ICCJ. Decizia nr. 2370/2012. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2370/2012
Dosar nr. 4370/110/2009
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 235/D din data de 24 octombrie 2011, Tribunalul Bacău, a dispus condamnarea inculpaţilor:
C.L., fiica lui A. şi E., născută în Bucureşti, domiciliată în Bucureşti, str. B., sector 6, cetăţean român, necăsătorită, studii superioare, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptă din iulie 2007, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 86 din 5 C. pen., s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 4 (patru) ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 625 din 3 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1648 din 13 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptă din septembrie 2006.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, cea de 4 (patru) ani închisoare.
S-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 ore şi arestul preventiv în perioada 21 septembrie 2006 - 14 octombrie 2006 şi reţinerea de 24 ore din data de 7 iulie 2009.
A.V., fiul lui V. şi M., născut în Moineşti, judeţul Bacău, domiciliat în municipiul Moineşti, str. G., judeţul Bacău, cetăţean român, studii superioare, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapta din iulie 2007, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată, reţinerea de 24 ore din data de 7 iulie 2009.
În baza art. 254 alin. (3) şi art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A.V. a sumei de 30.000 RON.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului A.V. dispusă în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din 10 iulie 2009. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpata C.L. şi numitul B. M. au luat hotărârea de a achiziţiona imobilul "Bază de tratament cu spaţii de cazare Moineşti" (obiectiv nefinalizat din punct de vedere a stadiului de construire) şi de a participa în acest sens la licitaţia organizată de Primăria municipiului Moineşti la data de 30 iulie 2007, ca asociaţi, însă s-au decis să-şi interpună copiii, respectiv S.N.A. (fiica inculpatei C.L.) şi B.M.C. (fiul numitului B.M.), aceştia urmând să participe la licitaţie cu susţinerea financiară a SC T.N.C. SRL Bucureşti, aparţinând lui B.M. Tot acesta şi inculpata au asigurat prezenţa la licitaţia din 30 iulie 2007 şi a unei a doua firme SC S.I. SRL Bucureşti, (al cărei reprezentant C.R. este şi salariat la SC T.N.C. SRL Bucureşti) pentru a îndeplini condiţiile din regulamentul de licitaţie.
În perioada 20 decembrie 2006 - 12 iulie 2007 s-au organizat de către Primăria municipiului Moineşti 3 licitaţii, fiecare din ele repetată la trei termene consecutive, la care nu s-au prezentat ofertanţii astfel încât procedurile au fost închise.
Corespunzător acestor proceduri prin hotărârile consiliului local nr. 6 din 31 ianuarie 2007, 31 din 26 aprilie 2007 şi 54 din 10 iulie 2007 preţul minim de pornire al licitaţiei a fost diminuat progresiv cu 5%, 20% şi apoi 40% ajungând astfel de la 2.259.124,35 RON la 1.355.474,61 RON.
La data de 12 iulie 2007, Primăria municipiului Moineşti a efectuat publicitatea anunţului privind organizarea unei noi licitaţii publice cu strigare pentru vânzarea imobilului pentru data de 30 iulie 2007, prin afişare la sediul primăriei şi printr-o adresă la redacţia publicaţiei "O.".
La data de 25 iulie 2007 prin dispoziţia primarului nr. 2103 componenţa comisiei de licitaţie a fost modificată.
La data de 27 iulie 2007, au cumpărat caiete de sarcini şi au plătit garanţia de participare SC S.I. SRL Bucureşti şi S.N.A., în solidar cu B.M.C., susţinuţi financiar de SC T.N.C. SRL Bucureşti, ofertanţi care s-au şi prezentat la licitaţie în ziua de 30 iulie 2007.
Imobilul arătat a fost adjudecat la a treia strigare cu suma de 1.735.982 RON (ce include şi TVA) de către persoanele fizice S.N.A. şi B.M.C., garantaţi de SC T.N.C. SRL Bucureşti.
