ICCJ. Decizia nr. 2334/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2334/2012
Dosar nr. 4704/1/2012
Şedinţa publică din 28 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 2756/117/2011, pe rol fiind apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpaţii S.G.M. şi S.G., împotriva sentinţei penale nr. 196 din 11 mai 2011, pronunţată în dosar nr. 2756/117/2011 al Tribunalului Cluj, inculpaţii fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii trafic de droguri de risc şi mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 toate cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 C. pen., s-a luat în discuţie verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului S.G.M.
Curtea, constatând că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracţiunile pentru care este cercetat, fiind îndeplinite disp. art. 148 lit. a), b) si f) C. proc. pen., în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului S.G.M., arestat în Penitenciarul Gherla.
În termen legal, inculpatul S.G.M. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând prin apărătorul ales revocarea măsurii arestării preventive, susţinând că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzista, fiind depăşit termenul rezonabil , raportat la împrejurarea că se află în arest preventiv de 1 an si 8 luni de zile, iar o hotărâre nedefinitivă de condamnare, nu justifica menţinerea măsurii privative de libertate.
A mai susţinut ca a fost depistat cu virusul hepatitei C contactat în mediu penitenciar.
Totodată, cu privire la îndeplinirea disp. art. 148 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu s-a sustras urmăririi penale, întorcându-se de bunăvoie în România şi predându-se.
În ceea ce priveşte art. 148 lit. b) C. proc. pen. a precizat că cercetarea judecătorească este aproape finalizată, astfel că lăsat în libertate nu ar mai putea influenţa părţile din dosar.
Privitor la disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen. a susţinut că teza I este îndeplinită, însă în ceea ce priveşte teza a II a, respectiv pericolul concret pentru ordinea publica trebuie analizat în raport de persoana sa, respectiv faptul că nu are antecedente penale, suferă de tulburări de personalitate de tip schizoid, iar starea de detenţie i-a accentuat depresia.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 19 iunie 2012 a constatat că sunt întrunite cumulativ prevederile disp. art. 148 lit. a), b) si f) C. proc. pen., în sensul că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, i-a cerut coinculpatei L. să nu declare nimic cu ocazia audierii, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile presupus a fî comise de către inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acestora, dar şi din gradul ridicat de pericol social al faptelor raportat la persistenţa infracţională manifestată.
În raport de actele dosarului, cu referire la recurentul inculpat din prezenta cauză, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 196 din 11 mai 201 la Tribunalului Cluj au fost condamnaţi, inculpaţii:
- S.G. - la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere - pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art.41 alin. (2)C. pen. şi complicitate la trafic de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- S.G.M. - la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deţinere de droguri de risc şi mare risc, tară drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Cluj nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
În acesta ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, respectiv faptul că s-a sustras urmăririi penale, a încercat zădărnicirea aflării adevărului, cerându-i coinculpatei L. să nu declare nimic cu ocazia audierii, precum şi persistenţa infracţională manifestată, cât şi cele referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipata a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare, încheierea pronunţată la 19 iunie 2012 este legala.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul S.G.M. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G.M. împotriva încheierii din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 2756/117/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2321/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2336/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
