ICCJ. Decizia nr. 2477/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2477/2012
Dosar nr. 8420/2/2011*/a1
Şedinţa publică din data de 25 iulie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 4 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 8420/2/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului M.F.D. (fiul lui N. şi A.), arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 20 martie 2010 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 14555/3/2010 şi a inculpatului G.F.N., arestat în baza mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 14555/3/2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că inculpaţii M.F.D. şi G.F.N. au fost trimişi în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu, existând motive verosimile de a se crede că, în seara zilei de 16 martie 2010, cei doi inculpaţi au pătruns în imobilul situat în municipiul Bucureşti, str. S.D.D., sector 2, aparţinând numitei P.L.V., ocazie cu care au lovit-o pe aceasta, în mod succesiv, în zona capului, cu obiecte contondente, în scopul sustragerii de bunuri din locuinţă, provocându-i leziuni ce au condus la deces.
În cauză a fost legal stabilită existenţa infracţiunilor şi a vinovăţiei în legătură cu comiterea acestora, pentru o hotărâre de condamnare pronunţată în primă instanţă, iar între deţinerea preventivă a inculpaţilor în cauză şi condamnare există o legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezenţa unei detenţii legale, urmare a condamnării inculpaţilor de o instanţă competentă, astfel cum, constant, a statuat instanţa europeană în interpretarea art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţie care dispune că "deţinerea unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunţată de un tribunal competent".
Acuzaţiile aduse inculpaţilor în cauză legitimează, în continuare, detenţia preventivă a acestora în sensul că interesul public al menţinerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului recurentului - inculpat arestat preventiv, la libertate.
Temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii M.F.D. şi G.F.N. solicitând punerea lor în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de consecinţele produse constând în pierderea unei vieţi omeneşti, cât şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
În sarcina acestora s-a reţinut, în esenţă, că în seara de 16 martie 2010, după ce s-au asigurat că prietenul lor F.D., zis "B." nu este acasă, s-au hotărât să sustragă bunuri din locuinţa acestuia. În timpul activităţii infracţionale, au fost surprinşi de mama lui F.D., numita P.L.V., pe care au lovit-o, în zona capului, în mod repetat, dar şi a corpului, cu o toporişca luată din bucătărie şi alte obiecte contondente, provocându-i leziuni, ce au cauzat decesul survenit după scurt timp la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (ora 2120).
Pe de altă parte se constată că prin Sentinţa penală nr. 648 din data de 19 septembrie 2011 a Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpaţii au fost condamnaţi, fiecare, la pedeapsa totală de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpaţi, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.F.D. şi G.F.N. împotriva încheierii din data de 4 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 8420/2/2011*.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2448/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2483/2012. Penal → |
|---|
