ICCJ. Decizia nr. 2290/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2290/2012
Dosar nr. 206/42/2011/a1
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 60 din 14 martie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca fiind nefondată plângerea formulată de petenta S.A. Inoteşti, prin lichidator judiciar C.C. IPURL, împotriva rezoluţiei nr. 373/P din 16 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Împotriva acestei hotărâri petiţionara S.A. Inoteşti, prin lichidator judiciar C.C. IPURL, a formulat contestaţie în anulare.
Prin sentinţa nr. 37 din 5 martie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 42 raportat la art. 389 alin. (1) C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea acestei soluţii s-a arătat că contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a), b), c) şi e) C. proc. pen. se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. pen.
În raport de aceste dispoziţii legale imperative, s-a precizat că, în cazul în care, hotărârea atacată prin calea de atac extraordinară - de retractare - a contestaţiei în anulare, este definitivă, la instanţa de fond [conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., de exemplu], competenţa de a soluţiona contestaţia în anulare şi de a se pronunţa asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii acesteia, ca fază premergătoare dar obligatorie celei a judecăţii, îi revine instanţei de recurs, fiindcă modalitatea în care hotărârea atacată a devenit definitivă (în puterea legii sau urmare exercitării ori neexercitării căilor legale de atac) nu poate modifica regulile de competenţă ce stabilesc instanţa competentă pentru soluţionarea contestaţiei în anulare.
Cum faţă de o curte de apel, ca instanţă de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de recurs, s-a arătat că prezenta contestaţie în anulare trebuie soluţionată în raport de normele cu caracter imperativ care guvernează competenţa instanţelor judecătoreşti.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunţată în temeiul alin. (8) al art. 2781 C. proc. pen., este definitivă.
În cauză, contestaţie în anulare este formulată împotriva sentinţei penale nr. 60 din 14 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 206/42/2011, prin care s-a respins plângerea petentei S.A. Inoteşti împotriva rezoluţiei nr. 373/P/2010 din 16 decembrie 2010, adoptată de procuror, sentinţa fiind definitivă.
Într-adevăr, potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. pen., competentă a judeca contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a)-c) şi e) C. proc. pen., este instanţa de recurs.
În speţă, însă, în raport de dispoziţiile actuale ale art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., sentinţa pronunţată în materia plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă, astfel că în niciun caz, Înalta Curte nu ar fi fost instanţă de recurs, o astfel de hotărâre nefiind, deci, susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar pe calea de atac a recursului.
Situaţia nu poate fi asimilată cu cauzele pentru care legea procesual penală permite exercitarea căii ordinare a recursului.
Prin art. 129 din Constituţie a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.
În raport de principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate este condiţionată de exercitarea acestuia în condiţiile legii.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Aceste exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., posibilitatea legală a declarării recursului împotriva unei hotărâri pronunţate în temeiul art. 278/1 alin. (8) C. proc. pen., este exclusă.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca inadmisibilă, în ordinea de drept, considerarea Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, în cauza în care s-a pronunţat hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare.
Faţă de toate argumentele prezentate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trimite contestaţia în anulare formulată de S.A. Inoteşti prin lichidator judiciar C.C. IPURL, spre soluţionare, la Curtea de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite contestaţia în anulare formulată de S.A. Inoteşti prin lichidator judiciar C.C. IPURL, spre soluţionare, la Curtea de Apel Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2276/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2318/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
