ICCJ. Decizia nr. 2355/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2355/2012
Dosar nr. 5180/99/2010*
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 18 din 11 ianuarie 2011 Tribunalul laşi a dispus condamnarea inculpatului C.C., fiul lui T. şi E., născut la data de 27 martie 1960, în comuna Prisecani, jud. laşi, domiciliat în sat Cărbunari, comuna Grajduri, jud. laşi, de cetăţenie română, necăsătorit, fără antecedente penale, agricultor, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), 175 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 15 de ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului C.C., pe durata şi în condiţiile prevăzute de textul legal sus-menţionat, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza disp. art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 29 aprilie 2010 la zi.
În temeiul disp. art. 118 lit. b) C. pen. a fost confiscată sapa folosită la comiterea faptei, aflată în sacul nr. 3, în arhiva depozit a Tribunalului laşi.
În temeiul disp. art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către partea civilă A.L. a obiectelor de îmbrăcăminte aparţinând victimei C.V., aflate în plicul nr. 1 şi în sacul nr. 4, în arhiva depozit a Tribunalului laşi.
A fost admisă acţiunea civila pornită şi exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă A.L. şi, a obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 20 000 RON cu titlu de despăgubiri civile, din care 10000 RON reprezintă daune materiale şi 10 000 RON reprezintă daune morale.
În baza dispoziţiilor art. 349 rap. la art. 191 C. proc. pen., inculpatul C.C. a fost obligat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 2000 RON, din care suma de 400 RON reprezenta onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă, sumă ce va fi suportată iniţial din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile A.L. suma de 1000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că inculpatul C.C. are vârsta de 48 de ani şi este frate cu victima C.V. Cei doi locuiau în curţi învecinate în satul Cărbunari, comuna Grajduri, judeţul laşi. Cei doi fraţi nu se înţelegeau foarte bine întrucât după cum arăta inculpatul, victima C.V. era "un fel de miştocar, mă făcea mereu bunel şi moş". În plus, amândoi fraţii erau mari consumatori de băuturi alcoolice, fond pe care aveau dese certuri iar uneori chiar şi altercaţii fizice.
La data de 21 aprilie 2010, ca de obicei, membrii familiei C., mai puţin cei minori au consumat cantităţi însemnate de băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate. În jurul orelor 13,30 mama celor doi fraţi respectiv numita C.E. în vârstă de 73 de ani a intenţionat să plece de la domiciliu trecând prin grădina lui C.V. cu intenţia de a merge în sat să-şi mai cumpere băuturi alcoolice. A fost interpelată însă chiar de către fiul său, C.V., care i-a interzis să plece. În apărarea mamei a intervenit însă inculpatul C.C., moment în care cei doi fraţi s-au luat la ceartă. Pentru a tranşa problema inculpatul a mers şi s-a înarmat cu o furcă intenţionând să-l agreseze pe fratele său C.V., însă nu a mai reuşit deoarece acesta din urmă a fugit în casă.
În aceeaşi zi în jurul orelor 16,00 - 16,30 victima s-a deplasat în curtea locuinţei inculpatului pentru a vedea ce mai face mama sa. Aici a avut loc o nouă altercaţie între inculpat şi fratele său izbucnită pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice şi al conflictului anterior abia încheiat. Şi de această dată inculpatul s-a hotărât să tranşeze disputa în favoarea sa astfel că s-a înarmat cu o sapă şi cu muchia metalică a acesteia şi-a lovit mai întâi fratele peste cap, în zona frontală dreaptă doborându-l la pământ. În continuare, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură puternică victimei în zona abdominală inferioară stângă, cu muchia sapei, în acelaşi timp colţul acesteia provocându-i şi o plagă tăiat-înţepată în zona coapsei stângi. Inculpatul a încetat agresiunea doar la intervenţia unui alt frate al său, martorul C.P., acesta fiind cel care a încercat să-i acorde primul ajutor victimei C.V.
Inculpatul a cerut nepotului său D.V. să răzuiască pământul îmbibat cu sângele provenit de la rana de la coapsa victimei după care a mers în casă şi s-a culcat.
Astfel, partea vătămată A.L., concubina victimei C.V., audiată la data de 23 aprilie 2010, a declarat că în ziua de 21 aprilie 2010, în jurul orelor 13,00, în timp ce victima lucra la vie în apropierea casei, pe cărarea din faţa casei a trecut C.E., mama fraţilor C., în stare avansată de ebrietate. Întrucât a căzut, a început să strige la partea vătămată s-o ducă acasă, însă în spatele ei venea inculpatul C.C., şi el în stare de ebrietate, astfel că victima i-a cerut inculpatului să o ducă acasă pe mama lor.
