ICCJ. Decizia nr. 2430/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2430/2012
Dosar nr. 4513/114/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2012
Deliberând asupra recursului penal de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 169 din 08 decembrie 2011, Tribunalul Buzău a dispus, în baza art. 174 C. pen., condamnarea inculpatului P.M., zis P., fiul lui A. şi V., născut în comuna Pietroasele, judeţul Buzău, cu acelaşi domiciliu, sat Pietroasa Mică, judeţul Buzău, studii 10 clase, divorţat, 3 copii (din care 2 minori), fără ocupaţie, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru infracţiunea de omor.
În baza art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la data executării pedepsei principale.
În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a degradării militare.
A menţinut măsura arestării preventive şi a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerea şi arestul începând cu 8 ianuarie 2011 la zi.
A respins cererea de despăgubiri civile formulată împotriva părţilor responsabile civilmente A.I. şi A.A. A admis, în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă M.M. împotriva inculpatului şi l-a obligat la plat sumei de 16.312,4 RON despăgubiri civile către partea civilă M.M.
A respins cererile de despăgubiri morale formulate de părţile civile M.M., J.D.A. şi J.A.M.
A obligat inculpatul la plata sumelor de 4843,66 RON cheltuieli de judecată către părţile civile şi de 5000 RON cheltuieli judiciare către stat din care 400 RON onorariu avocat la urmărirea penală şi 200 RON onorariu avocat la judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 43/P/2011 din 20 iunie 2011, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului P.M., zis P., fiul lui A. şi V., născut la 07 martie 1968 în comuna Pietroasele, judeţul Buzău, cu acelaşi domiciliu, sat Pietroasa Mică, judeţul Buzău, studii 10 clase, divorţat, 3 copii (din care 2 minori), fără ocupaţie, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Focşani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 7 ianuarie 2011, în timp ce se afla cu victima J.D. în locuinţa soţilor A., din comuna Pietroasele, judeţul Buzău, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona feţei şi a toracelui, în urma cărora a intervenit decesul.
Analizând materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare din 8 ianuarie 2011, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice efectuate în cauză, declaraţiile de parte vătămată, concluziile raportului medico-legal de necropsie din 8 ianuarie 2011 întocmit de SJML Buzău, declaraţiile martorilor L.C., Z.E., A.A., P.O.C., A.I., N.V., C.F., B.T., C.L. şi înscrisurile ataşate la dosar, tribunalul a reţinut că, la data de 2 februarie 1990, victima J.D. s-a căsătorit cu M.M., din convieţuirea acestora rezultând doi copii, A.M. (născută la 20 noiembrie 1990) şi D.A. (născut la 22 aprilie 1994). Ulterior, relaţiile de familie s-au degradat şi la 16 iunie 2003 numita M.M. a promovat acţiune de divorţ la Judecătoria Buzău, iar prin Sentinţa civilă nr. 3884 din 25 august 2003 s-a admis acţiunea acesteia, iar cei doi copii au fost încredinţaţi spre creştere şi educare mamei.
A mai reţinut că din declaraţia părţii vătămate M.M. rezultă că cei doi soţi nu au partajat bunurile comune, iar în anul 2006 aceasta a plecat la muncă în Belgia, ocazie cu care i-a chemat şi pe cei doi copii. În această perioadă, victima a continuat să locuiască în domiciliul părinţilor adoptivi, la data de 4 aprilie 2007 notarul eliberându-i certificatele de moştenitor, din care rezultă că este unicul moştenitor al autorilor săi.
La data de 4 septembrie 2009 victima a vândut soţilor A., cu clauză de uzufruct viager, imobilul casă de locuit din comuna Pietroasele, sat Pietroasele, judeţul Buzău, împreună cu suprafaţa de 964 m2, înscrisul fiind autentificat de BNP M.T.
