ICCJ. Decizia nr. 2243/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2243/2012
Dosar nr. 7423/2/2011
Şedinţa publică din 25 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 521 din 11 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea petentei V.R.S. împotriva rezoluţiei procurorului dată în dosarul penal nr. 807/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti soluţie menţinută prin rezoluţia din 12 iulie 2011 a Procurorului General adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A obligat petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că petenta V.R.S. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să infirme rezoluţiile procurorului date în dosarele penale nr. 807/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi respectiv nr. 1863/11-2/2011 din 12 iulie 2011 a Procurorului General adjunct, M.C. şi să dispună începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor M.l.L., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, Casa de Avocaţi B. şi A. (cu sediul în Bucureşti, strada J.L.C. în prezent D.G.) şi Clubul Român de Presă (cu sediul în Bucureşti), pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals prev. de art. 215, 246, 288, 289 şi 291 C. pen.
S-a reţinut că, în motivarea plângerii, petenta a arătat, că prin soluţia pronunţată în dosarul civil nr. 281/3/2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost obligată, nejustificat şi în mod abuziv, la plata sumei de aproximativ 1.000 euro, mult prea mare faţă de veniturile sale de pensionar şi în acelaşi timp, în mod nelegal, în condiţiile în care, cauza în care se judeca fusese casată cu trimitere.
Prin Ordonanţa nr. PP din 26 mai 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus:
- neînceperea urmăririi penale faţă de M.l.L., magistrat judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, P.R.C., M.C. - ambii avocaţi în cadrul Baroului Bucureşti - Casa de Avocaţi B. şi A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals, prevăzute şi pedepsite de art. 215, 246, 288, 289 şi 291 C. pen.
- disjungerea cauzei privind pe Clubul Român de Presă în vederea identificării autorului/autorilor ce se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 215, 246, 288, 289 şi 291 C. pen. şi cercetarea acestuia/acestora.
- declinarea dosarului nou format privind Clubul Român de Presă în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa nr. JJ din 27 aprilie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dosarul privind pe numiţii M.I.L. - magistrat judecător, Casa de Avocaţi B. şi A. şi Clubul Român de Presă, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals, prevăzute şi pedepsite de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi respectiv 291 C. pen., întrucât potrivit art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., efectuarea urmăririi penale, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de către un judecător revine, după calitatea persoanei, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, iar după competenţa teritorială, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
De asemenea, prin aceeaşi ordonanţă anterior amintită s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul N.M.A.G., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., în baza disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Dosarul sus-amintit a fost înregistrat la grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 807/P/2010, la data de 10 mai 2010.
Din lecturarea deciziei civile nr. 207A din 15 februarie 2008, a Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a rezultat că numita V.R.S. a chemat în judecată Clubul Român de Presă şi a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre judecătorească prin care pârâtul să fie obligat să răspundă susnumitei la punctul de vedere pe care aceasta l-a înregistrat la sediul Clubului Român de Presă, la data de 24 februarie 2000 şi solicită răspunsul la întrebările formulate.
Cererea numitei V.R.S. a fost înregistrată, iniţial, la data de 23 februarie 2001, acţiunea acesteia fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Ulterior, la data de 14 iunie 2001, numita V.R.S. „şi-a completat"; acţiunea solicitând obligarea Clubului Român de Presă să publice punctul de vedere al susnumitei într-una din publicaţiile menţionate de aceasta, invocând, în drept, dispoziţiile art. 1075 C. civ.
Susnumita şi-a motivat acţiunea şi a arătat că prin punctul de vedere privind comunicatul Clubului Român de Presă, mai exact declaraţia privind condamnările în serie pronunţate împotriva ziariştilor, a susţinut că justiţia română rămâne singura cale de apărare a unor interese legitime atunci când ziariştii încalcă deontologia profesională.
Prin sentinţa civilă nr. 1424 din 28 februarie 2003, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a fost admisă excepţia ridicată privind inadmisibilitatea acţiunii astfel că acţiunea susnumitei a fost respinsă ca atare.
Împotriva sentinţei civile mai sus precizate numita V. a declarat apel însă prin decizia civilă nr. 207A din 15 februarie 2008, a Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, i-a respins apelul.
Această din urmă decizie a fost pronunţată de magistraţii judecători N.M.A.G. şi M.l.L., faţă de care numita V.R.S. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. şi ped. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi respectiv 246 C. pen., iar la data de 19 noiembrie 2009, aceasta a solicitat extinderea cercetărilor faţă de magistraţii menţionaţi şi pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals prev. de art. 288, 289 şi 291 C. pen.
Din conţinutul deciziei reiese că Tribunalul a constatat că motivele de apel vizând nelegalitatea hotărârii atacate sunt nefondate.
Astfel, s-a motivat că disp. art. 1141 alin. (3) C. proc. civ. invocate de numita V. ca fiind aplicabile şi pentru fixarea termenului de judecată, sunt foarte clare în ceea ce priveşte aplicabilitatea lor numai pentru stabilirea primului termen de judecată în cauză, fiind totodată, prevederi legale, instituite pentru a permite pârâtului să nu fie luat prin surprindere de cererea de chemare în judecată, intervalul de timp impus pentru citarea sa legală permiţându-i acestuia să îşi formuleze apărările pe care le consideră necesare.