Fără niciun motiv, inculpatul a început să-l înjure pe C.V. şi să-l ameninţe că-l omoară, după care a plecat acasă.
În jurul orelor 16,30, victima a plecat la casa mamei lui să vadă dacă fraţii săi sunt beţi, iar la scurt timp, la locuinţa părţii vătămate a venit un nepot al victimei, D.V. care i-a spus părţii vătămate că C.V. a fost lovit de inculpat cu sapa.
Conflictul ar fi început între C.P. şi victimă, primul adresându-i cuvinte jignitoare, după care a luat un cuţit cu care a lovit victima în partea stângă, apoi I-a lovit cu pumnul în zona abdomenului şi a aruncat cuţitul în fântână. Declară martorul că iniţial incidentul a început în corpul de casă ocupat de C.P., unde acesta a lovit victima, apoi a scos-o afară unde a lovit-o cu cuţitul, cu pumnii şi cu sapa, fiind ajutat şi de către soţia sa, C.A., care a lovit şi ea victima cu pumnii.
Declaraţia martorului C.P. din cursul urmăririi penale nu coincide cu cea din faza cercetării judecătoreşti, întrucât în prima declaraţie martorul susţine că a perceput în mod direct momentul în care inculpatul a ridicat sapa deasupra capului şi i-a aplicat o lovitură victimei în cap, iar după ce aceasta a căzut la pământ i-a mai aplicat o lovitură cu muchia sapei în şoldul stâng.
În faţa instanţei, martorul a declarat că în timp ce soţia sa făcea de mâncare, în jurul orelor 15,30, el a intrat în casă şi s-a culcat. S-a trezit în momentul în care soţia sa trăgea de el spunându-i că C.V. se zbate afară. Când a ieşit în curte, fratele său era lângă un nuc, sângera în zona şoldului, martorul I-a spălat pe faţă cu o cana cu apă adusă de soţia sa, după care a victima a decedat.
Cu ocazia declaraţiei date în cursul cercetării judecătoreşti, martora nu-l mai indica pe inculpat ca fiind cel despre care a fost anunţată că I-a lovit pe C.V., însă a venit cu o precizare suplimentară, potrivit căreia, la două săptămâni de la înmormântarea victimei, la domiciliul său au venit copii lui C.P. şi C.A. care ar fi spus că părinţii lor au fost cei care l-au omorât pe C.V. cu un cuţit, pe care l-au aruncat într-o fântână.
Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, la data de 29 aprilie 2010, C.C. a recunoscut că a avut o dispută cu fratele său, că I-a lovit pe acesta cu o sapă, peste cap, peste coapse, posibil şi peste abdomen, însă a declarat că nu îşi aminteşte toate detaliile întrucât se afla în stare avansată de ebrietate.
Declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti debutează cu precizarea că nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat în după amiaza zilei de 21 aprilie 2010, nu-şi aminteşte să-l fi lovit pe fratele său C.V. cu sapa.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului şi a modului de executare instanţa a ţinut seama, conform dispoziţiilor art. 72 C. pen., atât de gradul de pericol social concret major al faptei, de modalitatea şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită (în cadrul unui conflict spontan, pe fondul unor neînţelegeri preexistente şi al consumului excesiv de băuturi alcoolice), de urmarea ireversibilă produsă, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului care nu este recidivist şi a adoptat o poziţie procesuală oscilantă, încercând să denatureze aflarea adevărului.
Individualizarea sancţiunii trebuie să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii
Prin Decizia penală nr. 47 din 10 martie 2011 Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul C.C., împotriva Sentinţei penale nr. 18 din 11 ianuarie 2011 a Tribunalului laşi, sentinţă care a fost menţinută.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă, perioada prevenţiei de după data de 21 ianuarie 2011 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 300 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON, onorariu avocatului din oficiu va fi avansat din fondurile statului şi părţii civile A.L. suma de 1000 RON, cheltuieli judiciare.
Fiind învestită cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei instanţei de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - prin Decizia nr. 2486 din 22 iunie 2011 a admis recursul promovat de inculpat, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel laşi.
În raport de această constatare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că se impune rejudecarea apelului promovat de inculpat de către Curtea de Apel laşi, când vor fi administrate în mod necesar toate acele probe care să întemeieze o soluţie procedurală de condamnare sau achitare a inculpatului, inclusiv se vor putea readministra probele deja administrate la instanţa de fond dacă va fi cazul şi nu în ultimul rând, dată fiind poziţia procesuală sinuoasă a inculpatului C.C.
