ICCJ. Decizia nr. 2391/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2391/2012

Dosar nr. 235/110/2011

Şedinţa publică din 11 iulie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin Sentinţa penală nr. 137/D din 09 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 235/110/2011 s-a dispus condamnarea inculpatului U.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 din C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., faptă din 27 octombrie 2010, la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A fost condamnat inculpatul U.R. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., faptă din 27 octombrie 2010, la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul U.D. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., faptă din 27 octombrie 2010, la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Tribunalul Bacău l-a condamnat pe inculpatul U.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen., faptă din 27 octombrie 2010, la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Li s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada reţinerii de 24 ore şi arestul preventiv începând cu data de 27 octombrie 2010 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea a două bucăţi de lemn aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

În baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului şi aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

Tribunalul a luat act că partea vătămată M.B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata unei contribuţii periodice de întreţinere către M.M. în favoarea minorilor după cum urmează:

- suma de 200 RON lunar pentru minorul M.L. născut la data de 4 octombrie 2002 începând cu data de 27 octombrie 2010 şi până la data de 4 octombrie 2020;

- suma de 200 RON lunar pentru minorul M.M.I. născut la 8 octombrie 2005 începând cu data de 27 octombrie 2010 şi până la data de 8 octombrie 2023.

Constată că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în dimineaţa zilei de 27 octombrie 2010, P.P. împreună cu concubina sa A.L., a mers la locuinţa numitului M.T. să-l ajute să taie lemne cu o drujbă, lucrare pe care a terminat-o în jurul orelor 12.00. După aceasta, P.P. şi concubina sa A.L. au plecat spre locuinţa lor, prin grădina lui M.T. Acesta a fost ajuns din urmă de inculpaţii U.C., care avea în mână o bâtă, U.D. care avea o furcă, U.I. care avea o greblă şi U.R. care avea în mână o sticlă şi o bâtă. Inculpaţii au început să-l lovească pe P.P. Victima M.T. a intervenit pentru aplanarea conflictului cerându-le celor patru inculpaţi să nu-l mai lovească pe P.P. Pentru acest motiv inculpaţii U.C., U.D., U.I., U.R. cu obiectele contondente ce le aveau asupra lor I-au lovit în zona capului şi toracelui pe M.T., iar în urma loviturilor aplicate acesta a decedat.

Victima M.T. a fost transportată cu autoturismul fratelui său M.I. împreună cu T.Ş. şi L.I. până la dispensarul din comuna Corbasca, unde medicul a constatat decesul acesteia.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, au fost găsite două bucăţi de par, ce prezentau pete de culoare brun-roşcată, cu aspect de sânge.

A mai reţinut judecătorul fondului că din raportul de constatare medico-legală nr. 3413/2010, al S.M.L. Bacău rezultă că moartea lui M.T. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi contuziei cerebrale în cadrul unui traumatism cranio-encefalic acut. Leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu corpuri contondente şi hiperextensie-flexie a regiunii cranio-vertebrale. Moartea datează din 27 octombrie 2010, iar la data decesului victima avea o alcoolemie de 0,35 ‰.

Situaţia de fapt descrisă mai sus se probează în optica tribunalului cu procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală; planşele fotografice, raportul de constatare medico-legală nr. 3413/2010 al S.M.L. Bacău, adresa nr. 2/2010 a Cabinetului medical medic-medicină de familie - B.E.O.; adresa din 10 ianuarie 2011 a I.P.J. Bacău - Serviciul de Criminalistică; declaraţia părţii vătămate M.B.; declaraţiile martorilor A.L., P.P., M.I., T.Ş., L.I., D.M., C.A.M., P.P., M.N., U.A.C. şi B.C.

A constatat judecătorul fondului că atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de judecată inculpaţii U.R., U.D. şi U.I. nu au recunoscut fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată cu precizarea că la data şi ora la care se reţine a fi comisă fapta se aflau la domiciliu unde dormeau după o petrecere avută cu o seară înainte în familie iar U.I. a învederat instanţei faptul că în dimineaţa respectivă de 27 octombrie 2010 a fost la coceni împreună cu un consătean de unde s-a întors în jurul prânzului când a şi aflat despre un incident a tatălui său U.C.