În ultimii ani, inculpatul se ducea şi ajuta la magazinul soţilor A., activitate pentru care primea alimente, iar în luna octombrie, chiar a fost ajutat de aceştia să beneficieze de îngrijiri medicale, întrucât se simţea rău. După externare, întrucât inculpatul nu avea unde să locuiască, soţii A. au întrebat victima dacă este de acord să locuiască împreună cu inculpatul, victima fiind de acord.
În ziua de 7 ianuarie 2011, în jurul orelor 8:00, martorul A.I., fiind onomastica sa, a dus celor doi, 500 ml de ţuică şi 2 l de vin. Inculpatul a declarat că a băut cu victima cei 500 ml ţuică, după care s-au dus la M.I., zis P., pentru a face o coadă de topor. Cei doi s-au întors în jurul orei 11:30, când au aprins focul şi au încălzit mâncarea.
În jurul prânzului, martora Z.E., care locuieşte vizavi de imobilul cumpărat de soţii A., l-a chemat pe inculpat să-i dea de pomană, iar soţul martorei i-a dat un pahar de vin. Până să plece de la familia Z., inculpatul stabilise ca a doua zi să vină să taie lemne.
Ulterior, inculpatul s-a dus la J.D.. în jurul orelor 14:30 - 15:00, martorul A.I. s-a dus din nou la cei doi şi le-a dat o bucată de şuncă, cârnaţi, o sticlă de vin şi una de apă, ambele de câte 2 litri. Martorul a stat cu cei doi circa 5 minute, interval în care a băut 100 ml de vin, după care a plecat cu inculpatul la magazinul lui, unde de serviciu era A.A.
Inculpatul a stat la magazin până în jurul orei 18:00, când s-a dus acasă şi a constatat că victima se uita la televizor.
Inculpatul a declarat că împreună cu victima au consumat toată cantitatea de alcool şi că în jurul orelor 22:00 - 23:00 a început să se certe cu J.D. A precizat că victima l-a provocat, fără să-şi aducă aminte ce expresie i-a proferat, după care i-a aplicat câteva lovituri lui J.D. în zona feţei şi a toracelui. Deşi victima i-a solicitat inculpatului să o lase în pace, inculpatul a continuat să o lovească, iar în jurul orei 3:00, victima s-a dus la WC, după care a revenit şi s-a aşezat în pat.
A doua zi, în jurul orei 7:45, inculpatul s-a trezit şi a constatat că victima stătea pe marginea patului cu capul între mâini. Inculpatul a susţinut că l-a întrebat pe J.D. ce face, iar acesta nu i-ar fi răspuns, motiv pentru care inculpatul s-a dus la acesta, l-a întins pe jos şi a început să-l fricţioneze cu apa. Văzând că nu reacţionează, inculpatul s-a dus la magazinul lui A.I., unde se aflau vânzătoarea P.O.C. şi un client, L.C.
Inculpatul i-a cerut vânzătoarei o ţuică, martora P. l-a întrebat de ce vrea să bea ţuică, după care acesta a început să plângă, timp în care le-a spus că l-a bătut pe "F." (J.D.) şi că este mort în casă şi a plecat de la magazin cu martorul L.C., căruia i-a arătat că victima era decedată, după care inculpatul s-a dus la familia A.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că în noaptea de 7 ianuarie 2011 i-a aplicat multiple lovituri victimei, însă a declarat că nu a avut intenţia s-o omoare.
Instanţa de fond a reţinut că agresiunea comisă de inculpat se coroborează şi cu raportul medico-legal de necropsie nr. A3/8/2011 al SJML Buzău, care a stabilit că moartea victimei J.D. a fost violentă, că s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa hemoragiei meningo-ventriculare, în cadrul unui politraumatism: traumatism cranio-cerebral acut închis; traumatism cervico-facial cu fractură cartilaj nazal şi coarne posterioare hioid; traumatism toracic cu fracturi de stern şi coaste bilateral, rupturi pleurale şi hemotorace consecutiv şi traumatism toracic cu fracturi de stern şi coaste bilateral, rupturi pleurale şi hemotorace consecutiv şi traumatism abdomino-pelvin cu contuzie pancreatică, fractură cominutivă sacro-iliacă bilaterală şi hematom retro-peritoneal.