De asemenea, magistraţii judecători au constatat, în cursul judecăţii că numita V.R.S. a fost citată, prin agent procedural, pentru termenul de judecată din data de 28 februarie 2003, citaţia susnumitei fiind afişată la 26 februarie 2003.
Totodată, instanţa a mai reţinut că nu pot fi primite nici criticile susnumitei în sensul că sentinţa atacată ar fi nulă, deoarece nu ar fi fost pronunţată în şedinţă publică însă, având în vedere menţiunile în sens contrar din cuprinsul hotărârii şi forţa probantă a acestora, actele depuse de numita V., ca de ex. copia de pe lista de şedinţă, fiind irelevante sub acest aspect.
Referitor la existenţa unei situaţii de incompatibilitate a judecătorului care a pronunţat hotărârea atacată decurgând, în accepţiunea numitei V., din împrejurarea că respectivul magistrat a soluţionat o cerere de recuzare şi o cerere de reexaminare formulate de susnumit în aceeaşi cauză, instanţa a constatat că această situaţie nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii, întrucât incompatibilitatea unui judecător este limitată numai la cazurile expres prevăzute de art. 24 C. proc. civ., cazuri ce nu se regăsesc în aspectele prezentate de numita V.
În cauză, întrucât numita V.R.S. a solicitat cercetarea şi a Casei de Avocaţi B. şi A., prin adresă s-a cerut acestei societăţi să precizeze care sunt avocaţii ce au reprezentat Clubul Român de Presă, în litigiul iniţiat de numita V.R.S. în contradictoriu cu Asociaţia Clubul Român de Presă şi prin adresa nr. AA/2010 s-a precizat că avocaţi au fost numiţii C.M. şi C.P.
Audiaţi fiind de către procuror numiţii C.M. şi C.P., de profesie avocaţi, au declarat, în mod invariabil, că au reprezentat Clubul Român de Presă în litigiul intentat de susnumită; că nici nu mai poate fi vorba de săvârşirea vreunei fapte de natură penală şi cu atât mai puţin, de săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals, prev. de art. 288, 289 C. pen. şi respectiv 291 C. pen.; că plângerea este formulată în strânsă corelaţie cu cheltuielile de judecată solicitate şi acordate de instanţă; că respectivele cheltuieli solicitate au fost cenzurate de către instanţă; că, cuantumul real al acestora este mult mai mare şi reprezintă, în concret, toate activităţile desfăşurate de aceştia în Dosarul nr. 281/3/2008, activităţi aferente etapelor procesuale parcurse; că respectivele cheltuieli au acoperire sub aspect probatoriu, la dosarul în discuţie existând înscrisuri justificative, precum şi că executarea silită (mai exact învestirea cu formulă executorie, deschiderea dosarului de executare, etc.) a fost parcursă cu respectarea întocmai a prevederilor legale.
Mai mult decât atât, s-a reţinut că numita C.M. a precizat că pentru prestaţia sa şi a colegului C.P., Casa de Avocaţi B. şi A. a emis factura fiscală din 15 iunie 2007, în cuantum de 5.888,70 RON, iar instanţa de judecată a obligat-o pe numita V.R.S. numai la plata sumei de 2.944,35 RON, dovadă, deci, a cenzurii.
A rezultat, fără îndoială, că petenta este nemulţumită de „prestaţia"; judecătorului M.I.L. în instrumentarea dosarului civil nr. 281/3/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în care ea figura ca apelantă.
Faţă de această situaţie, procurorul a constatat că soluţiile judecătorului nu pot fi cenzurate decât în căile de atac prevăzute de lege, ştiut fiind că ele reflectă nemijlocit convingerea rezultată din interpretarea probelor aduse de părţi în cadrul unui litigiu în concordanţă cu prevederile legale.
Fapta unui judecător de a adopta o soluţie, ca urmare a propriei activităţi de evaluare şi apreciere a stării de fapt şi de drept ale cauzei respective, este o faptă impusă de normele procesuale şi nu poate constitui infracţiune, nici în situaţia în care s-ar stabili, cu titlu definitiv, prin hotărâre judecătorească, că soluţia ar fi greşită.
Este, de asemenea, ştiut şi faptul că independenţa judecătorului în adoptarea unei soluţii nu se poate limita prin instituirea unei răspunderi de orice fel pentru o soluţie greşită.
Prin urmare, fapta judecătorului de a adopta o soluţie în acord cu prevederile legale şi conform propriei convingeri formate în urma evaluării probatoriului, nu poate constitui infracţiune. În speţă, niciuna dintre infracţiunile pentru care petenta a solicitat începerea urmăririi penale nu se confirmă iar concluzia care se impune este că ele nu există.
