ICCJ. Decizia nr. 2379/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2379/2012
Dosar nr. 51746/3/2010/a4
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 iunie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 51746/3/2010(2954/2011), în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului S.C.N. (fiul lui G. şi A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 3 septembrie 2010, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că inculpatul S.C.N. a fost trimis în judecată şi condamnat prin Sentinţa penală nr. 524/F din 5 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la trafic ilicit de droguri de mare disc, trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată, tentativă la trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc, tentativă la trafic internaţional ilicit de droguri de risc în formă continuată şi organizare a traficului ilicit de droguri de mare risc şi droguri de risc, precum şi a traficului ilicit internaţional de droguri de mare risc şi droguri de risc, totul în stare de concurs, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 C. pen., art. 20 C. pen. rap la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 C. pen., art. 10 din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În esenţă, ca situaţie de fapt, s-a reţinut că inculpatul la data de 10 august 2010 a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistem de curierat rapid DHL, a unui colet cu scrisoare de însoţire, conţinând cantitatea de 18 gr. de metamdetamină, drog de mare risc, din oraşul Ruse - Bulgaria în oraşul Budapesta - Ungaria.
S-a reţinut că în cauză a fost legal stabilită existenţa infracţiunilor şi a vinovăţiei în legătură cu comiterea acestora, printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în primă instanţă, iar între deţinerea preventivă a inculpatului în cauză şi condamnare există o legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezenţa unei detenţii legale, urmare a condamnării inculpatului de o instanţă competentă, astfel cum, constant, a statuat instanţa europeană în interpretarea art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţie care dispune că "deţinerea unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunţată de un tribunal competent".
Acuzaţiile aduse inculpatului în cauză legitimează, în continuare, detenţia preventivă a acestuia în sensul că interesul public al menţinerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului inculpatului arestat preventiv, la libertate.
Temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul S.C.N. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depăşit, iar la acest moment instanţa de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare de libertate. Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârşită fapta, pentru care a şi fost condamnat de instanţa de fond.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul societăţii. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acţiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului S.C.N.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.N. împotriva încheierii din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 51746/3/2010(2954/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2388/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2377/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