În baza probatoriului administrat s-a reţinut că, fapta inculpatului P.M., care în noaptea de 7 ianuarie 2011 i-a aplicat victimei J.D. mai multe lovituri în zona feţei şi a toracelui, în urma cărora a intervenit decesul, constituie infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
La individualizarea pedepsei a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gradul de pericol social deosebit al infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, persoana inculpatului care nu a mai fost condamnat, a avut o poziţie sinceră, contextul în care a fost săvârşită fapta, aşa cum a rezultat din probatoriile administrate.
Sub aspectul laturii civile, prima instanţă a reţinut că s-au formulat cereri de despăgubiri civile şi despăgubiri morale de către părţile civile M.M., în calitate de fostă soţie a victimei, şi J.D.A. şi J.A.M., în calitate de copii ai victimei.
Având în vedere că inculpatul a fost de acord cu pretenţiile civile formulate de părţile civile şi actele depuse la dosar, în susţinerea intereselor părţilor civile, în baza art. 998 - 999 C. civ. cu referire la art. 14 C. pen., a admis acţiunile civile şi a dispus obligarea inculpatului la suma totală de 16.312,4 RON despăgubiri civile către partea civilă M.M.
Cu privire la cererile de despăgubiri morale solicitate de J.A., M.M. şi J.A.M., de câte 50.000 euro, prima instanţă le-a respins ca neîntemeiate, reţinând că daunele morale reprezintă prejudicii acordate pentru repararea unor suferinţe ale părţilor vătămate şi au semnificaţia unei compensaţii, ele fiind tratate distinct de despăgubirile pentru daunele materiale.
Pentru acordarea acestor daune trebuie să fie îndeplinite condiţiile generale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., respectiv existenţa unui prejudiciu (în speţă moral), a unei fapte, precum şi a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu şi faptă.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, părţile vătămate, în calitate de fostă soţie şi de copii ai victimei, s-au separat de drept şi de fapt de victimă de circa 8 ani, condiţii în care victima se întreţinea singură şi din bunăvoinţa altor persoane din comună.
Aşa fiind, a apreciat prima instanţă că moartea victimei nu a constituit un prejudiciu moral pentru părţile civile şi, în consecinţă, nu se impune acordarea unor despăgubiri cu acest titlu, deoarece s-ar denatura astfel scopul despăgubirilor morale, care priveşte în special procurarea unor satisfacţii de ordin moral părţilor civile, situaţie care nu poate fi reţinută în speţă.
La termenul de judecată din 15 septembrie 2011, prima instanţă, la solicitarea părţilor civile, faţă de probatoriile administrate până în acel moment, a încuviinţat introducerea în cauză ca părţi responsabile civilmente a numiţilor A.I. şi A.A., verificând existenţa răspunderii civile prevăzută de art. 1000 alin. (3) C. civ.
Conform acestui text de lege comitenţii sunt responsabili pentru prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.
Părţile civile au susţinut că inculpatul, în fapt, era angajat de A.I. şi A.A. şi a fost acceptat să locuiască în imobilul proprietatea acestora împreună cu victima, cu scopul de a supraveghea victima. În aceste condiţii A.I. şi A.A. trebuie să răspundă în solidar pentru prejudiciile cauzate de inculpat.
Din probatoriile administrate în cauză sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut că părţile responsabile civilmente l-au lăsat pe inculpat să locuiască împreună cu victima din raţiuni umanitare, fără să existe între aceştia un raport de prepuşenie în sensul prevederilor art. 1000 alin. (3) C. civ.