Procesul-verbal de adjudecare din 30 iulie 2007 a fost semnat de comisia de licitaţie dar şi de primarul A.V., în calitate de organizator al licitaţiei.
Plata preţului s-a efectuat în limita sumei de 867.991 RON (jumătate de preţ) de către B.M.C. prin ordin de plată emis la 09 august 2007 şi în limita aceleiaşi sume prin cec emis la 24 august 2007 de către SC T.N.C. SRL Bucureşti.
La data de 09 august 2007 a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, sub nr. 2390, la Biroul Notarilor Publici asociaţi "P.P. şi U.D." din Bucureşti, contractul fiind semnat din partea Primăriei municipiului Moineşti de primarul A.V. şi secretarul C.N.
Potrivit clauzelor contractului, cumpărătorii urmau să păstreze profilul activităţii ce se va desfăşura în imobil, respectiv turism balneoclimateric minim 3 ani de la punerea în funcţiune. De asemenea, potrivit caietului de sarcini, cumpărătorii erau obligaţi să finalizeze faţada, acoperişul şi împrejurimile până în luna martie 2008 şi să finalizeze investiţia în termen de 3 ani de la semnarea contractului.
Iniţial, inculpata C.L., care locuieşte în principal în municipiul Bucureşti şi se deplasa doar ocazional în zona Moineşti - Comăneşti, unde administra afacerile SC E. SA Comăneşti, a cerut martorei Ş.M.E., fostă salariată a acestei firme, ce domicilia în Comăneşti, să identifice imobile în zonă pretabile unor activităţi comerciale în domeniul turismului, producţiei de vopsele ori reciclării de deşeuri medicale, urmând ca martora să fie remunerată pentru aceasta.
Având acceptul de principiu a inculpatei, martora a purtat o primă discuţie cu inculpatul A.V. ce i-a confirmat că în luna iulie 2007 urma să se organizeze o nouă licitaţie.
La rândul ei, inculpata C.L. i-a propus numitului B.M., asociat şi administrator la SC T.N.C. SRL Bucureşti (firmă ce activa cu profituri însemnate în domeniul construcţiilor) să se asocieze în vederea achiziţionării şi finalizării construcţiei.
Inculpata C.L. şi B.M. au inspectat la faţa locului imobilul în luna iulie 2007, iar cel din urmă a apreciat că poate suporta din punct de vedere financiar şi logistic continuarea şi finalizarea construcţiei, astfel încât să poată fi utilizată conform destinaţiei iniţiale, ca unitate turistică.
Inculpata şi B.M. au luat astfel decizia de a achiziţiona în comun imobilul, însă au decis să-şi interpună copiii, S.N.A. şi B.M.C., ce urmau să participe în comun la licitaţie. Întrucât aceştia nu prezentau garanţiile de bonitate necesare date fiind vârsta, ocupaţia şi lipsa unei experienţe în afaceri, urmau să fie garantaţi de SC T.N.C. SRL
După luarea hotărârii de a achiziţiona imobilul, martora Ş.M.E. a fost delegată să se ocupe de demersurile necesare înscrierii la procedura de vânzare publică. La data de 20 iulie 2007, între martora Ş.M.E. şi inculpata C.L. s-a încheiat un contract de prestări servicii, în baza căruia martora se obliga faţă de inculpată să identifice imobile pentru achiziţionarea unor spaţii de cazare, terenuri şi spaţii comerciale ori societăţi comerciale care să intre în asociere în vederea desfăşurării diferitor activităţi contra unui onorariu în valoare de 500.000 RON.
După această dată, martora a purtat din nou discuţii cu inculpatul A.V., la sediul Primăriei Moineşti, aducându-i la cunoştinţă de intenţia celor pe care-i reprezintă de a cumpăra imobilul.