Inculpatul U.C. în cursul urmăririi penale nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa arătând că în ziua de 27 octombrie 2010 a avut un conflict cu victima pe care a împins-o peste o stivă cu lemne unde a căzut.

În instanţă a revenit asupra declaraţiei arătând că atunci când victima s-a îndreptat spre el cu un par i-a luat acest par din mână şi de frică i-a aplicat o lovitură în zona capului după care a plecat aruncând parul undeva în apropiere.

Aspectele expuse de către inculpaţi nu au fost reţinute de tribunal ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, întrucât se observă în mod vădit că ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale inculpaţilor, făcute din dorinţa de a scăpa de consecinţele răspunderii penale sau cel puţin a atenua impactul acestor consecinţe.

Astfel împrejurarea că susţinerile inculpaţilor sunt nereale este dovedită prin aceea că apărările lor sunt contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Apărarea inculpaţilor U.R., U.D. şi U.I. în sensul că nu au fost la locul incidentului nu poate fi reţinută avându-se în vedere faptul că martorii A.L., P.P., M.I., T.Ş., L.I. şi C.A.M. au declarat atât în cursul urmăririi penale cât şi la instanţă faptul că au văzut momentul când toţi cei patru inculpaţi care aveau în mână diferite obiecte contondente (furcă, par, greblă, sticle) au lovit victima până a căzut la pământ şi chiar şi după ce aceasta era căzută.

De asemenea martorul D.M. a arătat în declaraţiile date la urmărirea penală şi la instanţă faptul că a auzit gălăgie iar atunci când a ieşit din casă i-a văzut pe cei patru inculpaţi venind pe drum şi se îndreptau spre domiciliul lor.

În ceea ce priveşte depoziţiile martorilor P.P., M.N., U.A.C. şi U.C. acestea trebuie avute în vedere cu foarte mare circumspecţie din pricina relaţiilor speciale existente între aceşti martori şi inculpaţi (cuscri şi nepoţi) din examinarea conţinutului acestor depoziţii rezultând în mod evident tendinţa de subiectivism în favoarea inculpaţilor, în unele situaţii exagerările făcute de martorii în discuţie intrând în conflict cu înseşi susţinerile inculpaţilor şi mai ales ale inculpatului U.C.

Astfel martorii P.P., M.N. după ce în cursul urmăririi penale au arătat că victima nu a fost lovită de inculpatul U.C. acesta căzând peste o stivă de lemne unde a leşinat, la instanţă au revenit asupra acestor declaraţii arătând că inculpatul U.C. l-a lovit cu un par pe M.T. în zona capului.

De asemenea U.A.C. (nepotul inculpatului U.C.) la urmărirea penală a arătat faptul că pe M.T. nu l-a lovit nimeni însă la instanţă a precizat că bunicul său U.C. l-a lovit cu un par pe M.T.

A reţinut instanţa de fond că U.C. este singura martoră care a arătat că victima M.T. avea un par în mână aspect contrazis însă chiar de către U.C. care la urmărirea penală a făcut precizarea că victima a fost doar împinsă peste o stivă de lemne unde a şi căzut iar martorii P.P. şi M.N. au arătat faptul că acesta singur a căzut pe o stivă de lemne unde a leşinat. De altfel cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei inculpatul U.C. a solicitat prin apărător reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit prevederilor art. 73 lit. b) din C. pen. constituit circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Actul provocator, în oricare dintre modalităţile sale, trebuie să fi fost de aşa natură încât să fi trezit, în persoana împotriva căreia a fost îndreptat, o intensă reacţie psihică, o stare de tulburare puternică sau o puternică emoţie.

Pentru existenţa circumstanţei atenuante prevăzute în art. 73 lit. b) C. pen. este necesar să se constate o legătură de la cauză la efect între actul provocator şi tulburarea psihică sau emoţia sub stăpânirea căreia s-a săvârşit infracţiunea, reglementarea prin lege a circumstanţei atenuante a provocării având la bază ideea că acţiunea ilicită a provocatului constituie cauza infracţiunii săvârşite şi că infractorul nu ar fi comis fata fără existenţa acţiunii provocatoare.

Având în vedere dispoziţiile textului de lege menţionat mai sus şi materialul probator de la dosar a reţinut prima instanţă că nu rezultă că victima ar fi comis acte din cele arătate în art. 73 lit. b) C. pen. de natură a provoca în psihicul inculpatului U.C. o puternică tulburare sub imperiul căreia să fi acţionat.