Toţi martorii audiaţi în cauză au susţinut că inculpatul nu avea unde să locuiască în condiţii bune, iar părţile responsabile civilmente s-au îngrijit de acesta, inclusiv internându-l pe cheltuiala lor în spital, având în vedere situaţia materială precară a inculpatului.
S-a mai reţinut că, pentru a se angaja răspunderea comitentului în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., se cer a fi întrunite două condiţii speciale, respectiv existenţa raportului de prepuşenie şi prepuşii să fi săvârşit fapta în funcţiile care li s-au încredinţat, însă din probele administrate în cauză nu există niciun element care să demonstreze raportul de prepuşenie între inculpat şi părţile responsabile civilmente.
De asemenea, fapta inculpatului de a ucide victima pe fondul unei stări tensionate şi a consumului de alcool excesiv nu poate să aibă nicio legătură cu raporturile existente între inculpat şi părţile responsabile civilmente.
Împotriva acestei sentinţei au declarat apel inculpatul P.M. şi părţile civile M.M., J.A.M. şi J.D.A.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat, în esenţă, că nu el este autorul faptei de omor pentru care a fost condamnat de către instanţa de fond. De asemenea, presupusa victimă este în viaţă şi lucrează la un post de televiziune.
În motivarea apelurilor declarate, părţile civile M.M., J.A.M. şi J.D.A. au arătat că sentinţa penală atacată este nelegală, întrucât probatoriile administrate au confirmat raportul de prepuşenie dintre inculpat şi părţile responsabile civilmente A.I. şi A.A., iar instanţa de fond nu a angajat răspunderea acestora alături de inculpat în latură civilă.
Într-o perioadă premergătoare decesului, victima J.D. a avut un conflict cu părţile responsabile civilmente legat de faptul că, pentru a procura băuturi alcoolice, aceasta a vândut porţile de acces în imobil.
Pentru a preîntâmpina alte acte de dispoziţie ale victimei, cei doi soţi au permis inculpatului să se instaleze în aceeaşi cameră cu victima, scopul fiind acela ca victima să fie supravegheată tot timpul, fiind evident faptul că inculpatul îndeplinea un serviciu în favoarea părţilor responsabile civilmente, astfel că cererea părţilor civile este îndreptăţită, în baza art. 1000 alin. (3) C. civ.
În cuprinsul declaraţiei sale, inculpatul a arătat că era în serviciul celor două părţi responsabile civilmente şi asigura paza imobilului, în special a unei cantităţi de cherestea adusă de acestea în curtea imobilului, material lemnos ce urma a fi înglobat într-o construcţie nouă, pe care s-au decis să o realizeze pe terenul neconstruit.
În mod constant o informa pe partea responsabilă civilmente A.I. despre activitatea desfăşurată de victimă şi incidentul în cadrul căruia a decedat victima a avut loc pe fondul îndeplinirii de către inculpat a acestui serviciu.
De asemenea, planşele foto din dosarul de urmărire penală atestă existenţa cantităţii de cherestea la care s-a referit inculpatul în declaraţiile sale.
S-a mai arătat că sentinţa este nelegală şi pentru că, în cererea de constituire de parte civilă, J.D.A. a solicitat instituirea unei rente periodice de la momentul suprimării vieţii autorului şi până la majorat, la data formulării cererii acesta fiind minor, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la această cerere. La data 22 februarie 2012 acesta a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în continuarea studiilor.
Totodată, instanţa de fond a respins în mod nelegal cererea de obligare la plata unor daune morale, întrucât, chiar pe fondul despărţirii părinţilor, fiii victimei au menţinut relaţiile fireşti chiar şi în condiţiile în care şi-au stabilit domiciliul în străinătate în urmă cu 3 ani, acest lucru reieşind din declaraţia primarului.
Prin Decizia penală nr. 70 din 3 mai 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul P.M. şi de părţile civile M.M., J.A.M. şi J.D.A. împotriva Sentinţei penale nr. 169 din 08 decembrie 2011 a Tribunalului Buzău.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpatului P.M. şi, în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 08 ianuarie 2011 la zi.