Totodată, inculpatul A.V. i-a solicitat martorei o discuţie în afara sediului primăriei, ce s-a purtat în autoturismul martorei. Cu prilejul acestei întâlniri, inculpatul şi-a creat cadrul unor tratative neoficiale, cu pretextul că poate fi monitorizat, cerând martorei să deplaseze autoturismul în direcţia municipiului Oneşti. Măsurile exagerate de prevedere şi caracterul insinuant al exprimării inculpatului au semnalat martorei Ş.M.E. canalizarea discuţiei spre expunerea unor pretenţii personale ale primarului, însă martora şi-a subliniat calitatea de intermediar şi s-a subordonat deciziilor celor pe care-i reprezintă.
Cu privire la SC S.I. SRL s-a reţinut că aceasta este un partener obişnuit de afaceri al SC T.N.C. SRL, efectuând lucrări în subantrepriză pentru aceasta şi utilizându-i baza materială. Această firmă, reprezentată de C.N. - asociat majoritar şi administrator - a fost implicată de B.M. pentru a asigura o concurenţă formală în cadrul licitaţiei, cerută de regulamentul de licitaţie şi de anunţul emis de primărie, în sensul că dacă nu se înscriu minim doi ofertanţi care îndeplinesc condiţii de eligibilitate, licitaţia urma a fi reprogramată pentru data de 06 august 2007.
În ziua de 27 iulie 2007, B.M.C. şi S.N.A. au încheiat un acord de asociere, certificat sub nr. 259 din 27 iulie 2007 la Biroul de avocatură "T.D.C." din cadrul Baroului Bucureşti, prin care au prevăzut participarea în comun la licitaţie, cu o contribuţie financiară egală, iar cu nr. 260 din 27 iulie 2007, la acelaşi birou de avocat, s-a încheiat acordul dintre B.M.C., S.N.A. şi SC T.N.C. S.R.L., prin care această firmă se obligă să susţină financiar şi să garanteze pe primii doi în vederea participării la licitaţie şi pentru finalizarea investiţiei.
În ziua de 29 iulie 2007, inculpata C.L. şi martora Ş.M.E. s-au întâlnit cu inculpatul A.V. în biroul acestuia din sediul Primăriei municipiului Moineşti.
În cadrul acestei discuţii, inculpatul A.V. a pretins inculpatei C.L. o sumă de bani, fără a-i preciza cuantumul, pentru a-i asigura câştigarea licitaţiei şi pentru a fi de acord cu perfectarea vânzării. În acest sens, inculpatul A.V. şi-a subliniat rolul principal în perfectarea vânzării pe care i-l conferă funcţia, precum şi influenţa pe care o are asupra comisiei de licitaţie ce avea un rol formal, fiind alcătuită în majoritate de subordonaţii săi. De asemenea inculpatul a afirmat că poate cere anularea licitaţiei după încheierea ei, precum şi faptul că dobânditorii imobilului depindeau de deciziile sale şi pe parcursul executării contractului, în privinţa eliberării de autorizaţii de construire.
Cu această ocazie, inculpata C.L. şi inculpatul A.V. şi-au dat reciproc numerele de telefon mobil pentru a putea lua legătura direct.
În cursul urmăririi penale ambii inculpaţi au negat săvârşirea faptei reţinute în sarcina lor, inculpatul A.V. arătând chiar că în ziua anterioară şedinţei de licitaţie nu s-a întâlnit cu inculpata C.L. şi martora Ş.M.E.
Prima instanţă a arătat că la individualizarea pedepselor a avut în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 din C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, rezonanţa socială a unor asemenea fapte grave, mai ales din partea inculpatului A.V., atât în rândul comunităţii locale asupra căreia şi-a exercitat influenţa negativă, dar şi la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea administraţiei locale este afectată de acuzaţiile de corupţie tot mai frecvente, în legătură cu care se aşteaptă o reacţie cât mai promptă şi eficientă a organelor judiciare, condiţiile şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite infracţiunile, precum şi datele care conturează persoana celor doi inculpaţi, care au avut o poziţie nesinceră pe parcursul procesului penal, negând cu faptele reţinute în sarcina lor, lipsa antecedentelor penale pentru inculpatul A.V., antecedentele penale ale inculpatei C.L., care până în prezent a mai cunoscut rigorile legii penale.
