, I.P.J. Olt a restituit M.E.P.I. nr. 1305/2005, întrucât prin Sentinţa penală nr. 1235 din 09 decembrie 2005 a Judecătoriei Suceava (definitivă la 23 ianuarie 2006, prin neapelare), s-a dispus contopirea pedepselor aplicate şi anularea M.E.P.I. nr. 1305/2005, fiind emis M.E.P.I. nr. 2142/2005 din 23 ianuarie 2006, pentru pedeapsa (rezultantă) de 12 ani închisoare.
Conform art. 5221 C. proc. pen. privind rejudecarea celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului [alin. 1], iar dispoziţiile art. 404 - 408 se aplică în mod corespunzător [alin. (2)].
Tribunalul a apreciat însă că protejarea dreptului la apărare al persoanei extrădate nu poate fi clamată cu succes atunci când se constată că judecarea sa în lipsă este consecinţa unui comportament culpabil din partea sa, dedus din faptul că a fost prezentă la unul din termenele de judecată acordate în cauză ori la pronunţarea unei hotărâri, precum şi din acela că a avut cunoştinţă în alt mod de existenţa procesului penal, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 5424/2007.
De altfel, s-a arătat că în noul Cod de procedură penală, legiuitorul a înţeles să facă precizări clare vizavi de aspectul în discuţie, în art. 466 alin. (2) prevăzându-se că „este considerată persoana judecată în lipsă inculpatul care: a) nu a avut cunoştinţă de proces; b) deşi a avut cunoştinţă de proces în orice mod, a lipsit justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa".
S-a mai arătat şi faptul că dreptul la un proces echitabil - consfinţit de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu protocoalele aferente - a fost considerat respectat în situaţia în care persoana acuzată a renunţat să se prezinte la judecată, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la pronunţarea în următoarele cauze: Mihăieş contra Franţei (în data de 25 mai 1998), Poitrimol contra Franţei (în data de 23 noiembrie 1993) şi Collozza contra Italiei (în data de 12 februarie 1985).
Totodată, prin Rezoluţia nr. 75 (11) a Consiliului Europei (privind criteriile ce trebuie respectate în cazul în care o persoană este judecată în lipsă) a fost recunoscută justeţea soluţionării unei cauze chiar şi în situaţia lipsei celui acuzat de la judecată, întrucât în criteriul nr. 9 s-a stabilit că persoana condamnată în lipsă ar trebui să aibă dreptul de a fi judecată din nou dacă dovedeşte faptul că absenţa sa de la judecata iniţială este datorată unor cauze independente de voinţa sa şi că nu a avut posibilitatea de a înştiinţa instanţa.
Concluzionând, Tribunalul a reţinut că atât legislaţia internă, cât şi legislaţia europeană, la care se adaugă practica judiciară a Curţii Europene a Drepturilor Omului, sunt solidare în a statua că rejudecarea unei persoane condamnate în lipsă este condiţionată de probarea faptului că ea nu s-a sustras de la judecată. În acest mod se evită abuzul de drept procesual al persoanei care, deliberat şi voluntar, s-a sustras judecăţii.
În speţă, Tribunalul a reţinut că petentul-condamnat V.G. s-a sustras voit şi de la urmărirea penală şi de la judecată, că acesta a avut cunoştinţă de Dosarul penal în discuţie (nr. 2396/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti) deoarece a dat declaraţii la poliţie şi la procuror în calitate de învinuit, că citarea şi toate formalităţile impuse de neprezentarea sa au fost îndeplinite pe durata întregului proces penal, simpla susţinere că nu ar fi avut cunoştinţă de termenele de judecată fiind făcută pro causa şi neavând temei.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat apel condamnatul V.G., pentru nelegalitate, respectiv greşita aplicare a prevederilor art. 5221 C. proc. pen., solicitând rejudecarea cauzei deoarece nu a avut cunoştinţă despre proces pentru că s-a aflat arestat în altă cauză fiind judecat în lipsă, astfel că nu i-au fost respectate garanţiile procesuale prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin Decizia nr. 4 din 12 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului.
Curtea de Apel a constatat că apărarea apelantului privitoare la împrejurarea că ar fi fost arestat în altă cauză în cursul procesului este nereală, apreciind că absenţa condamnatului de la judecată nu s-a datorat unor cauze independente de voinţa sa, (Rezoluţia nr. 75 (11) a Consiliului Europei) şi deci cererea sa de rejudecare a cauzei reprezintă un abuz de drept.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, a declarat recurs condamnatul V.G. care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii în principiu a cererii de rejudecare în caz de extrădare.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de condamnat este nefondat.
Potrivit art. 5221 C. proc. pen. ,,în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Dispoziţiile art. 405 - 408 se aplică în mod corespunzător".
Procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 (ulterior textul art. 5221 a fost modificat prin Legea nr. 202/2010) în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaţilor care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunţată în cauză.
Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii de rejudecare a cauzei după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare optează în sensul admiterii sau respingerii cererii în funcţie de necesitatea reluării ciclurilor procesuale, în vederea asigurării respectării dreptului persoanei extrădate, după caz, predate în baza unui mandat european de arestare, la un proces echitabil, în principal, a dreptului la apărare.
Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislaţia internă, cât şi în Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice şi în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care în art. 6 parag. 3 prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuşi şi dreptul de a interoga martorii. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că prezenţa inculpatului este în principiu obligatorie la soluţionarea cauzei.
De la regula prezenţei inculpatului la soluţionarea cauzei se admit şi excepţii, atunci când asigurarea acestei condiţii ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absenţa sa (cauza Poitrimol c. Franţei, cauza Collozza c. Italiei).
Prin urmare, dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricţionat nu numai în situaţia în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunţarea hotărârilor, ci şi atunci când a avut cunoştinţă, în orice mod, despre desfăşurarea procesului.
În cauză se constată, contrar celor susţinute de recurentul-condamnat, că s-a sustras voit de la urmărirea penală şi de la judecată, că acesta a avut cunoştinţă de dosarul penal nr. 2396/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti deoarece a dat declaraţii la poliţie şi la procuror în calitate de învinuit şi totodată a avut loc confruntarea acestuia cu partea vătămată I.V. şi cu învinuitul I.M., că citarea şi toate formalităţile impuse de neprezentarea sa au fost îndeplinite pe durata întregului proces penal astfel că, în mod corect, a fost respinsă cererea de rejudecare a cauzei după extrădare ca inadmisibilă.
Lipsa recurentului de la judecată îi este imputabilă acestuia, concluzie la care, în mod judicios, a ajuns instanţa de fond pe baza argumentelor expuse pe larg în considerentele sentinţei, care au fost însuşite de instanţa de prim control judiciar.
Drept urmare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2232/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2240/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
