ICCJ. Decizia nr. 2484/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 20 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.R.
Pentru a dispune astfel Curtea de Apel a reținut că inculpatul C.R. a fost arestat preventiv la data de 12 iunie 2011, temeiul luării măsurii arestării preventive împotriva acestuia fiind acela prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura fiind menținută de instanța de judecată învestită cu soluționarea pe fond a cauzei și apoi prin sentința penală nr. 29 din 02 februarie 2012 pronunțată de aceeași instanță.
în opinia instanței de apel, poziția de recunoaștere a faptelor adoptată de inculpat prin solicitarea de a fi judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 3201C. proc. pen., nu constituie un argument hotărâtor pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Curtea a considerat că prin lăsarea în libertate a inculpatului C.R. se poate periclita bunul mers în continuare al procesului penal, în condițiile în care prin apelul declarat în cauză de către parchet, unul dintre motivele invocate este și acela al înlăturării circumstanțelor atenuante reținute în sarcina inclusiv a inculpatului C.R., ca și obligarea acestuia la suportarea prejudiciului cauzat prin infracțiunile reținute în sarcina sa.
De asemenea, curtea a apreciat că nu poate fi trecut cu vederea riscul real ca inculpatul C.R., cetățean moldovean, să se sustragă de la judecată, în condițiile în care, a fost deja condamnat de prima instanță la o pedeapsă privativă de libertate și nu are un domiciliu sau o reședință pe teritoriul României, unde să poată fi puse în practică măsurile de supraveghere adiacente liberării provizorii.
Eventualitatea aplicării unei astfel de sancțiuni penale și imposibilitatea ca inculpatul să fie extrădat din Republica Moldova în România (tratatul de asistență judiciară dintre cele două țări prevăzând că acestea nu-și extrădează proprii cetățeni), sunt argumente puternice privind existența acestui risc de sustragere de la judecată.
Din acest motiv, curtea a considerat că nu sunt suficiente garanțiile pe care le oferă inculpatul că rude ale sale i-ar asigura o locuință în București.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.R. solicitând admiterea lui, casarea încheierii și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 3856alin. (3) și art. 38514 C. proc. pen., înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
în ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar înalta Curte constată că, în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Astfel, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor. Trebuie avut în vedere și faptul că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, numai că organul judiciar apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții. întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, C. proc. pen. a prevăzut, ca regulă, în cadrul procesului penal existența unor modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, în cazul în care condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune [art. 5 alin. (5) C. proc. pen.].
în baza examenului propriu și aplicând regulile anterior expuse la speța de față, înalta Curte constată că inculpatul "are vocația" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 1602alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care se presupune că ar fi fost comise.
în ce privește netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală și în fața instanței de judecată rezultă că inculpatul C.R., în perioada 2007-2011, împreună cu alte două persoane a constituit o grupare infracțională în vederea săvârșirii de infracțiuni de contrabandă și evaziune fiscală, introducând în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, a deținut, transportat și vândut țigarete ce nu aveau aplicate pe pachet banderolă fiscală românească. în realizarea aceleiași rezoluții infracțională inculpatul a omis să evidențieze în documente legale operațiunile comerciale efectuate cu țigaretele de contrabandă, veniturile realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. De asemenea s-a mai reținut și faptul că inculpatul a deținut în afara antrepozitului fiscal și a comercializat pe teritoriul României peste 10.000 țigarete de contrabandă, nemarcate corespunzător cu banderolă fiscală.
în acord cu instanța de apel, înalta Curte reține că față de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, împrejurările în care acestea au fost săvârșite, rezultă că până la acest moment procesual, nu sunt suficiente elemente, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată acestuia măsura arestării preventive.
Totodată înalta Curte constată justificată aprecierea instanței de apel conform căreia există riscul real ca inculpatul, cetățean moldovean, să se sustragă de la judecată, în condițiile în care, a fost deja condamnat de prima instanță la o pedeapsă privativă de libertate și nu are un domiciliu sau o reședință pe teritoriul României, unde să poată fi puse în practică măsurile de supraveghere adiacente liberării provizorii.
De asemenea se constată și faptul că circumstanțele personale ale inculpatului, nu sunt de natură a justifica aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună.
Așa fiind, înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.R.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2481/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2362/2012. Penal → |
|---|
