ICCJ. Decizia nr. 2472/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2472/2012
Dosar nr. 4879/1/2012
Şedinţa publică din data de 25 iulie 2012
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2342 din 29 iunie 2012 Înalta Curte, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Apel Alba Iulia, casată, în parte, încheierea din 21 iunie 2012 şi, în rejudecare, a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului R.O.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să inducă în rândul societăţii un sentiment de nesiguranţă, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 148 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., privind pericolul concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare inculpatul R.O., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Alba Iulia, întrucât nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat în primă instanţă şi, nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând în principiu contestaţia în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunţată la data de 29 iunie 2012, iar contestatorul a introdus contestaţia în anulare la data de 5 iulie 2012.
Solicitarea contestatorului de trimiterea a cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Alba Iulia, întrucât nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat în primă instanţă şi, nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.O.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.O. împotriva Deciziei penale nr. 2342 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2024/85/2010/a10.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2476/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2470/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
