ICCJ. Decizia nr. 2483/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2483/2012
Dosar nr. 76458/3/2011/a3
Şedinţa publică din data de 27 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 76458/3/2011 în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului B.R.C. (fiul lui D.M. şi A.M.), arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 2011 emis de Tribunalul Bucureşti.
În sarcina inculpatului B.R.C. s-a reţinut că, la data de 23 octombrie 2011, a introdus în ţară, prin P.T.F. Nădlac, jud. Arad, fără drept, 41 - 16 comprimate MDMA, pe care le-a transportat până în municipiul Bucureşti, în vederea vânzării.
În calea de atac a apelului, nu s-au administrat până în prezent probe noi care să contrazică situaţia de fapt reţinută în sentinţa de condamnare, astfel că, deşi acesta continuă să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că a săvârşit faptele de care este acuzat, recunoscute, de altfel, chiar de el.
Totodată, reţinând că faptele respective, în încadrarea juridică stabilită la acest moment procesual, sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, Curtea a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului, cercetat în această cauză alături de alţi inculpaţi, prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, care nu s-a diminuat prin simpla trecere a timpului. De asemenea în aprecierea gradului de pericol Curtea a avut în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor presupus a fi săvârşite de inculpat, modalitatea de comitere a acestora, natura drogului traficat, respectiv drog de mare risc, precum şi amploarea acestui fenomen infracţional, prin care se pune în pericol sănătatea publică. Ţinând cont şi de stadiul procesual al cauzei, Curtea a constatat că arestarea preventivă a inculpatului este necesară pentru a asigura buna desfăşurare a judecăţii.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul B.R.C., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de urmările produse, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
În esenţă s-a reţinut în sarcina acestui inculpat faptul că a cumpărat droguri din Olanda de la un cetăţean român pe care le-a introdus în România în scopul comercializării contra sumei de 200 - 250 RON pentru un comprimat.
Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. 264 din 10 aprilie 2012 a Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, la pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care acesta se bucură conform legislaţiei în vigoare.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R.C. împotriva încheierii din 16 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 76458/3/2011 (1628/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2477/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2510/2012. Penal → |
|---|