Faţă de aceste date ale cauzei, instanţa de fond a apreciat că scopul educativ al pedepsei care se va aplica fiecărui inculpat poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenţie, astfel că se va interzice inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii C.L. şi A.V..
Prin Decizia penală nr. 30 din 29 februarie 2012 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.V. împotriva Sentinţei penale nr. 235/D din data de 24 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău şi ca fiind tardiv apelul formulat de C.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Instanţa de fond a respectat dispoziţiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârşite de apelanţii-inculpaţi, cu arătarea timpului şi locului unde au fost comise, încadrarea juridică dată acestora, de asemenea, a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a arătat temeiurilor de drept care justifică soluţia dată în cauză, sub aspectul laturii penale a cauzei.
În acest sens, inculpatul A.V. şi-a subliniat rolul principal în perfectarea vânzării pe care i-l conferă funcţia, precum şi influenţa pe care o are asupra comisiei de licitaţie care avea un rol formal, arătând că este alcătuită în majoritate de subordonaţii săi. De asemenea, inculpatul a afirmat că poate cere anularea licitaţiei după încheierea ei, precum şi faptul că dobânditorii imobilului depindeau de deciziile sale şi pe parcursul executării contractului, în privinţa eliberării de autorizaţii de construire.
Întrucât suma de bani pretinsă drept mită de inculpatul A.V. a fost lăsată la latitudinea inculpatei C.L., aceasta a retras din contul personal de la B. SA suma de 30.000 RON, sumă pe care nu o putea elibera Agenţia locală a B. din Moineşti.
Aşa cum a rezultat din probele administrate, suma de 30.000 RON provenea dintr-un virament efectuat de B.M. cu ordin de plată la data de 19 iulie 2007, cu o zi înaintea plecării din ţară, prin care a alimentat contul inculpatei cu suma de 156.500 RON (echivalentul a 50.000 euro la cursul valutar din data respectivă).
În timp ce se aflau în municipiul Bacău, inculpata C.L. şi martora Ş.M.E. au fost anunţate telefonic de S.N.A. că şedinţa de licitaţie sa terminat, iar inculpatul A.V. solicită prezenţa inculpatei C.L., altfel nu va semna procesul-verbal de adjudecare.
Inculpata C.L. şi martora Ş.M.E. s-au întors în municipiul Moineşti, în jurul orelor prânzului şi s-au întâlnit cu inculpatul A.V. într-un birou din sediul Primăriei municipiului Moineşti.
În prezenţa martorei Ş.M.E., inculpata C.L. a dat inculpatului A.V. suma de 30.000 RON într-un plic, aşa cum îi fusese eliberată de unitatea bancară, spunându-i inculpatului cuantumul, precum şi împrejurarea că pentru moment atât avea posibilitatea.
Inculpatul A.V. a declarat că suma nu este suficientă şi a pretins suplimentar suma de 50.000 euro, până în după amiaza acelei zile, susţinând că în cazul în care nu va primi suma, va cere anularea licitaţiei. Pretenţia a fost urmată de promisiunea inculpatei că va procura această sumă şi o va da până la orele 16.00 din acea zi.
Nu se poate ca pentru faptele de o asemenea gravitate, cum este infracţiunea de luare de mită în calitate de primar, răspunderea sa penală să nu fie, corespunzătoare, încălcărilor grave aduse ordinii sociale.
Toate aceste aspecte imprimă faptei comise de apelantul-inculpat o asemenea gravitate încât face inoportun ca aspectele favorabile inculpatului, lipsa antecedentelor penale, să fie valorificate pe calea circumstanţelor atenuante, întrucât prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă s-ar ajunge la o pedeapsă vădit disproporţionată faţă de gravitatea faptei, pedeapsă care nu ar fi în măsură să-şi atingă scopul preventiv-educativ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs, inculpaţii C.L. şi A.V.
