ICCJ. Decizia nr. 2448/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2448/2012
Dosar nr. 46890/3/2011/a3
Şedinţa publică din 20 iulie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 iulie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 46890/3/2011 (1293/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe rol fiind soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpaţii C.R., C.C., C.V., V.C., C.A., D.Ş.R., D.I.M., etc., împotriva Sentinţei penale nr. 187/F din 16 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 46890/3/2011, a pus în discuţie, din oficiu, conform art. 3002 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor P.S.M., V.A.D., Z.C. şi C.C.
Constatând că în cauza de faţă temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor, prelungirea şi menţinerea acestei măsuri nu s-au schimbat, ci dimpotrivă se menţin şi justifică în continuare privarea de libertate a acestora, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor P.S.M., V.A.D., Z.C. şi C.C.
În termen legal, inculpaţii Z.C. şi C.C. au declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând, admiterea acestora, casarea încheierii atacate şi judecarea în stare de libertate, susţinând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat prin trecerea unei perioade mari de timp de la data arestării, obligându-se să se prezinte la toate termenele de judecată.
Inculpatul C.C. a mai arătat că de la data arestării sale şi până în prezent este o diferenţă foarte mare, în sensul că prejudiciul iniţial stabilit la 11 milioane de euro, actualmente este de aprox. 20.000 euro, probatoriul a fost deja administrat, astfel că nu mai poate influenţa buna desfăşurare a procesului penal şi raportat la faptul că a uzat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 9 iulie 2012 a constatat că în cauză şi la acest moment sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile impuse de art. 148 lit. a) C. proc. pen. (în cazul inculpatului C.C.) şi lit. f) (în cazul ambilor), că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor, prelungirea şi menţinerea acestei măsuri nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestora, în raport de care în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 187/F din 16 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, printre alţii au fost condamnaţi inculpaţii Z.C. şi C.C. la câte o pedeapsă rezultantă, de 9 ani, respectiv 7 ani şi 6 luni închisoare, fiind acuzaţi de iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat precum şi de săvârşirea, în cadrul grupului respectiv, în perioada octombrie 2009 - decembrie 2010, a mai multor infracţiuni informatice prevăzute de Legea nr. 161/2003, cauzatoare de prejudicii pentru persoane din mai multe ţări, precum şi a infracţiunii de spălare de bani.
Inculpatul Z.C. a fost reţinut la data de 14 decembrie 2010 şi arestat preventiv începând cu data de 15 decembrie 2010, pe temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Faţă de inculpatul C.C., s-a dispus la data de 1 februarie 2011 arestarea preventivă în lipsă, pe temeiul art. 148 alin. (1) lit. a) şi f) C. proc. pen., această măsură fiind pusă în executare la data de 13 mai 2011, ca urmare a faptului că inculpatul s-a predat autorităţilor judiciare.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpaţilor pronunţată pe fond de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpaţilor, cât şi circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor.
Astfel, s-a luat în considerare faptul că inculpatul Z.C. este recidivist, fiind condamnat anterior pentru fapte de aceeaşi natură, iar inculpatul C.C., în pofida predării sale, după mai mult de 3 luni de sustragere de la punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis pe numele său şi afişării în prezent a unei conduite procesuale cooperante, pericolul sustragerii acestuia îşi păstrează caracterul actual, în condiţiile în care probatoriul cauzei îl înfăţişează drept liderul grupului infracţional, pe care l-a iniţiat, constituit şi coordonat împreună cu inculpatul Z.C., având numeroase conexiuni în străinătate şi, ca atare, oportunităţi de părăsire intempestivă a teritoriului tării.
În acelaşi context juridic, Înalta Curte a avut în vedere şi aspecte referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora sunt învinuiţi, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare, încheierea pronunţată la 9 iulie 2012 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţii Z.C. şi C.C. nefiind fondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Z.C. şi C.C. împotriva încheierii de şedinţă din data de 9 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 46890/3/2011 (1293/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2443/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2477/2012. Penal → |
|---|
