ICCJ. Decizia nr. 2470/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2470/2012
Dosar nr. 10734/2/2011
Şedinţa publică din data de 25 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 110 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 149 rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 s-a recunoscut sentinţa penală din 27 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Goteborg, Direcţia a 12-a, în Dosarul nr. B 13073 - 08, definitivă prin decizia din data de 22 aprilie 2009 Curţii de Apel din Vestul Suediei - secţia 4, pronunţată în Dosarul nr. B 1820 - 09.
S-a dispus transferarea condamnatului B. (fost A.C., cetăţean român, fiul lui C. şi M., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei de la 16 decembrie 2008 la zi, dispunându-se emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia nr. 1026/11-5/2010 din 5 decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoaşterii sentinţei penale din 27 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Goteborg, Direcţia a 12-a, definitivă prin decizia Curţii de Apel din Vestul Suediei - Secţia 4 din 22 aprilie 2009, şi punerii în executare a acesteia, în cadrul procedurii de soluţionare a cererii formulate de Ministerului Justiţiei al Regatului Suediei, de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului B. (fost A.) C. - cetăţean român, fiul lui C. şi M., născut la data de 1 aprilie 1981, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată în statul solicitant.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat, îndeplinite condiţiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, întrucât condamnatul este cetăţean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa detenţiunii cu durata de 7 ani închisoare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie infracţiuni, potrivit legii penale a statului român.
Chiar dacă persoana condamnată nu şi-a exprimat acordul cu privire la transferarea sa în România, instanţa de fond a apreciat că acest acord nu este necesar, faţă de împrejurarea că autorităţile judiciare din Suedia au dispus prin hotărârea de condamnare expulzarea condamnatului şi interdicţia acestuia de a intra pe teritoriul suedez până la data de 27 februarie 2024.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana transferabilă, solicitând casarea hotărârii şi, rejudecând, respingerea sesizării autorităţilor suedeze.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 143 din Legea nr. 302/2004, modificată, transferul unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc dacă persoana condamnată este resortisant al statului de executare, hotărârea este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei, transferul este consimţit de către persoana condamnată, faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare şi statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări.
În cauză, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat ca îndeplinite condiţiile referitoare la recunoaşterea şi transferarea în vederea executării în continuare a pedepsei închisorii într-un penitenciar din Remania.
Recurentul persoana condamnată a solicitat admiterea recursului pe motiv că nu a consimţit la efectuarea transferului.
Prin art. 3 alin. (1) din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat prin O.G. nr. 92/1999 s-a stabilit că statul de executare îşi poate da acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimţământul acesteia, când o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări, conţine o măsură de expulzare, de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea căreia, acestei persoane, o dată pusă în libertate nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.
Înalta Curte constată că faţă de persoana condamnată, prin sentinţa penală din 27 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Goteborg, rămasă definitivă, s-a dispus, urmare condamnării, măsura expulzării, aplicându-se şi interdicţia acestuia de a intra pe teritoriul suedez până la data de 27 februarie 2024.
Întrucât în cauză sunt îndeplinite toate cerinţele dispoziţiilor legale evocate, iar consimţământul la transfer nu este necesar, faţă de măsura expulzării dispusă de autorităţile judiciare suedeze, soluţia primei instanţe de recunoaştere a hotărârii de condamnare şi de transferare a recurentului condamnat în România este legală şi temeinică, iar critica formulată în recurs şi opoziţia la transfer nu sunt fondate.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoana transferabilă B.C. împotriva Sentinţei penale nr. 110 din 9 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat persoana transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2472/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2409/2012. Penal → |
|---|
