ICCJ. Decizia nr. 2240/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2240/2012
Dosar nr. 2419/1/2012
Şedinţa publică din 25 iunie 2012
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 449 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Galaţi, a fost condamnată inculpata V.T. la o pedeapsă principală de 11 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) şi c) din C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Totodată, conform art. 14 C. proc. pen., inculpata a fost obligată, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Galaţi, la plata sumei de 1.875.867.140 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC L.I. SRL Bucureşti, precum şi la suma de 247.472.400 lei către partea civilă SC C.N.C. SRL Bucureşti.
Conform aceloraşi prevederi legale, a mai fost obligată inculpata la plata sumei de 535.993.900 lei, despăgubiri civile către partea civilă SC P. SRL Brăila, la 186.551.662 lei către partea civilă SC S.F.E. SRL Ilfov, la 110.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă SC D.P.C. SRL Piteşti şi la suma de 224.661.885 lei către partea civilă SC F. SRL Braşov, cu acelaşi titlu.
De asemenea, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Galaţi, inculpata a fost obligată şi la plata sumei de 2.261.720.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă SC V.A. SRL Buzău, la 3.273.729.700 lei către partea civilă SC G. SRL Iaşi şi la suma de 1.445.812.600 lei către partea civilă SC D.I. SRL Iaşi, cu acelaşi titlu.
Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenţii civile formulate în cauză şi s-a constatat că părţile vătămate SC T.F.F. SRL Galaţi şi SC A.C. SRL Brăila nu s-au constituit părţi civile.
S-a reţinut, în esenţă, în fapt, că inculpata V.T., în perioada 2004 - 2006, în calitate de administrator la un număr de şase societăţi comerciale, a achiziţionat mărfuri, emiţând file CEC şi bilete la ordin fără a avea acoperire în contul bancar, în vederea plăţii produselor achiziţionate şi cauzând un prejudiciu total celor 11 părţi vătămate de peste 10 miliarde de lei vechi.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpata V.T. pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor şi a greşitei sale condamnări, dar şi pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei stabilite.
Prin Decizia penală nr. 19/A din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpata V.T. pe care a desfiinţat-o, în parte, iar, în rejudecare, a reţinut în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) C. pen., cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, a redus cuantumul pedepsei principale de la 11 ani închisoare la 8 ani închisoare, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate şi a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs, inculpata V.T. şi partea civilă SC F. SRL Braşov, criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea hotărârii atacate în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 9, 10, 12, 14, 17, 18 şi 21 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 676 din 12 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă SC F. SRL Braşov şi de inculpata V.T. apreciind în esenţă că, în cauză, nu este incident niciunul din cazurile de casare invocate şi nici nu există vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, a formulat contestaţie în anulare condamnata V.T., susţinând, în conformitate cu dispoziţiile art. 386 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., că instanţa de recurs nu a procedat la audierea ei, deşi era obligată în acest sens, precum şi faptul că judecarea apelului şi a recursului a avut loc în lipsa apărătorului ales.
Examinând, în principiu, contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede situaţiile în care se poate face contestaţie în anulare, împotriva hotărârilor penale definitive, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Reglementând, în mod special, cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, legiuitorul a instituit astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În speţă, deşi contestatoarea a menţionat în cuprinsul cererii formulate că instanţa de recurs era obligată să procedeze la ascultarea ei, întrucât nu a fost audiată de instanţa de fond şi cea de apel, la dosar nu există dovezi în acest sens, cazul prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen. fiind invocat în mod formal.
Astfel, se observă, că nu erau incidente dispoziţiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen. întrucât contestatoarea fusese audiată de instanţa de fond la termenul din data de 10 decembrie 2008. Pe de altă parte, aşa cum s-a consemnat în practicaua deciziei, aceasta a fost întrebată de instanţa de recurs dacă doreşte să dea declaraţie, arătând că va face anumite precizări în ultimul cuvânt.
Având în vedere aceste considerente, precum şi faptul că judecata în lipsa apărătorului ales constituie o chestiune de fond, care nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 391 C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea condamnată V.T. împotriva Deciziei penale nr. 676 din 12 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4077/121/2007, iar în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea condamnată V.T. împotriva Deciziei penale nr. 676 din 12 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4077/121/2007.
Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2237/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 286/2012. Penal. Conflict de interese (art.... → |
|---|