După trimiterea cauzei spre rejudecare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel laşi, inculpatul solicitând, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, considerând că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 70 din 5 aprilie 2012 Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatului C.C., fiul lui T. şi E., deţinut în Penitenciarul laşi împotriva Sentinţei penale nr. 18 din 11 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul laşi, în Dosarul nr. 5180/99/2010, hotărâre care a fost menţinută.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că în cauză au fost luate toate măsurile legale pentru a asigura inculpatului o informare completă şi precisă cu privire la faptă şi calificarea ei juridică, acordându-i-se acestuia toate facilităţile pentru a-şi pregăti apărarea în mod efectiv, în scopul asigurării exercitării drepturilor garantate de art. 6 din Convenţia Europeană.
Probatoriul administrat în cauză a fost corect interpretat şi coroborat de către prima instanţă, avându-se în vedere toate împrejurările şi datele ce conduc la o reală stabilire a situaţiei de fapt şi a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat.
În stabilirea situaţiei de fapt nu a fost omisă nici una din probe, instanţa îndeplinindu-şi obligaţia de a se pronunţa asupra cererilor inculpatului privind administrarea de probe şi de a avea în vedere la soluţionarea cauzei toate probele administrate, ceea ce constituie garanţia respectării dreptului la apărare al inculpatului.
În cadrul operaţiunii de sinteză a probelor, instanţa de fond a apreciat care dintre declaraţiile părţilor şi ale martorilor reflectă adevărul, şi anume cele făcute imediat după producerea faptei şi în care au relatat despre implicarea inculpatului C.C. în calitate de autor al agresiunii exercitate asupra victimei, urmate de decesul acesteia, ori cele date în faza cercetării judecătoreşti şi în care aceştia au revenit cu privire la aceleaşi aspecte redate fidel în primele declaraţii ce vizau recunoaşterea inculpatului C.C. ca fiind autor al infracţiunii de omor calificat.
Întrucât în cauză nu există nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale părţilor şi martorilor, prima instanţă a avut temeiuri suficiente să considere că numai cele făcute iniţial sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte şi împrejurări ce au rezultat din ansamblul probator existent în cauză şi să le înlăture motivat pe celelalte.
În vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, instanţa de apel a extins probatoriul şi a audiat martorii B.V., C.M., C.P., C.l.V., Z.A., C.l. şi C.D.
Înalta Curte a constatat că relatările persoanelor audiate şi reaudiate în această fază procesuală au oferit aceleaşi elemente de fapt cunoscute şi analizate de prima instanţă ce a constatat existenta în cauză a mai multor mărturii simultane care se contrazic, şi pe care Ie-a evaluat critic prin luarea în calcul a factorilor de credibilitate legaţi de persoana celor audiaţi.
Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, probele din faza de urmărire penală trebuie analizate coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti, iar, scopul probelor este identic pentru ambele faze ale procesului penal, respectiv, aflarea adevărului.
Având în vedere cele expuse anterior, Curtea a constatat că nu pot fi reţinute în cauză susţinerile părţilor şi ale martorilor ce au încercat să inducă ideea că autorii omorului sunt C.P. şi C.A., prin aplicarea de lovituri cu pumnii şi picioarele şi prin folosirea unui cuţit, o variantă avansată în scopul exonerării de răspundere penală a inculpatului.
Declaraţiile celor care au încercat să-l disculpe pe inculpatul C.C. sunt afectate de relaţiile de duşmănie în care se aflau cu C.P., toţi cei din familia C., dar şi vecinii se aflau în relaţii mai bune cu inculpatul şi în conflict cu C.P., martorul D.V. a fost influenţat în relatările sale, potrivit celor expuse anterior, iar, cu privire la martorii C.P. şi C.l.V. s-a încercat determinarea lor, pe fondul stării de minoritate şi al situaţiei materiale extrem de precare.
Revenirile inculpatului, ale părţii vătămate şi ale martorilor asupra declaraţiilor iniţiale nu au fost făcute în scopul de a oferi informaţii conforme cu adevărul; prin asemenea retractări, fără o justificare credibilă, plauzibilă, se încearcă minimalizarea necesităţii şi importanţei urmăririi penale, practica dovedind de cele mai multe ori că declaraţiile cele mai apropiate de adevăr sunt cele date în momentele iniţiale ale urmăririi penale, ele relevă cel mai bine situaţia de fapt, deoarece, împrejurările comiterii faptei sunt proaspete în mintea persoanelor audiate, iar, declaraţiile luate ulterior, pot fi afectate de o serie de factori, precum cei prezentaţi în speţă cu ocazia examinării fiecărei declaraţii, în acest fel fiind denaturat adevărul.
