ICCJ. Decizia nr. 2407/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2407/2012
Dosar nr. 4858/1/2012
Şedinţa publică din 11 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea penală din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4303/2/2012 (1702/2012) în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate N.N. pe o durată de 5 zile, începând cu data de 25 mai 2012 şi până la data de 29 mai 2012, inclusiv.
Totodată, s-a fixat termen la data de 29 mai 2012, pentru ca procurorul să depună mandatul european de arestare, tradus în limba română.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La 25 mai 2012 a fost înregistrată semnalizarea în Sistemul Informatic Schengen, transmisă prin intermediul IGPR- Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, cu traducerea acesteia în limba română, din care reiese faptul că autoritatea judiciară din Regatul Spaniei a emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate N.N., întrucât aceasta este urmărită pentru comiterea infracţiunilor de omor şi tâlhărie.
Potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată, completată şi republicată, dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 101 din aceeaşi lege, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale, arestarea persoanei solicitate sau obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.
În raport cu situaţia de fapt şi de drept reţinută în cauză, curtea a constatat că, în speţă, se impune fixarea unui termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, tradus în limba română, şi că este necesară arestarea inculpatului, aceasta fiind singura măsură de natură să garanteze prezenţa persoanei solicitate la instanţă, la termenul stabilit, dar şi să răspundă scopului urmărit de art. 5 din Convenţie.
Gravitatea acuzaţiilor ce i se aduc persoanei solicitate este de natură să înlăture oportunitatea luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, neprezentând garanţiile necesare prezentării ulterioare la instanţă.
Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată a declarat, în termen legal, prezentul recurs, a cărui soluţionare a fost lăsată de către apărătorul din oficiu la aprecierea instanţei.
Recursul nu este fondat.
Art. 103 din Legea nr. 302/2004 prevede că daca persoana a fost reţinuta potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţionala a Politiei Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.
In acest caz, instanţa amâna cauza si fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea in limba romană.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5, paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Analizând actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală şi temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile până la prezentarea , mandatului european de arestare.
Opţiunea instanţei în a alege dintre cele două măsuri preventive aceea a arestării a fost determinată de caracterul urgent al procedurii, de asigurarea executării mandatului european de arestare, de natura şi gravitatea acuzaţiei adusă persoanei solicitate.
Astfel fiind, în baza art. 38515 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată N.N., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 520 lei, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 lei, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta persoană solicitată N.N. împotriva încheierii din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în dosarul nr. 4303/2/2012 (1702/2012).
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2406/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2408/2012. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