Pentru toate aceste considerente arătate mai sus, Tribunalul a constatat că prin probele administrate s-a dovedit la adăpost de orice îndoială că inculpaţii U.C., U.R., U.D. şi U.I. sunt autorii faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În drept fapta inculpaţilor U.C., U.R., U.D. şi U.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea fiecărui inculpat.

În sarcina inculpaţilor s-au reţinut şi dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen. avându-se în vedere că fapta a fost comisă de mai multe persoane împreună.

De asemenea în sarcina inculpatului U.I. prima instanţă a reţinut şi dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. avându-se în vedere fişa de cazier aflată la dosarul de urmărire penală.

Fiind stabilită vinovăţia celor patru inculpaţi Tribunalul Bacău a dispus condamnarea acestora, urmând a se ţine seama la individualizarea pedepsei pentru fiecare inculpat de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen. respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, condiţiile şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, urmarea produsă - decesul victimei, precum şi datele ce conturează persoana inculpaţilor care au avut o poziţie nesinceră pe parcursul procesului penal, trei dintre inculpaţi nefiind cunoscuţi cu antecedente penale iar inculpatul U.I. este cunoscut cu antecedente penale fiind recidivist.

Victima M.T. avea în întreţinere doi minori respectiv M.L. născut la 4 octombrie 2002 şi M.M.I. născut la 8 octombrie 2005 iar potrivit dispoziţiei nr. 290 din 3 noiembrie 2010 curator pentru cei doi minori a fost numită M.M. care a solicitat instanţei obligarea inculpaţilor la plata unei contribuţii periodice de întreţinere.

Din declaraţia martorului L.I. se retine că victima nu avea serviciu iar banii aduşi în casă pentru întreţinerea familiei erau din munca pe care acesta o presta la diferiţi cetăţeni din sat.

Având în vedere fapta ilicită a celor patru inculpaţi care a avut drept urmare moartea victimei, tribunalul a concluzionat că se impune obligarea acestora în solidar la plata unei prestaţii periodice lunare către curatorul M.M. în favoarea celor doi minori ce se aflau în întreţinerea victimei, până la împlinirea vârstei majoratului.

În stabilirea cuantumului contribuţiei periodice lunare a fost avut în vedere faptul că victima, tatăl minorilor, nu era încadrată în muncă desfăşurând activităţi pe la diferiţi cetăţeni din sat, urmând ca suma ce va fi acordată cu acest titlu să fie stabilită prin raportare la venitul minim pe economie.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel inculpaţii U.R., U.D. şi U.I. şi U.C.

În motivarea apelurilor inculpaţii U.R., U.D. şi U.I. au susţinut că din probele dosarului nu rezultă că cei trei inculpaţi au săvârşit infracţiunea de care sunt acuzaţi.

Raportat la fapta reţinută în rechizitoriu, care s-ar fi petrecut la ora 9,00, solicită apelanţii să fie avut în vedere procesul-verbal de constatare la faţa locului făcut în faţa procurorului, în care se reţine că au fost audiaţi R.l. în vârstă de 22 ani, N.I. în vârstă de 57 de ani care spun că în curtea defunctului, victima tăia lemne împreună cu P.P. şi toţi inculpaţii l-au luat la bătaie.

Susţin apelanţii că obiectele găsite la faţa locului nu au fost amprentate pe motiv că erau ude, însă apreciază că nu erau ude, atâta timp cât parchetul Ie-a ridicat şi Ie-a pus pungi de plastic.

Arată apelanţii că în mod constant cei trei inculpaţi au susţinut că a avut loc o petrecere şi nu erau la locul săvârşirii faptei. Apreciază că inculpaţii au spus adevărul raportat la probele administrate în dosar. Arată că dacă P.P. ar fi fost lovit de către cei trei inculpaţi, ar trebui să existe un certificat medico legal, dar dacă nu există înseamnă că nu a fost lovit, sau ar fi putut face o plângere separată împotriva inculpaţilor. În cauză au fost audiaţi 12 martori, iar din declaraţiile acestora nici una nu este la fel, aceştia una au declarat la urmărirea penală şi alta au declarat la instanţa de fond, apreciind că sunt contradicţii în declaraţiile martorilor. Mai arată că inculpaţi au cerut să fie duşi la testul poligraf.