Apărătorul recurentei-inculpate C.L., având cuvântul cu privire la recursul declarat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, invocând ca motiv de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
Apărătorul recurentului-inculpat A.V., având cuvântul cu privire la recursul declarat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
S-a dat sens dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen., pentru aflarea adevărului, judecătorul fondului a reţinut - în mod corect - vinovăţia inculpaţilor din speţa dedusă judecăţii, cu privire la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Curtea constată că din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi o corectă încadrare juridică şi a dat dovadă de înţelegere prin aplicarea unor pedepse de doar 4 (patru), respectiv, 5 (cinci) ani închisoare.
Instanţa de fond a respectat dispoziţiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârşite de inculpaţi, cu arătarea timpului şi locului unde au fost comise, încadrarea juridică dată acestora, de asemenea, a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a arătat temeiurilor de drept care justifică soluţia dată în cauză, sub aspectul laturii penale a cauzei.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăţia celor doi inculpaţi pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţa de fond.
Legiuitorul a prevăzut în ceea ce priveşte termenul de declarare a căilor ordinare de apel, două remedii procesuale, cea a repunerii în termenul de apel, respectiv, recurs, prevăzut de art. 3853 alin. (2), cu art. 364 C. proc. pen., respectiv, apelul şi recursul peste termen, prevăzut de art. 3853 alin. (2), cu art. 365 C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 365 C. proc. pen.: "Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Până la soluţionarea repunerii în termen, instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.
Partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile."
Din examinarea acestor dispoziţii procedurale, instanţa trebuie să constate existenţa cumulativă a două condiţii, după cum urmează:
I. pentru repunerea în termenul de apel:
Întârzierea să fi fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare a declarării recursului; cererea de apel să fie făcută în termen de cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei.
II. pentru apelul peste termen:
Partea să fi lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţarea hotărârii apelate; cererea de apel să fie făcută în termen de cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei.
Pentru aprecierea unu apel ca fiind un apel peste termen este obligatoriu ca cele două condiţii menţionate mai sus să fie îndeplinite în mod cumulativ.
Ori, din examinarea lucrărilor dosarului instanţei de fond rezultă că inculpata a fost prezent la instanţa de fond la mai multe termene de judecată, respectiv cele din: 10 decembrie 2009, 07 octombrie 2010, 10 martie 2011, fiind şi audiată la termenul de judecată din 13 aprilie 2010, sentinţă care a rămas definitivă prin nerecurare la data de 07 februarie 2012,
Referitor la recursul inculpatului A.V., printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate, instanţa a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei cercetate.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
Curtea, având în vedere gradul de pericol concret al faptei săvârşite, fiind o infracţiune de corupţie, care este o infracţiune gravă, cu atât mai mult cu cât a fost săvârşită tocmai de un ales local, de un primar de municipiu, de impactul deosebit în rândul populaţiei, săvârşirea acestei infracţiuni fiind intens mediatizată, constată că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., de reeducare, dar, cu deosebire de coerciţie, chiar având în vedere şi susţinerile privind starea de sănătate a inculpatului A.V., nu poate fi atins decât prin executarea pedepsei principale în regim de detenţie.
Corupţia reprezintă o ameninţare serioasă la adresa principiilor şi valorilor fundamentale ale Consiliului Europei, subminează încrederea cetăţenilor în democraţie, erodează domnia legii, constituie o negare a drepturilor omului şi împiedică dezvoltarea economică şi socială.
De asemenea, corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru supremaţia dreptului, echităţii sociale şi a justiţiei, erodează principiile unei administraţii eficiente, subminează economia de piaţă şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor statale.
Corupţia în sens larg, ca şi corupţia penală, scoate în evidenţă aceeaşi atitudine faţă de morală şi etică şi pentru a merge la esenţă trebuie precizat că în toate situaţiile ea ţine de abuzul de putere şi de incorectitudinea în luarea unei decizii.
Corupţia implică utilizarea abuzivă a puterii publice în scopul obţinerii, pentru sine ori pentru altul, a unui câştig necuvenit, prin abuzul de putere în exercitarea atribuţiilor de serviciu, favoritismul, etc.