A obligat apelanţii la câte 150 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Curtea a reţinut că situaţia de fapt a fost stabilită în mod corect şi complet de prima instanţă pe baza probelor administrate în cauză, atât în latură penală cât şi în latură civilă.
Susţinerea inculpatului din faţa instanţei de apel, potrivit căreia nu este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă, este infirmată de probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare din 08 ianuarie 2011, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, declaraţiile, raportul medico-legal de necropsie din 09 ianuarie 2011 întocmit de SJML Buzău, declaraţiile martorilor L.C., Z.E., A.A., P.O.C., A.I., N.V., C.F., B.T., C.L., toate coroborate chiar cu declaraţiile date de inculpat în timpul urmăririi penale şi pe parcursul judecăţii la prima instanţă, din care rezultă că acesta din urmă a lovit victima în mod repetat, după ce au consumat băuturi alcoolice împreună, iar a doua zi a constatat că decedase.
Este adevărat că inculpatul a arătat că cineva i-a pus o substanţă în băutură şi că este posibil ca victima să fi fost lovită de alte persoane în timpul nopţii, însă din aceleaşi probe rezultă că victima şi inculpatul locuiau în aceeaşi cameră, iar alte persoane nu au venit la locuinţa acestora. Chiar inculpatul a fost cel care a anunţat-o pe A.A. a doua zi după incident că l-a lovit pe J.D. şi a observat că acesta nu mai mişcă.
Aceste declaraţii se coroborează şi cu concluziile raportului medico-legal de necropsie din 09 ianuarie 2011 întocmit de SJML Buzău, din care rezultă că moartea victimei J.D. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa hemoragiei meningo-ventriculare, în cadrul unui politraumatism, respectiv cranio-cerebral acut închis, cervico-facial cu fractură cartilaj nazal şi coarne posterioare hioid, toracic cu fracturi de stern şi coaste bilateral, rupturi pleurale şi hemotorace consecutiv şi abdomino-pelvin cu contuzie pancreatică, fractură cominutivă sacro-iliacă bilaterală şi hematom retro-peritoneal.
Localizarea, numărul şi consecinţele acestor leziuni confirmă şi intensitatea cu care ele au fost aplicate de către inculpat victimei.
Având în vedere aceste probe, Curtea a apreciat că afirmaţia inculpatului potrivit căreia victima este de fapt în viaţă şi lucrează la un post de televiziune este total nefondată, acesta încercând să-şi creeze imaginea unei persoane lipsite de discernământ, aspect contrazis de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 03 iunie 2011 întocmit de INML Mina Minovici Bucureşti, din care rezultă că inculpatul are discernământul păstrat, iar acesta este o persoană cu tendinţe impulsive accentuate şi instabilitate psiho-emoţională. De asemenea, acesta are tendinţa de a acumula şi descărca în mod exhibiţionist o tensiune agresivă, nefiind interesat de modul în care acţiunile sale îi afectează pe ceilalţi, dar şi predispoziţie pentru comportament antisocial.
Prin urmare, a reţinut că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpat cu privire la existenţa faptei şi a vinovăţiei sale în comiterea infracţiunii de omor.
Şi în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, Curtea a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corect criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
În ceea ce priveşte criticile formulate de părţile civile, Curtea a reţinut că cererile de obligare a inculpatului la plata de despăgubiri morale sunt neîntemeiate, având în vedere că aceste părţi n-au mai avut niciun fel de legături cu victima de mai mulţi ani, aceasta din urmă asigurându-şi întreţinerea singură ori prin bunăvoinţa unor persoane din comună.