În concluzie, arată că în cauză nu sunt elemente concludente de vinovăţie a celor trei inculpaţi, iar raportul de constatare medico-legal coroborat cu acel raport refăcut, raportat la procesul-verbal de constatare la locul faptei, şi probele testimoniale administrate, şi la declaraţiile inculpaţilor, conduc la concluzia ca se impune achitarea. În final cei 3 apelanţi au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei penale apelate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi pe fond achitarea celor trei inculpaţi întrucât nu au săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina lor.

Apelantul inculpat U.C., a arătat în motivarea apelului că a recunoscut săvârşirea faptei însă a fost obligat să reacţioneze în acest fel deoarece i-a fost frică şi a aplicat acea lovitură care a condus la decesul victimei. Solicită a se avea în vedere şi raportul de constatare medico-legal din care rezultă că acele leziuni cauzate victimei s-ar fi putut produce şi prin cădere. în final inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi pe fond reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 47 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză.

Analizând apelurile declarate de inculpaţi, curtea a constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, aceasta a fost corect reţinută de prima instanţă în baza probelor administrate în cauză respectiv procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală; planşele fotografice, raportul de constatare medico-legală nr. 3413/2011 al S.M.L. Bacău, adresa nr. 2/2010 a Cabinetului medical medic-medicină de familie - B.E.O.; adresa din 10 ianuarie 2011 a I.P.J. Bacău - Serviciul de Criminalistică; declaraţia părţii vătămate M.B.; declaraţiile martorilor A.L., P.P., M.I., T.Ş., L.I., D.M., C.A.M., P.P., M.N., U.A.C. şi B.C.

Astfel deşi inculpaţii U.R., U.D. şi U.I. nu au recunoscut fapta şi au susţinut că la data la care se pretinde că a fost comisă fapta se aflau la domiciliu unde dormeau după o petrecere avută cu o seară înainte în familie iar U.I. a învederat instanţei faptul că în dimineaţa respectivă de 27 octombrie 2010 a fost la coceni împreună cu un consătean de unde s-a întors în jurul prânzului, aceste apărări au fost înlăturate în mod temeinic de tribunal întrucât se observă că ele reprezintă o denaturare a adevărului din partea inculpaţilor din dorinţa de a scăpa de consecinţele răspunderii penale.

Apărarea inculpaţilor U.R., U.D. şi U.I. în sensul că nu au fost la locul incidentului este contrazisă prin declaraţiile martorilor A.L., P.P., M.I., T.Ş., L.I. şi C.A.M., care au relatat atât în cursul urmăririi penale cât şi la instanţa de fond faptul că au văzut momentul când toţi cei patru inculpaţi care aveau în mână diferite obiecte contondente (furcă, par, greblă, sticle) au lovit victima până a căzut la pământ şi chiar şi după ce aceasta era căzută.

De asemenea martorul D.M. a arătat că a auzit gălăgie iar atunci când a ieşit din casă i-a văzut pe cei patru inculpaţi venind pe drum şi se îndreptau spre domiciliul lor.

În ceea ce priveşte depoziţiile martorilor P.P., M.N., U.A.C. şi U.C. acestea vor fi înlăturate ca nesincere datorită relaţiilor speciale existente între aceşti martori şi inculpaţi (cuscri şi nepoţi).

În plus din analiza acestor depoziţii rezultă tendinţa de subiectivism în favoarea inculpaţilor, în unele situaţii exagerările făcute de martorii în discuţie intrând în conflict cu înseşi susţinerile inculpaţilor şi mai ales ale inculpatului U.C.

Elocvent este aspectul că martorii P.P., M.N. după ce în cursul urmăririi penale au arătat că victima nu a fost lovită de inculpatul U.C. acesta căzând peste o stivă de lemne unde a leşinat, la instanţă au revenit asupra acestor declaraţii arătând că inculpatul U.C. l-a lovit cu un par pe M.T. în zona capului.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului M.D.V., ginerele inculpatului U.R. dată în faţa curţii la 1 noiembrie 2011 nu prezintă relevanţă deoarece susţine că fiind audiat la poliţie a rămas cu impresia că doar inc. U.C. era acuzat de uciderea unei persoane.

