ICCJ. Decizia nr. 2244/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2244/2012
Dosar nr. 23773/301/2011
Şedinţa publică din 25 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 35 din 9 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-petent-persoană vătămată C.S. împotriva sentinţei penale nr. 581 din 1 septembrie 2011 a Judecătoriei sectorului 3, Bucureşti.
În temeiul art. 192, alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul-petent-persoană vătămată la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 581 din 1 septembrie 2011, Judecătoria sectorului 3, Bucureşti, în temeiul art. 2781, alin. (8), lit. a), C. proc. pen., a respins, ca tardivă, plângerea, formulată de petentul-persoană vătămată C.S., împotriva Ordonanţei din data de 21 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, Bucureşti, din Dosarul nr. 16670/P/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii grefieri la Judecătoria sectorului 3, Bucureşti, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246, C. pen., şi de fals intelectual, prev. de art. 289, C. pen., menţinută prin Rezoluţia din data de 22 mai 2011 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, Bucureşti, din Dosarul nr. 1121/II-2/2011, iar, în temeiul art. 192, alin. (2), C. proc. pen., l-a obligat pe petentul-persoană vătămată la plata sumei de 20 RON, cheltuieli judiciare către stat.
În motivare, instanţa de fond a arătat că petentul-persoană vătămată a formulat plângere la Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, Bucureşti la data de 8 aprilie 2011, de când începe să curgă termenul procedural de 40 de zile, chiar dacă prim-procurorul nu a soluţionat plângerea, însă petentul-persoană vătămată a formulat plângere la judecător pe data de 16 iunie 2011, prin urmare cu depăşirea datei de 20 mai 2011, când s-a împlinit termenul prevăzut de art. 2871, alin. (2), C. proc. pen., raportat la art. 277, C. proc. pen.
Pe data de 30 noiembrie 2011, petentul-persoană vătămată a depus, prin poştă, recurs, înregistrat pe rolul instanţei de judecată pe data de 2 decembrie 2011.
Analizând sentinţa penală, Curtea de Apel a constatat că recursul este inadmisibil.
S-a reţinut că, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) al aceluiaşi art. este definitivă, cum, de altfel, s-a menţionat în sentinţa penală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul C.S.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 38514 şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerinţele textului de lege menţionat, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi ca atare, nefiind admisibil.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul C.S. împotriva deciziei penale nr. 35 din 9 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2243/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2250/2012. Penal → |
|---|