Pierderea soţului, respectiv a tatălui unor persoane le produce acestora o traumă psihică greu de depăşit, astfel încât o cerere formulată de aceste persoane pentru acordarea de daune morale este în principiu întemeiată, însă daunele morale se evaluează într-o manieră individuală, de la caz la caz şi faţă de fiecare parte civilă, tot individuală fiind şi încercarea sufletească a rudelor victimei unei fapte infracţionale.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că părţile civile nu fac parte din categoria acestor persoane, având în vedere că de mai mulţi ani nu mai aveau niciun fel de relaţii cu victima şi nu s-au interesat de soarta acesteia decât atunci când au aflat de deces. De asemenea, victima ajunsese într-o stare deosebit de precară, singurele persoane care se interesau de soarta acesteia fiind părţile responsabile civilmente şi, sporadic, unele persoane din comunitate, pentru care victima presta ocazional diverse activităţi, astfel că, supravieţuirea acesteia se datora unor persoane străine de familie.
Totodată, victima nici nu contribuia în vreun fel la întreţinerea copiilor săi, plecaţi din ţară împreună cu mama acestora.
Cu privire la angajarea răspunderii soţilor A.I. şi A.A., în calitate de părţi responsabile civilmente, a reţinut că răspunderea civilă a comitentului pentru fapta prepusului, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., este angajată dacă o agresiune s-a produs în legătură cu serviciul şi cu ocazia îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
A mai reţinut în acord cu prima instanţă că, soţii A.I. şi A.A. au acceptat ca inculpatul să locuiască împreună cu victima din raţiuni umanitare, fără ca între aceştia să existe un raport de prepuşenie, în sensul celui prevăzut de dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ., martorii audiaţi în cauză arătând că inculpatul nu avea unde să locuiască în condiţii bune, neavând căldură, iar părţile responsabile civilmente au avut grijă de acesta, chiar internându-l pe cheltuiala lor în spital.
De asemenea, chiar şi în cazul existenţei unui raport de prepuşenie, pentru determinarea sferei de aplicare a noţiunii de funcţie încredinţată de către comitent prepusului se au în vedere criteriul conţinutului şi cel al scopului acestei funcţii. Astfel, răspunderea comitentului poate fi angajată numai dacă fapta prejudiciabilă a fost săvârşită de prepus în exercitarea atribuţiilor care intră în conţinutul funcţiilor încredinţate şi cu respectarea scopului lor ori dacă prepusul a exercitat atribuţiile care intră în conţinutul funcţiilor încredinţate, deturnându-le de la scopul lor în mod abuziv, prin urmărirea unor interese personale ale prepusului sau ale unui terţ, sau dacă activitatea este exterioară funcţiilor încredinţate, dar tinde către realizarea scopului acestora.
În situaţia în care fapta păgubitoare săvârşită de prepus este exterioară atât conţinutului, cât şi scopului funcţiilor încredinţate, comitentul nu va răspunde pentru fapta prepusului, fapta inculpatului de a ucide victima pe fondul unei stări tensionate şi a consumului de alcool excesiv neputând avea legătură cu raporturile existente între inculpat şi părţile responsabile civilmente, presupunând că ar fi existat astfel de raporturi.
Prin urmare, instanţa de prim control judiciar a apreciat că instanţa de fond a stabilit în mod corect şi complet situaţia de fapt pe baza probelor administrate în cauză, atât în latură penală cât şi în latură civilă în ceea ce priveşte persoanele îndreptăţite la despăgubiri, aşa cum a fost prezentată mai sus.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.M. care a criticat-o sub aspectul legalităţii şi netemeiniciei, invocând în drept dispoziţiile art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen.
În susţinerea primului motiv de recurs invocat a arătat că din probele administrate nu rezultă intenţia inculpatului în comiterea faptei şi, pe cale de consecinţă, a solicitat achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Totodată, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, întrucât a fost provocat de victimă, nu a folosit obiecte contondente, iar ulterior, a încercat să-i acorde primul ajutor, împrejurări din care rezultă că nu a urmărit să-i suprime viaţa.