Cât priveşte faptele imputate avocaţilor M.C. şi P.R.C. din cadrul Casei de Avocaţi B. şi A., respectiv înşelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, s-a constatat că aceştia au reprezentat Clubul Român de Presă în baza unui contract de asistenţă juridică iar pentru prestaţia lor au primit, conform actelor depuse la dosar, un onorariu, astfel încât infracţiunile imputate nu există iar soluţia adoptată este neînceperea urmăririi penale.
În legătură cu solicitarea numitei V.R.S. de a fi cercetat Clubul Român de Presă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215, 246, 288, 289 şi 291 C. pen., cauza a fost disjunsă şi s-a dispus declinarea la unitatea de Parchet competent.
Competenţa materială şi teritorială în cercetarea infracţiunilor mai sus enumerate revine Parchetului local şi cum sediul Clubului Român de Presă se află în sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, cea teritorială revine Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, unde s-a dispus trimiterea dosarului nou format.
Împotriva ordonanţei procurorului astfel adoptată, petenta V.R.S. s-a plâns procurorului ierarhic superior care a reverificat actele premergătoare efectuate în cauză precum şi soluţia adoptată constatând, la rândul său, că afirmaţiile acesteia nu au niciun suport probator în actele dosarului.
Astfel, petenta şi-a exprimat cu caracter de generalitate, puncte de vedere în legătură cu hotărârea judecătorească emisă în dosarul civil nr. 281/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, considerând că i-au fost vătămate interesele sale legitime prin infracţiuni comise de judecător şi persoane care au reprezentat conducerea Clubului Român de Presă, respectiv avocaţii M.C. şi P.R.C.
Prin rezoluţia din 12 iulie 2011, Procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentei V.R. împotriva soluţiei adoptată în Dosarul nr. 807/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constatând că magistratul M.I.L. nu a săvârşit vreo faptă de natură penală în soluţionarea cauzei civile (în apel) prin decizia civilă nr. 207A din 15 februarie 2008, cauză împotriva căreia partea nemulţumită, petenta în speţă, avea deschise căi de atac, după cum nici avocaţii care au reprezentat conducerea Clubului Român de Presă, angajaţi în baza unui contract de asistenţă juridică, legal încheiat, nu au săvârşit fapte de natură penală în măsură să atragă răspunderea lor.
Şi în faţa acestei instanţe, petenta nemulţumită de soluţiile procurorilor, a reiterat aceleaşi motive şi a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaţilor avocaţi şi judecător.
Curtea de Apel a reţinut că, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii:
- prima constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării;
- cea de-a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 C. proc. pen. cu excepţia celui prev. la lit. b1) C. proc. pen.
Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că intimaţii M.C. şi P.R.C. - avocaţi în cadrul Casei de Avocatură B. şi A. au acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, nesăvârşind vreo faptă de natură penală, reprezentând conducerea Clubului Român de Presă iar judecătorul M.L. care a făcut parte din completul de judecată a pronunţat decizia civilă nr. 207/A din 15 februarie 2008 în Dosarul nr. 281/3/22008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, Curtea de Apel a constatat că rezoluţiile procurorului nr. AA/2010 şi BB/2011 sunt legale şi temeinice.
Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie cât şi art. 2 şi 3 din Legea nr. 303/2004, „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii"; iar soluţiile lor exprimă convingerea intimă pe care şi-au făcut-o în interpretarea probelor aduse de părţi, în strânsă legătură cu respectarea prevederilor legale.
Adoptarea unei soluţii ca urmare a evaluării şi aprecierii stării de fapt şi de drept într-o cauză dedusă judecăţii este o faptă impusă de normele procesuale şi nu poate constitui infracţiune, partea nemulţumită având la îndemână căile de atac, în speţa de faţă, recursul la care de altfel petenta V.R. a şi apelat însă în această fază procesuală a renunţat la dreptul pretins, în conformitate cu disp. art. 247 C. proc. civ.
Că soluţia definitivă nu a fost în favoarea petentei şi urmare a pierderii procesului ea a fost obligată la cheltuieli de judecată, răspunde normelor procesual civile în vigoare şi nu constituie infracţiuni în sarcina judecătorului, iar soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale pe considerentul că faptele nu există este corectă.
Pe de altă parte, contractul de asistenţă juridică al celor doi avocaţi, C.M. şi C.P., reprezentanţi ai Clubului Român de Presă în procesul intentat de petenta V.R.S., a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de legalitate iar pentru serviciile de asistenţă juridică a fost emisă factura fiscală din 15 iunie 2007 conformă cu originalul extrasului de cont care atestă efectuarea plăţii de către clienţi.
Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reţine că cei doi avocaţi au săvârşit acte de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals, pentru care să fie atrasă răspunderea lor penală şi în mod corect, rezoluţiile procurorului au constatat că faptele imputate nu există.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionara V.R.S.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În consecinţă, constatând că în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 11 noiembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi în dispozitivul sentinţei atacate.
Printre modificările aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Ca atare, întrucât petiţionara a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara V.R.S. împotriva sentinţei penale nr. 521 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2242/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2244/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