Corupţia cuprinde, cum este şi în cazul dedus judecăţii, "comisioanele" oculte şi toate celelalte demersuri care implică persoane învestite cu funcţii publice sau private, care şi-au încălcat obligaţiile care decurg din calitatea lor de funcţionar public, în vederea obţinerii de avantaje ilicite, indiferent de ce natură, pentru ele însele sau pentru alţii.
În raport de aceste considerente, de modalitatea concretă a săvârşirii infracţiunii, constând în pretinderea şi primirea unor sume de bani, a calităţii inculpatului A.V., acela de primar al municipiului Moineşti, judeţul Bacău, lezarea gravă a relaţiilor sociale privind îndatoririle de serviciu, a cuantumului sumelor pretinse şi primite, precum şi a atitudinii procesuale a inculpatului, Curtea constată că instanţa de fond a dat dovadă de înţelegere prin aplicarea pedepsei în cuantumul stabilit, astfel că nu se impune reducerea pedepsei principale aplicate.
La individualizarea tratamentului penal, instanţa trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni, apoi, se valorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de criterii aplicabile pentru stabilirea pedepsei pentru infracţiunile deduse judecăţi, în cazul nostru, pentru infracţiunile de corupţie, aşa cum sunt prevăzute şi în Ghidul privind individualizarea judiciară a pedepselor aplicate pentru infracţiuni de corupţie, elaborat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Verificând toate circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptei, instanţa a aplicat o pedeapsă care asigură finalitatea prev. de art. 52 C. pen.
O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurenţii-inculpaţi nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanţa de fond, care corespunde sub aspectul naturii (privativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpaţilor, cât şi atitudinii acestora de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii. O sancţionare mai uşoară a inculpaţilor nu ar fi în măsură să asigure scopul şi funcţiile pedepsei, din perspectiva prevenţiei generale şi speciale, având în vedere că suntem în prezenţa săvârşirii unei fapte deosebit de grave care impune o sancţionare proporţională cu fapta şi urmările acesteia.
Ceea ce contează, în esenţă, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forţă care să le arate inculpaţilor că au greşit, să-i determine la reflecţie şi să stimuleze în ei dorinţa ca pe viitor să manifeste o conduită corectă, justeţea pedepsei fiind susceptibilă să-i determine să regrete fapta, să-i propună să nu o mai repete, lucru care în opinia Înaltei Curţii, s-a şi produs.
Fără a relua analiza fiecărei probe administrate, atributul exclusiv al instanţelor de fond, în virtutea principiului potrivit căruia "în recurs nu se judecă din nou pricina, ci se judecă hotărârea", instanţa de recurs apreciază că ambele instanţe au respectat principiul evaluării coroborate a tuturor probelor administrate în cauză, atât în cursul cercetării judecătoreşti cât şi în faza urmăririi penale, făcând o evaluare concordantă cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Astfel cum se poate observa din materialul probator administrat reiese cu evidenta situaţia de fapt reţinuta de instanţe, în sensul că inculpatul A.V. a declarat că suma nu este suficientă şi a pretins suplimentar suma de 50.000 euro, până în după amiaza acelei zile, susţinând că în cazul în care nu va primi suma, va cere anularea licitaţiei. Pretenţia a fost urmată de promisiunea inculpatei C.L. că va procura această sumă şi o va da până la orele 16.00 din acea zi.
În consecinţă, critica formulată de către inculpatul A.V. în recurs privind nevinovăţia sa, solicitând drept urmare achitarea pe motiv că fapta imputată nu există, nu este întemeiată. Nici critica privind greşita încadrare juridică a faptei nu este întemeiată, solicitarea inculpatului în acest sens fiind neîntemeiată.
Faţă de considerentele ce preced, urmează ca recursurile declarate în cauză să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga recurentul inculpat A.V. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.L. şi A.V. împotriva Deciziei penale nr. 30 din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurenta inculpată C.L. la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat A.V. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2361/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2579/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