În ceea ce priveşte declaraţia martorei G.E., concubina inc. U.D. în sensul că inc. a stat acasă şi nu s-a aflat la locul faptei, instanţa o va înlătura ca nesinceră având în vedere pe de o parte că avea interes să susţină o versiune care să poată conduce la rezolvarea situaţiei juridice a concubinului său, iar în fata curţii a dat o declaraţie cu multe ezitări şi reveniri care a născut suspiciuni majore cu privire la sinceritatea martorei.

Referitor la susţinerile inculpaţilor, prin apărători că victima a murit din cauza afecţiunilor cardiace, în urma refacerii raportului de constatare medico-legală nr. 364 al S.M.L. Bacău, raport avizat de comisia de avizare din cadrul I.M.L. laşi a rezultat că moartea lui M.T. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio respiratorii acute prin sindrom de hipertensiune intracraniană în fosa posterioară cadrul unui traumatism cranio-cerebral acut.

Leziunile traumatice cranio-cerebrale acute au fost sigur şi direct mortale acestea fiind produse prin lovirea victimei cu corpuri contondente (lovire activă) posibil şi cădere.

Moartea datează din 27 octombrie 2010, iar la data decesului victima avea o alcoolemie de 0,35 ‰.

Faptul că leziunile puteau fi produse şi prin cădere nu exclud acţiunea agresivă a inculpaţilor deoarece victima în prealabil a fost trântită la pământ şi apoi lovită de inculpaţi.

În ceea ce priveşte cererea inculpatului U.C. că se impune reţinerea prevederilor art. 73 lit. b), susţinerea este nefondată

Astfel conform acestui text de lege constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Esenţial este ca actul provocator, în oricare dintre modalităţile sale, trebuie să fi fost de aşa natură încât să determine persoana împotriva căreia a fost îndreptat, stare de tulburare sau emoţie provocării având la bază ideea că acţiunea ilicită a provocatului constituie cauza infracţiunii săvârşite şi că infractorul nu ar fi comis fapta fără existenţa acţiunii provocatoare, caz care nu există în speţa de faţă.

În drept fapta inculpaţilor U.C., U.R., U.D. şi U.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., fiind incidente şi dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen. avându-se în vedere că fapta a fost comisă de mai multe persoane împreună.

De asemenea în sarcina inculpatului U.I. se vor reţine şi dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. avându-se în vedere fişa de cazier aflată la dosarul de urmărire penală.

Referitor la pedeapsă aceasta a fost corect individualizată raportat la criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen. respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, condiţiile şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, urmarea produsă - decesul victimei.

În aceste condiţii pedeapsa principală de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru fiecare inculpat reflectă fidel gradul de pericol social al infracţiunii comise.

În plus datele ce conturează persoana inculpaţilor nu le sunt favorabile, deoarece au avut o poziţie nesinceră pe parcursul procesului penal, iar inculpatul U.I. este cunoscut cu antecedente penale fiind recidivist.

Raportat la cuantumul pedepselor aplicate acestea se va face doar prin executare într-un loc de detenţie.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii U.C., U.R., U.D. şi U.I.

Inculpatul U.C. a invocat cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând aplicarea art. 3201 C. proc. pen., reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. şi redozarea pedepsei.

Inculpaţii U.R., U.D. şi U.I. au invocat în principal cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (susţinând că nu există probe care să susţină vinovăţia lor), iar în subsidiar, cazul de casare prev. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (solicitând redozarea pedepselor).

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. invocat de inculpaţii U.R., U.D. şi U.I., Curtea reţine reţine că pentru a fi în prezenţa acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conţinutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecinţa greşitei reţineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.

Această contrarietate evidentă şi esenţială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanţa l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidenţa cazului de casare analizat.

Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greşită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existentă sau inexistentă o afirmă în mod eronat instanţa de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă.

Or, examinând motivele de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recurenţii critică modalitatea în care instanţele de fond şi apel au interpretat acest probatoriu, aspecte ce nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs în limitele cazului de casare invocat.

