ICCJ. Decizia nr. 2227/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2227/2012
Dosar nr. 635/46/2012
Şedinţa publică din 22 iunie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea nr. 66/F din 08 iunie 2012 pronunţată în dosarul nr. 635/46/2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.G. Totodată, a obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauză există temerea că inculpatul, în calitatea sa de înalt demnitar de stat ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor.
S-a mai reţinut că prin respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în această fază a procesului penal, prima instanţă respectă pe deplin principiul proporţionalităţii măsurii preventive cu gravitatea acuzaţiei adusă inculpatului precum şi a principiului necesităţii măsurii preventive pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea ei, respectiv împiedicarea inculpatului să zădărnicească aflarea adevărului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.G., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 1602 şi următoarele C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, instanţa de judecată poate acorda, la cerere, liberarea provizorie sub control judiciar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dându-se eficienţă uneia din garanţiile privind libertatea persoanelor prevăzută de art. 5 alin. (5) C. proc. pen.
Astfel, conform textului de lege, acordarea liberării provizorii este facultativă fiind atributul instanţei şi lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu numai în situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de lege, ci şi în situaţia în care instanţa apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu este oportună, fapt pe care de altfel instanţa de fond l-a avut în vedere atunci când a respins cererea formulată de inculpat.
Aşa fiind, se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că cererea inculpatului este neîntemeiată raportat la gradul de pericol social concret al faptelor pentru care acesta este cercetat, de impactul negativ al acestor fapte produs asupra ordinii sociale, de împrejurările şi modalitatea lor de săvârşire, urmările produse şi nu în ultimul rând de calitatea pe care inculpatul o avea la momentul săvârşirii infracţiunilor.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că inculpatul C.G. a fost arestat preventiv fiind bănuit sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2009, infracţiunea prevăzută de art.13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen., infracţiunea de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, inculpatul este învinuit că în anul 2009, împreună cu alte persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat condus de acesta în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de spălare de bani în vederea obţinerii unor beneficii financiare. Potrivit actelor şi datelor dosarului de urmărire penală inculpatul C.G. este prezumat a fi conducătorul întregii operaţiuni infracţionale şi beneficiarul sumelor de bani obţinute ilegal.
Totodată, potrivit probelor aflate la dosar, inculpatul ar fi încercat să denatureze aflarea adevărului în cauză, prin influenţarea unor persoane, respectiv martori, susţinere întemeiată pe redarea convorbirilor purtate de inculpat cu diferite persoane.
Potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Or, în cauză, există temerea că inculpatul, în calitatea sa de secretar de stat cu problemele revoluţionarilor, deci de înalt demnitar de stat, bănuit de săvârşirea unor infracţiuni grave de corupţie, ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea martorilor.
În acest sens, sunt date şi informaţii obţinute de procuror în cursul urmăririi penale potrivit cărora inculpatul în discuţiile telefonice a încercat să influenţeze declaraţiile membrilor Asociaţiei „Decembrie 1989” audiaţi în cauză în calitate de martori.
În rezonanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene, legislaţia română prevede că detenţia provizorie a unei persoane nu poate fi dispusă sau menţinută decât dacă acea persoană este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe pericole precum : pericolul de fugă, cel de obstrucţionare a cursului justiţiei ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracţiune şi, cu toate acestea, justificarea în mod excepţional a luării şi menţinerii măsurii arestării preventive trebuie să ţină seama, în mod excepţional, de gravitatea infracţiunii de săvârşirea căreia este acuzat.
În speţă, în acord şi cu jurisprudenţa CEDO, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect prin respingerea cererii a respectat pe deplin principiul proporţionalităţii măsurii preventive cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului precum şi a necesităţii măsurii preventive pentru realizarea scopului legitim al procesului penal, acela de împiedicare a inculpatului să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
Circumstanţele personale ale inculpatului nu sunt de natură a justifica prin ele însele aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună în acest moment procesual.
Circumstanţele personale ale inculpatului au fost cunoscute de instanţă, apărarea invocând afecţiuni medicale cronice ce pot fi tratate în reţeaua sanitară a penitenciarelor.
Faptul că în cauză s-a emis deja rechizitoriul constituie un argument în plus pentru accentuarea acelor motive şi temeiuri care au stat la baza luării şi prelungirii măsurii arestării preventive.
De altfel, în conformitate cu art. 5 din Convenţie şi art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune şi menţine atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unor noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Înalta Curte constatând în urma examinării încheierii recurate că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, până la acest moment procesual va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, constatând de asemenea că încheierea atacată este corect motivată atât în fapt cât şi în drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.G.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva încheierii nr. 66/F din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 635/46/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2220/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2238/2012. Penal → |
|---|
