ICCJ. Decizia nr. 2236/2012. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2236/2012
Dosar nr. 9834/2/2011
Şedinţa publică din 25 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 97 din 6 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul C.C.C. iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare statului.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că la data de 17 noiembrie 2011 condamnatul C.C.C. a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 52/2011 a Curţii de Apel Bacău pronunţată în Dosarul nr. 755/32/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3921 din 4 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin respingerea recursului.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că doreşte să fie în măsură să îşi argumenteze şi să-şi susţină cererea depusă în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în dosarul cauzei nr. 10473/2005, în stare de finalizare în faţa Plenului Curţii Europene.
A mai arătat condamnatul că mama sa trebuie să efectueze o intervenţie chirurgicală de maximă urgenţă şi doreşte să asigure sprijin pentru efectuarea acestei operaţii.
De asemenea condamnatul este tată a doi copii minori, ce au fost încredinţaţi mamei fostei sale soţii, însă aceştia nu primesc o îngrijire adecvată, situaţie ce impune promovarea unei ordonanţe preşedinţiale ce reclamă reîncredinţarea minorilor.
În dovedirea cererii, Curtea de Apel a încuviinţat proba cu înscrisuri şi efectuarea unei anchete sociale.
Analizând cererea de învestire a instanţei, Curtea de Apel a constat că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
În raport de prevederile art. 453 lit. c) C. proc. pen. cu referire la prev. art. 455 C. proc. pen., nici unul dintre cele trei motive invocate nu se circumscriu noţiunii de împrejurări speciale care ar impieta asupra executării pedepsei.
Astfel, în ceea ce priveşte cauza aflată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanţa de fond a constat că această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă şi nu reprezintă o împrejurare specială care ar afecta executarea pedepsei, existând posibilitatea ca petentul să poată coresponda cu Curtea Europeană din penitenciar.
De asemenea, împrejurarea că mama condamnatului trebuie să efectueze o intervenţie chirurgicală nu justifică întreruperea executării pedepsei, condamnatul neavând timp material pentru a procura resursele financiare necesare.
Nici motivul legat de cei doi copii minori nu reprezintă o împrejurare specială, deoarece promovarea unei ordonanţe preşedinţiale poate fi făcută chiar din penitenciar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul C.C.C. pentru netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii şi pe fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei în temeiul art. 455 rap. la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 453 lit. c) C. proc. pen., la care face trimitere art. 455 C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată.
În accepţiunea textului de lege, împrejurările speciale vizează situaţii excepţionale survenite intempestiv şi pentru a căror surmontare este imperios necesară contribuţia condamnatului.
În speţă, împrejurările relevate de ancheta socială efectuată la domiciliul mamei sale nu evidenţiază prezenţa unor împrejurări deosebite pe care să le poată rezolva condamnatul printr-o întrerupere a executării pedepsei, cum just a apreciat şi prima instanţă. De asemenea, situaţia juridică a copiilor săi şi existenţa unui litigiu aflat pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu reprezintă o împrejurare specială în sensul textului de lege invocat care ar necesita întreruperea executării pedepsei, condamnatul având posibilitatea să formuleze cereri, respectiv să poată coresponda, din penitenciar.
Faţă de considerentele mai sus arătate, constatând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de condamnatul C.C.C. împotriva sentinţei penale nr. 97 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat, cu obligarea recurentului condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.C.C. împotriva sentinţei penale nr. 97 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2233/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2241/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