Ca atare, pe baza acestui probatoriu, instanţa de fond a procedat la stabilirea în mod corect a situaţiei de fapt; hotărârea de condamnare dispusă faţă de inculpatul C.C. este susţinută de materialul probator administrat în faza urmăririi penale, ce are forţa de a exprima adevărul şi constituie un lanţ deductiv, fără discontinuitate.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a constatat în mod corect că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale şi a dat eficienţă manifestării exprese de voinţă a inculpatului ce a declarat că în situaţia dovedirii vinovăţiei sale, este de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate de partea civilă A.L., respectiv, 10 000 RON, daune materiale şi 10 000 RON, daune morale, sume pe care de altfel, instanţa le apreciază că satisfac exigenţele unei juste şi integrale reparaţii a prejudiciilor produse.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, recurentul-inculpat C.C. care a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului şi rejudecând cauza, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că din probe rezultă că inculpatul nu este autorul infracţiunii ci fratele acestuia.
Examinând recursul declarat în cauză de inculpatul C.C. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi inculpatul C.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - 175 lit. c) C. pen., reţinându-se că la data de 21 aprilie 2010, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice i-a aplicat mai multe lovituri cu muchia metalică a unei sape fratelui său, C.V., lovituri de mare intensitate care au cauzat leziuni interne ce au condus la decesul acestuia.
În speţă, probele administrate în faza urmăririi penale - respectiv, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului faptei, planşele foto, raportul de necropsie, declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor P.E.V., C.P., C.A. şi D.V., precum şi declaraţiile de recunoaştere date de inculpat se coroborează între ele şi dovedesc cu certitudine că, la data de 21 aprilie 2010, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, i-a aplicat fratelui său, victima C.V., mai multe lovituri cu muchia unei sape, în zona capului şi a abdomenului, precum şi o lovitură cu colţul sapei peste coapsa stângă, lovitura din zona abdominală fiind de intensitate mare, provocându-i astfel ruptura de splină care a dus la decesul acestuia.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că critica privind faptul că s-ar fi comis o eroare de fapt prin condamnarea inculpatului apare ca neîntemeiată, deoarece atât instanţa de fond, aşa cum rezultă din evocarea amplă a declaraţiilor martorilor şi ale părţii vătămate, cât şi instanţa de apel au perceput în mod real conţinutul probelor în reţinerea situaţiei de fapt, soluţia de condamnare pronunţată fiind în concordanţă cu fapta săvârşită.
Ca atare, Înalta Curte constată că pe baza probatoriului administrat, instanţele de fond şi apel au procedat la stabilirea în mod corect a situaţiei de fapt; hotărârea de condamnare dispusă faţă de inculpatul C.C. fiind susţinută de materialul probator administrat în faza urmăririi penale, ce are forţa de a exprima adevărul şi constituie un lanţ deductiv, fără discontinuitate.
În raport de situaţia de fapt reţinută în cauză, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului C.C., astfel că, apărarea sa vizând achitarea în baza ari. 10 lit. "c" C. proc. pen. nu poate fi primită.
Faţă de cele mai sus arătate solicitarea apare ca nefondată, probatoriul administrat în cauză demonstrând fără dubiu că inculpatul C.C. este autorul infracţiunii de omor calificat dedusă judecăţii.
Întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 paragraf 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 66 şi art. 52 C. proc. pen., care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.
Săvârşirea faptei şi vinovăţia inculpatului fiind pe deplin dovedite, prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă care reflectă, gradul de pericol social ridicat al faptei rezultat din natura infracţională şi urmarea produsă, împrejurările concrete ale comiterii faptei precum şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, dar şi atitudinea procesuală necorespunzătoare adoptată, cu consecinţa aplicării unei pedepse ce va fi în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale acesteia, dar şi o constrângere corespunzătoare legii penale.
Astfel, în mod corect a constatat instanţa de apel că după administrarea unui vast probatoriu, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului, care, deşi a negat cu vehemenţă comiterea faptei acesta a fost recunoscut de către partea vătămată iar alibiurile sale au fost demontate de probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească.
Faţă de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 70 din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.C. durata măsurii arestării de la 29 aprilie 2010 la 4 iulie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2354/2012. Penal. Omorul deosebit de grav... | ICCJ. Decizia nr. 1547/2012. Penal → |
|---|