În subsidiar, a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate, reţinerea circumstanţelor prev. art. 74 lit. a) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei sub minimum special prevăzut de lege, având în vedere că nu are antecedente penale, are 3 copii minori în întreţinere şi a regretat fapta comisă.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 14 şi 17 C. proc. pen. - cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale şi temeinice şi recursul declarat de inculpat ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Referitor la critica recurentului inculpat privind greşita încadrare juridică dată faptei reţinute în sarcina sa, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor şi o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanţe, reţinându-se în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptei, respectiv, infracţiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
Atât în jurisprudenţa fostului Tribunal Suprem cât şi în practica instanţei supreme s-a statuat că pentru a putea caracteriza activitatea infracţională a făptuitorului, ca fiind făcută cu intenţia de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiţii, şi anume, folosirea unui obiect vulnerant apt să producă moartea, vizarea unor zone vitale, intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima.
Or, în raport de aceste elemente, aspectele invocate de recurentul inculpat că nu a lovit victima cu corpuri contondente şi nu a vizat zone vitale ale corpului precum şi faptul că acesta se afla în viaţă la momentul încetării agresiunii, nu sunt determinante în înlăturarea intenţiei inculpatului la comiterea infracţiunii de omor.
Existenţa infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este caracterizată, pe plan subiectiv, de aplicarea loviturilor cu intenţie, rezultatul survenind din culpa făptuitorului.
Or, intenţia de a ucide este relevată în cauză de loviturile repetate aplicate victimei cu pumnii şi picioarele, aflată în stare de ebrietate avansată, aspect cunoscut de inculpatul P.M. întrucât au consumat împreună băuturi alcoolice, zonele corpului în care s-au aplicat aceste lovituri (la nivelul feţei şi toracelui), ce au provocat victimei leziuni interne multiple şi care au determinat decesul acesteia.
Faptul că agresiunea inculpatului P.M., în modalitatea descrisă, a încetat înainte de surveni decesul victimei (potrivit apărărilor formulate de inculpat acesta a văzut victima în viaţă în jurul orelor 3 dimineaţa când a mers la grupul sanitar), nu relevă decât împrejurarea că inculpatul, deşi nu au urmărit uciderea victimei, a avut previziunea probabilităţii rezultatului letal produs, chiar din declaraţia inculpatului rezultând împrejurarea că deşi victima i-a cerut să înceteze agresiunea a continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că faţă de mijloacele folosite în agresiunea victimei (pumnii şi picioarele, apte fiecare să ucidă), intensitatea şi caracterul repetat al loviturilor aplicate victimei, zonele corporale vizate (cap şi torace), nu se poate aprecia că inculpatul nu au prevăzut posibilitatea producerii decesului acesteia, astfel că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor, faptă prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte reţine că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. şi, pe cale de consecinţă, apreciază ca nefondată critica recurentului inculpat sub acest aspect.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată şi critica recurentului inculpat privind lipsa intenţiei în comiterea infracţiunii de omor, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. şi nu celui prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de către inculpat în susţinerea recursului.
Instanţele de fond şi apel au examinat cauza sub toate aspectele şi în baza probatoriilor administrate au reţinut că, în noaptea de 7/8 ianuarie 2011, pe fondul consumului de alcool, inculpatul P.M. a aplicat victimei J.D. mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, în zona feţei şi a toracelui şi, deşi victima i-a cerut să înceteze agresiunea, inculpatul a continuat să o lovească. În jurul orelor 7:45 dimineaţa, inculpatul a văzut că victima stă pe marginea patului fără a se mişca şi apreciind că aceasta nu se simte bine a încercat să o ajute, a întins-o pe jos, însă aceasta deja decedase. În acest context, inculpatul s-a dus la magazinul soţilor A., unde se afla martora P.O.C. şi L.C., i-a cerut martorei P. nişte ţuică, după care le-a spus celor doi că l-a bătut pe J.D., zis "F." şi că acesta este mort în casă.
Vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii este dovedită de declaraţiile martorilor P.O.C. şi L.C. cărora inculpatul a doua zi le-a spus că a lovit victima J.D. şi că acesta este mort în casă, declaraţiile martorilor A.I., A.A., N.V., C.F., B.T. care s-au deplasat cu inculpatul în încăperea unde acesta locuia şi au constatat că victima J.D., decedase, declaraţiile martorilor coroborându-se şi cu declaraţiile inculpatului P.M., atât din faza de urmărire penală cât şi cea de judecată, acesta recunoscând că a lovit victima aflată în stare de ebrietate, cu pumnii şi picioarele, în mod repetat, chiar şi după ce acesta i-a cerut să înceteze agresiunea.
Relevante sub aspect probator sunt şi concluziile raportului medico-legal de necropsie din 09 ianuarie 2011 emis de SJML Buzău, care a stabilit că "moartea victimei J.D. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa hemoragiei meningo-ventriculare, în cadrul unui politraumatism (...)
După aspect şi localizare leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi comprimare cervico-toracică şi au legătură directă, necondiţionată cu decesul. (...).
Împrejurarea că inculpatul P.M. a încercat să acorde ajutor victimei a doua zi, nu conduce la concluzia că acesta nu a avut intenţia de a ucide, prin modalitatea de comitere a faptei, obiectul vulnerant folosit şi zonele corpului vizate impun aprecierea că acesta a avut reprezentarea rezultatului agresiunii sale, pe care l-a acceptat, acţionând cu intenţia indirectă de a ucide.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind dovedită vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de omor, astfel că, nu se impune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 punctul 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat privind greşita individualizare a pedepsei aplicate de către cele două instanţe, în sensul, cuantumului prea mare al pedepsei, în raport de atitudinea victimei care ar fi iniţiat conflictul, poziţia sa procesuală şi circumstanţele personale ale inculpatului, Înalta Curte, o apreciază ca fiind nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse.
La individualizarea pedepsei, instanţele de fond şi de apel au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în funcţie de care a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată atât din punctul de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare - în regim de executare, fiind orientată spre minimum special prevăzut de lege, în cazul inculpatului nefiind aplicabile în mod justificat dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen.
În mod corect, în aplicarea pedepsei principale de 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., cele două instanţe au avut în vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă fixate în legea penală, gradul de pericol social concret a faptei (infracţiune contra vieţii), împrejurările în care a fost comisă fapta (fără a exista un conflict prealabil, pe fondul consumului de alcool, prin lovituri repetate aplicate victimei cu pumnii şi picioarele), urmarea produsă (suprimarea vieţii victimei) şi atingerea dusă relaţiilor sociale privind dreptul la viaţă şi siguranţă publică.
Totodată, s-au avut în vedere circumstanţele referitoare la persoana şi conduita inculpatului, şi anume, faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are 3 copii minori în întreţinere, a avut o atitudine procesuală parţial sinceră recunoscând comiterea faptei în modalitatea descrisă de acesta, împrejurări cărora deşi nu li s-a dat valenţa juridică de circumstanţe atenuate, astfel cum sunt ele reglementate de dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., au fost valorificate de către cele două instanţe în procesul de individualizare a sancţiunii penale.
Deşi, inculpatul P.M. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicată de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de prim control judiciar, prin reţinerea împrejurării că acela care a iniţiat conflictul a fost victima, Înalta Curte constată că din probatoriul administrat nu rezultă o asemenea împrejurare care să justifice reţinerea în favoarea sa a scuzei provocării cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse sub minimum special prevăzut de lege, astfel cum a solicitat recurentul inculpat, nu ar fi justificată şi nu ar corespunde scopului preventiv educativ al pedepsei reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) punctele 12, 14 şi 17 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M., apreciind hotărârile pronunţate în cauză ca fiind legale şi temeinice.
În temeiul dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 8 ianuarie 2011 la zi.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 70 din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 8 ianuarie 2011 la 18 iulie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2391/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2461/2012. Penal → |
|---|