În privinţa probelor şi a aprecierii acestora, Curtea reţine că potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se de către organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Deşi aprecierea probelor nu poate fi cenzurată în limitele cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., instanţa de recurs poate totuşi verifica dacă a fost respectat principiul liberei aprecieri a probelor consacrat de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., căci acesta ţine de legalitatea procesului penal, a cărei respectare poate şi trebuie să fie analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Din această perspectivă, Curtea constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut în mod corespunzător că în cauză există probe care, prin coroborare, susţin vinovăţia tuturor celor patru inculpaţi.

Astfel, deşi inculpaţii U.R., U.D. şi U.I. au negat constant săvârşirea infracţiunii ce li s-a reţinut în sarcină, din depoziţiile martorilor A.L., P.P., M.I., T.Ş., L.I., C.A.M. şi D.M. rezultă nu doar prezenţa tuturor inculpaţilor la locul săvârşirii infracţiunii, ci şi implicarea lor activă în lovirea victimei M.T. cu corpuri contondente.

În privinţa depoziţiilor celorlalţi martori audiaţi în cauză, corect acestea au fost înlăturate atât de instanţa de fond, cât şi de cea de apel, în condiţiile în care între martori şi inculpaţi există relaţii apropiate (sunt cuscri sau nepoţi ai inculpaţilor). În acest sens, Curtea constată că în speţă nu este vorba doar despre o prezumţie de subiectivitate a respectivilor martori, în condiţiile în care aceştia şi-au modificat depoziţiile în funcţie de declaraţiile inculpaţilor.

Astfel, după ce în cursul urmăririi penale aceşti martori au susţinut, în consonanţă cu inculpatul U.C., că acesta nu a lovit victima, odată cu schimbarea de atitudine a inculpatului din cursul cercetării judecătoreşti, martorii şi-au modificat şi ei declaraţiile, arătând că inculpatul a lovit victima cu un par.

Prin urmare, Curtea constată că reţinerea vinovăţiei tuturor celor patru inculpaţi este rezultatul examinării tuturor probelor administrate în cauză, critica formulată fiind neîntemeiată.

În ce priveşte cauzalitatea între acţiunile inculpaţilor şi moartea victimei, Curtea reţine concluziile lămuritoare ale raportului de constatare medico-legală, avizate de Comisia de avizare şi control din cadrul I.M.L. Iaşi, potrivit cărora leziunile traumatice cranio-cerebrale acute constatate la necropsia victimei au fost sigur şi direct mortale, nefiind necesară efectuarea unei expertize medico-legale aşa cum au solicitat inculpaţii.

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. invocat de toţi recurenţii inculpaţi, Curtea constată că acesta nu este incident în cauză.

Pedepsele aplicate, de câte 12 ani închisoare reflectă gradul de pericol social concret al faptelor comise, conturat de împrejurările în care acestea au fost comise (victima fiind lovită fără vreun motiv aparent, în condiţiile în care intervenise pentru aplanarea unui conflict între inculpaţi şi o altă persoană); de asemenea, s-a reţinut şi incidenţa circumstanţei agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., faptul că, exceptându-l pe inculpatul U.R., ceilalţi au mai cunoscut rigorile legii penale (inculpatul U.I. fiind chiar recidivist postexecutoriu), precum şi atitudinea nesinceră, lipsită de orice urmă de regret faţă de cele întâmplate.

În ce priveşte solicitarea inculpatului U.C., de aplicare a art. 3201 C. proc. pen., Curtea constată că mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti instanţa de fond Ie-a pus în vedere tuturor inculpaţilor posibilitatea de a se judeca pe baza procedurii simplificate prevăzute de acest text de lege, însă aceştia nu au înţeles să se prevaleze la acel moment de respectivele dispoziţii legale.

În fine, în ce priveşte incidenţa circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., din niciun mijloc de probă nu rezultă vreo conduită provocatoare a victimei în raport cu inculpaţii, anterior comiterii faptei, astfel încât solicitarea inculpaţilor este neîntemeiată.

Fată de toate aceste motive, Curtea constată că recursurile sunt nefondate şi le va respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Va deduce prevenţia la zi.

Va obliga inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii U.C., U.R., U.D. şi U.I. împotriva Deciziei penale nr. 47 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 octombrie 2010, la 11 iulie 2012.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2383/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215...  ICCJ. Decizia nr. 2430/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2391/2012. Penal